40,154 matches
-
mai aflau doi străini pe care nimeni din grup nu-i mai văzuse vreodată. Unul purta ochelari fumurii, iar celălalt un fel de barbă scurtă și o mustață parcă făcută cu creionul. Ia stați jos, puștilor, li se adresă blînd străinul cel cu aparatul de fotografiat. Unde ați găsit voi tăblița asta? Ochii copiilor se întoarseră speriați spre tăblița ridicată cu foarte mare grijă de străin. Dar tăcură cu toții mîlc. Înseamnă că de ceea ce se temuseră mai avan tot nu putuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și o mustață parcă făcută cu creionul. Ia stați jos, puștilor, li se adresă blînd străinul cel cu aparatul de fotografiat. Unde ați găsit voi tăblița asta? Ochii copiilor se întoarseră speriați spre tăblița ridicată cu foarte mare grijă de străin. Dar tăcură cu toții mîlc. Înseamnă că de ceea ce se temuseră mai avan tot nu putuseră scăpa! Unde, mă, șobolanilor, nu s-aude? interveni cu glas aspru domnul Nicanor. Lasă copiii mai încet, zise cu aceeași voce blîndă străinul. Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
grijă de străin. Dar tăcură cu toții mîlc. Înseamnă că de ceea ce se temuseră mai avan tot nu putuseră scăpa! Unde, mă, șobolanilor, nu s-aude? interveni cu glas aspru domnul Nicanor. Lasă copiii mai încet, zise cu aceeași voce blîndă străinul. Nu vezi cît îs de speriați?... Ce aveți, puștilor, de nu vreți să scoateți o vorbă? Și străinul slobozi un hohot de rîs care umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
scăpa! Unde, mă, șobolanilor, nu s-aude? interveni cu glas aspru domnul Nicanor. Lasă copiii mai încet, zise cu aceeași voce blîndă străinul. Nu vezi cît îs de speriați?... Ce aveți, puștilor, de nu vreți să scoateți o vorbă? Și străinul slobozi un hohot de rîs care umplu toată camera. Se ridică de pe scaun, deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta de vorbă? reluă străinul. În aceeași clipă se auziră cîteva bătăi ușoare în ușă. Virgil întoarse capul și crezu că soarele răsare chiar atunci în ușa primăriei. Ilinca! șopti el fără să-l audă nimeni. Într-adevăr, pe ușă intrase Ilinca, îmbrăcată într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea cu brațele deschise. O prinse de umeri, o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el oferindu-i o ciocolată. Poftim, și te rog să nu mai plîngi. Doar ești elevă, nu? Da, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o sărută pe frunte, apoi o trase pe un scaun lîngă el oferindu-i o ciocolată. Poftim, și te rog să nu mai plîngi. Doar ești elevă, nu? Da, răspunse mai curajoasă Ilinca după ce luă ciocolata. Ei, bravo, zise admirativ străinul. Ilinca se uită pe furiș la Virgil și începu iar să zîmbească. În sufletul ei păstra însă o taină tristă. Ea fusese aceea care dăduse domnului Nicanor numele fiecărui căutător de comori... Dar nu putuse altfel. Doar domnul Nicanor trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
care dăduse domnului Nicanor numele fiecărui căutător de comori... Dar nu putuse altfel. Doar domnul Nicanor trebuia să cunoască adevărul adevărat, nu bîlbîielile Bărzăunului. Așa căă... Și discuțiile reîncepură fără ca nimănui să-i mai fie teamă. Așa aflară copiii că străinul care le dăduse ciocolată era Președintele Consiliului județean, iar ceilalți doi nu erau alții decît cei mai renumiți arheologi de la Iași, veniți în sat special pentru a face cercetări la cetatea de pe Dealul Ursului, în vederea restaurării. Cînd aflară că tăblița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
știi, puștiule, că tăblițele astea poartă inscripții pe ele de la zidirea cetății, de aproape o mie de ani, și că-s mai de preț decît dacă ar fi de aur? Eeei!... făcu Bărzăunul grozav de mirat. Chiar așa? Păi! continuă străinul umflîndu-și gușa și uitîndu-se la tăbliță de parcă atunci ar fi trebuit s-o înghită cu apă rece. Extraordinar! se miră din nou Bărzăunul nevenindu-i să creadă. Eu le-am găsit pe toate trei, într-o crăpătură a zidului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
răspuns potrivit și, zdrobit sub greutatea privirilor domnului Nicanor, nu fu în stare decît să rupă o bucată mare de ciocolată și s-o vîre toată în gură. Păi eu de ce nu le dădeam voie să sape acolo? se adresă străinilor Nicanor. Nu știu eu de ce-s în stare popîndăii ăștia? Parcă o dată le-am spus să-și vadă de învățătură și să nu mai scurme în ruine? De asta am îngrădit zidurile și așteptam să vină specialiștii, să înceapă lucrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
despre care am mai vorbit. Doamnelor și domnilor, am mai vorbit, lupta cu Natura este falsă. Natura trebuie înțeleasă și ocrotită. Cine nu respectă legile de milioane de ani ale Naturii iese din decor, cum se spune, omul devine un străin care nu mai este ocrotit de Natură. în unele zone, Pămăntul este grav rănit deși mai are unele rezerve de petrol, gaze naturale. Profesorul: Onorată asistență, azi viața cotidiană se măsoară doar prin bani și cantitatea lor. Populațiile vor trăi
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Junimea Iași 2016 Poezia a treia stare Martin Heidegger: arta propune o stare între ființă și neființă, posibilul devine real, și realul ideal Dacă, așa cum afirma Arthur Rimbaud, "La vraie vie est absente" adevărata viață este absentă omul fiind un străin în lume, experiența poetică încearcă să împace sufletul cu lumea, să pună acordul între ele, cum afirma Shakespeare, să le armonizeze, după cuvântul lui Rabindranath Tagore. De observat însă că absența unui eu propriu, dacă este o dramă ontologică, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea." (Epigonii). Geniul "vede o altă lume decât tot restul oamenilor și se comportă ca și cum ar fi venit din afară", afirmă Schopenhauer. Or, Eminescu s-a recunoscut dintru început un desprins, un străin de lumea comună, aflându-se într-un spațiu dincolo de imanent ("nu are nici o stea") și dincolo de transcendent ("nu are nici un înger"); nici în moarte nu se află lumea sa ("dincolo de groapă imperiu n' ai o lume"), iar visul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
necunoscut). Dumnezeu în adițiunea lui a greșit cu unul, acesta am fost eu, dar e o minune ce nu există în realitate, ci numai umbra unei greșele". Din acest motiv, până și Dumnezeu "se împiedică de cifrul" geniului". Vorbea aici străinul, care se întreba: "Sunt eu?... Pe cine să întreb că m-am născut în lume?... De ce un geniu coboară în corpul cel urât ?" Autorul Luceafărului dispunea de două entități, două firi: eul intramundan, empiric și sinele transmundan. Aceste naturi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
luceafărului, a lui Hyperion, a geniului în raport cu lumea omului, stare care ia naștere în contactul cu lumea de jos. În schimb, în contrast, fiicei pământului nu îi este accesibilă această viziune; ea îl vede pe luceafăr ca fiind un mort: "Străin la vorbă și la port,/ Lucești fără de viață,/ Căci eu sunt vie, tu ești mort,/ Și ochiul tău mă 'ngheață". De asemenea, cu al treilea ochi a intuit Eminescu arheii, care constituie ADN-ul, principiul, identitatea spirituală a fiecărui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
102 Când a apărut în univers conștiința de sine a omului, acesta a avut două reacții: pe de o parte, uimirea de a exista și fiorul cosmic în fața nemărginirii și a misterului; pe de altă parte, conștiința că este un străin, o singurătate exilată într-o lume pe care nu o cunoaște, iar destinul său este finitudinea, ignoranța și moartea. Pentru a depăși această realitate dramatică, pentru a-și contracara criza existențială, conștiința transmundană a omului a trebuit să găsească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
concluziv înțelesuri perene: "Ce-ți pasă, ție chip de lut/ Dac'oi fi eu sau altul?// Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece./ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece" pentru că geniul este gândire pură, un străin într-o lume străină, idealul căutat de el se află dincolo de tărâmul uman. Poeme ca Infinità al lui Leopardi, Ode on Melancholy al lui John Keats, Harmonie du soir al lui Baudelaire, Dintre sute de catarge al lui Eminescu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
putem afla limitele sufletului, pe ce drum am apuca, atât de adânc ele se afundă", afirma la rândul său Heraclit din Efes. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a spus de la Marc-Aurel la Eminescu, trupul este un străin în care a fost captată conștiința, spiritul. b. Absolutul ontologic eternitatea entităților ontice, nici ea nu poate fi atinsă. Ființa se află într-o devenire continuă, o moarte de la o clipă la alta, urmând o nouă renaștere, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
depășind diada amintită, unde se simte străin, așa cum s-au simțit și Heraclit, Leonardo da Vinci, Rimbaud, Eminescu. Nu izbutesc să-mi aflu hodină. Mi-e sete de nemărginire. Sufletul meu năzuiește spre neștiutele depărtări. O, Mare Dincolo, ... Sunt un străin în țară străină ! Tu murmuri la urechea mea o nădejde peste putință. Inima mea cunoaște glasul tău ca și cum ar fi al ei. O, Mare Necunoscut, O, chemarea sfâșietoare a flautului tău ! Nu-mi pot afla liniștea; Sunt străin propriei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
agita ziua în fața ochilor mei, Și formele sale mărețe învăluiau Cu miracole, cu figuri strălucitoare... Atunci un cântec se năștea în mine, o rugă-n poem, În care inima mea suia din umbre la lumină Și dând numele lor acestor Străini Prezenți în juru-mi, Zeii Naturii, Și lăsând Spiritul să se prefacă-n cuvânt, în icoană Să dezleg întru fericire enigma vieții.... (Empedocle, versiunea a III-a, actul I, scena III) Într-un poem de arzătoare incantație, Nur Narr! Nur Dichter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul cel urât", geniul își va crea o lume proprie, a gândului pur, paralelă celei a lui Dumnezeu. O altă originalitate constă în termenul de arheu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului geniul: Totdeauna vei fi străin printre oameni... Trebuie să trăiești pe munți. Ești un vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne determină ziua de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind propria sa divinitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin și lui Dumnezeu însuși, astfel încât, așa cum am mai discutat și în altă parte, titlul mai adecvat al poemului ar putea fi Lume și geniu. Ca atare, o altă hipostază a neliniștii eminesciene este cea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu face parte din planul genezei, nu a fost creat de Dumnezeu, așa încât, din acest motiv, demiurgul nu-i poate dezlega cifrul. Unică, uluitoare viziune ! Ce a făcut geniul eminescian în fața imposibilului existențial, a nonsensului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]