9,763 matches
-
către funicularul de pe Jepi, pe Valea Mălinului sau pe Valea Albă, a împărțit de câteva ori țigări (toate țigările din raniță) unor bărbați cu bărbi și puști, fără uniforme, care nu-și descleștau buzele ca să-i spună ceva, dar îl salutau și-i mulțumeau din cap. Mai târziu, când ticăitul ceasului s-a mai întețit, când cele două fetițe ale bunicului meu zburdau prin școli din centrul Bucureștiului și când el lucra pe șantiere legate de vreo șosea sau de calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la lumea care se plimba, m-am uitat la felul În care Își ține mîinile. Oare mîinile acestor oameni vorbeau ? Toată dimineața am privit mîini ce se legănau pe lîngă corpuri, se ascundeau În buzunare, netezeau părul răvășit de vînt, salutau, arătau către veverițe, se făceau pumn, aruncau alune, erau băgate În nas, scărpinau la prohab sau țineau alte mîini. Toate mîinile Își vedeau de aceste treburi fără să rostească nici un cuvînt. Am mîncat iarbă. De două ori am zbughit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ton cît se poate de firesc și de amical : „La revedere, omule”. M-a dat efectiv pe spate, ce să zic. Deși la ușa lui Jerry nu bătea aproape nimeni niciodată, cunoștea o seamă de oameni prietenoși, care l-au salutat În trecere - „Ce mai faci, Jerry ?” „Tot pe poziție, tot pe poziție, Jerry ?” -, chiar și polițaii. Dacă te simți singur, cred că ajută să fii un pic țicnit, atîta vreme cît nu exagerezi. Oricum, eu de părerea asta sînt. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
surprindere: rămăseseră muți de uimire și nici măcar nu-i mulțumiră pentru bancnota oferită. CÎnd ajunse pe trotuar, Rowe se uită Înapoi și văzu micul grup din jurul taberei cu cozonacul grăbindu-se să-i ajungă din urmă pe ceilalți Întârziați. Îi salută cu o fluturare a mîinii. Pe gard era lipit un afiș: „Contribuții la Fondul pentru ajutorarea mamelor din națiunile libere. Participați la serbarea... dată sub patronaj regal“. 2 Arthur Rowe locuia pe strada Guilford. O bombă, căzută În mijlocul străzii Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Se temea ca vorbele astea banale să nu statornicească pentru totdeauna Între ei niște relații formale: se vor Întîlni Întîmplător și vor vorbi despre teatru, sau despre vreme; zărind-o pe stradă, el Își va scoate pălăria și o va saluta ceremonios, fără pic de emoție, căci Între timp sentimentele lui pentru ea se vor fi stins cu desăvîrșire. — Aștept cu nerăbdare această clipă, de cînd te-am văzut, adăugă el Încet. Zilele mi s-au părut foarte, foarte lungi, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spre ușă. — Nu-l arestați? Îl Întrebă individul cu melon, pornind pe urmele lui. Îndată, Îndată, poate... răspunse domnul Prentice În neștire, parcă dezmeticindu-se adăugă: Pe cine să arestăm? După ce străbătură În grabă curtea, ieșiră pe larga Northumberland Avenue, salutați de o mulțime de polițiști, și se Înghesuiră Într-un taxi care-i aștepta și care-o porni de-a lungul Strandului În ruine. O fostă casă de asigurări Îi privi cu ochii goi; multe ferestre erau astupate cu scînduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de care Rowe Își amintea vag. La capătul mesei ședea, Într-un fotoliu, doamna Bellairs, cu capul Înfășurat Într-un turban negru ce-i ascundea puțin obrajii de mucava. Refuză să vorbească, zise omul ce-i condusese. — Bună ziua, cucoană, o salută Prentice cu o amabilitate jovială. Doamna Bellairs continua să tacă. — Ți-am adus un musafir, cucoană, spuse domnul Prentice dîndu-se puțin la o parte, ca să-l arate pe Rowe. E tulburător pentru orice om să constate că a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și mai nesigur. Fața mușcată de vărsat și pasul vlăguit printre pasagerii care așteptau să fie chemați la bord îi confereau aspectul unui fanatic falit, care se agață cu încăpățânare de obsesiile sale zadarnice. Când m-am ridicat să-l salut, rămase în picioare lângă mine la bar aproape fără a se sinchisi să mă recunoască, de parcă aș fi fost doar un element nedeslușit și nefamiliar de decor. Mâinile i se agitau pe tejgheaua barului, căutând o suprafață de control, picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de locuitori ai lumii, se poate presupune că piața nu va funcționa nici echitabil, nici eficient și însăși legitimitatea ei ca instituție e pusă sub semnul întrebării. Pluralismul democratic este în declin, potrivit opiniei autorului citat. „Campionii libertarismului corporatist au salutat cu bucurie dezintegrarea imperiului sovietic în 1989, ca o victorie a pieței libere și ca pe un mandat pentru a-și susține cauza. Francis Fukuyama a proclamat că lungul drum al evoluției umane se apropie de final: o societate universală
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
prostește că el va veni la ea, o va invita la dans, o va strânge în brațe și îi va spune: „Vreau să fii a mea, a mea pentru totdeauna. Te iubesc“. Mhm. Sigur. Nu. Bogdan apăruse pe la unsprezece, o salutase, nici rece, nici cald, și se luase la vorbă cu prietenii lui. Monica îi dăduse câteva târcoale. Era puțin amețită de Cinzano-ul pe care îl băuse cine știe de ce, căci de plăcut nu prea îi plăcuse. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
India. Am așteptat liniștit să-mi vină rândul, răsfoind un exemplar din Daily Telegraph de pe pământ. Voiam să aflu ce se întâmplase în Liga Campionilor. Liverpool îi bătuse pe Panathinaikos cu 3-0. Foarte bine. Tânăra blondină de la ghișeu m-a salutat zâmbitoare. I-am spus numele meu și data de naștere și m-a căutat în computer. Curios, am întrebat-o ce scrie acolo despre mine. - Mai nimic, a zis. Câte fapte bune și câte fapte rele ați comis. Pentru verificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
valiza, i-am zis „pa“ șoferului și am sunat la interfon. Poarta s-a deschis cu un zumzăit primăvăratec și am intrat în curte. Manson mă aștepta în pragul ușii. - Ce faci, bă? zise zâmbind. - Hai noroc, moșule! l-am salutat. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat pe obraji, am intrat în casă și ne-am așezat la o masă mare, neagră, de marmură, în sufragerie. - Ce mai faci, bă? Repetă Manson. Te-ai mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
deoarece ultimul Popescu locuia la parter. Am sunat la ușă. Apartamentul unu. Mi-a deschis o femeie la vreo 30 de ani, cam spălăcită, dar pe undeva frumoasă. La ochi, la cur, la gură, nu știu. Blondă. Vopsită. - Bună ziua, am salutat-o. Doamna Popescu? - Da, bună ziua, a răspuns. - Mă numesc Tocilescu, locuiesc în blocul de vizavi, și aș dori să vorbesc cu soțul dumneavoastră. - Oh, a zis femeia oarecum tristă, nu am soț. - Adica sunteți necăsătorită? m-am mirat eu. - Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
metrou. Din care coborî zece minute mai târziu. Părăsi stația și făcu primii dintre cei 194 de pași care îl despărțeau de blocul său. Într-un copac ciripea un animal. O pasăre. Shuoke o remarcă dezinteresat. Ajuns la bloc îl salută pe portar - un bătrân necruțător care critica vestimentația oricui (Femeile din zilele noastre, îi zisese într-o seară lui Shuoke, se îmbracă ca niște curve. Se și poartă ca niște curve. Pe vremuri...) și urcă trei etaje cu liftul. Shuoke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
s-o ia de braț, să urce cu ea în apartamentul ei și s-o fută trei zile la rând, chiar dacă asta ar fi însemnat să-și ia concediu. Dar își dădu seama că unele convenții trebuie respectate, așa că o salută prietenește, aproape colegial, și îi deschise portiera. Așezându-se la volan, Shuoke o mai privi o dată pe Suki și își dădu seama că ea era două personaje; de la talie în sus era o colegă de birou, o femeie serioasă (Shuoke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o nebunie, ce mai... Acolo, în dreapta, cam pe unde vine pinul ăla uscat, tragem o tipografie, iar acolo, mai la dreapta, un orfelinat. Pe partea cealaltă, piața cetății și magazine: o patiserie, un Panipat, un patinoar... - Alo, domnii, salut, îi salutai simpatic pe cei doi trecători. - Ah, bună ziua, zise tânărul scoțând la iveală un zâmbet cretin de sub fața bășită, plină de coșuri. Dumneavoastră trebuie să fiți regele, nu? Eram regele, într-adevăr, și nu puteam nega, având pe cap o coroană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
masă pe care se află un aranjament floral și o tavă cu patru pahare cu apă. Sugiuc: Bun venit în emisiunea noastră, domnule prim-ministru, domnule președinte, stimată doamna. Pavel Ciocan: Bine v-am găsit. Annabelle Ciocan: Bună ziua. Ion Ilievici: Salut, domnule Sugiuc. Sugiuc: Domnule prim-ministru, permiteți-mi să vă felicit pentru succesul răsunător pe care l-ați avut în alegeri. Ce credeți, de ce ați câștigat? Pavel Ciocan: Deci, domnule Sugiuc, ce să zic, cred că poporul își dorește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
la magazin pentru inventar, și va rămâne acolo până târziu. Bărbații de la bar fac bancuri și se bat cu palma pe umăr. Un pariu s-a încheiat: doctorul tocmai intra în local. — Comisarul a întârziat astă-seară, cine știe cum. Doctorul intră și salută de jur-împrejur; privirea nu i se oprește asupra soției, dar a înregistrat cu siguranță că un bărbat vorbește cu ea. Merge până în fundul localului, cu spatele la bar; pune o monedă în biliardul electric. Și iată că eu, care trebuia să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
într-un magazin de valize, spun eu. — Chiar așa. Una în plus, una în minus... Se ridică de pe scaun, își aranjează în oglindă gulerul pardesiului, cordonul. — Dacă trec pe acolo mai târziu și bat în oblon mă auzi? — Încearcă. Nu salută pe nimeni. E deja afară, în piață. Doctorul Marne pleacă de lângă biliard și merge spre bar. Vrea să mă privească în față, să surprindă poate vreo aluzie din partea celorlalți, sau măcar o grimasă Dar ceilalți vorbesc de pariuri, de pariurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și pentru că e prietenul lor, sau pentru că e nenorocit și-și poartă după sine nenorocirile, rămânând mai departe prietenul lor. — Comisarul Gorin sosește astăzi mai târziu decât orice pronostic, spune cineva, căci în clipa aceea comisarul intră în bar. Intră. — Salut tuturor! - Vine lângă mine, își coboară privirea asupra valizei, a ziarului, murmură printre dinți: - Zenon din Elea, apoi se duce la mașina de țigări. M-au dat pe mâna poliției? Un polițist lucrează pentru organizația noastră. Mă apropii de mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
concentrarea. Poartă pantaloni largi, sub un pardesiu lung; toate hainele lui sunt cenușii, sau în carouri albe și negre, chiar și șapca cu cozoroc. Abia după ce a încheiat aceste operații, își dă seama că sunt acolo, observându-l, și mă salută afabil. Am băgat de seamă că prezența domnului Kauderer e importantă pentru mine: faptul că cineva e atât de scrupulos, atent și metodic, deși știu foarte bine că sunt calități inutile, are asupra mea un efect liniștitor, poate pentru că servește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
scoțând iarăși saxofoanele și contrabasurile. În fața fostei bănci Levinson, supravegheată de patrulele gărzii populare, cu baionetele la armă și cocardă pe chipiu, grupul de petrecăreți, ca la un cuvânt de ordine, se dispersă și fiecare își urmă drumul, fără a saluta pe nimeni. Rămâneam împreună noi trei: Valeriano și cu mine o luam la braț pe Irina, unul într-o parte, celălalt de cealaltă parte, eu întotdeauna la dreapta Irinei, ca să las puțin spațiu pistolului greu pe care-l purtam atârnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
deci, singurul lucru de făcut e să te apuci de alergat în lung și în lat pe deal, printre paltini și sălcii, cum fac mulți studenți și chiar mulți colegi. Ne încrucișăm pe cărările foșnind de frunze și uneori ne salutăm: „Hi!“, alteori nu, căci trebuie să ne economisim suflul. Alt avantaj al alergatului față de alte sporturi: fiecare e singur și nu trebuie să dea socoteală altora. Întreaga colină e locuită și, alergând, trec pe lângă case de lemn cu două etaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sar din el bărbați înarmați, care vă dau jos din taxiul vostru. — Poliția! Sunteți arestați! Vă pun cătușe la mâini și vă urcă pe toți trei în al doilea taxi: tu, Corinna și șoferul vostru. Corinna, liniștită și surâzătoare, îi salută pe agenți: — Sunt Gertrude. El este un prieten. Duceți-ne la comandant. Ai rămas cu gura căscată? Corinna-Gertrude îți șoptește, în limba ta: — Nu-ți fie teamă. Sunt falși polițiști: în realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Ce fac? Credeam că-i suprimasem și pe ei când am suprimat personalul tuturor serviciilor. De ce se pun între mine și Franziska? „Am să-i suprim!“ mă gândesc, concentrându-mă. Da de unde: sunt tot acolo, în mijlocul drumului. Aici erai, mă salută. Și tu ești de-ai noștri? Bravo! Ne-ai dat o mână de ajutor și acum totul e în ordine. — Cum? - exclam eu. - Și voi vă ocupați cu suprimatul? Acum îmi explic senzația avută că mersesem mai departe ca alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]