1,312 matches
-
artificii" [s.n.]22, pentru care faimoasa metaforă 23 platoniciana din Republică (Cartea a VI-a) reprezintă o fericită, dar nu tocmai exactă, aproximare. Este mai curând "soarele hipogeic"24, "lumină visului"25, pe care poetul trebuie să le recupereze, din străfundurile propriei ființe, si sa le potențeze, pentru a da un sens nou experienței prezente. Într-o scrisoare, din 1927, catre prietenul său flamand, Léo Delfoss, Ion Barbu vorbește, despre "aceasta sondare a eului meu cel mai secret"26, despre experiența
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
inconștient ("degetele"), artistului genial, pe punctul de a ceda impulsurilor htoniene (ca om, el se supune legilor materiei și are, deci, un corp tributar durerii și frustrării), reușește să depășească acest moment, printr-o măiastra improvizație. Rezonând cu mișcarea din străfundurile sufletului, tonul lamentației se transformă, aproape imperceptibil, în imn - "marele accent poesc" - în glorificare adusă Creației și cunoașterii extatice pe care o presupune, asemănătoare experienței mistice, cu care actul de creație poetica este uneori asemănat 35, si la care, într-
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
iudaice pentru colaborarea foar-te fructuoasă cu ocupantul. Următorul pas era trecerea prin foc și sabie a întregului neam omenesc și punerea lui sub sabia lui Iahwe. Dar cea mai crîncenă socoată o aveau ei cu Gog căpetenia unei puteri din străfundurile nordului, care venise în Palestina din vremuri uitate și îl bătea rău la tălpi pe Întunecimea Sa Iahwe. Acest dușman omniprezent - Gog - era, după înciudații zeloți încuibați la Qumran, căpetenia Belial sau a Celui Rău. Crapa-v-ar rînza în
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
lui Irod(37-4 î.e.n.) Sanhedrinul a hotărît ca regatul iudeu să fie cîrmuit de împăratul romanilor care a împărțit țara în patru regențe sau tetrarhii, conduse de moștenitorii direcți ai fostului rege. În fața unei societăți corupte și ticăloșite pînă în străfundurile ei, vrînd să anuleze testamentul lui Irod cel Mare, Sfatul bătrînilor iudei a trimis o delegație care îl ruga pe Augustus să preia țara sub stăpînirea sa. În anul 6 e.n. datorită unor tulburări grave generate de zeloți, Iudeea a
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Tatăl cu numele de Ava, adică aba de pe tăblițele de plumb și din limba română veche. Dar numai în creștinismul arimin sau religia geților este expresia de Tatăl Ceresc pentru Izvoditorul Lumii, mozaicii se adresau atunci stăpî- nului lor din străfundurile pămîntului cu IAO sau Elohim(dumnezei!) iar Satana era fiul cel mai mare și căpetenia tinerimii drăcești. Cuvîntul ,,începătoare” din text trebuia tradus prin expresia ,,de început” dar o asemenea tălmăcire ridica serioase semne de întrebare cu privire la originea iudeo-creștinismului. În
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
ei! Și întunecatul falsificator de istorie, rabinul ivrit J. Flavius scrie despre Magog, că sînt sciții, adică populația din nordul Istrului pe care izvoarele istorice o numeau mai des geți sau daci, informație explicată în Getica episcopului Iordanes. Chiar din străfundurile întunecaților care ne-au distrus istoria și cultura străbună, aflăm totuși că geții practicau o religie monoteistă așa cum menționează cam înghesuit și Herodot iar Strabon cunoștea neamul de la nordul Istrului drept cel mai religios popor din lume! Apocalipsa nu face
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
ei este șașe sute șaizeci și șase’’. Apăi dă, înțelept ca tine în ale minciunii și hoțomăniei nu cred că au mai fost mulți pe fața pămîntului. Dacă viclenia și făcătura este înțelepciune și revelație pentru voi, atunci plecăciuni către străfundurile Iadului, Întunecimea Voastră. Dar mă încumet neicușorule să deslușesc și numele din numărul fiarei care zici că este nume de om adică a unui neam care ție îți stă în gușă precum jăraticul pe limbă. În limba aramaică pe care
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
fiecare om, ținta ultimă a efortului spiritual, aceea de a satura toate treptele realului, în termenii lui Andrei Pleșu. în creștinism, tema are un relief special, de vreme ce Christos este Omul universal în plenitudinea lui preeternă, Homo maximus care, lucrînd din străfundul fiecărui suflet, îl cheamă să-și actualizeze verticala completă. Pentru un filozof creștin modern ca Berdiaev, tema libertății este primordială ; libertatea are demnitate metafizică supremă, e totuna cu abisul dumnezeirii, față de care Ființa divină e un derivat, constituie o primă
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Bianchi (ed.), La Tradizione dell'Enkrateia, pp. 433 484 (în special pp. 473-474). Pentru Cusanus, omul își realizează subiectivitatea completă dacă se dezvoltă ca un șir de stări spirituale tinzînd spre Homo Maximus, spre Limita infinită care îl atrage din străfundul propriei interiorități. în secolul trecut, proiectul de societate al lui Platon a fost dur atacat de pe poziția liberalismului, a societății deschise, a demnității și libertății individului modern. Republica lui părea modelul neliniștitor, capul de serie pentru toate societățile totalizante sau
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
gînditorii vechi considerau că persoana umană este însoțită de un reper transcendent, de sufletul ei adevărat, de dublul ei ceresc, de un daimon păzitor. Revelația tradițiilor monoteiste a intensificat intimitatea dintre modelul maximal și ființa în-creștere, a înfipt modelul în străfundul omului. Omul crește nu numai potrivit chipului divin după care a fost făcut, ci e lucrat din adîncul lui cel mai adînc de acest model, e crescut de modelul care îl locuiește. Tematizînd această a doua linie semantică a libertății
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
chipului divin din om e curățat și actualizat în atelierul Duhului Sfînt, care înalță chipul sufletului din strălucire în strălucire [subl. n.], dăruindu-i pecetea asemănării. Cusanus a tematizat matematic această creștere potrivit tinderii intelectului spre Limita infinită care, din străfundul omului, îl atrage pe acesta către zenitul suprem. Deificarea omului (theosis), ca și pecetea (kharaktŒr) asemănării, la care, printre mulți alții, se referă Diadoh, desemnează tocmai condiția creșterii fără capăt, participare umană la libertatea totală a realului absolut. Pentru aceeași
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
un dualism acut, de neresorbit într o unitate obiectivată, oricît de impunătoare. Pentru acest tip de gîndire, tensiunea originară a contrariilor, precum și conjuncția lor se situează în interiorul divinului, îmbrățișate de Unitatea lui. Numai el le rezolvă definitiv, în abisul ori străfundul unde sînt absorbite opusele cu tensiunea lor și chiar Unitatea. în schimb, actul divin fie el de autocunoaștere sau de proiectare a creației presupune ca în Unitate să existe distanță, tensiune, mișcare lăuntrică între poli. Tradițiile monoteiste vorbesc despre mîna
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
o simetrie asimetrică, dată fiind diferența ontologică și cognitivă dintre cele două. Deosebirea lor radicală nu revine totuși la o iremediabilă separare, la un paralelism de nedepășit. Potrivit doctrinei creștine a imaginii, chipul christic se oglindește în mod indelebil în străfundul ființei umane. Prin această rădăcină transcendentă a ființei sale, animată de inspirație și de travaliu spiritual, omul poate participa la perspectiva divină asupra realului. Condiția necesară pentru participare este inversarea perspectivei umane, așadar o inversare a inversării ei curente. Autori
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
spațiul creației se ivește ca efect al concentrării, restrîngerii sau interiorizării lui Dumnezeu, absorbit de Infinitul lui radical. în termenii lui Meister Eckhart, creatura apare în teritoriul făcut posibil prin transcenderea de sine a lui Dumnezeu, care se retrage în străfundul Deității sale, unde își are locul propriu nașterea eternă a Fiului din Tatăl, unde Tatăl îl naște pe Fiul în abisul increat al sufletului. Alături de doctrinele metafizice ale altor tradiții, teologia creștină mistică se concentrează și ea pe misterul divinului
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
se întindea din ce în ce. Iar de sus, din cer, Dumnezeu mă urmărea cu un ochi atent, luând seama ca pieirea mea să se desfășoare după toate regulile artei, încet și sigur, fără nici o întrerupere a ritmului. Dar în străfundul iadului, diavolii spumegau de furie că durează atât de mult, până să comit un păcat de moarte, de neiertat, pentru care, Dumnezeu, în dreptatea sa, să fie nevoit să mă zvârle în focul gheenei” O conștiință roasă de foame, mai
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
identitatea dintre ontologia platoniciană și "ontologia arhaică", dintre Idee și "modelul mitic" se realizează prin punerea sub semnul anamnezei 98. Dacă prima cădere a omului înseamnă religiozitate la nivelul conștiinței suferinde, iar a doua o și mai vertiginoasă cădere "în străfundurile inconștientului unde a fost uitată" (Cioran vorbea de căderea în timp, de căderea din timp), posibilitatea ca întreaga operă a lui Eliade să fie "un rechizitoriu împotriva acestei uitări care este marea, dacă nu singura problemă a omului contemporan"99
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
se arată dar marchează locul trecerii posibile, al ființării semnificabilului spre ființa în care urmează să se împlinească. Începutul proiectează ființa, promovează ființarea înspre ființă, dar aceasta rămâne ascunsă în sfârșit, adică în actualizarea nesfârșită a potențialității. Înțeleasă pornind de la străfundul unui posse care se dă ca început la nesfârșit, poetica fenomenologică a imaginii este o poetică a posibilului. Prin urmare, regresia spre ființarea imprezentabilă a imaginii este o adâncire în posibil, o coborâre în subtextul sau în pretextul unui altfel
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mundane corespunde închiderii orizontului exteriorității. Privirea se întoarce în sine, coboară în adâncul în care "ochiul luminii" poate scruta evanescentele alcătuiri. Ceea ce scapă privirii obișnuite cu spectacolul contingenței se oferă unei alte priviri, pătrunzătoare în neobișnuitul lucrurilor ce tremură în străfundul neluminat al lumii. Nu e percepția care creează în vizibil câmpul obiectelor pe care le ridică la nivelul ochilor, ci o privire trans-perceptivă, coborâtoare ea însăși - în răspărul vremii răsturnate, al netimpului opririi - până în miezul umbrei, în clipa albă a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orbire, saturată de lumina covârșitoare - insuportabilă - a dispariției, arsă până în golul întunecat al nevederii. Limbul noptatic e pragul dincolo de care nu mai e nimic de văzut, imaginea ultimă, fără un dincolo în care și-ar putea deschide perspectiva. Imagine a străfundului nevăzut, ea e apariția din miezul dispariției, mica eshatologie infratextuală a nașterii din nou. Iar ceea ce apare e tărâmul unui inaparent de neprivit, imprezentabilul unui pustiu arzător 51. Vederea nu e acum mistuită, absorbită de preaplinul care i se impune
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dintâi, în ritmul indicibil al necuprinsului în care toate se cuprind: "Numim lumini nespuse și singura lumină/ și nimeni, niciodată/ izvorul să-l privească,/ buna umbră/ adâncul necuprins"52. Necuprinsul - incomprehensibilul - e neasemuirea, apariția de nespus și de neprivit a străfundului, "Cuvânt/ văzduh", "roua Cuvântului ce-nvie dăruiește", dă numele și "înfățișarea cuvintelor": "izvor/ înmiresmată de Cuvânt amiază"53. Numește fără a putea fi numit, ridică lucrurile din moarte la viață, căci ele respiră acum în lumina în care semnifică, rostesc
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
limbajului poetic. Am putea intui prin forma lor de prim plan prefigurarea, de fundal, a unei forme incipiente, inaparente? Pentru aceasta intenția ar trebui să cedeze locul intuiției, singura în măsură să deschidă poemul în adâncul cripto-manifestării semnificante. Aici, în străfundul voalat de stratificarea tectonicii poetice, doar îndepărtarea își semnifică imaginea, arată locul în care se originează spaima, unde "șade inima pieziș". Distopie care pune scena în perspectiva oblică, mișcată, a unei dislocări, a unei semnificative de-rivări: "Suntem ca malurile unui
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se rostește se vede, dar nu se vede doar întrucât se spune, ci și invers: se spune în măsura în care - sau pe măsură ce - inaparentul se lasă văzut, se oferă ca posibilitate a vederii și a rostirii: ca substrat al ființei, ca lăsare-să-fie a străfundului în pura sa putință de a fi. Oare nu - (și) de data aceasta - tocmai în gura lui zumzuie toate albinele lumii? În gura care spune lumea pe numele ei necunoscut, vestește veșnica prefacere și pune în vedere rodul imaginii? Levitația
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ale capătului, ale nevăzutului la care se ajunge cu începutul. Mai întâi, "am ajuns până-n adâncul sfinției/ până-n ultimu-adânc și ultima noapte-a/ sfinției cu care/ în lume stau pulbere/ mână de negură/ risipire pe drumuri". În ultimul adânc al străfundului în care imagine nu mai este, nu numai că orice reflectare a lumii vizibile e lăsată în urmă, dar nimic nu apare în felul de a fi al celor ce cresc în lumină. Sfințenia e pustia, fără suprafață ori câmp
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o deschide apropierea limitelor nu înseamnă limitare, ci punere în vedere a departelui ca loc de aproape, a altuia invizibil drept posibil în cuprinsul extins, înălțat și adâncit deopotrivă, al vizibilului. A privi prin această imagine care se deschide în străfundul inimaginabil al lumii înseamnă a vedea altfel lumea și chiar, poate, a înțelege altfel decât a vedea. Cel ce strânge cerul în palme nu vede o imagine a cerului; îl cuprinde în transparența propriului conținut, în distanța crescută în sensul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tăcere simplă, nemișcată în ea însăși, iar prin această nemișcare toate lucrurile sunt mișcate" (Predica 48), apud Alain de Libera, La mystique rhénane. D'Albert le Grand à Maître Eckhart, Seuil, Paris, 1994, pp. 272, 252-253. Fondul acesta este un străfund, "fund de viață netrecut" (Taumaturgul, vol. Întrezăriri, în op. cit., p. 106) prin care se trece pentru a putea urca: " Când moartea cu suflu de leu,/ Zidirea-ți voind să înfrunte,/ Mă spulberă-n apele crunte,/ Și-acolo, netrebnic, cad greu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]