1,303 matches
-
să le folosească și au ei nevoie de ajutorul tău. Ce chestie! Deschisei ușa de la intrare și începui să cobor cu gențile către furgonetă. Studioul meu se află în Holloway, e o extensie a uriașului depozit de alături, pe o străduță interioară, nici urmă de locuință prin preajmă, numai complexe industriale în paragină, unul după altul. Sigur, locuiesc aici aproape ilegal - clădirea nu are autorizație ca spațiu rezidențial. Dar, are Bob, paznicul de noapte de alături, o vorbă pe care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Sally să-și țină răsuflarea și să se facă mic pe scaun. Spre norocul sensibilității lui rafinate, ca să nu mai vorbim despre menținerea furgonetei în stare de funcționare, teatrul se afla la numai o jumătate de oră distanță, pe o străduță interioară oarecare, în apropiere de King’s Cross, îndeajuns de aproape de Angel pentru ca agenții imobiliari să poată numi amplasamentul Islington. Am luat o curbă strânsă către Pentonville Road, cu caseta mea favorită de atunci căutând voios pe fundal; era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
luat o curbă strânsă către Pentonville Road, cu caseta mea favorită de atunci căutând voios pe fundal; era o compilație thrash-metal, cu câteva interludii sentimentale, mai potrivită pentru cursele de pe autostrăzile americane cu un camion imens, decât pentru târâș-grăpișul de pe străduțele interioare ale Londrei. Soarele strălucea și câteva voci bărbătești americane urlau o combinație de înjurături și vorbe de amor („I’m just a BAD PENNY! I always come back to you! Should have KNOWN you couldn’t trust me - far
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o păstrez, zise ea cu mulțumire de sine. Nu-i așa că au fost drăguți? Silueta ei diafană anula toate presupunerile legate de destinația reală a rochiei; reușea să nu pară pe punctul de a răsări în miez de noapte pe străduțele din spatele stației King’s Cross să-și facă veacul sub un felinar, unduindu-și șoldurile în fața mașinilor în trecere. — Când se publică articolul? zise Janey, pe care o cam suspectam că o place pe Violet. Janey se înviorase în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cealaltă gura, înăbușindu-i strigătul. Auzi sunetul de parcă l-ar fi scos altcineva. Își dădea seama că era trasă înapoi, chiar dacă ochii și gura îi rămăseseră acoperite. Încercă să-și elibereze mâinile, dar erau ținute strâns. Fu târâtă pe o străduță și izbită puternic cu spatele de perete, cărămizile lovindu-i inelele șirei spinării. Mâna care-i astupa gura coborî și o apucă de gât. Se auzi scoțând un șuierat uscat. I se luă și mâna de pe ochi, dar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vărul lui. Pe celălalt Afif Aweida. —Te rog. Te duc eu. Nu, nu. Nu e nevoie. Vreau doar să mă întorc la hotelul meu. Dar nu o ascultă. O prinse de cot și o târî după el prin labirintul de străduțe și alei din Ierusalimul Vechi. Am înnebunit, se întreba Maggie în timp ce, pentru a doua oară - în cât să fi fost, o oră? două? -, urma un necunoscut printr-un oraș străin. De data asta însă nu mai era deloc la fel de distrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Privi în sus și simți că o trec fiorii. Două avataruri planau în apropiere. Aveau aceleași capete ciudate de iepurași pe care le văzuse înainte, dar acum erau amândouă colorate în negru. Pentru o clipă, își aminti de bărbații de pe străduță, cu măștile negre de schi și răsuflarea lor fierbinte. Maggie se uită la Uri. —Ne urmăresc. Vor să obțină înaintea noastră informația pe care a ascuns-o tatăl tău aici. Ce putem face? — Putem vorbi cu ei? Maggie se holba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
zăreau semnele animației de mai devreme: restaurante și baruri închise noaptea. Auzi ecourile agitației dintr-un bar. — Localul lui Mike, spuse el, auzind la rândul lui zgomotul. A fost bombardat, dar turiștilor le place și așa. Continuau să șerpuiască pe străduțe înguste, sinistre, unde fiecare intrare boltită sau arcuită ducea la un magazin sau la un birou; viață modernă, sculptată în piatră antică. — Am ajuns. Cineva cu care să alergi. —Ăsta e numele? — Da. A devenit o instituție a Ierusalimului. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
secunda aceea fu cuprinsă de ușurare. Căci acum putea vedea lumina zilei. Trebuia să străbată un culoar, să treacă prin bariera turnantă și era afară. Înghițind cu lăcomie aerul, clipind la brusca lumină a soarelui, descoperi că ieșise într-o străduță îngustă, plină de oameni. Chiar în fața ei se afla un indicator: Sanctuarele Flagelului și ale Condamnării. Iar din sanctuar se ivi un călugăr într-un cassok maro, cu o frânghie maro în jurul taliei. Se afla pe Via Dolorosa, drumul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cei trei copii mai mici nu intrau sub jurisdicția lui - să ducă o viață mai democratică, ceea ce a Însemnat, de pildă, să ne mutăm la Berlin de la hotelul Adlon Într-un apartament vast dintr-o pensiune sinistră aflată pe o străduță lipsită de viață și să Înlocuim pardoseala acoperită cu covoare a expresurilor internaționale, cu pardoselile murdare și fumul stătut, de trabuc, din Schenellzug-urile care se clătinau și miroseau a smoală. În orașele străine, ca și În St. Petersburg, rămânea Încremenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
logodnicei lui, o tânără grațioasă cu ochi speriați de gazelă și răspândind În jur parfumul violetelor proaspete prinse În voalul ei negru. Îmi amintesc că am Întâlnit-o chiar lângă o farmacie, În colțul dintre Postdamerstrasse și Privatstrasse, pe o străduță acoperită cu frunze moarte, unde se afla pensiunea noastră, și ne-a Îndemnat să ținem secret, față de părinții, noștri prezența miresei lui la Berlin, În timp ce un manechin din vitrina farmaciei efectua mișcările bărbieritului și, tramvaiele treceau pe lângă noi și Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În etapa sa sângeroasă, poliția ei activa deja, dar În zilele acelea, haosul ordinelor și contraordinelor a fost uneori În avantajul nostru: tata a străbătut un coridor Întunecat, a văzut o ușă deschisă la capătul lui, a ieșit Într-o străduță lăturalnică și și-a croit drum până În Crimeea cu un rucsac pe care i-a poruncit valetului lui, Osip, să i-l aducă Într-un colț retras Împreună cu un pachet cu sandviciuri cu icre negre pe care bunul nostru bucătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mele veri petrecute la mare) și vechiul pian mecanic al proprietăresei, o mașinărie patetică, plină de piese muzicale sfâșiate, strivite, Înnodate, pe care le puneai o dată de probă și nu-ți mai trebuiau a doua oară. Trinity Lane era o străduță Îngustă, tihnită și cam tristă, pe care aproape că nu se circula, dar cu un lung trecut sinistru ce Începea din secolul al șaisprezecelea, când se numea Findsilver Lane, deși pe atunci avea și o denumire mai vulgară datorită canalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
trecut pe lângă venerabilele ziduri. Nimic din ceea ce priveai nu era izolat de timp, totul era o deschidere firească spre el, pentru ca mintea să se obișnuiască să lucreze Într-un mediu deosebit de pur și de vast și deoarece, În termeni spațiali, străduța Îngustă, peluza Închisă Între ziduri, bolta Întunecată te constrângeau fizic, acea urzeală diafană și elastică a timpului era prin contrast extrem de binevenită pentru minte, așa cum văzând marea de la fereastră te bucuri imens, chiar dacă nu te atrage să o străbați. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul unor inși fără Dumnezeu, al unor suflete fără cruce și al unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe acele străduțe de lângă fosta Operetă. Priveam, proptit în înalta masă cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sprijinit de parapetul metalic al cheiului, priveam spre ferestrele blocului aceluia. De undeva, de pe la etajul patru sau cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo, la subsolu’ cu tivitoare. Nu le-avea deloc cu morala de societate Riki. Am plecat împreună. Am mers mult prin ploaie, ocolind pe străduțele din spatele Muzeului, amânând parcă să ajung la stația tramvaiului de pe chei. Cât am așteptat, s-a răzgândit. Nu mai avea chef să vină la mine. Mi-a promis că ne vom vedea altă dată. A plecat, lăsându-mi un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mult, cu atât sunt, simt, mai adevărat. Poate, între multe altele, și aceasta este o „lecție“ pe care, de dincolo de moartea sa, fostul meu șef a ținut să mi-o dea. Aproape zilnic, venind sau plecând de la Bibliotecă, trec pe străduța coborând spre Cișmigiu. Lângă intrarea în parc, pe stânga este blocul în care a locuit Victor Eftimiu, pe dreapta un altul, în care stătea Bătrâna cu trabucul. Am fost, într-o după-amiază de noiembrie sau început de decembrie, la venerabilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Esterei. Sau să nu mă mai duc deloc. Să las povestea oprită așa, în vagonul acela. Știam însă că nu astfel trebuia să se întâmple. Ceva mai puternic decât mine îmi hotăra parcă pașii, lăsându-mă să merg alandala pe străduțele din spatele Operei, să mă împleticesc în zăpada care se așeza. Ningea liniștit, cu o Lună imensă, urmându-mă parcă în hălăduirea mea pe acele străzi pustii. Mergeam în neștire. Trecând pe lângă o biserică, mi-am amintit cum, într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceeași forță nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să fac. Imaginându-mi în fel și chip întâlnirea cu Ester, încercam să mă birui, neputând crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au... Ninge și io stau aci... M-au jicnit... Aproape în șuturi... N-auzi, de ce nu zici nimic?... Am... De ce nu vii să mă iei. Ninge și io...“. Am găsit-o chircită, pe vine, lângă o coloană dintre acelea de pe străduța care ducea din Bulevard spre Bancă. Spunea că intrase în restaurantul acela căruia pe vremuri îi spunea „La Țiganu“. I-a supărat, că nu mai voia să plece, și au dat-o afară. Când m-a văzut, a dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Toată lumea pierde Acumtc "Acum" Judy N u puteam să mă mișc. Asta era problema. Am vrut să mă grăbesc, așa că am ales drumul direct în loc să o iau pe străzile lăturalnice. E ceva mai mult de mers pe străduțele alea din spate, desigur, dar asta presupune să evit trecerea pe lângă - cum săi zic?- locul crimei? Cu greu aș putea. Imediat ce-am văzut firma luminată cu neon strălucind pe asfaltul ud, mi-am dat seama că fusese o nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Am reușit să trec prin față pe la SavaMart fără să fi aruncat o privire înăuntru, surprinzându-mă cu autocontrolul meu, și m-am grăbit pe aleea care-l ocolea pe partea cea mai îndepărtată, pe care am urmat-o până la străduța care dădea în spatele magazinului. Observasem și reținusem în minte intrarea personalului cu câteva zile în urmă, iar acum găsisem un loc nederanjant dintr-un gang de vizavi, așa că m-am ascuns în umbra lui, rezemându-mă pe-o parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
de emoție. Fiecare rotire a discului o apropia de locuința tânărului și Melania își imagina fenomenul plastic, ca și cum ar fi parcurs drumul într-o mașină. A patra, a cincea, a șasea cifră... Prin fața ochilor i se perindară statuia Pache, Foișorul, străduța îngustă cu o cofetărie mică pe colț, în sfârșit garsoniera unde se ascundea Raul Ionescu și pe care și-o închipuia în dezordine, plină de ziare și reviste, cu haine agățate pe scaune și poate fotografia unei fete înfiptă în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bărbia în pumni. Părea să mediteze. ― Știți ceva? Eu, unul, aș desființa proba cu martori. ― De ce? ― Pentru că mi se pare complet lipsită de valoare. Fără relevanță, cum ați spune dumneavoastră. Mi-aduc aminte de o chestie... Mă aflam întîmplător pe străduța aceea din spatele Bisericii Albe. Așteptam pe cineva. La un moment dat, văd doi indivizi care sar gardul de la Athenee Palace și o iau la goană. Au trecut chiar prin fața mea... Mă ascultați? ― Evident, răspunse maiorul. ― Mi-am dat imediat seama
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]