1,282 matches
-
sunt șanse pentru un atac în noaptea asta. Hideyoshi dormi mulțumit toată noaptea - de fapt, mai degrabă jumătate de noapte - la Imajo, iar, a doua zi, părăsi tabăra în zori și porni spre Wakimoto. Kyutaro îi ieși în întâmpinare. Înălță stindardul de comandant, indicând prezența comandantului suprem. — Ce s-a întâmplat aseară la Castelul Fuchu? se interesă Hideyoshi. — Multă agitație. — Fortifică zidurile? Poate că cei din Maeda vor să lupte. Răspunzându-și singur la întrebare, privi spre Fuchu. Deodată, se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Aveau mai puțin de două ore până la Fuchu. Kyutaro călărea în frunte, iar Hideyoshi mergea în mijlocul avangardei. Nu peste mult, zăriră zidurile castelului. În castel, oamenii se simțeau, lucru firesc, extrem de încordați. Văzute din vârful fortului, coloanele de soldați și stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi păreau atât de aproape, încât le-ar fi putut atinge. Ordinul de oprire încă nu fusese dat. Și, întrucât Hideyoshi se afla în mijlocul lor, soldații din avangardă erau siguri că avea să înconjoare imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se afla în mijlocul lor, soldații din avangardă erau siguri că avea să înconjoare imediat castelul. Înaintând spre poarta principală a Castelului Fuchu, oamenii lui Hideyoshi - acum ca un râu năvalnic - se desfășurară în formație „aripă de barză“. Un moment, numai stindardul comandantului stătu nemișcat. Chiar atunci, întreaga construcție a castelului scuipă fum de pulbere. — Puțin mai înapoi, Kyutaro. Înapoi! ordonă Hideyoshi. Nu răsfira soldații și nu intrați în formație de luptă. Ordonă-le să se regrupeze și să stea în afară de formație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în formație de luptă. Ordonă-le să se regrupeze și să stea în afară de formație. Soldații din avangardă se retraseră, iar muschetele din castel tăcură. Spiritele combative din ambele părți, însă, ar fi putut exploda într-o clipă. — Să ia cineva stindardul de comandant și să înainteze la douăzeci de metri în fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar, când ajunsese abia la zece metri în fața lui Hideyoshi, purtând stindardul de comandant așa cum i se ordonase, răsunară câteva împușcături, țintind spre tigvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă în direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
observă că Hidetsugu își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu își înfipse stindardul în pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi, în sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
propria armată. Kyutaro răgușise de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea noastră s-a încheiat aici. Adunându-și trupele, Kyutaro începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ariergarda Seniorului Hidetsugu a fost nimicită complet. Pe colină se stârni, dintr-o dată, un freamăt de mișcare, urmat de zarva comenzilor nervoase și de sunetele soldaților care coborau, în fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a refuzat acea cerere, iar emisarii s-au înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre munți și începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, în căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte întortocheat în așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar Nagayoshi și Shonyu își comunicau gândurile fără cuvinte. Cei șase mii de oameni ai lui Shonyu fură împărțiți imediat în două subunități. Cam patru mii de soldați porniră spre miazănoapte, alcătuindu-și formația la sud-est, pe un platou înalt. Stindardul comandantului și celelate flamuri anunțau limpede că generalii de-acolo erau fiul cel mare al lui Shonyu, Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi, pe Gifugadake. În fruntea celor două sute de militari rămași, Shonyu aștepta ca unitate de rezervă. Își instală stindardul de comandant chiar în centrul unității sale, aranjată în formațiune aripă-de-barză. — Mă întreb cum va ataca Ieyasu, spuse el. Ridicând ochii spre soare, oamenii văzură că de abia era jumătatea a doua din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la cale ceva. Însă situația de la Tanojiri înșelă așteptările lui Nagayoshi, pe măsură ce semnele înfrângerii fraților Ikeda se arătau tot mai repede și mai ales. Într-un târziu, ajunse la concluzia că nu mai putea aștepta. Dar, tocmai în acel moment, stindardul de comandant cu evantaiul aurit care rămăsese nevăzut până atunci, fu ridicat, dintr-o dată, pe colinele de la poale, în locul unde aștepta Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întoarce viu în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe țărmul dinspre miazănoapte, companie după companie. — Ei, uite-i! — Stindardul de comandant cu tigvele aurite. — Probabil Hideyoshi e înconjurat de vasalii lui. Honda și oamenii săi, care călăriseră fără oprire, priveau spre malul celălalt, arătând cu exclamații zgomotoase și punându-și mâinile streașină la ochi. Cu toții tremurau de emoție. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asta și s-o miște de parcă oamenii ar fi propriile lui mâini și picioare. O fi el dușmanul nostru, dar trebuie să-i recunoaștem meritele. M-am uitat un timp la ei. Crezi că Hideyoshi e acolo, unde se vede stindardul de comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, în mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi în bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
epocii, Nobuo nu poate fi decât un prostănac de neiertat. Nimeni nu l-ar fi învinuit, dacă rămânea pe margine. El, însă, venise drept în centru, fusese făcut de alții o unealtă a războiului și provocase moartea multor oameni sub stindardele lui. Când s-au aflat faptele, cel mai surprins dintre toți a fost Ieyasu, care se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, în așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cântărea cam cincizeci de kilograme. Prelate mari, maro, de pânză cerată se întindeau deasupra capetelor celor treizeci de practicieni îngrămădiți înăuntru. Pe câmp mai erau trei corturi, exact la fel. Fiecare își avea propria echipă de medici și, în centru, stindardul Autorității pentru Sănătate. La sosirea în tabără, Alan primise un clipboard, o hartă, o insignă, o busolă pentru orientare și o cagulă portocalie, conform instrucțiunilor Autorității pentru Sănătate, cagulă pe care scria de-a curmezișul, cu litere mari și negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o ajute să-și recucerească regatul și împreună cu ei a plecat spre Albracca. Sosirea lui Roland cu tovarășii săi, în total nouă și, dintre cei mai viteji cavaleri ai Franței, a schimbat numaidecât sorții luptei. Oriunde se arăta marele paladin, stindardele se plecau înaintea lui. Zadarnic a încercat Agrican să-și regrupeze oștirea. Roland era mereu înaintea lui, nelăsându-i răgaz să facă altceva decât să-i țină piept. Văzându-se astfel urmărit, regele tătar se gândi deodată la o stratagemă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
se perpetuaseră, nemuritori, până În zilele noastre. La modă era protocronismul. Așa că cele două terase erau pline de daci chercheliți, care beau voinicește, fără să-și dea jos cușmele de pe cap, cu sabia din recuzită la brâu, jucându-se cu nemaipomenitul stindard din piele de lup sau dezlipindu-și inevitabilele bărbi dacice de pe obraji și lipindu-și-le unul altuia pe frunte, glumind cu instructorii de partid și crezându-se liberi. Nu mai erau muncitorii amărâți În cămașă de plastic și pantaloni de
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
fi desprins din textul intitulat „Architectura mentis“ și din „neronianul” „Qualis artifex pereo!“ de la rubrica „Prin ganguri de idei“ a primului număr. Textele sînt însă aproape ilizibile. O publicație ieșeană ulterioară Frondei și care și-a făcut, asemenea ei, un stindard din susținerea „curentului nou” și din poezia lui Tudor Arghezi a fost Absolutio (director: I. Ludo), apărută în 6 numere (1 decembrie 1913-15 mai 1914, 1 februarie-15 mai 1916), al cărei titlu îl reproduce pe cel al unei poezii argheziene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul „imperialist”. Pe acest fundal, o redimensionare a avangardei istorice se va produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cei mulți încercând să le aline suferința, așa cum se pricepea el mai bine, cu armele cuvântului, arme pe care Dumnezeu i le-a pus cu prisosință la îndemâna sa. A știut și a folosit ca nimeni altul, în folosul poporului cuvântul stindard, cuvântul flacără, cuvântul sabie, cuvântul ca medicament al sufletului românesc. Adrian Păunescu a murit. Eu știu de aproape trei ani, cât de ușor este să treci pragul „dincolo”, prag pe care el l-a trecut cu seninătatea celui care simte
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
predați de Blaga la catedră. Și ca urmare, cu toate manipulările, cu toate hoțiile, cu miș-maș-urile făcute cu voturile de peste graniță, unde cică s-a votat și pe coli albe A4, nu și-au atins scopul. Tot partidul, care poartă stindardul patriotic al Moldovei, a câștigat și aceste alegeri. S-a mai văzut un lucru care la români prinde de minune, dar se pare că la poporul chibzuit moldovean nu are același rezultat. Este vorba de manipularea prin “sondaje” și “exit-poll
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]