247,628 matches
-
limba stăină, să elibereze prin transpunere această limbă pură prinsă în operă. De dragul limbii pure, sparge barierele putrezite ale propriei sale limbi: Luther, Voss, Hölderlin și George au extins frontierele limbii germane". " Așa cum tangenta atinge cercul în treacăt într-un singur punct, iar prin această atingere, mai curând decât prin punct, stabilește legea potrivit căreia își continuă calea spre infinit, o traducere atinge originalul în treacăt și numai în punctul infinit de mic al sensului, pentru a-și urma apoi propriul
A citi, în ciuda ... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15204_a_16529]
-
e prea generoasă), în primul rînd pentru că oferă mai curînd virtualități decît certitudini într-un adevărat labirint cu multe piste false, prin acaparanta strategie a narării cu vocea unui copil. E ca și cum o cameră de luat vederi ar fi înregistrat singură tot ce se petrece, iar cel care face montajul și comentariul e cititorul, nu autorul; există astfel tot atîtea montaje posibile cîți cititori, cu atît mai mult cu cît finalul, fiind o dezarticulare a limbajului (ca la Huidobro?), rămîne la
Istoria într-o țară mică by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15212_a_16537]
-
foarte inteligent, demonic aproape de inteligent, înzestrat cu o pătrundere neobișnuită în oameni și lucruri. M.R.P. suferea de maladia nervoasă incurabilă, ceea ce îl făcea uneori, în glumă, să se compare cu Dostoievski. Crizele sale aveau loc serile, de obicei, când era singur, ore întregi, pe gânduri. Despre mine nu avea o părere prea bună. Mă prețuia, totuși, zicând că, neavând cine știe ce talent, aș fi fost deștept; zicea, unul care, în discuțiile noastre aprinse, știa să dea contra. Asta o spunea și musafirilor
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
ca de nuntă, o pusese pe nevastă-sa, care în ascuns scria proză, să dea citire unei bucăți de-a ei. Femeia, fostă vânzătoare în tinerețe, citise o proză proletcultistă execrabilă. În încheiere, Gogu își aplaudase zgomotos nevasta, primul și singur. Comesenii, servili, aplaudaseră și ei, furtunos. Cred că eu fusesem singurul care nu bătuse din palme. Dar Gogu vroia neapărat să cunoască părerile comesenilor despre proza consoartei sale. Cu un gest poruncitor, el îndrepta brațul către fiecare la rând... Toți
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
scria proză, să dea citire unei bucăți de-a ei. Femeia, fostă vânzătoare în tinerețe, citise o proză proletcultistă execrabilă. În încheiere, Gogu își aplaudase zgomotos nevasta, primul și singur. Comesenii, servili, aplaudaseră și ei, furtunos. Cred că eu fusesem singurul care nu bătuse din palme. Dar Gogu vroia neapărat să cunoască părerile comesenilor despre proza consoartei sale. Cu un gest poruncitor, el îndrepta brațul către fiecare la rând... Toți aduceau niște laude penibile. După fiecare, Gogu aplauda, satisfăcut. Când îmi
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
ochii, ca un inchizitor, asupra lașilor comeseni, - apoi terminasem brusc, parcă sătul de evidența acelei lipse totale de talent. Tăcere de mormânt. Trec peste amănunte. De atunci, la București, Gogu începuse să mă cheme des la el acasă, rămânând absolut singuri, amândoi, spunându-mi unele lucruri pentru care oricine ar fi fost închis pe loc. (E drept că dădea mai tare radioul). La M.R.P. veneau și niște tineri poeți, prozatori, grupul Oniricilor. Miron le asculta producțiile, pe urmă îi punea să
Culegătorii de omizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15223_a_16548]
-
a le îndeplini. Sunt încredințat că pregătirea cursei este mai importantă decât cursa. Aceasta explică retragerea mea din regie în folosul învățământului. Aici am sentimentul că trudesc la realizarea corectă a rampei de lansare, pentru că apoi elevul trebuie să zboare singur. Îmi place tare mult această relație între dependența inițială și autonomia finală. * În școala noastră, începem printr-o primă fază individuală care interzice orice obligație față de alții. Elevul nu are nici o obligație. Nici măcar față de text. Ceea ce contează este concentrarea asupra
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
este că Noul Roman nu a murit, că cel mult se poate vorbi de fostul Nou Roman. Care este părerea dumneavoastră? Alain Robbe-Grillet: Părerea mea este că romanul nu poate fi decît "nou". Dacă nu este "nou" nu poate exista. Singurii scriitori care au dăinuit în istoria literaturii sunt cei care au înnoit literatura, la fel cum singurii pictori care dăinuie sunt cei care au reînnoit pictura, același lucru se poate spune și despre muzicienii care au făcut ca muzica să
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
Care este părerea dumneavoastră? Alain Robbe-Grillet: Părerea mea este că romanul nu poate fi decît "nou". Dacă nu este "nou" nu poate exista. Singurii scriitori care au dăinuit în istoria literaturii sunt cei care au înnoit literatura, la fel cum singurii pictori care dăinuie sunt cei care au reînnoit pictura, același lucru se poate spune și despre muzicienii care au făcut ca muzica să evolueze. Se vorbește încă, în Franța mai ales, despre "roman" ca și cum ar exista o formă ce ar
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
corespunde alternanței deconstrucție-reconstrucție. Romanul este însă și o autobiografie fictivă - sunt de părere criticii literari. A.R.-G.: Este o autobiografie care nu este totdeauna fictivă. Tema "dublului" este pur autobiografică. Numai că, știți, romanele mele au fost întotdeauna autobiografice. Singurul roman care trece drept neutru, rece, lipsit de autor, este La Jalousie. Or, el este în întregime autobiografic. E o întîmplare pe care am trăit-o, eu sunt unul dintre cele trei personaje, am locuit în acea casă... etc. Deci
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
semnificații foarte bine elaborate foarte riguros stratificate? A.R.-G.: Nu. (pauză, eu aștept unele precizări dar hotărît, autorul adaugă) Am spus nu. R.B.: Și de ce nu? A.R.-G.: Fiindcă dacă îl considerați firul Ariadnei, este vorba de un singur fir: de "firul". Or, în realitate autobiografia este doar unul din firele posibile... și încă unul rupt în fiecare clipă. R.B.: Dar... A.R.-G.: Ceea ce este deranjant, este că dumneavoastră încercați uneori să instaurați un sens, sensul. Nu există
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
firul". Or, în realitate autobiografia este doar unul din firele posibile... și încă unul rupt în fiecare clipă. R.B.: Dar... A.R.-G.: Ceea ce este deranjant, este că dumneavoastră încercați uneori să instaurați un sens, sensul. Nu există niciodată un singur sens al unei cărți... Există sensuri posibile. Ceea ce înseamnă că romanul ca și lumea reală are un fel de permeabilitate față de sensuri. Dar nu are niciodată un sens. Există semnificații multiple care traversează cartea în direcții diferite, la fel cum
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
a fost pentru noi. R.B.: După 11 septembrie mai ales, intelectualii s-au numărat printre primii care au luat o atitudine. Ce credeți că ar putea schimba un scriitor, un intelectual în lume? A.R.-G.: Poate schimba literatura, este singurul lucru care-i stă în putere, dar aceasta înseamnă deja foarte mult. Dacă scriitorii pot schimba literatura, pictorii-pictura, muzicienii-muzica, în cele din urmă ei schimbă lumea. R.B.: Întrevedeți în evoluțiile actuale urmele acestor schimbări fie ele și foarte discrete? A
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
fi putut fi subiectul unei mari cărți dar atunci scandalul ar fi trebuit să fie literar (reapare rîsul sardonic). R.B.: Revenind deci la literatură, preferați să fiți citit de mai multe ori de un număr restrîns de cititori sau o singură dată de un public numeros - parafrazez un enunț al lui Valéry... A.R.-G.: Valéry nu a fost romancier și prin eseurile și poemele sale el nu putea spera să atingă numărul de cititori de care a avut parte Nabokov
Cît de viu este încă Noul Roman? by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15180_a_16505]
-
năzuință spre libertate în gândire similară aceleia pe care o regăsim și în Țiganiada sau Trei viteji". Ion Istrate face și o minuțioasă analiză a particularităților lingvistice ajungând la concluzia că acestea nu pot fi atribuite unui grup, ci unui singur autor. Cercetătorii care au respins paternitatea scriitorului ardelean au făcut-o motivând exclusiv prin realizarea artistică precară a piesei. Deși recunoaște că multe aspecte "amintesc de aproape Țiganiada", Lucia Protopopescu crede că, totuși, piesa ar fi fost scrisă în colaborare
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
dovadă în sprijinul paternității operei" (p. 92) cu atât mai mult cu cât piesa trasează, măcar în linii mari, tipul de literatură pe care-l va realiza mai târziu în Țiganiada. Cum această controversată piesă n-a cunoscut decât o singură ediție (în 1983 la Editura Dacia, seria "Restituiri"), încheiem cu un savuros "jurământ de credință": "Pă noao țări, pă trei mâncări, pă ziua de ieri, pă spatele vântului, pă fata juciului, pă coada măgarului, pă ciuma pădurii, pă apa vinerii
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
lungul a mai multor ani este pentru că Foucault, scriind o carte, mai redactează cel puțin una diferită. Trei etape de redactare însoțeau acest demers: - Etapa 1: Prima redactare este realizată în câteva săptămâni sau câteva luni, în general dintr-un singur jet; - Etapa 2: A doua redactare apare după o cercetare erudită, care poate dura câțiva ani. Redactarea secundă vine în sprijinul primeia dar cel mai adesea o distruge. La sfârșitul etapei, după ce Foucault aduna mii de notițe, a doua redactare
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
lui Foucault sunt, am putea spune, arhive involuntare. Spunem că sunt involuntare doar în sensul că au supraviețuit autorului prin neputința acestuia de a le distruge, cum făcuse până atunci cu celelalte scrieri ale sale. Boala este aici, încă o dată, singura responsabilă. Arhiva mută, arhiva ilizibilă, arhiva distrusă; rezistența lui Foucault în fața ineditului, a ștersăturilor, a căutării începutului. Dacă opera (cu toate rezervele pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Cronicar Premiere de presă În AXIOMA (nr. 4) de la Ploiești (singura publicație culturală care, bravo ei, are o rubrică de șah), este "portretizat", la 65 de ani, profesorul Ieronim Tătaru, personalitate cunoscută a școlii prahovene, fost student (1954-1959) al Filologiei de la București. La mulți ani! * Mai multe lucruri de citit în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15233_a_16558]
-
ori violuri) și lăsa la urma urmelor rezultatul alegerilor din două țări importante ale Europei. Ierarhia asta nu e doar o prostie, ci și o dovadă de provincialism. Ca pe vremea celei mai scurte televiziuni din lume, aceea cu un singur personaj. Știți dv. care.
Stadioane și munți by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15255_a_16580]
-
informative oricît de apetisante ori autoritare: "De Nae Ionescu nu se pot apropia în mod real și cu folos decît oameni cu plămadă și "weltanchauung" asemănătoare. Oameni care cred în Dumnezeu, în intuiție, în realități, în istoria care se face singură mai mult decît printr-o metodă, iar nu în infailibilitatea științei și care sînt lipsiți de suficiența protestantă privitoare la posibilitățile nelimitate ale persoanei și voinței lor". Membrii generației interbelice care l-au glorificat pe Nae Ionescu pentru că au văzut
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
Cațavencu. Amîndoi scriu, deocamdată, poezie. Și amîndoi reprezintă, pentru cei care îi cunosc, tînărul nou, nu acela creat după tiparul rigid al omului nou, ci tînărul anilor 2000 așa cum arată el în mod firesc: dezinhibat, fără complexe, care se întreține singur, care arată bine și se îmbracă bine, care face din literatură nu un martiriu, ci o plăcere, fără obsesii, fără drame, dar cu o reală seriozitate. Cam aici s-ar opri similitudinile. Pentru că ceea ce îi aduce împreună pe cei doi
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
văzut mai tîrziu..."); disperarea de-a se simți urîtă și nepopulară în adolescență ("dacă te uiți în oglindă/ părul ți-e năclăit/ și pistruii îți mănîncă obrajii/ pielea de celofan ars/ începe să crească/ să se vadă// ai țoale urîte/ singură ți le tragi la mașină/ răzuindu-ți cu lama buricele degetelor/ și pulovărul ți-e galben, demodat/ nimic cu el nu e de făcut"); ambiguitatea sexuală în vecinătatea fraților ("cu ei aceiași pistrui îmbrăcam/ în lumea dosită sub pistrui rotunjiți
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
mult/ cea mai frumoasă femeie din lume...// de la unu șaizeci și ceva de centimetri începea/ cu ochii căprui și genele boltind păstrăvii/ în apele din reziduuri aurifere/ vopsite la minele din Rodna// era o fată naivă/ o fată mai mereu singură sub pielea umflînd/ rochiile ei de material ieftin/ din doi în doi ani umflîndu-se foarte tare/ mult după al patrulea copil/ care am fost eu// mama era acolo mereu/ puțin, puțin mai mare/ cu înflorita-i tristețe scotocind după mărunțiș
Istorie literară și istorie personală by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15215_a_16540]
-
ei cu doi copii; întîlniri clandestine, strîngeri de mîini prin restaurante obscure, mîngîieri pătimașe, reprize de sex pe apucate și tot tacîmul. Cu toate acestea, în fapt, De departe spre aproape, înainte de a fi romanul unui cuplu, este odiseea unui singur personaj (naratorul), care, fie lucid pînă la masochism, fie, dimpotrivă, cuprins de candori adolescentine, ajunge să proiecteze idealul feminității asupra Emei (nume cu evidente rezonanțe livrești), femeia iubită devenind unicul reper într-o existență ternă, lipsită de sens. Printr-un
Un roman al ratării by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15238_a_16563]