2,482 matches
-
ureche povești Cu plase, cu bărci, povești pescărești. Căci marea-i o lume de minuni sclipitoare E tot ce poate fi mai albastru sub soare Marea ne-ascultă, ne urmărește, O, da! Marea pe toți ne iubește! Bancuri de pești, scoici, o meduză Crabi, alge, delfini mă amuză, O lume-nvăluită-n albastru mister E marea ce parcă se termină-n cer Albe dantele, spumă de peruzea, Marea e ancora mea! Mihnea Claudia-Denisa, clasa a V-a Școala Gimnazială Nr.1 „Nicolae Mantu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și o liniște ca de gheață mai înfiorătoare decât țipetele lungi, ascuțite și sfâșietoare ale lunii, stăruie încă pe boltă. Chiar și vântul părea să tremure în tăcerea ca de mormânt, ascunzându-se prin scorburile palmierilor de pe plajă sau prin scoici. Pescărușii albi luminau bolta întunecoasă, umbrele lor înotau în mare. Stăteam neclintită, surdă, oarbă, cu privirea ascunsă, urmărind orizontul. Era prea întuneric pentru a înota. M-am desprins din lumea reală. Mi-am pus placa de surf pe nisip și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se ducă la culcare. Și totuși, încă era lumină. O ambiguitate de culori fermecate aurii și roșiatice dansau un frumos și grațios vals pe apa lucie a lacului, hipnotizând parcă o broscuță. Pășeam încet pe nisipul umed și pe micile scoici cu o oarecare reținere ce mă amenința parcă să nu stric eterna liniște. Vroiam să aduc soarele înapoi. Nu vroiam să mă părăsească. Vroiam ca razele soarelui încă să se joace cu corpul meu și să-mi dea acea plăcută
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a adus mostre din fiecare floare și tulpină care se găsea de vânzare pe chei. Unele îmi erau cunoscute, dar altele pur și simplu puțeau, mai ales licorile locale făcute cu mortăciuni: bucăți de animale uscate, pietre și cochilii de scoici, excremente. Vindecătorii egipteni puneau balegă de hipopotami sau de crocodili și urină de cai sau de copii pe diverse părți ale corpului în diverse anotimpuri. Câteodată, cele mai odioase amestecuri păreau să funcționeze, dar eu eram uimită cum niște oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fluxului slab. Totuși, se Înfioră cînd Îl văzu pe Lucas făcîndu-se nevăzut În interiorul cavernei și, adresîndu-i În minte cîteva cuvinte bine simțite, se duse după el. Era deja În fundul grotei, măturînd bolta cu fascicolul lanternei. - Dacă vrei cumva să cauți scoici, nu e chiar locul cel mai nimerit, Îl luă ea peste picior. - CÎnd m-ai strigat zilele trecute, erai lîngă menhiri și lîngă tumulus, iar eu eram aici, exact aici. Or, vocea părea să vină de sus. Cu cît mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cine o suna. Magia se sfărîmase. Demară În scrîșnet de motor. 26 Niște mese improvizate fuseseră puse În afara cafenelei, pe locul rezervat de obicei pieței. Lampioanele răspîndeau o lumină blîndă, colorată. Femeile erau Într-un permanent du-te-vino cărînd oale cu scoici fierte În suc propriu și vin, În vreme ce alcoolurile circulau. Un acordeon cînta În surdină. Puteai crede că e o seară de 14 Iulie. Toată lumea venise să sărbătorească Întoarcerea eroului. Lands’en decisese să dea uitării, timp de cîteva ceasuri, dramele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dau un singur telefon unei singure persoane... Dacă aș avea cea mai mică dovadă... Orice... Mintea începe să-mi treacă din nou în revistă toate faptele, ca o pasăre care întoarce cu pliscul iar și iar cochiliile goale ale unor scoici. Dacă o mai țin mult așa, o să înnebunesc. — Mă întrebam dacă... Deodată, îmi dau seama că Nathaniel îmi vorbește. De fapt, cred că e posibil să vorbească de mai mult timp - și eu nu am auzit absolut nimic. Mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dar n-aș fi zis niciodată... Așa că am sunat la restaurant și i-am rugat să-i facă special pentru tine. Eu nu mă prea Înnebunesc după ardei, adaugă Jack, În clipa În care În fața lui apare o farfurie cu scoici, altfel aș fi mîncat și eu. Mă holbez la farfuria lui. O, Doamne. Scoicile astea arată de mori. Ador scoicile. — Bon appetit ! zice Jack bine dispus. — Ăă... da ! Bon appetit. Iau o gură de ardei copți. SÎnt delicioși. Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
rugat să-i facă special pentru tine. Eu nu mă prea Înnebunesc după ardei, adaugă Jack, În clipa În care În fața lui apare o farfurie cu scoici, altfel aș fi mîncat și eu. Mă holbez la farfuria lui. O, Doamne. Scoicile astea arată de mori. Ador scoicile. — Bon appetit ! zice Jack bine dispus. — Ăă... da ! Bon appetit. Iau o gură de ardei copți. SÎnt delicioși. Și a fost extrem de drăguț din partea lui că și-a amintit. Dar nu mă pot opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tine. Eu nu mă prea Înnebunesc după ardei, adaugă Jack, În clipa În care În fața lui apare o farfurie cu scoici, altfel aș fi mîncat și eu. Mă holbez la farfuria lui. O, Doamne. Scoicile astea arată de mori. Ador scoicile. — Bon appetit ! zice Jack bine dispus. — Ăă... da ! Bon appetit. Iau o gură de ardei copți. SÎnt delicioși. Și a fost extrem de drăguț din partea lui că și-a amintit. Dar nu mă pot opri să nu mă uit la scoicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
scoicile. — Bon appetit ! zice Jack bine dispus. — Ăă... da ! Bon appetit. Iau o gură de ardei copți. SÎnt delicioși. Și a fost extrem de drăguț din partea lui că și-a amintit. Dar nu mă pot opri să nu mă uit la scoicile lui. Îmi plouă În gură cînd mă uit la ele. Și uite la sosul ăla verde ! Doamne, pun pariu că sînt suculente și gătite la fix... — Vrei să guști și tu ? spune Jack, surprinzîndu-mi privirea. — Nu ! zic, tresărind. Nu, mersi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mînă la buzunar. Mobilul, spune. Emma, te superi dacă răspund ? S-ar putea să fie ceva important. Sigur că nu, zic. Te rog. După ce pleacă, pur și simplu nu mă mai pot abține. Mă Întind și mă Înfig Într-o scoică din farfuria lui. Mestec cu ochii Închiși, lăsînd aroma să-mi Încînte papilele gustative. E pur și simplu divină. E cea mai bună mîncare pe care am mîncat-o În viața mea. Tocmai mă Întreb dacă ar fi cazul să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spun și mă sforțez să zîmbesc. Se lasă un nou moment de tăcere și mă uit În jur, căutînd să găsesc un subiect de conversație. — Îhm... trebuie să-ți mărturisesc ceva, spun, arătînd spre farfuria lui. Ți-am furat o scoică. Aștept să se prefacă șocat sau furios. Sau cumva. Nu-i nimic, spune absent și Începe să-și Îndese mîncarea În gură. Nu Înțeleg. Ce s-a Întîmplat ? Unde s-a dus toată veselia ? Parcă e brusc alt om. *** CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ochii, nu făcea altceva decât să-mi zâmbească cald, din adâncul sufletului. Ne-am luat rămas bun, iar Minos mi-a strecurat cu vorbe abia rostite În gând: - Când o să te ajungă din urmă, omul meu Îți va arăta o scoică, iar pe scoică va fi scrijelit lucrul acela pe care l-am văzut numai noi doi, azi dimineață. - Mai scrijelește pe scoică și o casă de-a lui Dilc deși, cinstit să fiu, mai mult Îmi place de tată-său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
altceva decât să-mi zâmbească cald, din adâncul sufletului. Ne-am luat rămas bun, iar Minos mi-a strecurat cu vorbe abia rostite În gând: - Când o să te ajungă din urmă, omul meu Îți va arăta o scoică, iar pe scoică va fi scrijelit lucrul acela pe care l-am văzut numai noi doi, azi dimineață. - Mai scrijelește pe scoică și o casă de-a lui Dilc deși, cinstit să fiu, mai mult Îmi place de tată-său! El parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu vorbe abia rostite În gând: - Când o să te ajungă din urmă, omul meu Îți va arăta o scoică, iar pe scoică va fi scrijelit lucrul acela pe care l-am văzut numai noi doi, azi dimineață. - Mai scrijelește pe scoică și o casă de-a lui Dilc deși, cinstit să fiu, mai mult Îmi place de tată-său! El parcă nu... murdărește. Minos a pufnit În râs, iar eu am dat să trec apa care curge dar, chiar atunci, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
palme - așadar, era trecut de miezul nopții. Aban mai rămase câteva clipe cu ochii pe cer, căutând niște stele anume, dar după o vreme, se lăsă păgubaș și văzu de foc. Tăciunii abia ardeau, iar el puse deasupra lor o scoică groasă, afumată, pe care o umplu cu apă. - Sunt unii la Miazăzi, Dogoni Îi cheamă, după numele celui ce le-a fost Tată. Dogon era om deprins cu toate cele, iar neamul lui a Învățat de la el câte și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
femeilor. Runa Îl gâdila pesemne, căci femeile se puseră toate pe râs, În timp ce Unu hohotea, gata-gata să-și dea tot aerul din piepți. Aban surâse. Se aplecă peste vatra În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să fiarbă În scoica cea groasă. Aban luă praf dintr-o tașcă de piele și-l presără peste apa ce dăduse În clocot, apoi o acoperi cu o piatră netedă de prundiș. Aburul prinse a ieși În fuioare subțiri de sub piatră, iar el mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
claie de păr negru și cârlionțat, mai degrabă tânăr. Avea privirea blândă, dar nu știu de ce se căznea să fie așa de tăcut. - Da, Krog. Apoi l-am privit pe alb și l-am Întrebat: ai adus cu tine o scoică? Albul nu-mi răspunse. Se mai uită o dată la Tuni, iar acesta ridică din umeri. - În satul meu, Începu albul, un tată și un fiu făcut lucruri ciudate. Cine-i plăcea mai mult lui Krog? Tatăl? Fiul? Pfuuh, grăia doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doar cu gura și la Început n-am priceput ce dorea. Apoi, mi-am amintit de ultima oară când vorbisem cu Minos, Înainte să plec de pe pământurile lui. - Mai mult Îmi plăcea Selat. - Selat, mort, spuse omul. Îmi Întinse o scoică pe care o acoperea pe jumătate cu palma. Asta ce e? Îmi arătă el o scrijelitură. - Aduce cu una din casele lui Dilc, am răspuns, deși nu prea semăna cu nimic din ceea ce ridicase Dilc. Era cam același lucru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi primit ceva În dar. Îmi dădu scoica și zării pe ea acea făcătură meșteșugită de Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la Ouedul lui Aban, pe când ne credea pe toți adormiți, numai că atunci Înfipsese În lespedea de argilă patru pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și-așa am prea mult noroc pentru unul care nici măcar nu auzise de Dogon până atunci. - Logon n-a dorit să-mi povestească nimic despre pățaniile de la el din sat, schimbă Tuni vorba. De ce te-a Întristat așa de mult scoica aia pe care ți-a arătat-o? Tuni părea om sincer. Dar el ținea de Dogon, așa că nu puteam să-i spun chiar tot ce-i trecea prin cap celui care era jumătate din Tatăl. I-am zis lucrul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vor s-o știe, nu și ăilalți. Dar oamenii au prins gustul vorbei și atunci vrăjmașii vor să-i Încurce, așa, ca să le țină piciorul pe grumaz. Asta spune la Krog și dă-i asta, fiule, și dat la mine scoica și spus că la tine place mai mult Selat decât Dilc. Ca să știe Krog că eu fiul lui Minos și nu alt om. Acum, știi, nu? - Știu, of, of. Și ce s-a mai Întâmplat? - A Început lupta de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
astfel Încât să duci luntrea unde pofteai. Dar, cel mai mult, Îmi plăcură acele mattang - Împletiturile de lăstăriș. Era și În ele, ca și În scrijelitura pe care le-o făcusem lui Dilc și Selat, ca și În scrijelitura primită pe scoica trimisă de Minos - era În ele un secret care Îl aștepta pe Krog. Căci, un mattang din acela ținea loc de tot cântul care dura atât de mult ca să-l rostești de la cap la coadă. 35. Am zărit multe pământuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chemă o femeie. - Ceai, Îi spuse. Repede, te rog. Logon Își drese glasul. Începu să se lingă pe buze, după cum făcea ori de câte ori Îl Încurca ceva. - Ceai? izbuti el să rostească. - Ceai, spuse Gupal când femeia ne aduse un fel de scoici din pământ, pline cu apă fierbinte. Vedeți să nu vă opăriți! ne spuse el. Prea târziu. Buzele ne luaseră foc parcă și abia dacă reușirăm să nu dăm de-azvârlita cu scoicile, cu tot cu ceaiul din ele În ziua aceea, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]