2,683 matches
-
în fugă gangul ce lega grădina de curtea din spatele pars dominicae, cu inima bătându-i parcă în gât, Hippolita ajunse în fața redutei. Găsi acolo curtea invadată de o mulțime îngrozită, care, la lumina torțelor, se învălmășea să pătrundă prin poarta strâmtă, dar solidă. Intrarea era destul de joasă, gândită astfel pentru a-i obliga pe eventualii atacatori să se încline puțin, lăsând capul în bătaia loviturilor pe care le-ar fi aplicat cu hotărâre apărătorii; zidurile construcției masive erau din piatră, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin, lăsând capul în bătaia loviturilor pe care le-ar fi aplicat cu hotărâre apărătorii; zidurile construcției masive erau din piatră, de două ori mai groase decât de obicei, și nu aveau în mod real ferestre, ci doar câteva ambrazuri strâmte, inatacabile din exterior. Recunoscând-o pe Hippolita, servitorii îi făcură imediat loc; dincolo de intrare îl află pe Clemantius, cuprins de o nervozitate ușor de înțeles. — Domina! exclamă ușurat, imediat ce o văzu. în sfârșit! eram cu toții tare îngrijorați pentru tine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le ordonă să închidă poarta grea din fier și să găsească înăuntru ceva cu care ar fi putut fi întărită. Hippolita întinse brațul: — Nu! Așteaptă încă un moment! Era un soldat în grădină. S-a oprit să mă apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se căiau deja de hotărârea ce îi adusese în redută și se întrebau cu neliniște dacă nu existau și alte ieșiri. Libertul căuta să-i calmeze și, ca să fie auzit mai bine, se urcă pe două trepte ale unei scări strâmte din piatră, ce ducea la etajul superior și de acolo la o terasă ce ținea loc de acoperiș. Hippolita urcă, la rândul ei, și îi veni alături, dominând mulțimea fugarilor cu o privire vie, dar atentă. Printre ei, recunoscu invitații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse către el și tovarășii săi, spunând doar atât: „Veniți după mine!“ Nu avură decât s-o pornească docili după el, în vreme ce tovarășul său rămase să aștepte și să păzească barca. Cu o dezinvoltură surprinzătoare, omul găsi imediat o cărare strâmtă ce se deschidea între mărăcini și o porni într-acolo cu hotărâre, deschizând drumul întregului grup. Curând, terenul deveni mai dur și mai aspru, iar prefectul și tovarășii săi începură să urce printre lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încingea talia, nu mai avu nici o îndoială: Shudian-gun! Așadar, destinul îi împingea spre o nouă confruntare; și de astă dată, hunul era mai puternic. Avându-l acum în bătaia tirului, pentru a nu fi văzut, Maliban se duse până la spațiul strâmt ce se deschidea între două care și încordă arcul. Sebastianus însă întinse brațul să-l oprească: — Așteaptă! Cred că vrea să vorbească. într-adevăr, Balamber își oprise calul la nu mai mult de douăzeci de pași de baricadă și scruta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puternic asupra războinicilor lui Ardarich recunoscu rânduri compacte de franci, cavalerie grea, a cărei vitejie de nestăpânit era bine cunoscută, dar și valuri de cavaleri, probabil burgunzi ori vizigoți. Constatând cât de larg era frontul de luptă și cât de strâmt și de adânc era râul pe acea porțiune, își dădu seama că gepizii riscau să fie înconjurați din ambele laturi; întrucât, la dreapta podul era apărat totuși de râureni, pericolul principal venea din stânga, adică, mai mult sau mai puțin, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
până în fruntea ei, reproșându-și încă o dată prea marea atenție pe care i-o dădea fetei. A doua zi, coloana traversă un pod peste un pârâu nu prea adânc, dar cu un curent foarte puternic. Locul de trecere era destul de strâmt, astfel că la intrarea pe pod se formă o mică înghesuială. Balamber își îndemna oamenii nerăbdător, dar operațiunea lua mult. La un moment dat, un catâr, același care zece zile mai înainte o azvârlise jos pe Go-Bindan, deveni nervos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cum spuseseră că se numea? - Anrella Craig îi cunoștea identitatea reală. Avusese un plan vag să se întoarcă asupra ei în întuneric, înșfăcându-i arma. Dar rămăsese zguduit de cuvintele ei. Trebui să se înghesuie prin deschizătură; atât era de strâmtă. Scara era răsucită și abruptă. După primul tur complet văzu un șir de beculețe. Licărirea lor cețoasă făcea ca pasajul să pară mai însuflețit, mai real. Pentru prima dată, prezența lor avu un impact asupra creierului său. Asta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în lume. Ce părere aveți?... Părinții numesc copilul în mod arbitrar, fără să-i cunoască firea, destinul sau dimensiunile fizice viitoare. Astfel că omul ajunge să poarte toată viața un nume adesea străin și nepotrivit, ca pe o haină prea strâmtă sau prea largă. Numele ar trebuie să se dea mai târziu, nu la naștere. Și eventual să și-l aleagă chiar tânărul. în vechime se practica obiceiul ăsta. La majorat, după ceremonia de inițiere, tânărului i se schimba numele cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mine. Probabil de la purtatul pălăriei are o dungă vineție pe frunte, ca și cum calota craniană i-ar fi fost decupată de jur împrejur și apoi cusută cu grijă la loc... Ce caută aici acest omuleț fără vârstă? Cum a apărut în strâmta mea celulă fără uși și ferestre, în întunericul meu brăzdat de fulgere verzi, din care mă căznesc să evadez? Poate că el, știind cum să intre, va ști și cum să iasă, ajutându-mă să evadez din ceea ce alții numesc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-l învățase de la copiii satului: "Hepu prostu' Câinele nostru Hepu nebunu' Trage cu tunu' Și împușcă rațele Și mănâncă mațele." Avea muci în barbă și aceeași expresie a feții când râdea sau plângea. Haine orășenești ponosite, prea scurte și prea strâmte, îi înfășurau trupul deșirat și slab, cu medalii confecționate din chei vechi, nasturi de tinichea, capace, catarame, blacheuri sau pitaci găuriți. Le culegea din curțile oamenilor sau din colbul drumului, slujindu-se de un magnet legat cu sfoară, ca să nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în picioare! Intrarea nu e opt lei, nu e cinci lei, ci numai doi lei, pentru mic și mare! Prima reprezentație e gratuită! Călcându-se în picioare, gata să dărâme coșmelia, mulțimea se vânzolea și lua cu asalt intrarea prea strâmtă, scormonindu-se prin brăcinare după câteva parale agonisite pe vreo vită vândută în zori. La ieșirea din circ, storși de vlagă și cu ochii rătăciți, târgoveții făceau roată în jurul fotografului ambulant, care îi ademenea și îi trăgea de mânecă, explicându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
chemările lugubre ale sălbăticiunilor. Pimen îl purta pe scurtături abrupte și pe cărările secrete ale jivinelor. Deodată, călugărul dădu la o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul continua să înainteze târâș. Din loc în loc galeria se bifurca și, pentru a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
amândurora. Azi am fost cu ea la Târgu-Neamțului. Avea de făcut niște cumpărături. În trăsura îngustă (toate trăsurile de pe aici, carcase mizerabile de foste trăsuri, cumpărate pe nimic de țăranii-birjari și proporționate cu caii lor mici și goniți întruna, sunt strâmte și hîrbuite), oricum ai face, nu poți să nu te atingi de tovarășul de alături. De la o vreme, recunoscând, fără să ne-o spunem, cazul de forță majoră, ne-am resemnat și ne-am acomodat cum am putut mai bine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca puncte de intermitentă odihnă, nasul doamnei M..., al Adelei și cu preferință pe al meu, ca mai proeminent și mai spațios. Dar pentru mine problema capitală era alta, destul de complicată. Pe scăunașul de dinainte, într-o trăsură și mai strâmtă decât a lui badea Vasile, trebuia să fiu mereu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarășelor mele și să nu le trimit fumul țigărilor în față. Fumul acesta, cu stupida nătângie a lucrurilor neînsuflețite, m-a chinuit tot
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Era, în mod clar, ofensată. Doamna de onoare i-a aruncat o privire: — Ah, scuzați-mă. Nu m-am referit la dumneavoastră. A continuat apoi, rezemându-se de speteaza banchetei: — Voiam doar să spun că apartamentul lor e atât de strâmt, și dacă lumea o să înceapă să năvălească cu zecileă înțelegeți ce vreau să spun. Doamna Silsburn n-a răspuns nimic și eu nu m-am uitat la ea ca să văd cât de serios fusese jignită de remarca doamnei de onoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
luă asta drept semn că se va culca. Sau poate conversația luase o turnură care nu-l interesa pe Sammler? Cântărețul Își luă la revedere. Când Bruch se Îmbulzi pe ușă - pardesiu negru, picioare scurte, fund lat ca sacul, bască strâmtă, clame de biciclist la tivul pantalonilor (provocarea sinucigașă a mersului cu bicicleta În Manhattan) -, Sammler din nou se gândea la hoțul de buzunare, la presiunea corpului său, la hol și la zidurile herniare de pânză, cele două perechi de ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
reproș, o Întâmpinare familiară și tradițională Între evrei, exista măcar o urmă de normalitate. Nu la fel și În următoarea afirmație. „Am venit În America să-mi construiesc o nouă carieră.“ Karyera fu cuvântul folosit de el. Îmbrăcat În hainele strâmte de doc gri, evident vechituri scumpe de pe vremea colegiului care Îi fuseseră pasate, În siclam, vinețiu și roșu de tomată (cizmele roșii Chelsea Înalte până la gleznă), cu buclele nearanjate unind capul cu umerii și eliminând brutal gâtul, Eisen Își construia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
țineai seama de forma plată a corpului. Avea fesele mult prea ridicate. Ca ale mele, de altfel. Sammler, În interiorul surd al Rolls-ului, vedea asemănarea. Felsher și Kitto Îl făceau pe Elya să arate mult prea spilcuit. Pantalonii erau mult prea strâmți. Proeminența virilă care ieșea În evidență când stătea jos era necuviincioasă. Folosea cravate și batiste asortate de la Countess Mara și pantofi ascuțiți, ultrașic, ce aminteau mai puțin de medicină și mai mult de Las Vegas și de viața de petreceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ușurată că nu și-a folosit limba. Trebuie să-l cunoști un pic pe celălalt, înainte, nu? Altfel ar fi prea mult. Cu toate balele. Și senzația aia jenantă că cineva încearcă să fie creativ într-un spațiu așa de strâmt... Oricum, m-am relaxat prea mult sau așa ceva, pentru că bicicleta a căzut - zornăitul ăla îngrozitor - și apoi, sigur, am luat-o la fugă... Eu nu spun prea mult în aceste ocazii. Ideea e s-o fac pe Sheba să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Îți povesteam aseară despre tristeți înnodau gândurile serilor trecute în necuvânt tangent la stele arătai neantul nu știam cine-mi ascunsese nemurirea concert pentru pianul meu de Clayderman cum clipa își plimbă tăcerile între îngeri și delfinii îmi respiră aerul strâmt brățară la gât desfac nodul uitării aprind lumânări pentru stele printre degete îmi retrag visul din gând cum timpul crește în el umbrele ultimilor fluturi orbi ce-au dansat îmi închin nisipul liniilor din palmă jumătate lumină jumătate sfert din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
zile zâmbesc oamenilor ca artistul din stradă îmbrac rochii subțiri de dimineață soarele m-a orbit și acum tu poți liber să torni în ochi aur și limba care strigă mă doare numai pentru noi înțeleasă ne certăm din cauza locului strâmt și a rochiei scurte mai sus de genunchi privim împreună nerăbdători tu eliberat de păsări eu educată de pești nu sunt Hilbert închid ochii și număr cine a început cu o filă albă a terminat tot în alb ce iese
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
umerii la fel de lați ca și șoldurile, avea brațele scurte și umflate de mușchi atârnându-i încovoiate fără să se atingă de trup, picioarele-i semănau cu doi cârnați făcuți în grabă părând că vor să-i iasă din pantalonii prea strâmți, capul lui mare ca de taur, aproape disproporționat, era acoperit cu păr scurt și țepos, ochii îi erau injectați și aspri, și gura mai mereu întredeschisă de mușchii faciali foarte bine conturați. Scrâșnea din dinți și urla: Băh, voi n-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
eu însumi, cu grijile mele mărunte, cu iubirea mea neîmpărtășită, dar plin de speranță și de optimism. Mulțumesc. Pentru ce? m a întrebat. Pentru că ești și ai grijă de mine. Secretul Sorinei Sini privea cum apa se zbătea de marginile strâmte ale fântânii arteziene din spatele școlii, cum frunzele moarte acoperiseră pământul ca o pătură multicoloră imprimând în aer un iz de trecut și visare și la copacii goi care se tânguiau sub rafalele vântului ce sufla a iarnă. Pe cerul de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]