1,560 matches
-
interes și respect, s-o pocnească, s-o dezbrace, s-o tot lovească, dezlănțuit, s-o... da, ar fi fost în stare, la furie, de orice. Mai sălbatic și, bineînțeles, mult mai inventiv decât namilele despre care pomenise cu atâta scârbă ! De câteva ori, dincolo de apatia și timiditatea lui, reale sau trucate, lucise prelung o clipă de poftă și ură și plăcere. Ridică umerii, capul, coborî mâinile pe fotoliu. Încordă auzul. O respirație slabă și egală, de iepure adormit. Adormise, deci
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar și, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăși cu ochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de o frică sugrumătoare, ca în fața unor stafii. Se stăpâni totuși în curând și, scuipând cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o învinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda? ― Adică tatăl spînzuratului?... Întrebă Bologa cu ochii cât pumnii, întinzînd gâtul spre Gross. Bine, atunci de ce n-a vorbit, de ce? ― Și dacă ar fi vorbit? zise Gross înăbușit și cu scârbă. Cel mult o circumstanță agravantă... ― O, o, dar e... este ― bolborosi Bologa, oprindu-se deodată aiurit și simțind o uscăciune ciudată în cerul gurii, parcă s-ar fi trezit dintr-un somn cu visuri năprasnice. ― Nimic nu poate scuza trădarea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Stătu un minut în picioare, cu ochii după Klapka, apoi se prăbuși pe scaun, în fața hărții, agățîndu-se de compas ca de o nădejde mântuitoare. Dar nici degetele nu-l mai ascultară... În sufletul lui, ca și împrejurul lui, simțea o scârbă chinuitoare, în care i se scufunda toată viața. Își rezemă capul pe palme, privind liniile, punctele, unghiurile însemnate pe hartă. I se păreau niște semne cabalistice și se mira cum le-a putut înțelege până azi. Și, în același timp
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu rostul vorbelor, le curmă cu scârbă. Din clipa când și-a făcut convingerea că, distrugând reflectorul buclucaș, va dobândi de la generalul Karg mântuirea, i-a părut rău și i-a fost rușine că s-a gândit măcar să treacă la inamic. În doi ani de război, spiritul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
locotenent și răspunse mai stăpînit: ― Eu nu ascult asemenea rugăminți și nici nu stau de vorbă cu astfel de oameni!... Înțelegi?... De altfel am vorbit prea mult cu d-ta... Nerecunoscătorule! Nu-i mai întinse mâna, ci îl măsură cu scârbă din cap până-n picioare și apoi se așeză la masă, răscolind supărat dosarele. Bologa salută reglementar și ieși liniștit, cu niște pași siguri, ca după o convorbire nespus de plăcută. Generalul îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vadă, și mai cu seamă pe tine, nu știu de ce... În definitiv, n-ar fi decât natural, că doar am sângerat destul pentru patrie... De altfel, Gross a călătorit cu generalul în interes de serviciu, așa că... Lui Bologa îi era scârbă de toți, cu Gross în frunte. Din pricina aceasta nici nu s-a amestecat printre ei, și cu pionierul de-abia a schimbat două vorbe indiferente. ― Da?... Ei vezi?... Foarte bine! zise dânsul, vrând să arate curiozitate, cu dispreț în privire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oribil?... Și nu atâta șovinismul tău, ci tocmai ipocrizia, poate inconștientă, în care se cocoloșește! Apostol se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă urăști, Bologa, zise locotenentul cu un surâs satisfăcut. Dacă însă ai fi sincer cu tine însuți, s-ar cuveni să-mi mulțumești că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zică: "Poftim, am cucerit și pe Dumnezeu!"... Însăși muzica divină, care e viața, a tot despicat-o și a explicat-o, încît azi sărmanul om "civilizat" nu mai știe încotro s-o apuce, dezgustat și de sine însuși... Mi-e scârbă de civilizație, căpitane! Zece mii de ani de civilizație nu prețuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească! Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, își smulgea bărbuța, nerăbdător, gîndindu-se mereu să-l întrerupă și să-i spuie că pentru altceva a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri svîrlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur, ca marea se așterne Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu zic despre mine, ce despre om s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis!... Bolnav în al meu suflet, cu inima bolnavă, Eu scormonesc în minte-mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă, și-ntristare Și-mi tîrîiu printre ani-mi nefastă arătare... Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic 60Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochii pentru tot ce fu? Toate existau sub soare, pentru că exiști și tu. 62. BOLNAV ÎN AL MEU SUFLET... (cca 1876) Bolnav în al meu suflet, în inimă bolnav, Cu mintea depravată și geniul trândav, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare, - Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic - Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic. Născut făr-de-a mea vină, trăind făr-mai s-o știu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ridică piciorul pe idealurile noastre. Sunt și idealuri care se țin cu degetul de nas. Colivia vulturului e cerul. Trebuie să-i găsim nașterii o consolare. Migălesc aforisme cu disperarea pușcăriașului care roade gratiile celulei. Poți deveni vultur și de scârba muștelor. În orice om s-ar putea planta o speranță. A fi și a avea. Două vorbe? Nu, două lumi. Imediat după Revoluție, oamenii transformă idealurile eroilor căzuți în cârnați. A rămas cerul prea mic. Trebuie să ne agățăm mai
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o ridică, ori i - o coboară. Întindem și celălalt obraz pentru echilibru, nu pentru echitate. Marea dificultate a lumii a fost întotdeauna să coboare democrația și libertatea din lozinci în detalii. Neadaptații schimbă relieful spiritual al epocii. Ori mor de scârbă. Viitorul încearcă uneori să repare contraselecția prezentului. Tandrețea ar putea face posibil chiar mariajul dintre capră și varză. Prezentul încearcă o mediere între regrete și speranțe. Avem , probabil, fiecare câte o cutie neagră în vederea Judecății de Apoi. Pentru viermi și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mi - au făcut viața mai lungă. S - au banalizat toate. Numai o revrăjire ar mai putea să salveze lumea. Pe nemernici îi iertăm, dar nu - i uităm. Fiecare individ e responsabil de soarta binelui comun. Prosperitatea generează griji. Și uneori - scârbă. Există servicii pentru înrăirea câinilor. Pentru oameni nu se simte nevoia. Din ștachetă, condiția umană ar putea deveni barieră. Talentul poate fi stea în frunte, dar și cocoașă. Pe oameni, nici spre Paradis nu trebuie să - i îndemni cu biciul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o ridică ori i-o coboară. Întindem și celălalt obraz pentru echilibru, nu pentru echitate. Marea dificultate a lumii a fost întotdeauna să coboare democrația și libertatea din lozinci în detalii. Neadaptații schimbă relieful spiritual al epocii, ori mor de scârbă. Viitorul încearcă uneori să repare contra selecția prezentului. Tandrețea ar putea face posibil chiar mariajul dintre capră și varză. Prezentul încearcă o mediere între regrete și speranțe. Avem, probabil, fiecare câte o cutie neagră în vederea Judecății de Apoi. Pentru viermi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nu trebuie să-i îndemni cu biciul. Talentul poate fi stea în frunte, dar și cocoașă. Din ștachetă, condiția umană ar putea deveni barieră. Există servicii pentru înrăirea câinilor. Pentru oameni nu se simte nevoia. Prosperitatea generează griji, și uneori scârbă. Fiecare individ este responsabil de soarta binelui . Pe nemernici îi iertăm, dar nu-i uităm. S-au banalizat toate, numai o revrăjire ar mai putea să salveze lumea. Deflorarea misterelor ar urâți lumea. Trăim cu speranța marelui poate. Mama acesta
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
moarte. Ca și noi. Toți oamenii mor. Pe unii însă uitarea îi digeră ceva mai greu. La sfârșitul vieții, se întoarce pentru bilanț o singură și întunecată ursitoare. Cerul poate fi un imens curcubeu, ori un cenușiu capac de sicriu. Scârba de viață mai anesteziază puțin frica de moarte. La înmormântare, cei foarte apropiați se grăbesc să încheie ceremonia, rudele trag speranța, iar ceilalți bârfesc. Și teluricul face parte din muzica sferelor. Morții aceste cariatide orizontale ale pământului. Ocoliți cât puteți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mine și pe care nu le pricep." 4. "Ascultă-Mă, și voi vorbi; te voi întreba, și Mă vei învăța." 5. "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum, ochiul meu Te-a văzut. 6. De aceea mi-e scîrbă de mine și mă pocăiesc în țărînă și cenușă." 7. După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: "Mînia Mea S-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
a făcut drum tocmai la „Dracu-n praznic” doar pentru 5 pogoane de vie! Așa se întâmplă când tu, muritor de rând, te afli în fața celui care are pâinea și cuțitul în mână... Ei, da’ să nu dăm bucuria pe scârbă, ci să vedem cum pe „rugătorii noștri” de la mănăstirea Zlataust nu-i prea trăgea ața la treabă. Asta se vede dintr-un zapis întocmit la 11 februarie 1777, prin care Costa Papafil primește patru pogoane de vie cu livadă la
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
apoi dispăruse, topită poate în nisip. Apa din burdufuri era clocită și puțea. Taurii o beau fără poftă. Au băut-o în silă și cei doi drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le făcea scârbă. Mâncau curmale, care erau totdeauna așa de gustoase, iar acum li se păreau fără gust. Iahuben știa din auzite că unele neamuri de păstori străbat întruna deșertul. Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
poți căuta altceva decât... Tefnaht îl întrerupse: - Dacă nu e așa, dezvinovățește-te. Și nu uita că ești rob. Dacă n-ai fi robul Marelui Preot, n-ai mai fi nimic. Să nu uiți! Era silit să răspundă, oricât de scârbă i-ar fi fost. Zise încet: - Poate că stăpânul Puarem a ascultat vorbele cuiva care vrea să-mi facă rău. Să afle stăpânul Puarem că nu după femeile negre am umblat, chiar dacă ele put ca și mine. Cred însă că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
veștede. Iar când pășiră întîia oară în valea marelui fluviu, apele lui, din anotimpul ahet, tocmai începeau să crească. În acele zile soldații lui Puarem văzură fluviul cu apa verde și groasă și, încercînd s-o bea, o scuipară cu scârbă. Dar Hapi cel verde trecu destul de repede spre mare și după vreo douăsprezece zile începu să vină Hapi cel roșu. Apele lui păreau acum amestecate cu sânge și soldații atlanți le priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acolo, sfâșie șuierând spinarea vâslașului. Iahuben se întoarse spre vâslaș și abia acum zări pe slujbașul de lângă ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul rome îl privi cu scârbă. Biciul nu-l potolise, parcă îl întărîtase mai mult. Auta se uită și el la acest rob și simți cum îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
divine și situarea omului în preajma lui Dumnezeu. Cere omului curățenie, hărnicie, rugăciune, credință, filantropie. Sfaturile autorului nu diferă de recomandările tuturor religiilor mari. Redăm pe scurt cele 10 porunci propuse de Stelian Baboi. 1. Dumnezeu este unic pentru toți. 2. Scârbă și desconsiderare față de neputincioși. 3. Să fim îngăduitori față de truditorii umiliți, și neînduplecați față de neputincioși. 4. Să fraternizăm cu cei dotați cu har divin, energie erotică și sapiențială. 5. Să prețuim operele geniale. 6. Să adoptăm o atitudine ințeleaptă față de
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93030]