1,605 matches
-
începu să plângă. La început încet, iar apoi cu sughițuri convulsive, care îi zguduiau trupul. Mary își petrecu brațul pe după umerii fetei și o strânse tare la piept. Apoi telefonul sună din nou. — Ce pierdere de vreme, zise Darcey ascultând soneria telefonului. Din nou o să treacă pe căsuța vocală. Sigur că poate l-a închis și atunci nici nu știe că... O... ăăă... alo. Nieve? Nu, mă numesc Mary Mackle. Nieve stă la mine. Cine e acolo? —Darcey McGonigle. Nieve e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Totuși, asta nu a oprit-o din a se simți ca o ratată. Și-a aruncat violent minunații pantofi, a pus rochia pe un scaun și tocmai se schimba în pantaloni largi și un tricou scurt când s-a auzit soneria. Probabil era una dintre fetițe care dorea să îi ceară poșeta, dacă ea nu o mai voia. Oftând, a deschis larg ușa și acolo, stând în prag, cocoșat pentru a putea încăpea prin cadrul ușii, era Jack. Ah, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pic prea mici pentru comedia ironică postmodernistă, spuse Ashling, cu strângere de inimă. Aș spune că Cei Trei Porcușori ar fi mai mult pe placul lor. Vedem noi, o corectă Ted. Oamenii subestimează inteligența copiilor. Să apăs din nou pe sonerie? A durat ceva timp până li s-a deschis ușa. Dylan avea mâinile pline de săpun și tricoul ud, lipit de piept. —Cum merge? Părea neatent. Apoi Ashling și Ted au observat urletele și bocăniturile care se făceau auzite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
invadată de imaginea corpului ferm al lui Oliver, care părea sculptat în abanos, și această amintire o făcu să geamă cu adevărat. Se uită la ceas. Din nou. Șapte și jumătate. De ce nu trecea odată ziua asta? Apoi a auzit soneria și inima îi sări în gât. Ar fi putut fi Jack, care făcea una dintre vizitele lui surpriză. A aruncat o privire în oglindă pentru a verifica dacă este prezentabilă și și-a șters rapid mascara de sub ochi. Aranjându-și părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ruj. Am pierdut toată dimineața căutând unul nou și am ajuns să cumpăr exact aceeași nuanță pe care o aveam deja. Ashling era gata să se arunce în pat, cu un pasional Sunt atât de ratată, dar s-a auzit soneria. Ceasul de pe noptiera ei spunea că era opt și jumătate. Ceea ce însemna că era și douăzeci. Ar fi bine să nu fie Marcus la ușă, amenință ea. Dar era. — Ce fel de bărbat ajunge mai devreme? întrebă Joy. Un gentleman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o jumătate de oră; și Dylan în agonie. Și vorbind despre faptul că trebuie să vândă casa! Da, era înnebunită după Marcus, dar lucrurile nu erau atât de simple. Prea șocată pentru a plânge, a stat o vreme în bucătărie. Soneria de la intrare a readus-o la realitate. Putea să fie Marcus. Dar nu. Era Ashling. Clodagh nu se aștepta ca ea să vină. Cu siguranță, nu era pregătită pentru asta. Și furia necaracteristică a lui Ashling amplifica toată nebunia. Clodagh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Lucrurile stau altfel acum. Mai puține prejudecăți, spuse Ashling, cu buzele aproape nemișcate. —Medicamente mai bune, replică Monica. Marți seara, Joy și Ted încercau să o ademenească pe Ashling cu o ofertă proaspătă de ciocolată și reviste, când au auzit soneria. Au înghețat cu toții. Pentru prima dată, după multe zile, fața lui Ashling s-a luminat. — Ar putea fi Marcus! — Mă duc să îi spun să se ducă la dracu’. Joy se îndrepta deja către ușă. Nu! spuse Ashling hotărâtă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
uite, scoțând o declarație bancară, un cec pentru cinci sute douăzeci de lire, emis cu două săptămâni mai târziu. O coincidență? Nu prea cred. — Dă-mi să văd! Le-a examinat pe ambele, apoi a exclamat: —Scuze! S-a auzit soneria și Francine s-a strecurat înăuntru. —Bună, Lisa. ăăăă, bună, dădu ea din cap către Oliver, rușinea domolindu-i încrederea în sine. S-a întors din nou către Lisa. Facem petrecere în pijama diseară. Eu și Chloe și Trudie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
era atât de îndrăgostită, în prima sa vacanță de femeie căsătorită, incapabilă să își imagineze viața ei fără Oliver. Și iată-i acum, descoperind acest cec, în timp ce se pregăteau de divorț. Nu e viața ciudată? Peste încă vreo două ore, soneria s-a auzit din nou. De data asta, era Beck. —Lisa, ai chef să ieși? Noi ne jucăm cu mingea. —Sunt ocupată, Beck. Bună. Beck a încercat un salut ca de la bărbat la bărbat cu Oliver, dar nu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
tocmai ceva plăcut. Înapoi în apartamentul lui Ashling, cei trei se adunaseră în fața televizorului, înconjurați de sticle cu vin, tirbușoane, pungi cu floricele și batoane de ciocolată. Spre ușurarea lor, Ashling părea chiar interesată de film - până când s-a auzit soneria. Imediat, fața ei s-a luminat: încă spera ca Marcus să își facă apariția mult-așteptată. Mă duc eu. S-a ridicat în picioare și a deschis ușa. Spre surprinderea ei, persoana care era de cealaltă parte era Dylan. Luase prânzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
adapta la viața normală. Erau mulți alții care nu aveau nimic și care nici nu vor avea - învinși de viața care îi catapultase pe străzi și chinuiți de foame, disperare, frică, plictiseală și de ura celorlalți oameni. S-a auzit soneria. Era Ted, ținând de braț o fată micuță și simpluță. —Te-ai întors, anunță el, apoi se înclină pentru a prezenta persoana de lângă el. Ea este Sinead. Sinead a întins o mânuță. — Încântată de cunoștință, spuse ea, plină de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
îi fuseseră dați papucii. Nu se mai întâmplase de când Greg, sportivul american, își pierduse interesul pentru ea, cu o lună înainte să se întoarcă în State. Ea tocmai îndesa ultima pereche de chiloți într-o pungă, când s-a auzit soneria. A mărșăluit la ușă, a deschis și i-a trântit coșul de gunoi în brațe. — Poftim. —E și romanul meu acolo? —O, da, Câinele Negru. Capodopera, acolo este. Coșul de gunoi e cel mai bun loc pentru el, spuse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
casă, întrebându-mă dacă-i voi mărturisi vreodată lui Kay faptul că nu am nici o iubită, fiindcă pentru mine sexul are gust de sânge și rășină și pansament apretat. CAPITOLUL PATRU Am ieșit din vestiare în același timp, la sunetul soneriei de avertizare. Când am deschis ușa, am simțit un puseu de adrenalină. Cu două ore în urmă, mestecasem o friptură în sânge, îi înghițisem sucul, dar scuipasem carnea, iar acum simțeam că transpir sânge de animal. Dansând în vârful picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de a se cățăra pe zid de pe strada alăturată. Prin Întuneric și noroi. Înfruntând ploaia torențială. — Suntem pe poziții. Watson privi nerăbdătoare spre Logan. Imobilul nu avea interfon, dar exista de fiecare parte a porții câte un șir de trei sonerii, cu butoanele mânjite pe margine cu o altă vopsea maronie. Sub fiecare din ele, era spânzurată o etichetă cu numele locatarului. „NORMAN CHALMERS“ era scris cu un pix cu gel pe o bucată de carton gros, care era lipit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
carton gros, care era lipit cu scotch peste numele proprietarului anterior. Etajul de sus, pe dreapta. Logan se dădu un pas Înapoi și privi În sus clădirea. Luminile erau aprinse. — Bine. Se apropie din nou de intrare și apăsă pe soneria din mijloc pe care era scris „ANDERSON“. Două minute mai târziu, ușa fu deschisă de un bărbat speriat trecut de 25 de ani, cu părul lung și trăsături accentuate și cu o cicatrice mare pe unul din obraji. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
În vestibul, pantofii săi scâlciați răsunând pe dalele crem cu maro. Logan schiță un zâmbet liniștitor. — Nu aveți de ce să vă temeți, domnule, spuse el intrând la rândul său În clădire. Vrem să discutăm cu unul din vecinii dumneavoastră, dar soneria dumnealui nu pare să funcționeze. Ceea ce era o minciună. Un zâmbet vag apăru pe fața domnului Anderson. — A... Da. Bine. Logan făcu o pauză. — Dacă Îmi permiteți, aveți o rană foarte urâtă pe obraz. Anderson Își flutură mâna către fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
știu de ce naiba mă mai chinui... Nemulțumirile ei Încetară pentru a-și pregăti microfonul și pentru a trece prin formalitățile preliminare. Procurorul aruncă o privire dezaprobatoare către Logan. În mod cert era de acord cu caracterizarea făcută de Isobel situației. Soneria stridentă a telefonului mobil al lui Logan o Întrerupse din enumerarea celor prezenți și Isobel Îi aruncă o privire furioasă. — Nu permit folosirea telefoanelor mobile În timpul autopsiilor pe care le fac! Cerându-și scuze, Logan scoase din buzunar obiectul ofensator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fiind ceva ce doar polițiștii făceau. Se Întoarse la prima pagină a declarației, pentru a vedea cine fusese citat atât de ciudat. Numele Îi era oarecum cunoscut: cineva din clădirea unde locuia Norman Chalmers. Anderson... Logan zâmbi. Era bărbatul la soneria căruia sunaseră pentru a pătrunde În clădire fără să știe Chalmers. Cel despre care Watson crezuse că punea ceva la cale. Conform celor scrise de ea, domnul Cameron Anderson avea cam douăzeci și cinci de ani și provenea din Edinburgh: asta explica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din mâini și din obraji Înainte să ajungă la ușa din față. Cei doi agenți dispărură după casă. Înăuntru erau câteva lumini aprinse, iar sunetul televizorului răzbătea din sufragerie. Logan auzi cum se trage apa de la toaletă, și apăsă pe sonerie. Telefonul Îi țârâi În buzunar. Înjură În gând și răspunse. — Logan. — Ce pui la cale? Era Insch. — Pot să vă sun eu Înapoi, domnule? șopti el. — Evident că nu poți! Tocmai am primit un telefon de la centru. Mi-au spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vedem cu el la bar după spectacol și Îi dăm și niște vești bune. Sună la ușă. Silueta unui bărbat slab care Înjura putu fi văzută prin fereastra de la baie. Măcar știau că e cineva acasă. Logan acționă din nou soneria. — Stai așa! Stai, că vin. După vreo două minute, o umbră se zări prin ușa de la intrare pe jumătate din sticlă și o cheie fu răsucită În broască. Ușa se deschise și un cap se ivi În spatele ei. — Da? — Darren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Trage unde ne-am oprit și mai devreme, Îi spuse el șoferului. Voi doi prin spate, noi mergem prin față. Logan le acordă un minut să-și ocupe pozițiile și apoi o porni pe aleea din față și apăsă butonul soneriei cu degetul mare. Darren Caldwell deschise ușa. Expresia feței i se schimbă din enervare În panică, apoi În mânie nestăpânită, toate Într-o bătaie de inimă. — Salut, Darren, zise Logan și-și puse piciorul În ușă. Astfel Încât să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
apucă receptorul. — Ce-i? — Ce mod grozav de a răspunde la telefon ai, apropo, spuse o voce cunoscută cu accent de Glasgow. Acum ai de gând să deschizi ușa de la intrare, sau ce faci? Îmi Îngheață și biluțele aici! — Ce? Soneria sună și Logan Înjură din nou. — Stai așa, spuse el spre telefon Înainte să-l lase jos pe măsuța de cafea și să se Împleticească afară din apartament, În jos pe scările comune, până la ușa de la intrare. Era Încă Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
bucățele de piele căzându-i pe podelele lustruite, făcându-și de lucru cu un xilofon pe care Logan Îl primise la cea de-a patra aniversare a sa. Clang și cling și bong, o cacofonie ce semăna mai mult cu soneria de la telefon decât cu muzica. Și atunci se trezi. Logan se clătină prin camera de zi și ridică receptorul din furcă. — Ce-i? Întrebă el. — Crăciun fericit și ție. Colin Miller. — O, Doamne... Logan Încercă să se trezească frecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mici de piatră și cuarț sclipeau În lumina de pe stradă, imitând zăpada. Viscolul se transformase Într-o ninsoare răzleață, care plutea lent prin noaptea aspră. Pășiră Împreună prin zăpada până la glezne către ușa din față. Insch era primul. Apăsă butonul soneriei, iar „Greensleves“ răsună de undeva de dinăuntru. După două minute, ușa fu deschisă de o femeie ploeștită și nemulțumită, spre cincizeci de ani, Îmbrăcată Într-un halat roz de baie. Nu era machiată, iar urmele vagi de rimel i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe drum până acolo. Nu după ce aflaseră că el era cel care-l bătuse măr pe pensionarul În etate. Așezat În liniște, tremurând, Logan privea cum o asistentă Îl conectează pe Doug Disperatul la un set de monitoare, alerte și sonerii care-i monitorizau inima. Își ridică privirea și-l văzu pe Logan stând la capătul tărgii. — Va trebui să pleci, Îi spuse, desfăcând nasturii de la cămașa bătrânului. A fost bătut destul de rău. — Știu. Logan omise că el fusese autorul. Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]