7,863 matches
-
este o bucurie și o împlinire a sufletului, nicidecum una lumească, materială. Spune-i iernii să nu ningă! Luana suferi îngrozitor și dușmăni pe toată lumea până în ziua în care Dan, bunul Dan, veni la ea cu mâna întinsă. Își cerură scuze reciproc iar Luana îi sări în gât și-i spuse printre suspine: L-am iubit pe moșneagul ăsta, deși nu se îndura să-mi treacă pragul casei. Fără el, Crăciunul nu va mai fi la fel. Apăsarea ultimei zile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi vrut să se convingă că mesajul ei fusese înțeles: "Iubiți-vă. Noi ne iubim!" Glasul lui Marc o făcu să tresară: De un sfert de oră tac și mă uit la tine. Unde ai fost? Luana roși. Îmi cer scuze. Cuvintele tale mi-au adus în minte vremuri de demult. Băiatul se uită într-o parte, jenat. Te plictisesc, nu-i așa? O plictisise, într-adevăr, puțin! Nu leșina de emoție în prezența lui Antal Marcus, evident, dar îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
complezență. În timp ce fata se da de ceasul morții, fără să priceapă de ce băiatul se răzgândise dintr-o dată, Mara intuia motivul acestei reacții. Rosti și Marc nu aveau ce căuta, împreună, în casa ei. Luana greșise invitându-i pe amândoi iar scuzele și explicațiile în fața invitaților erau tardive și fără rost. Prea puțin interesați de frământările fetei, tinerii se distrară de minune. Marc profită de ocazie și dansă numai cu ea. Cu gândul și inima la cel care nu voise să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
învețe, pentru că Sanda nu concepea ca fata ei să nu intre la facultate, Luana citea romane pe sub plapumă, la lumina lanternei. Obligată să tocească exact materiile care nu-i plăceau și pentru care nu avea înclinație, găsea tot felul de scuze pentru a scăpa de corvoadă. Devenise dependentă de televizor, acum când fotbalul și bicicleta nu-i mai erau accesibile. Se uita la toate filmele difuzate pe post în intervalul, nenorocit, de câteva ore zilnice, pe care îl stabilise "mult iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fetele din campus cu prietenii lor, sau nu?" În timp ce ochii i se închideau, sub greutatea palmelor lui Moș Ene, hotărî: "Am să mă gândesc la asta mâine". Coborî din tren cu gândurile aiurea. Ștefan o sunase acasă, să-și ceară scuze că nu poate veni la gară s-o aștepte. Urma s-o caute, în timpul după-amiezii, la cameră. Străbătea aleea dintre cămine iar în fața ei, la oarecare distanță, păștea liniștit un cal alb. Luana se îndrepta spre el sesizându-i, absentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
doară: E acasă. Dă cu var. Facem curățenie. Rosti Seneg încremeni. Îți bați joc de mine! Nu. Ăsta e adevărul. Nu-i venea să-și creadă urechilor. Ea mințea, cu aceeași dezinvoltură și nesimțire ca întotdeauna. E cea mai proastă scuză pe care am auzit-o vreodată, Luana. Ești la fel de nerușinată și de ipocrită ca în liceu. Le întoarse spatele și plecă, spumegând de furie. O ura din tot sufletul. Își dorea să se întoarcă și s-o lovească atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nenorocitul care îndrăznea să-l deranjeze. Tresări când o văzu. Deși venise hotărâtă să-l jignească, în fel și chip, ea nu reuși să spună decât: Când o să-ți vină mintea la cap și-ai să dorești să-ți ceri scuze pentru toate insultele de până acum, știi unde mă găsești. Îi întoarse spatele și-l auzi strigând: Luana! Aceeași voce, ce trăda un simțământ aparte, ca în ziua în care îi pusese mâinile la ochi. Se întoarse să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
găsești. Îi întoarse spatele și-l auzi strigând: Luana! Aceeași voce, ce trăda un simțământ aparte, ca în ziua în care îi pusese mâinile la ochi. Se întoarse să-l privească și să-l certe dar Rosti începu să bâlbâie scuze și iertăciuni, cu fruntea lipită de tocul ușii. Văzându-l atât de infantil și de neputincios, Luana izbucni în plâns. Un hohot amar de ciudă și ură față de toți bărbații care-i ieșiseră în cale doar s-o facă nefericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lucrare cu termen imediat de rezolvare, Luana îl repezi. Tânărul ieși jenat, lipsit de curajul de-a mai încerca alte demersuri. Fata se simți vinovată de bruschețea cu care-l tratase. Îi dactilografie adeverința și i-o înmână personal, cu scuzele de rigoare. Radu simți că leșină sub atingerea dulce a zâmbetului ei angelic. Într-o altă zi, cei doi dădură nas în nas în magazia Nuții. El se fâstâci și fata se întrebă de ce tânărul Noia roșește ori de câte ori dă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în nas, tremurând de furie. A doua zi, revoltată, povesti Nuții incidentul. Femeia se schimbă la față. Îi aruncă o privire cruntă. Văzuse, cumva, în ochii reci de reptilă, o licărire de gelozie? În clipa aceea, hotărât să-și ceară scuze și să fie iertat, în birou intră Subțirelu. Bâlbâi tot felul de justificări și-i întinse fetei o floare, sperând că astfel își va șterge păcatele. Luana se înroși de nervi. Îi ceru să părăsească încăperea, până nu face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
din bibliotecă, fără să scoată un cuvânt. Pe nepregătite, ea se întinse să-l sărute. Radu întoarse brusc capul, ca și cum s-ar fi ferit de o lovitură mortală. Luana înțepeni locului, ca trăsnită. Noia privi spre ea să-și ceară scuze și-i văzu ochii uluiți, în care diamante mici, licăre de durere, jucau haotic, gata să se rostogolească pe obrazul de jăratec. Buzele ei l-au găsit dezarmat, sufocat de cenușa convingerilor adunate cu atâta sârg ani și ani, fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ca asta nu se va uita niciodată la mine. E amanta nu știu cărui director, e plină de bani și se învârte numai în cercuri selecte. Nu știu cum de-a ajuns în casa lui Vlad. Luana fu șocată să audă explicația soțului ei. Scuza la care apelase o făcu să creadă că el sperase la un oarecare interes din partea femeii. Se înșelase în privința lui, era el capabil să se uite după altele? Ștefan nu i-ar fi dat, vreodată, un astfel de răspuns. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
domnișoară care, atunci când bărbatul se apropie de ea și-i vorbi, îl repezi revoltată, lăsându-l fără grai în mijlocul drumului. A doua zi, întors de la ședința de terapie cu domnul Escu, Midea dădu peste un alt bilet. Femeia își cerea scuze, îl invita la o altă întâlnire dar nu preciza unde. Specifica, doar, drumurile pe care le făcea zilnic și lăsa de înțeles că i-ar fi plăcut mult să-l întâlnească în acele locuri. Rebeca se trezi, astfel, urmărită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
unui pahar cu vin pe care, cu stângăcie, îl savurau în apartamentul ei, deși încercase să se adune și să se concentreze asupra momentului, el nu reușise să creeze o atmosferă destinsă și plăcută. Se ridicase și se retrase cu scuze ridicole, copilărești, sub privirea mută de uimire a femeii. Chipul frumos din spatele paharului nu-l făcuse să regăsească lumina din ochii jucăuși ai Luanei. Trupul înalt și proporționat al femeii, lipsit de finețea și promisiunea ascunsă pe care numai fosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că pronunția ei în engleză sunase măcar acceptabil. La întoarcerea directorului, ea i se înfățișă palidă, reușind cu greu să-și înfrâneze tremurul vocii. Îl puse în temă cu evenimentele zilei și cu isprava pe care o făcuse. Își ceru scuze că-și permisese să facă un astfel de gest și declară că e gata să suporte consecințele. Se așteptă să-l vadă sărind de pe scaun, cu degetul întins spre ușă. N-avea nevoie de nici un cuvânt. Se va grăbi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
putea să vadă totul. S-a Îndreptat de bine, de rău spre scară, dar nu făcea mai mult de câțiva pași și iarăși cineva Îi tăia drumul. Se formaseră grupuri mari unde se discuta, iar Adam evita să-și ceară scuze și să fie astfel remarcat, așa că la fiecare asemenea obstacol se oprea și căuta altă cale. De fiecare dată când se freca de cineva resimțea greutatea genții de pe umăr; parcă devenise mai mare și mai vizibilă de când intrase În hotel
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pe nimeni. Un bărbat s-a mișcat și a dat peste el. Stofa moale a hainei lui i-a mângâiat obrazul și mirosul loțiunii de ras l-a izbit În nări. L-a auzit pe acela spunând o vorbă de scuză, dar nu s-a Întors. Ajunsese lângă scară când a observat un panou, un pătrat de lemn pictat cu motive de batik, pe care niște litere aurii și o săgeată arătau drumul spre bar. Adam a pornit Într-acolo și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mers cu pași repezi pe lângă barul Batik și s-a Întors În hol. De data asta era și mai puțin loc prin mulțime, dar Adam era mai insistent, Își croia drum prin labirintul Îngust de costume și de mătăsuri. șoptea scuze grăbite și nu lua În seamă semnele agasate primite ca răspuns. Își fixase privirea pe marele candelabru cubic atârnat În centrul holului. Dacă ajungea măcar până acolo, ar fi fost În stare s-o rupă la fugă spre ieșire. La
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
să iasă din zona unde circulația era blocată, iar aerul fierbinte a Început să sufle prin ferestrele deschise. șoferul i-a spus că ceva mai devreme fuseseră niște tulburări de stradă și că toate bulevardele erau Închise. El Își cerea scuze, Indonezia devenise un adevărat haos, i-a zis, nu mai era ca Îna inte. Trebuie că pentru străini era teribil. — Da, a zis ea, uneori e complicat. Își imagina scena căreia trebuia să-i facă față când avea să-și
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
simplu ceai, avea el un amestec special, ceva care mirosea intens a busuioc, umplea tot biroul cu acel miros, mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund, dacă strănuta sau tușea își cerea scuze în dreapta și-n stânga, bea toată cana foarte împăcat cu sine, apoi pleca la toaletă să spele ibricul, zăbovea mult, îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înălțimea biroului, le trecea prin raza albăstrie a ochilor clipind pasiv. Dacă Nina ar fi încetat să vorbească, s-ar fi lăsat o tăcere apăsătoare, jenantă, nu-ți mai rămânea altceva de făcut decât să te ridici, să mormăi o scuză și s-o pornești către ușă. Carmina știa foarte bine ce înseamnă să fii alungat, de muțenia conspirativă a celor doi soți, cât de penibilă îți era retragerea dar, desigur, acum nu era aranjată o coaliție a tăcerii de vreme ce Nina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ei, bine, Alexe se înfurie când îl vede pe altul mai pornit decât el împotriva unui om și atunci se simte dator să contrazică, să apere. La început m-a ascultat zâmbind sardonic, pe urmă a căutat să găsească resorturi, scuze, părea de astă dată de-a dreptul înțelegător când era vorba de slăbiciunile bieților oameni. Era un joc, la urma urmei, nu ar fi fost deloc imposibil, ca în aceeași zi, în altă ambianță, să-l desființeze pe același ins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ocupat poziția ei normală, așa, pedant, la milimetru. Abia atunci, privind prin cameră ca să vadă dacă n-a uitat ceva, va avea aerul unui om copleșit de vinovăție, știa că se va duce acasă și acolo trebuia să rostească o scuză, o ședință, o șuetă cu prietenii, ceva cât de cât credibil, e de pe acum neliniștit, cu gândul la acel moment penibil, întâmplat în hol, în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui în interiorul apartamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va înăbuși un căscat, va adulmeca adânc în jurul lui, ca un câine, nu miroase a tutun, n-a fost la nici o ședință își va spune ea în gând. Și oricum, până la ora aceea? Minciuni, minciuni, minciuni. Era plictisită de toate scuzele lui. Va răsuci butonul yalei și va lăsa zgomotos siguranța. Dacă n-ai bloca ușa asta nu te-aș mai deranja din somn cu soneria îi va spune el cu ton de reproș, Știi că-mi este frică de hoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pentru revederea cu tine. Ea îmi aduce echilibrul. Și am nevoie de echilibru, multă nevoie. Uite, azi am ieșit de la o ședință mai repede decât speram, am vrut să-ți dau telefon la serviciu, să te rog să găsești o scuză ca să pleci mai repede, n-aș fi vrut să ajung aici în apartament și să fiu singur. Ar fi fost o tortură. Până la urmă am întâlnit un fost coleg de școală, agricultor, cică, venise cu ARO-ul lui în piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]