1,245 matches
-
unui băiețel și care părea să se căznească atât de mult să intre pe sub pielea puștiului care stătea în poziție de drepți și privea în gol, încercând parcă să se smulgă de lângă „unchiul“ cu un zâmbet etern și mustață neagră stufoasă. Și scena era atât de captivantă, atât de exagerată și de nefirească. încât am uitat că trebuia s-o ascult pe femeie, până când ea aproape că terminase și atunci mi-am dat seama că habar n-aveam despre ce vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
închid televizorul. Băiețelul cu ochii închiși, lipsiți de orice expresie, și cu spatele la fel de încordat și de rigid ca al Fionei când se așezase pe canapeaua mea nu mai era pe ecran; dar „unchiul“ cu rânjet larg și mustață neagră stufoasă încă se mai învârtea pe-acolo, de data asta în uniformă militară și înconjurat de bărbați de aceeași vârstă și naționalitate și cu aceeași atitudine. M-am uitat la el câteva secunde și am simțit că prinde contur o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
continuă și peste câteva secunde auziră o bătaie puternică în ușă. — Intră! spuse Roddy și ușa se întredeschise, lăsând să se vadă un personaj trențăros și cadaveric, ai cărui ochi, scoși în relief de o pereche de sprâncene groase și stufoase, aruncau priviri bănuitoare prin cameră, pentru a se opri apoi asupra lui Phoebe, care ședea în fața bovindoului și îi întoarse, uimită privirea. Mirosul de alcool o dădu gata: avea senzația ca se îmbată doar inspirându-l. — Conașu’ Winshaw, rosti hârâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o iei înainte splendid, Michael. Capacitatea ta de premoniție este incredibilă. Am ajuns acolo puțin după ora zece. Probabil știi că, deși se vede de la o mare distanță peste mlaștini, Winshaw Towers are în față o alee străjuită de copaci stufoși, deci mi-a fost destul de ușor să-mi ascund mașina puțin mai departe de casă și să ajung pe jos fără să atrag atenția. Pe vremea aceea - și cine știe, poate și acum - prin casă patrula un majordom absolut lugubru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mama grijulie” și o ființă cu drepturile cuvenite oricărei femei: dacă nu tandrețe, măcar puțină afecțiune și admirație pentru o „creatură a Domnului”, „o floare de mac răsărită în lanul de grâu al existenței obișnuite; un măr copt pe creanga stufoasă a pomului vieții; un tril de privighetoare în concertul amestecat al nopții de vară.” (Poetul P.H.L. nu se dezminte!) «Dar cine să fie persoana „normală” în stare să-i recunoască unicitatea, să o abstragă din valul banalității zilnice și să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ziua pe la cei ce erau mai cu stare. El era de statură mică, doar un metru și șaizeci, brunet cu ochii negri, cu o dantură de putea să roadă și lemne, avea un păr aspru și gras, sprâncenele groase și stufoase și păr mult și mare în interiorul urechilor. Purta pantaloni de suman și opinci, așa cum era pe atunci. La moară nu ducea niciodată, că nu avea ce să ducă iar făină își făcea la râșniță. Iarna când se însera mergea pe la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Moldovei Cehan și Racoviță. De unde și istoricul Dan Răvaru, surprins de frecvența mare prin vechi documente a numelui de Cehan, include un medalion Bica Ionesi (născută Cehan) în cartea amintită mai sus, fără alte comentarii. Arborele genealogic Cehan e prea stufos pentru a putea ajunge la rădăcină dar o rămurică din el, sigur a răsărit și din pământul Curseștilor și Dan Răvaru a răsădit-o în „Cartea întâi a Racovei”, fără alte comentarii. Asta nu înseamnă că tăcerea lui n u
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
sunet ce nu-i compus, n-a fost gîndit și nici măcar visat de un compozitor celebru de pe lista compozitorilor celebri. Subiectul era acum Michael Jackson de mai sus. La simpla rostire a acestui nume, sprîncenele domnului Sava se arcuiau În stufoase iritări. Se mira tot mai enervat că tinerii se duc pe un stadion atît de mare să asculte o muzică atît de demodată, cînd mult mai firesc ar fi fost să meargă la Ateneu sau să stea acasă, unde-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai simplu ar fi fost ca anii ei de cercetare să se concentreze asupra uimirii unuia dintre corespondenți: „De fiecare dată mă minunez de cantitatea de păr ce se ascunde În intrările ei secrete”. Părul din vagin și umbra lui stufoasă. Uite ce trebuie să-ți pui vara pe cap, la mare. * Nancy Friday, Fantasmele erotice ale bărbaților, Editura Trei, 2006. AUTOPSIE* Un asasin necunoscut. O crimă hidoasă. Povestită pînă-n cele mai mărunte detalii. Și descrierea clinică a descompunerii trupurilor celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
naivi și clari suntem numai noi, civilizații. Că oamenii aceșlia, pe care îi iubeam atât de mult, încît aș fi voit să ajung unul din ei, ascund fiecare o istorie și o mitologie peste, putință de străbătut, că ei sunt stufoși și adânci, complicați și neînțeleși. Mă dureau cele ce spunea Maitreyi. Mă dureau cu atât mai mult, cu cât o simțeam în stare să iubească totul cu aceeași pasiune, în timp ce eu voiam să mă iubească veșnic numai pe mine. O
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
tânăr și nu-ți tremură mâna... Au băut fiecare după setea pe care o simțea. Pâcu a sorbit prelung din ulcea, a așezat-o apoi pe masă, însoțind gestul cu un icnet de plăcere și mulțămire. Si-a șters mustățile stufoase cu dosul palmei, a mai supt cu sete din lulea și apoi și-a dres glasul. Acesta era un semn că are de gând să înceapă a povesti. Apoi, măi fraților, să vedeți voi ce înseamnă soarta omului. Pe când eram
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
că de la postul de radio s-a molipsit de jurnalism (contra jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci cască disprețuitor gura
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
un tors plin de recunoștință... Altfel obosește și nu mai face nimic. E periculos, copii, să nu le mulțumiți celor care fac lucruri bune pentru voi... Știți de ce? Pentru că se pot descuraja și nu le mai fac. Pe coada mea stufoasă, prieteni, e mult mai bine să le zâmbiți imediat binefăcătorilor voștri, să le mulțumiți dar să nu uitați să le spuneți și pentru ce le mulțumiți. De exemplu: „Mulțumesc că te-ai jucat cu mine!” sau „Mulțumesc că m-ai
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
lungă, cu ciucuri, și am stat ghemuit pe un scaun până seara, când am ieșit la cină. Mi-era milă de PAM, că i-am doborât draperia, dar eram tare mândru de mine. Noroc că am coadă - și încă una stufoasă -. O pot ridica nu numai când mă întind ca un arc, ci și când simt că sunt un motan frumos, deștept și pornit pe fapte bune. Pentru cine n-are coadă, cred că-i mai greu să arate cum e
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
intrare, pe scările palatului, în pridvor, miroase a nefericire. Știți, copii, cum miroase nefericirea? Miroase greu. A tristețe și a singurătate. Chiar așa stau lucrurile: Verde Împărat e grav bolnav. După ușa asta mare, din lemn sculptat, pe coada mea stufoasă, că se află chiar el, Verde Împărat, care, la fel ca arborii, ...precis nu mai e deloc verde, adică sănătos și în putere. Dar ce se întâmplă acum? Stop! Nu putem intra. O doamnă bătrână-bătrână, cu fața zbârcită- zbârcită și
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Poftiți în vagoane, copii, adică poftiți în visul lui PAM! PAM doarme dusă și parcă nici nu-i pasă de câte lucruri îngrozitoare se petrec în visul ei. Noi, Ana și cu mine, am ajuns - știți unde? Pe coada mea stufoasă, că am ajuns tocmai în Maramureș. Și aici sunt munți. Licuriciul și râma ne-au adus aici. Drumul șerpuiește ca o râmă mai mare. Ana le-a mulțumit frumos mititeilor, a mângâiat ușor licuriciul pe care îl portă mereu în
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ceilalți, dacă ne primește Prințul pe toți și dacă acceptă să ne sfătuim cu el... Brrr. În sfârșit, am ajuns pe creastă. Bate vântul tare, dar ne ținem bine pe cărarea asta îngustă, și eu și Ana. Pe coada mea stufoasă că e o cărare foarte îngustă dar nu mă clatin deloc. Nici spre dreapta, nici spre stânga. Pantofii albaștri o duc pe Ana unde vrea ea... Acum pantofii ei înaintează rapid și nu-i poate clinti nimeni și nimic din
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
din diamant. Un adevărat castel de basm... Poate că visez. Ar fi adică un vis în vis. ...M-o fi bătut rău vântul, am înghețat, poate, de frig, ca doamna viperă, și acuma visez frumos. Dar, nu! Pe coada mea stufoasă că nu-i vis. Nu-i visul meu, adică, e visul lui PAM, dar pentru mine e chiar adevărat. Ana sare în sus și strigă: „Ura! E aici! Am ajuns. E Castelul Prințului Culorilor!” Eu mă abțin. Din cauza acelei vorbe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
aici Ana, cu pantofii ei albaștri, și i- ar preface pe toți ăștia în stane de piatră - eu aș putea să mă reped la ei și doamne ce le- aș face! I-aș zgâria rău de tot! Pe coada mea stufoasă, că i-aș învăța minte. Și cum ei nu mă pot vedea, pentru că numai Prințul are Culoarea Culorilor cu care pot fi văzut, îmi vine să râd, ha-ha-ha, zmeii ar putea crede că s-au bătut și s-au zgâriat
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
și i-am pierdut din ochi. Recapitulez: Deci ei și-au împărțit treburile. Dar sunt cam multe și cam urâte treburile lor. Să-ți invidiezi sau chiar să-ți urăști vecinii, rudele, prietenii sau colegii pentru că au o coadă mai stufoasă decât a ta, sau o casă mai mare, o mașină mai nouă sau pentru că sunt mai respectați sau mai iubiți decât tine... Pfui, nu mi se pare deloc ca lumea. O altă grozăvie: Răzbunarea să-și facă de cap, la
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
la Castel fără să am habar că merg pe creastă și fără să văd vipere trezite de căldură? Ana se uită la mine. Parcă ar vrea să-mi spună ceva. Se apropie de mine și îmi explică. Pe coada mea stufoasă, copii, aflu de la Ana că eu, de fapt, nici n-am plecat nicăieri, am fost, tot timpul ăsta, aici în Castel. N-am fost la zmei? Cum adică n-am fost, când am văzut tot ce au făcut, am auzit
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
atunci când glonțul secera vieți sau ne schilodea, ai stat ascuns după fundul nevestei, strigi la mine ca la un rândaș? Să Îndrăznești să scoți doar un singur cuvânt și... - a scrâșnit Petrică, În timp ce scotea scântei din privirile umbrite de sprâncenele stufoase și bine Înspicate... Călca apăsat!... Poftește! - a fost răspunsul profesorului la bătăile În ușă ale lui Petrică... ― Bine te-am găsit, Nicule, și iartă-mi figura asta de zurbagiu! ― Da’ ce s-a Întâmplat, omule? ― Iaca că tocmai am avut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Poate că ar fi mai bine să vă rezumați la Speranță, biletul costă puțin și sigur veți fi încântat. Vorba aceea, speranța moare ultima... Brusc, șapca vânzătorului se metamorfoză în joben, iar Scriitorul holbă ochii, panicat... De sub două sprâncene gri, stufoase, îl pironea o privire de gheață. Buzele subțiri ale Magicianului dezveliră dinți (colți?) ascuțiți care arătau de parcă ar fi ținut cineva cu tot dinadinsul să-i pilească până când vârfurile lor ar fi devenit vârfurile unor ace. Gingiile erau roșii, un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
absurd, așa că totul este posibil. Un saxofon care cântă singur, frumos, înfiorător de frumos, smooth jazz, lumina unui proiector stingher și o femeie îmbrăcată în rochie verde. Pentru câteva minute, se văzu în postura unui pictor (un inevitabil barbișon, perciuni stufoși, o bască pleoștită într-o parte, poate chiar o mustață á la Dali, face bine la imagine, sunt destui amatori care s-ar așeza la coadă pentru autografe, destule amatoare care nu sar sfii să-și strecoare nurii sub așternuturile
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
scăunelul cu trei picioare, bătrânul Mendelson, sfădindu-se cu muierea, ori dăscălindu-și ucenicul, dacă n-avea alături vreun mușteriu cu care să tăifăsuiască. Deși împlinise cincizeci de ani, nici un fir alb nu i se ivise încă în părul negru, stufos, veșnic încîlcit ca și barba. Se fălea că a învățat meseria la Rapaport și râvnea din tot sufletul să-i pice o comandă de încălțăminte nouă, dar era mulțumit și cu reparații, numai să fie și să iasă un ban
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]