1,225 matches
-
naționaliste ale lui Francisco Franco care au asigurat superioritatea aeriană a acestora. Înfrângerile din Spania au coincis cu începutul [[Marea Epurare|Mării Epurări al lui Stalin în rândul conducerii armatei care a afectat semnificativ capacitatea de luptă a Forțelor Aeriene Sovietice aflate într-o dezvoltare rapidă. În [[Războiul Civil din Spania]] și în luptele împotriva Japoniei în Extremul Orient ([[Bătălia de la Halhin Gol|Bătălia de la Halhân Gol]]) a sovieticii au dobândit ceva experiență de luptă. Cu puțin timp înainte de începerea războiului
Forțele Aeriene Sovietice () [Corola-website/Science/329004_a_330333]
-
Chină pentru a instrui piloții chinezi pentru continuarea războiului cu japonezii. Cu toate acestea, aceste experiențe s-au dovedit a fi foarte putin folositoare în [[Războiul de iarnă]] împotriva Finlandei în [[1939]], cănd zeci de bombardiere și avioane de vânătoare sovietice conduse de piloți lipsiți de experiență au fost doborâte de un număr relativ mic de piloți finlandezi. Forțele Aeriene Sovietice au trebuit să constate că procedurile de apărare dezvoltate în [[Războiul Civil Spaniol]], cum ar fi zborul în cerc al
Forțele Aeriene Sovietice () [Corola-website/Science/329004_a_330333]
-
piloților. În primele zile ale [[Operațiunea Barbarossa|Operațiunii Barbarossa]] [[Luftwaffe]] a distrus 2.000 avioane sovietice, cele mai multe dintre ele pe teren, cu o pierdere de doar 35 de avioane (din care 15 nu în timpul luptelor). Aeronavele principale ale Forțelor Aeriene Sovietice în timpul celui de-[[al Doilea Război Mondial]] au fost [[Iliușin Îl-2]] „Șturmovik”, monoplan blindat de atac la sol din seria de avioane de vânătoare cu un singur motor proiectat de [[Aleksandr Sergheevici Yakovlev]], serie începută cu [[Yak-1]] și trioul de
Forțele Aeriene Sovietice () [Corola-website/Science/329004_a_330333]
-
toate timpurile, cu cele patru variante principale (Yak-1, Yak-3, Yak-7 și Yak-9), avioanele de vânătoare Yak fiind cele mai numeroase, cu un total de 36.716 de avioane, cele două tipuri principale împreună reprezentând aproximativ jumătate din puterea Forțelor Aeriene Sovietice pentru cea mai mare parte a [[al Doilea Război Mondial|Marelui Război pentru Apărare a Patriei]]. Yak-1 a avut un design modern în 1940 și mai era loc pentru dezvoltare, spre deosebire de [[Messerschmitt Bf 109]] proiectat în [[1935]], care la acea
Forțele Aeriene Sovietice () [Corola-website/Science/329004_a_330333]
-
Marelui Război pentru Apărare a Patriei]]. Yak-1 a avut un design modern în 1940 și mai era loc pentru dezvoltare, spre deosebire de [[Messerschmitt Bf 109]] proiectat în [[1935]], care la acea oră era o construcție matură. [[Yak-9]] a adus Forțele Aeriene Sovietice la paritate cu [[Luftwaffe]], în cele din urmă permițându-i să obțină până în 1944 superioritate, când mulți piloți al Luftwaffe evitau în mod deliberat lupta cu ultima și cea mai bună varianta numerotat pentru inducere în eroare [[Yak-3]]. Celelalte avioane
Forțele Aeriene Sovietice () [Corola-website/Science/329004_a_330333]
-
unor guverne alternative a unor republici sovietice, care să ceară sprijinul Armatei Roșii. Acesta a fost scenariul folosit cu succes în cazul intervențiilor din Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Scenarii asemănătoare au eșuat însă în campanile din Lituania și Belorusia sovietice sau Polonia. Variante ale acestei politici au fost folosirea minorităților naționale pentru lupta împotriva etniei majoritare ca încazul fondării unor republici autonome în Tatarstan sau Bașchiria. În zonele în care nu existau minorități naționale s-a folosit formarea unor entități
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
contele Potocki (care l-a expus în palatul de la Wilanów) înainte de a trece în proprietatea familiei Branicki în 1892. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a fost furat de forțele militare germane, apoi a trecut în mâinile Rusiei Sovietice după război, fiind repatriat statului polonez abia în 1956. El este expus în prezent în muzeul din Palatul Wilanów din Varșovia.
Portretul contelui Stanislas Potocki () [Corola-website/Science/323842_a_325171]
-
și armata maghiară, grupul slovac a înaintat adânc în sudul Rusiei. În timpul bătăliei de la Uman (3 - 8 august 1941), corpul mecanizat al Grupului Carpați a format una dintre aripile dublei încercuiri a Armatelor a 6-a și a 12-a sovietice. În timpul acestei lupte, 20 de divizii sovietice au fost distruse sau au capitulat. În iulie 1941, guvernul slovac a hotărât transferul a 15.000 de evrei din Bratislava în Germania. La început, guvernul slovac a încercat să facă un târg
Slovacia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/323196_a_324525]
-
Aruncătorul Reșița Model 1942 a intrat în dotarea regimentelor de infanterie în primăvara anului 1942, când a fost înființată o companie cu două plutoane a câte șase piese fiecare. Din cauza producției inițiale insuficiente, aruncătoarele Reșița au fost folosite alături de cele sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei tipuri de aruncătoare de calibrul 120 mm aflate în dotare au fost înlocuite treptat de aruncătorul de bombe românesc Model 1982.
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
5 tunuri de 130 mm, 9 tuburi lans-torpile și avea o viteză de 35 noduri. A fost numit „Titanicul Mării Negre”. La 25 iunie 1941, Comandamentul Flotei Sovietice din Marea Neagră a aprobat planul de acțiune al atacului asupra Constanței. Forțele navale sovietice dispuse în Marea Neagră au fost organizate astfel: gruparea principală formată din nava de linie cuirasată "Parijnaia Comuna" de 23.000 tone, mai multe crucișătoare și distrugătoare, dispuse la 120 - 150 mile marine de Constanța, cu misiunea de neutralizare a apărării
Distrugătorul Moscova () [Corola-website/Science/324134_a_325463]
-
erau deja depășite la mijlocul anului 1941. Tunurile Puteaux de 25 mm, Bofors de 37 mm, Bohler de 47 mm, Breda de 47 mm și Schneider de 47 mm erau ineficiente atât ca tunuri antitanc (nu aveau efect asupra noilor tancuri sovietice T-34), cât și ca tunuri de câmp (din cauza proiectilului exploziv mic). Tunurile antitanc germane PaK 38, PaK 97/38 și PaK 40 erau livrate în cantități insuficiente, iar dintre acestea doar modelul PaK 40 era eficient împotriva tancurilor grele
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
germane PaK 38, PaK 97/38 și PaK 40 erau livrate în cantități insuficiente, iar dintre acestea doar modelul PaK 40 era eficient împotriva tancurilor grele KV-1. La mijlocul anului 1942, când trupele române au întâlnit în număr mare tancurile medii sovietice T-34 și cele grele KV-1, singura armă capabilă de a perfora blindajul acestora s-a dovedit a fi tunul antiaerian Vickers-Reșița Model 1936 de calibrul 75 mm. În decembrie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, tancurile sovietice au ocupat aeroportul
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
a fi tunul antiaerian Vickers-Reșița Model 1936 de calibrul 75 mm. În decembrie 1942, în timpul bătăliei de la Stalingrad, tancurile sovietice au ocupat aeroportul militar românesc din Tazinskaia. Folosind tunurile antiaeriene Vickers-Reșița, trupele române au reușit să distrugă cinci tancuri medii sovietice în timpul acelor lupte. Tunul antiaerian nu putea fi însă folosit în luptele antitanc precum cel german de calibrul 88 mm FlaK 36 fiindcă era mult prea greu, nu putea trage dacă era în poziție de marș, punerea în baterie dura
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de sprijin. Deși piesa era eficientă ca tun de însoțire, utilizarea sa în prima linie nu era indicată, tunul având genuliera mare și o greutate care nu permitea manevrarea de către servanți. Deseori, tunurile Schneider-Concordia de calibrul 47 mm și cele sovietice (capturate) de calibrul 45 mm erau folosite în prima linie ca tunuri de însoțire, fiind mult mai ușor de manevrat în teren. Piesele Reșița Model 1943 au fost amplasate pe malurile râurilor pentru a sprijini forțarea acestora. În timpul operațiunilor defensive
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
independenten și unite” . Termenul “Armenia unită” se referă la teritoriul Armeniei cu granițele așa cum au fost recunoscute de președintele american Woodrow Wilson și de Tratatul de la Sèvres. După sovietizarea Armeniei în 1920, ramurile FRA din diaspora s-a opus dominației sovietice și s-a alăturat forțelor care militau pentru independența țării. FRA s-a implicat activ în crearea condițiilor pentru păstrarea și dezvoltarea identității naționale armenești. FRA nu a putut activa însă și pe teritoriul RSS Armenești, unde Dashnaktsutiun a fost
Federația Revoluționară Armeană () [Corola-website/Science/326706_a_328035]
-
1916 a audiat cursurile Universității din Kiev. Între 1916 și 1927 a funcționat ca profesor la Catedră de Matematici Superioare la școlile din Kiev, Saratov, Odessa, apoi la Universitatea din Kazan (din 1928). În 1923 intra ca profesor la Scoala Sovietică de Partid. După o călătorie la Moscova și Leningrad, a fost invitat la Catedră de Matematică a Institutului de Ingineri Civili, unde s-a împrietenit cu profesorul V. V. Stepanov. În 1925 a participat la Congresul Matematicienilor de la Danzig, apoi la
Nikolai Cebotarev () [Corola-website/Science/326732_a_328061]
-
1920 Enver a trimis o scrisoare lui Seeckt, în care afirma că Rusia bolșevică ar fi fost de acord cu partiționarea tânărului stat polonez în schimbul armelor germane. Enver dorea să negocieze pentru germani o cooperare mai strânsă cu guvernul Rusiei Sovietice împotriva britanicilor. El a fost bine primit la Moscova și și-a creat o serie de contacte cu reprezentanți ai republicilor din Asia Centrală și a reluat legăturile cu membri exilați ai CUP aflați în Rusia. Enver s-a întâlnit cu
İsmail Enver () [Corola-website/Science/326753_a_328082]
-
a fost Enver Pașa, ministrul de război otoman și cel care a fost comandantul de facto al armatei otomane în timpul Primului Război Mondial. După înfrângerea Imperiului Otoman în război, el a devenit liderul mișcării de eliberare națională a basmacilor împotriva dominației Rusiei Sovietice în Asia Centrală. Ultimul episod din istoria panturcismului s-a desfășurat în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, când nazitii au încercat să determine populația sovietică musulmană să lupte sub steagul panturcic împotriva URSS. Încercările germanilor s-au soldat cu un
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
Armatei Sovietice în circa 1956 din Corpul al 10-lea pușcași de Gardă „Budapesta”, anterior parte a Districtului Militar Odesa ("Одесский военный округ") având cartierul general la Chișinău. În anii 1980 cartierul general a fost mutat la Tiraspol, în interiorul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenească. Până în 1991, Armata a 14-a era formată din patru divizii motorizate de pușcași și alte unități mai mici. Numai și alte unități mai mici, inclusiv Regimentul al 1162-lea de rachete antiaeriene au rămas pe malul stâng
Implicarea Armatei a 14-a în Conflictul din Transnistria () [Corola-website/Science/325204_a_326533]
-
sovietice la sfârșitul anilor 1970. România, membră a Tratatului de la Varșovia, a decis trecerea la noul calibru la începutul anilor 1980. În loc să fabrice direct o copie a automatului AK-74, conducerea de la București a decis dezvoltarea unei arme independent de cea sovietică. Rezultatul, "Pușca Automată Model 1986", deși similară familiei AK-74, avea unele elemente constructive proprii. Prima versiune a automatului avea patul din lemn al armei PM Md. 1963 (versiunea autohtonă a pistolului-mitralieră AKM) pentru a facilita producția. Versiunea ulterioară era dotată
PA Md. 1986 () [Corola-website/Science/325316_a_326645]
-
nu se trece!” a generalului Eremia Grigorescu. La bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz armatele austro-germane au fost oprite. Din cauza atacurilor mai multor bande de soldați proveniți din Armata Rusă aflată în descompunere, precum și a incursiunilor grupărilor comuniste ale Rusiei Sovietice care activau în Ucraina, conducerea României a fost nevoită să folosească armata pentru a apăra populația Basarabiei. În anul 1918, sosind la Drochia și mai apoi la Hotin, generalul Stan Poetaș a organizat unitățile militare în așa fel încât să
Stan Poetaș () [Corola-website/Science/326258_a_327587]
-
încheierea victorioasă a Războiului de Independență, 1923) și statele din Caucaz avea să fie oficializată prin semnarea Tratatului de la Kars. Părțile semnatare au fost pe de-o parte Marea Adunare Națională a Turciei, reprezentanții Armeniei Sovietice, Azerbaidjanului Sovietic și Georgiei Sovietice (care aveau să devină cu toate membre ale Uniunii Sovietice după Tratatul Unional din decembrie 1922), cu participarea Rusiei Bolșevice. Acest tratat este considerat succesorul convenției semnate la Moscova în 1921. Acest tratat a stabilit odată pentru totdeauna granițele dintre
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
au preluat pe mareșalul Ion Antonescu după arestarea sa din ziua de 23 august 1944, P.C.d.R. a decis înființarea, în septembrie 1944, a Gărzilor de Apărare Patriotică. Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub supra-ve-ghe-rea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraș. Printre membrii Gărzilor se aflau și deținu-ți de drept comun sau foști legionari converti-ți la comunism în urma negocierilor dintre Nicolae Petrașcu, Teohari Georgescu și Ana Pauker. De câte ori
Gărzile Patriotice (România) () [Corola-website/Science/322521_a_323850]
-
asigura munca pașnică a poporului român, independența și suveranitatea națională a patriei”. În discursul său ținut din balconul clădirii Comitetului Central, Ceaușescu a apelat la sentimentele antisovietice ale majorității populației, solicitându-i acesteia să reziste în fața amenințării unei manevre militare sovietice similare împotriva României. Temele naționaliste pe care le-a folosit Ceaușescu au avut un efect imediat în ralierea unor largi pături ale publicului, care a început să se organizeze și să se înarmeze sub conducerea Partidului Comunist Român. Deși amenințarea
Gărzile Patriotice (România) () [Corola-website/Science/322521_a_323850]