40,428 matches
-
o are cu adevărat, poate înfrânge ispita răului, ce este, de asemenea, o „calitate” originară. Calea către descoperirea acelei vocații (pentru sfințenie) este presărată cu mai sus amintitele „vitregii ale soartei”. Este vorba de felurite „incidente de parcurs” venite din „sfera iraționalului” și care îi fac pe oameni să-și plângă de milă. „- Dar eu nu vreau să fiu unul dintre aceștia!” hotărăște Domnul R. Ceea ce îl întărește acum este conștiința faptului că există o femeie care îl iubește, iar iubirea
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
îl primească. Pentru a nu te prăbuși în neant este nevoie de mai mult efort.” Profesorul nu a răspuns strict la „provocare”. Sau a răspuns în felul său, divagând la modul ce îi este propriu: făcând asociații libere tot în sfera culturii. Nu poate formula o distincție clară între nemurirea terestră a lui Platon și viața veșnică, întru spirit, pe care creștinul o dobândește prin credință și iubire de Dumnezeu și de aproapele său. Sau, din onestitate, nu vrea să calce
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
terminologia Domnului R.: este dispus să caute peste tot teme, idei, teorii, ipoteze etc.) „Și ce nu mai știam, înainte de a o întâlni pe Teodora?” - se întreabă Profesorul R. Nu bănuia că, pînă la urmă, va dori să pătrundă în sfera religiei, deși se pretinde doar creștin botezat, nu și practicant. A citit și recitit epistola Sf. Pavel despre credință, iubire și speranță, dar nu a făcut efortul de a căuta și defini aceste valori dincolo de țarcul îngust al propriei gândiri
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
6 miliarde de ani, când gazele și praful cosmic se roteau în jurul Soarelui, au început să se adune formând bucăți mari de rocă incandescentă care, atrase între ele de propria lor forță de gravitație s-au unit formând Pământul, o sferă de foc care în o sută de milioane de ani metalele dense, fierul, nichelul, etc., au coborît în centrul sferei formând nucleul incandescent al Pământului pe care l-a acoperit cu o crustă de 3000 Km de pământ răcit formând
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
mari de rocă incandescentă care, atrase între ele de propria lor forță de gravitație s-au unit formând Pământul, o sferă de foc care în o sută de milioane de ani metalele dense, fierul, nichelul, etc., au coborît în centrul sferei formând nucleul incandescent al Pământului pe care l-a acoperit cu o crustă de 3000 Km de pământ răcit formând astfel scoața rece pe care mergem noi. Cele mai vechi roci găsite pe Pământ au 4276 milioane de ani. Animație
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
dar Pământul este apărat de radiațiile solare de către un cîmp magnetic propriu care ajunge până la 60000 de Km în spațiu. Peste această barieră navele și astronauții trebuie echipați special mai ales să nu ia foc. Eva: Toate au intrat în sfera de atracție gravitațională a Soarelui a cărei masă reprezintă 99% din totalul Sistemului nostru solar. Priviți, pe bolta cerească mai sunt și stele fixe, cea mai importantă fiind Steaua Polară, luceafărul de noapte al marinarilor. După cum vedeți pe ecran Soarele este
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
viața de pe Pămănt va dispărea imediat căteva milioane de ani. Sigur există și miracolul Cosmic ca Pămăntul și bolidul care l-a lovit să rămănă sau să iasă din Sistemul Solar și să hoinărească prin Univers pănă îl atrage în sfera lor de gravitație o planetă sau finalul - o Gaură Neagră. Dar toată această tragedie este posibilă în Univers în căteva milioane de ani lumină. Profesorul: Cineva pune întrebarea dacă pe Marte, după cataclisme, viața embrionară s-a ascuns în catacombe
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo, în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină straniu și bulversant: Cine știe care este adevărul ? Zeii s-au născut după nașterea universului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
logica internă Având în vedere complexitatea acestei componente a poeziei, ne vom referi în primul rând la Eminescu, a cărui armonie prozodică este rezultanta unei construcții de rară știință și rafinament, angajând, practic, tot ceea ce se poate înscrie în această sferă noțională. Vom relua unele considerente din capitolul închinat armoniei liricii eminesciene al lucrării "Spațiul poetic eminescian" (ed. Junimea, 1982). Armonia eminesciană este efectul in primul rând al incantației verbale, al muzicalității îmbinării unice, originale a cuvântului românesc. Plecând de la cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie". În loc de a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din sfera lucrurilor perene în ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în speranța comuniunii și osmozei, au rămas tot timpul paralele și nu coincidente, iar acum se despart pentru totdeauna, plecând fiecare pe traiectoria destinului său: "uman, prea uman"pe de o parte, hyperionic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale intelectului. Cu ajutorul luminii constantă fizică, și duioșie, lumină sufletească, Eminescu a creat o lumină integrală care constituie o altă modalitate de armonizare între natură și suflet: Odată încă-n viață să mă-nec în lumină/ Să caut armonia a sferelor senină/In inima-mi... (Mureșanu). Comuniunea cu universul, oficiată în haine festive, are loc sub semnul afectivului și al înaltei înseninări; dar emoția suie întotdeauna, in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice. "Prin participarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față cu el însuși, Eminescu definește natura geniului ca fiind o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
superlative survin spontan, prin ceea ce s-a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui mecanism ne scapă. Coerența în tablourile lui Vermeer este constituită de un simbol sintetizant perla concentrat de lumină și spiritualitate. "Armonia sferelor" respiră în muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
supramăsura patimii și natura superioară a lui Hyperion; dimpotrivă, ungherul întunecat din palat, unde pajul oprește prima oară prințesa, este pe măsura sentimentului celor doi fericiți pământeni, în contrast cu tot înaltul din care luceafărul nu va mai coborî, astfel încât cele două sfere rămân definitiv distanțate. Universul eminescian are caracterul de a nu fi niciodată static, ci în permanentă mișcare, în continuă expansiune, exprimând neliniștea, frământarea marilor trăiri ale poetului. Această expansiune are un îndoit dinamism: se petrece atât pe vectorii spațiali, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Întoarce-ți fața către perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu-se pe-o treaptă/ unde poveștile așteaptă". Dacă la Eminescu necuprinsul, care dă universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera luminii absolute, la Blaga nimbul cosmic este clar-obscur. Limita lucrurilor se estompează, se pierde într-un halo de luminescență viorie prin care are loc absorbția în existența mitică. Rezumând, Eminescu conferă stării poetice sens peren făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu-se pe-o treaptă/ unde poveștile așteaptă". Dacă la Eminescu necuprinsul, care dă universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera luminii absolute, la Blaga nimbul cosmic este clar-obscur. Limita lucrurilor se estompează, se pierde într-un halo de luminescență viorie prin care are loc absorbția în existența mitică. Rezumând, Eminescu conferă stării poetice sens peren făcându-ne să participăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fiecare dată un Azi etern. Pentru că " Toate lucrurile vor reveni pururi și noi cu ele: și noi am existat deja de o infinitate de ori, și toate lucrurile odată cu noi. În fiecare clipă începe Existența; în jurul fiecărui aici se rotește sfera pe pământ. Centrul este pretutindeni. Curb este drumul Veșniciei !" Pentru Nietzsche, Eternitatea este cea a Devenirii prin care viața se perfectează neîncetat, o muzică infinită ce renaște mereu din ea însăși purtând existența la cea mai de sus frumusețe, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din neștiute motive". Heidegger crede că Ființa s-a despărțit de om și l-a trimis în lume pentru a da mărturie despre ea, de a o "păstori" mai mult, Ființa se realizează abia în om cu ajutorul Poeziei, incluzând în sfera poeticului toate artele. Pentru Lucian Blaga, sensul cântului este apărarea mistică a tainei, bucuria vieții revenind iubirii transfigurată poetic și mitic. Pentru Eminescu nonsensul suprem este moartea, întrebându-se în Mortua est !: Tu chip zâmbitor trăit-ai anume/ Ca astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mobilă a eternității". Dar aici apare o a doua ambiguitate: eternitatea, scrie Platon, aparține doar lui este, înconjurat de a fost și va fi. Prin urmare, timpul presupune, pe de o parte, prezentul etern, prezentul absolut, care va fi al sferei Ideilor, dar și devenirea, proprie lumii umane, și care este dizolvantă, transformă existența într-o amăgire ca și Maya hindusă. Pentru rațiunea noastră, care concepe veșnicia ca imuabilă (precum în finalul Luceafărului), conceptul platonician ambiguu, care face din durată totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
această neliniște? Pare a fi pregătirea drumului către infern, deci spaima condamnării finale, pe care Faust o contracarează însă prin comanda pe care o dă celor ce urmează să perfecteze asanarea terenului mlăștinos dăruit oamenilor. Apoi Goethe poartă eroul spre sfera divină sfârșind în gloria mântuirii, sub veghea primei iubiri, Margareta, devenită înger. Les fleurs du mal, cartea marelui poet al neliniștii moderne, Charles Baudelaire, și care a deschis un drum nou în lirica universală, este un adevărat compendiu de neliniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eterice ale cerului și ale adâncului din lucruri: Mai sus de mlaștini negre, de văi întunecate, Mai sus de munți, de codri, de mări, mai sus de cer, Și dincolo de soare, mai sus și de eter Și de hotaru-albastru al sferei înstelate, O, suflete, îți bucuri aripile-avântate, Și ca înotătorul ce se cufundă-n undă, Despici nemărginirea azură și profundă Furat de-o negrăită și-adâncă voluptate. ...Cel ale cărui gânduri, ca niște ciocârlii, Se-nalță auroră spre purele tării. Plutind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
De sens e într'asta, e-ntors și ateu"-; continuă cu radicala renunțare la viață din Rugăciunea unui dac, cu demascarea neputinței demiurgului și a răului esențial lumii, în postumele Confesiuni, Demonism, Mureșanu, apoi cu imposibilitatea unirii dintre lumea Cătălinilor și sfera hyperionică, în Luceafărul, pentru a culmina cu spaima de a exista din Bolnav în al meu suflet: imposibilitatea de a ieși din ciclicitatea existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]