1,315 matches
-
modalitățile de a surprinde realul implică asumarea acestei (noi) realități. în Reconstituirea deja, prezența unei echipe de filmare în trama poveștii filmul-în-film, cum se numește îndeobște acest procedeu îi permitea lui Pintilie să pună sub semnul întrebării adevărul acesteia, denunțând simulacrul. Imaginile spotului educativ căpătau un și mai mare grad de neveridicitate cu cât spectatorul era făcut părtaș la procesul (precar) de surprindere a adevărului. Altfel spus, publicul era chemat să fie martorul unui proces al realului desfășurat (aproape) în timp
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
realiza că, pentru a denunța ideologia, nimic nu este mai eficace decât investigarea instrumentului său de propagandă preferat adică filmul . Invers decât în Hamlet unde teatrul-în-teatru scotea la iveală tocmai adevărul disimulat , filmul în film din Reconstituirea este minciună revelată, simulacru deconstruit : nu doar că oamenii puși în fața camerei de filmat își pierd spontaneitatea, produc o realitate imperfectă etc., dar simplul fapt de a-i împinge într-un act de manipulare, de real regizat, dezvăluie resorturile complice ale imaginii cu cel
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
vezi Înlocuirea pe altar a Ifigeniei cu o căprioară și a lui Isaac cu un berbec) și prin practica ofrandelor alimentare (vezi Plutarh, Numa, XV, și Ovidiu, Fastele, III, 333) -, ritualul s-a degradat. S-a ajuns la sacrificii de simulacre și la simulacre de sacrificii <endnote id="(45, pp. 112 ș.u.)"/>. Această direcție de involuție poate fi decelată și la sacrificiile rituale practicate de geto-daci. Dacă inițial sacrificatul trebuia să fie „cel mai frumos și mai bun dintre geți
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
altar a Ifigeniei cu o căprioară și a lui Isaac cu un berbec) și prin practica ofrandelor alimentare (vezi Plutarh, Numa, XV, și Ovidiu, Fastele, III, 333) -, ritualul s-a degradat. S-a ajuns la sacrificii de simulacre și la simulacre de sacrificii <endnote id="(45, pp. 112 ș.u.)"/>. Această direcție de involuție poate fi decelată și la sacrificiile rituale practicate de geto-daci. Dacă inițial sacrificatul trebuia să fie „cel mai frumos și mai bun dintre geți” (Enea din Gaza
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
cumplită - omora străini În temple : „Eu [= Hercules] am Învins pe Busiris care pângărea templele cu sânge străin” (Ovidiu, Metamorfoze, IX). Tot aici ar trebui rememorat și ritualul de decapitare a străinilor la sfârșitul secerișului, practicat de legendarul Lityerses, În Frigia. Simulacre ale acestui din urmă ritual au supraviețuit În Europa, ca practici și eresuri populare, până În pragul secolului XX <endnote id="(90, III, pp. 274 ș.u.)"/>. Desigur, practici de xenocid au putut să supraviețuiască anume În societățile cu mentalitate arhaică
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Tezele lui Alexandru Dragomir oferă o accepție onto- logică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Periferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei ăeikônă. Reflecția se des- chide profitabil către o discuție asupra simulacrului. Perife ria ca provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de dependență față de centru. În opinia filo- zofului, Caragiale are în vedere provincia și mahalaua ca simboluri ale periferiei. „Caragiale nu a avut în vedere decât lumea de margine, fie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nocturni și cel al femeii ridicate în miezul nopții și pălmuite violent. Cine vede toate aceste lucruri ? În orice caz nu mai avem spectatorul avizat întors dintr-un voiaj la Paris pen- tru care comparația cu Orașul Luminilor înscrie deriziv simulacrele și deformările provinciale. Spectatorul anilor ’80 nu avea cum să se întoarcă cu „impresii noi de la Paris” pentru că nu avea cum să ajungă acolo, izolat fiind de Cortina de Fier a regimurilor totalitare ale lagărului socia- list. Era un spectator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
punere în abis. Evident, nu este vorba despre o indicație regizorală, ci de un punct de focalizare final. Ignoranța locuitorilor acelei lumi în care nimeni nu des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la rândul lor simulacre de cetățeni, bricolaje vivante din bruioanele unor discursuri inepte. Regizorul îi condamnă la cecitate, excesul de privire, corespondentul lui „văz monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este vorba despre o indicație regizorală, ci de un punct de focalizare final. Ignoranța locuitorilor acelei lumi în care nimeni nu des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la rândul lor simulacre de cetățeni, bricolaje vivante din bruioanele unor discursuri inepte. Regizorul îi condamnă la cecitate, excesul de privire, corespondentul lui „văz monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său, „Ramă în ramă în ramă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vederi ciclopice căreia îi corespunde stilistic hiperbola. „Nu este vorba neapărat aici de pasiuni primare, de pulsiuni ancestrale, ci de stili- zarea ăprin hiperbolăă a vodevilului celui mai banal. (...) Nu altceva constituie folosirea obsesivă a mise en abîme-urilor : hiperbolă a simulacrului (...)” În opinia lui Alex. Leo Șerban, multiplicarea vertiginoasă a ramelor conduce la dispariția reprezentării, la efectul de hiperrealitate care configurează universul propriu al distopiei. Tratând despre efectele spe- culare și relația lor cu configurarea unui profil identitar, Mircea Cărtărescu realizează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o iritare, care în cazul flecarului nu există, așa cum în bășcălie nu există o deplină juisanță, ci doar o perpetuă stare de excitație. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale, urmând o logică a supralicitării întru exces, generatoare de simulacre, mai flecar decât flecarul este bășcăliosul. Putem privi însă bășcălia în două feluri, ca o formă de exces a ceva ce deja este excesiv, o ducere până la ultimele consecințe a flecărelii, ca pe o deformare a ei sau ca pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ființei Teza lui Alexandru Dragomir oferă o accepție ontologică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Peri- ferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei (eikôn). Reflecția se deschide profitabil către o discuție asupra simulacrului, dar nu această direcție o urmează filozoful. Periferia ca Provincie trăiește într-o permanentă condiție subalternă, de depen- dență față de Centru. În opinia filozofului, Caragiale are în vedere provincia și mahalaua ca „simboluri” ale periferiei și în ciuda diverselor circumstanțieri frivole
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
De fapt, defor- marea constituie însăși condiția de existență subalternă a acestei lumi față de un centru ordonator definit global drept Occidentul sau ceva mai restrâns, Europa. În cele din urmă, este vorba de un tropism cultural. Deformarea intră în sfera simulacrului, în simulacru evidențiindu-se cu precădere deformarea, procesualitatea unui mimetism dereglat, derealizat. Cultura personajelor lui Caragiale înscrisă în conduita lor este o cultură a simulacrelor, care creează discursuri supraponderale. Enormitatea și mon- struosul devin expresiile unei stilistici identitare în încer-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
defor- marea constituie însăși condiția de existență subalternă a acestei lumi față de un centru ordonator definit global drept Occidentul sau ceva mai restrâns, Europa. În cele din urmă, este vorba de un tropism cultural. Deformarea intră în sfera simulacrului, în simulacru evidențiindu-se cu precădere deformarea, procesualitatea unui mimetism dereglat, derealizat. Cultura personajelor lui Caragiale înscrisă în conduita lor este o cultură a simulacrelor, care creează discursuri supraponderale. Enormitatea și mon- struosul devin expresiile unei stilistici identitare în încer- carea de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Europa. În cele din urmă, este vorba de un tropism cultural. Deformarea intră în sfera simulacrului, în simulacru evidențiindu-se cu precădere deformarea, procesualitatea unui mimetism dereglat, derealizat. Cultura personajelor lui Caragiale înscrisă în conduita lor este o cultură a simulacrelor, care creează discursuri supraponderale. Enormitatea și mon- struosul devin expresiile unei stilistici identitare în încer- carea de a regla distanța față de Centru.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o extraordinară conștientizare a diverselor vestigii ale timpului distribuite pe tot domeniul nostru de la țară. Își Îndrăgea trecutul cu aceeași Înflăcărare retrospectivă cu care reconstitui eu acum imaginea ei și trecutul meu. Astfel, am moștenit Într-un fel, un superb simulacru - frumusețea proprietății intangibile, a moșiei ireale - și aceasta s-a dovedit a fi o splendidă pregătire pentru capacitatea mea de a Îndura pierderile de mai târziu. Simbolurile și Însemnele ei speciale mi-au devenit la fel de dragi și de sfinte precum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cei patru copii... Făcându-mi-se marele hatâr de a fi lăsat să dorm în cancelarie, aduceam în fiecare seară un pat din dormitor, dar odată cu el și nelipsiții [291] păduchi ai cazărmilor românești. Toate spălătoarele fiind înghețate, cu un simulacru de baie la o lună odată, cazarma colcăia de păduchi și până ce n-am dat noi alarma, nimeni nu s-a îngrijit de aceasta, căci doctorul regimentului se îngrijea de tuns „frezele” furierilor. Spre a scăpa de această josnică situație
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
adecvate a Nistrului, în cadrul angajamentelor militare luate de noi în tratatul de alianță. Chiar mareșalul Foch nu-mi ascunsese, la întrevederile noastre de la Paris, dezaprobarea față de măsurile luate în Basarabia de înaltul comandament și care duceau, într-adevăr, la un simulacru de apărare în fața unei agresiuni rusești: regimente scheletice, ofițeri afectați pentru perioade limitate în post, absența cuiburilor de mitralieră și a sîrmei ghimpate etc., etc. Aceste aere ușor superioare din partea conducătorilor polonezi temperate, în raporturile zilnice, de buna creștere erau
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
cred că Gelu Voican, care voia să se răzbune pentru persecuția suferită în anii trecuți (nu intru în amănuntele care s-ar putea să nu fie toate în favoarea fostului țuțăr al grupului oniric), l-a convins pe Iliescu că un simulacru de justiție e oricum preferabil. Iar Iliescu avea tot interesul să se lase convins: un adevărat proces ar fi scos la iveală tot felul de rufe murdare. Probabil că nici unul dintre ei nu-l citiseră pe René Girard. Cotidianul, 22-23
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
se apropie momentul când, printr-un proces cu caracter paranoic și activ al gândirii, vom putea (simultan cu automatismul și cu alte stări pasive) să sistematizăm confuzia și să contribuim la discreditarea totală a lumii realității. Nu numai că noile simulacre pe care gândirea paranoică poate să le facă să apară subit își vor avea originea în inconștient, dar în serviciul acesteia va fi pusă și forța puterii paranoice. Aceste noi simulacre amenințătoare vor acționa cu abilitate și în mod coroziv
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
discreditarea totală a lumii realității. Nu numai că noile simulacre pe care gândirea paranoică poate să le facă să apară subit își vor avea originea în inconștient, dar în serviciul acesteia va fi pusă și forța puterii paranoice. Aceste noi simulacre amenințătoare vor acționa cu abilitate și în mod coroziv, cu claritatea aparențelor fizice și diurne, făcându-ne să visăm, printr-o specială auto-pudoare, la vechiul mecanism ce are în el ceva pe care de bunăvoie îl confundăm cu însăși esența
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
și asociații de idei, cu imagini etc., într-un "joc" vital, esențial. Rezultat al proiecției inconștiente, "obiectul dalian" capătă astfel un minimum de sens mecanic: Mecanismul paranoic prin care se naște imaginea cu multiple figurații dă cheia înțelegerii și originii simulacrelor, a căror furie domină aspectul sub care se ascund multiplele aparențe ale concretului. Deducem imposibilitatea (poetică) a oricărui fel de comparație pornind tocmai de la furia și de la natura traumatică a simulacrelor în raport cu realitatea, ca și de la absența oricăror urme de
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
imaginea cu multiple figurații dă cheia înțelegerii și originii simulacrelor, a căror furie domină aspectul sub care se ascund multiplele aparențe ale concretului. Deducem imposibilitatea (poetică) a oricărui fel de comparație pornind tocmai de la furia și de la natura traumatică a simulacrelor în raport cu realitatea, ca și de la absența oricăror urme de osmoză între realitate și simulacre. Două lucruri nu pot fi comparate decât dacă este posibilă non-existența vreunei legături între ele, conștiente sau inconștiente. O asemenea comparație, devenită tangibilă, ar ilustra pentru
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
aspectul sub care se ascund multiplele aparențe ale concretului. Deducem imposibilitatea (poetică) a oricărui fel de comparație pornind tocmai de la furia și de la natura traumatică a simulacrelor în raport cu realitatea, ca și de la absența oricăror urme de osmoză între realitate și simulacre. Două lucruri nu pot fi comparate decât dacă este posibilă non-existența vreunei legături între ele, conștiente sau inconștiente. O asemenea comparație, devenită tangibilă, ar ilustra pentru noi, cu claritate, ideea că ne aflăm pe culmea gratuității. Simulacrele pot să ia
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
între realitate și simulacre. Două lucruri nu pot fi comparate decât dacă este posibilă non-existența vreunei legături între ele, conștiente sau inconștiente. O asemenea comparație, devenită tangibilă, ar ilustra pentru noi, cu claritate, ideea că ne aflăm pe culmea gratuității. Simulacrele pot să ia ușor forma realității, iar aceasta, la rândul ei, poate să se adapteze violenței simulacrelor, pe care o gândire materialistă le confundă, în mod prostesc, cu violențele realității tocmai datorită lipsei lor de coerență cu realitatea și a
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]