1,475 matches
-
În luna noiembrie 16 zile a răposat marele și singur stăpânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 (1364), indictionul 3, veșnica lui pomenire." Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavonă, cunoscut până acum în Țara Românească. Existența unui mare număr de meșteșugari (olari, șubari, blănari, cojocari, tăbăcari, pietrari, lemnari, morari, măcelari) organizați în bresle și grupați în cartiere distincte, și situarea orașului pe drumul de legătură cu Transilvania, au făcut
Câmpulung () [Corola-website/Science/303859_a_305188]
-
și rășinoase, fiind bogat sculptate, profilate, traforate și lustruite cu șelac la nivel de mobilier stil. Într-o încăpere de la parterul aripii de est a castelului se află încastrate în zid mai multe pietre cu inscripții în diferite limbi (latină, slavonă, arabă, română). În stânga intrării în încăpere se află încastrată o piatră cu următoarea inscripție în limba latină: ""Prosapias veteres non in parietibus incisis, sed aris focis. Sacrisque cultis continuanda atque genuina probanda. MCMVIII"" Pe pietrele încastrate în pereți se află
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
perioadă alfabetul glagolitic a fost utilizat în Preslav și Ohrid, adaptat fiind după alfabetul chirilic, creat de călugării sfinți Chiril și Metodiu. Alfabetul chirilic a devenit piatra de bază pentru dezvoltarea culturală ulterioară. Secole mai târziu, acest alfabet, împreună cu limba slavonă, avea să devină limba cultă scrisă ("lingua franca") a Estului Europei, cunoscută drept Slavona Bisericească. Cea mai mare extindere teritorială a fost atinsă în timpul lui Simeon I, primul țar bulgar, fiul lui Boris I, acoperind aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Cu
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
chirilic, creat de călugării sfinți Chiril și Metodiu. Alfabetul chirilic a devenit piatra de bază pentru dezvoltarea culturală ulterioară. Secole mai târziu, acest alfabet, împreună cu limba slavonă, avea să devină limba cultă scrisă ("lingua franca") a Estului Europei, cunoscută drept Slavona Bisericească. Cea mai mare extindere teritorială a fost atinsă în timpul lui Simeon I, primul țar bulgar, fiul lui Boris I, acoperind aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Cu toate acestea, cea mai mare realizare a sa a fost o bogată cultură creștin-slavonică
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
aceste dealuri și a găsit-o cu ajutorul câinelui său de vânătoare, Copou. Voievodul a tăiat copacul scorburos și, în semn de mulțumire că și-a găsit soția nevătămată, a hotărât zidirea unei mănăstiri. În anul 1638, conform pisaniei în limba slavonă aflată deasupra peretelui dintre pridvor și pronaos, voievodul Vasile Lupu a ctitorit în aceste locuri o biserică de piatră. Biserica aceasta a fost zidită înainte de construirea ctitoriei lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Trei Ierarhi, fiind închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
piatră. Biserica aceasta a fost zidită înainte de construirea ctitoriei lui Vasile Lupu de la Mănăstirea Trei Ierarhi, fiind închinată Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos. Ea a fost sfințită la 30 aprilie 1638 de către patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului. Pisania în limba slavonă a fost tradusă de către episcopul Melchisedec Ștefănescu astfel: ""Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu rob stăpânului meu Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Treimei închinător, Io Vasile Voievod, cu mila
Mănăstirea Podgoria Copou () [Corola-website/Science/304181_a_305510]
-
dar a cărei origine este pusă pe seama însemnărilor din timpul popii Anton Mălai. Atribuirea unei origini leșești preotului Sava, este pusă de Anton Coșbuc pe seama ignoranței autorului respectivei însemnări, care nu ar fi cunoscut realitățile bisericești din vechime, când limba slavonă era limba oficială a cancelariilor domnești și implicit limba cultului, iar mai apoi și textele românești vor fi scrise cu caractere slavone. Cărțile, pe care cel ce a făcut însemnarea le considera “rusești”, erau de fapt “manuscrise slavo-române, ieșite din
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
Anton Coșbuc pe seama ignoranței autorului respectivei însemnări, care nu ar fi cunoscut realitățile bisericești din vechime, când limba slavonă era limba oficială a cancelariilor domnești și implicit limba cultului, iar mai apoi și textele românești vor fi scrise cu caractere slavone. Cărțile, pe care cel ce a făcut însemnarea le considera “rusești”, erau de fapt “manuscrise slavo-române, ieșite din pana călugărilor moldoveni și cumpărate de judele Grigore Gălan din Leșu, pe la sfârșitul secolului al XVII-lea”. Prezența presupuselor cărți “rusești” în
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
a lăcașului de cult, despre care face mențiune în însemnarea publicată de vicarul foraneu greco-catolic al Năsăudului, protopopul Stefan Buzilă, "Grigore Gălan fiind ctitor al noii biserici din Leșu". Grigore Gălan era jude în Leșu la 1691, conform dedicației în slavonă de pe Evanghelia pe care a cumpărat-o în anul respectiv pentru biserica din Leșu. Sunt amintiți aici judele Grigore Gălan cu soția sa Melentiana și feciorii lor Mirna, Flore și Ioan, ultimul fiind cel care va ajunge preot. La conscripția
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
XVI-XVIII, și în vederea uniunii lingvistice cu sârbii, ale căror graiuri fac parte tot din dialectul štokavian. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza limbii vorbite, ceea ce constituie și reformarea limbii literare sârbe, slavona sârbă și slavona rusă în acea vreme. Există chiar un acord semnat la Viena, în 1850, de către șapte cărturari croați și sârbi, printre care și Vuk Karadžić, care recomandă unele norme comune pentru limbile croată și sârbă. Nu există unitate
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
uniunii lingvistice cu sârbii, ale căror graiuri fac parte tot din dialectul štokavian. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza limbii vorbite, ceea ce constituie și reformarea limbii literare sârbe, slavona sârbă și slavona rusă în acea vreme. Există chiar un acord semnat la Viena, în 1850, de către șapte cărturari croați și sârbi, printre care și Vuk Karadžić, care recomandă unele norme comune pentru limbile croată și sârbă. Nu există unitate în privința denumirii limbii
Limba sârbocroată () [Corola-website/Science/304218_a_305547]
-
štokavian, kajkavian și čakavian, și o împărțire supradialectală, în grupurile de graiuri (i)jekaviene, ekaviene și ikaviene. Baza limbii croate standard o constituie dialectul štokavian și graiurile (i)jekaviene. Primele fragmente scrise în limba croată s-au păstrat în texte slavone din secolul al XI-lea. Cultura croată s-a dezvoltat în legătură cu creștinismul catolic adoptat de croați, iar limba croată a evoluat odată cu dezvoltarea literaturii în diversele dialecte. Standardul limbii croate s-a conturat în secolul al XIX-lea, în concordanță
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
ĕ" din limba slavă veche, notat cu litera ѣ (numită „iat”). Pronunțarea acesteia determină în limba croată: standard se bazează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană. Primele texte apar la croați în secolul al IX-lea, scrise în limba slavonă cu alfabetul glagolitic, dar nu s-au păstrat. Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exemplu stela de la Baška (insula Krk). Este primul text în limba slavonă
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
slavonă cu alfabetul glagolitic, dar nu s-au păstrat. Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exemplu stela de la Baška (insula Krk). Este primul text în limba slavonă în care apar și elemente ale limbii poporului, fiind remarcabil prin dimensiuni și prin importanța textului, care conține prima mențiune păstrată despre poporul croat. Din secolul al XII-lea începe să se folosească și alfabetul chirilic. Alfabetul latin se folosește
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
coexistând o vreme cu primele două. Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea. Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, literatura este scrisă în slavona croată. Perioada culminantă a acesteia sunt secolele al XIV-lea și al XV-lea, reprezentată de lucrări precum "Cartea de rugăciuni a cneazului Novak" (1368, regiunea Lika din nord-vestul Croației), "Evangheliarul din Reims" (1395, denumit după orașul din Franța unde
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602. Deasupra ușii de intrare în naosul bisericii se află următoarea pisanie în limba slavonă: ""În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh care se cinstește în Sfânta Treime, unui Dumnezeu și Preacuratei Sale maici și Sfântului și dreptului Enoh și sfântului prooroc Ilie și sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriții slujitori
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
cinstea unui arhitect Epicrates, fiul lui Nicobulos din Bizanț. O lungă perioadă s-a crezut că sub această piatră ar fi fost înmormântat Dima, considerat "legendarul constructor al Dragomirnei". Pe alte trei pietre de mormânt se află inscripții în limba slavonă. Acestea sunt parțial șterse, dar se disting anii 1673 și respectiv 1680. O ultimă piatră funerară acoperă mormântul Mariei Balș, fiica lui Constantin Mavrocordat, fost domnitor al Moldovei (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 29 iunie - 23 noiembrie 1769) și al Munteniei
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Dragomirnei. În patrimoniul Mănăstirii Dragomirna se află mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care sunt de menționat următoarele: Biserica "Sf. Enoh, Ilie și Ioan Teologul” a fost construită în anul 1602, după cum scrie în pisania în limba slavonă aflată deasupra ușii de intrare. Inițial, aceat mic locaș de cult era biserica schitului de lemn, fiind înconjurată cu chilii modeste. După construirea bisericii mari, terenul din jurul micului lăcaș de cult a fost transformat în cimitir. Ca urmare a vremurilor
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Gherontie și Silvestru), iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca. Pe peretele sudic al turnului clopotniță a fost amplasată o pisanie în limba slavonă cu stema Moldovei și cu următorul text: ""Din mila lui Dumnezeu Io Miron Barnovschi Movilă Voievod, Domnul Țării Moldovei, a făcut portalul acesta cu cinci pârguri și îngrăditura de zid în jurul sfintei mănăstiri Dragomirna unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
primului rege sârb, Ștefan I Nemanjić. Este efectuată de fratele acestuia, Rastko Nemanjić, mai cunoscut că Sfanțul Sava, întemeietorul bisericii ortodoxe sârbe autocefale, în jurul anului 1220. În acea vreme, scrierea limbii sârbe începe să se îndepărteze de cea a limbii slavone, în sensul că se adaptează bine la schimbările fonetice ce au avut loc până atunci. Limba astfel rezultată se numește sârbo-slavă, iar scrierea să, scriere din Raška. Din punct de vedere lingvistic, operă cea mai semnificativă a Sfanțului Sava este
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
de conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe drept atacuri împotriva ființei religioase și naționale sârbești, de aceea clerul sârb a cerut ajutorul tarului Petru I al Rusiei, care le-a trimis cărți și învățători. În credința greșită că varianta rusă a limbii slavone este mai veche decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgica a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale varianței
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
decât varianta ei sârbă, preoțimea a adoptat-o pe prima. Aceasta este și astăzi limba liturgica a Bisericii Ortodoxe Sârbe. În această perioadă, limba literară laică este un amestec de elemente ale graiurilor din Voivodina, ale varianței ruse a limbii slavone și ale limbii ruse literare laice. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cărturarul Vuk Stefanović Karadžić întreprinde o reformă radicală a normelor limbii sârbe, cu ajutorul unor filologi de seamă ai vremii, precum frații Grimm, și al puterii austriece
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
Înfrângerea lui Constantin Brâncoveanu în ziua de Sfântă Maria în luptele de la Zărnești. 1713 - Conscripția din acel an arată că în Țară Bârsei erau 10.380 familii anunțând și de Zărnești care numără 840 de familii. 1714 - Se ridică crucea slavona. 1739 - Nume de meșteri din Tohan consemnate în documente: Dumitru Sinedrea, Ioan Stoica și Anghel Barbul. 1741 - Sunt menționați 3 români din Tohan, olari cu ocazia repartizării portioanelor ce revin Tohanului: Sinedrea Olaru, Barnul Olaru și Dumitru Olaru ce lucrau
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. "Legenda aurea" a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc. În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din
Nicolae de Mira () [Corola-website/Science/298024_a_299353]
-
acesteia va fi realizată în 1514 sub Neagoe Basarab de zugravul Dobomir din Târgoviște. După toate probabilitățile, la Târgoviște a activat primul meșter tipograf din Țara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei carți în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Evangheliarul” (1512). către mijlocul aceluiași secol activitatea tipografică este reluată la Târgoviște de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici, cu un „Molivelnic” (1545) si un „Apostol” (1547). În anul 1585 Petru Cercel a
Târgoviște () [Corola-website/Science/298021_a_299350]