5,950 matches
-
mă simt privilegiat? Să mă umflu puțin în pene? - Ei, nu-s eu Zâna Zânelor, nici iarbă de leac... Dar, Voievoade, dacă bucățelele din „ecuația vieții noastre”, cum zicea unu’ la ziar, s-ar fi așezat altfel, dacă nu erau suflate în direcții așa de diferite, așa de departe, așa de aiurea, nu te-aș mai lăsa să pleci. Sau, mă rog, eu aș încerca... Tu oricum ai putea să-ți iei zborul... Și-a înfundat fața în pieptul meu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și din mătase de porumb, am răsucit-o, am dat cu limba s-o lipesc. Cerneala n-are gust bun. Am aprins țigara de mătase, o țin cu două degete, o apropii numai până la gură, dar nu trag din ea, suflu aerul, pufff, și scutur scrumul într-o ulcică. - Dacă o să-i scoată plămânii, ce-o să-i pună-n loc? - Au ei o cutie cu palete care face aer acolo pe dinăuntru. Vineri Citesc în Automobilul meu sfaturi pentru prevenirea bătrâneții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pentru nenorocita care s-a aruncat pe geam și să-i facem sfântu’ maslu. Dar nu erați acasă, am pus de la mine... Mă caut prin buzunare și-i dau. Pe esplanadă, o trupă îmbrăcată în portocaliu, cu șepci tot portocalii, suflă în țignale și împarte trecătorilor pliante. - E timpul să construim împreună viitorul! Partidul nostru luptă împotriva corupției! Viitorul nostru - o casă comună! Putem tăia capetele hidrei! Acum ori niciodată! Partidul nostru este un partid de oameni energici, de oameni curați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Gavriil, doar o mână și jumătate de față, pe peretele celălalt s-a dus o bucată de scară, cu tot cu păcătoși, balaurul nu mai are coadă și picioare, seamănă c-o rădașcă turtită... Am stat și-am zugrăvit ieri literele, am suflat aureolele, am terminat aripile, le-am făcut conturul... azi nu mai sunt, s-au ciuciulit, parcă-s niște pui de cioară pe gard... Pe vitralii s-au întins, s-au amestecat toate culorile, niște mâzgăleli, unde erau heruvimii îs ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un copil ciclopic. - Tare-aș vrea să știu ce fapte cumplite ai săvîrșit În timpul vieții pentru ca, În timp ce sufletul Îți putrezește În iad, nici măcar trupul să nu aibă dreptul la odihna morții, comentă Oberlus cînd negrul ajunse sus și se opri, suflînd greu, În dreptul lui. Însă chiar dacă nu voi afla niciodată, tot mă bucură ce ai făcut, căci În felul ăsta Elegbá mi-a dăruit un sclav atît de vînjos ca tine... Haide! Îl grăbi el ridicîndu-se din nou În picioare. Curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pipa Întunecată și răsucită și dîndu-și În același timp vreme de gîndire. CÎnd frămîntările sale părură să dea roade, Își arătă caninii gălbui și mîncați de carii, În ceea ce pretindea să fie un surîs sardonic: - Bine, bine! spuse, În timp ce Îi sufla drept În nas fumul. Să vedem. Tu știi la fel de bine ca și mine că În partea asta a lumii vrăjitoria se pedepsește cu moartea și că eu, prin funcția pe care o dețin, am suficientă autoritate ca să te trimit chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o realitate la care nu se simțea cîtuși de puțin părtaș. Spre mijlocul dimineții, Înfrînt și strivit, Iguana Oberlus se ridică În picioare și se Întoarse cu pași Înceți pe marginea falezei, de unde contemplă marea, Încă agitată din pricina vîntului ce sufla dimpotrivă și care se lupta să-și recapete calmul, după ce atinsese, cu numai cîteva ore În urmă, culmea zidului de stîncă. Coborî cu nemăsurată prudență pînă la intrarea În peștera lui și Își contemplă Întristat „căminul”, singurul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un harponier, una dintre acele curajoase șalupe cu care de atîtea ori urmărise În larg balenele sau se lăsase tîrÎt, cu o viteză sinucigașă, cînd marea fiară se simțea rănită și Începea să Înoate cu disperare, fugind de moarte. - Acolo suflă! Încă Îi mai răsuna În urechi strigătul excitat al omului de cart care, din gabie, arăta cu mîna spre punctul În care marele cetaceu Își făcuse apariția, și acela era, fără Îndoială, cel mai vesel și mai minunat dintre strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de cărți. Porturile le străbătea la fel de singur, speriind oamenii, și nimeni nu-și aducea aminte de el, nici nu se apropia de el, pînă În clipa În care, aflați deja În larg, omul de cart striga cu voce răgușită: - Acolo suflă! Dar, spre nefericirea lui, nu erau prea multe balene În ocean; cel puțin, nu atîtea de cîte ar fi avut nevoie pentru a se simți important și stăpîn pe viața lui și a altora mai des, iar asta Îl făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stinge. Era atît de confuză! Atît de moleșită de soare, de sete și de zilele În care nu văzuse altceva decît linia orizontului și nu ascultase decît repetatele lovituri ale vîslelor, atingînd apa una cîte una. PÎnă cînd? De ce nu sufla măcar vîntul? De ce marea nu se ridica, agitîndu-se ca toate celelalte mări ale acestei planete? De ce trebuiau să se afle tocmai În mijlocul mării liniștite? PÎnă și Mediterana, acea băltoacă minusculă, o caricatură de ocean, pe care o vizitase Împreună cu Germán
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tine În mare. N-am de gînd să-mi Împart apa și mîncarea cu oameni inutili. Spre est! Niña Carmen se tîrÎ cu chiu, cu vai spre pupa, apucă timona, se uită la busolă cu ochii Înecați de lacrimi, Își suflă nasul, Își opri cu o batistă murdară sîngele care-i țîșnea din mîna rănită și Îndreptă prova Înspre est. Iguana Oberlus, care se uita la ea cu ochii Înroșiți de somn și oboseală, continuă să vîslească, mecanic, distant și inuman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe care le urăsc. Brandy pleacă în căutare de relicve și artefacte din viitor. Acrilic. Plexiglas. Aluminiu. Polistiren. Radiu. Seth se duce la balustradă și se aplecă peste plasele antisuicid și scuipă. Scuipatul cade înapoi în secolul XXI. Vântul îmi suflă părul peste întuneric și Seattle, și mâinile strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în aur cu motivul unei litere grecești, pe care-o aruncă peste capul meu. În spatele unui alt văl, lumea reală e și mai îndepărtată. — Ghici cum fac modelul aurit, zice Brandy. Pânza e atât de ușoară că respirația mea o suflă în față; mătasea mi se lasă peste gene fără să le îndoaie. Până și fața mea, locul unde duce fiecare nerv al corpului, nici chiar fața mea n-o simte. E nevoie de-o echipă de plozi indieni, zice Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Shane încă mort, nu m-așteptam la cadouri. Nu mă aștept la tort. Această ultimă dată, mă duc acasă doar ca să-i văd pe-ai mei. Asta-i pe când încă am gură, așa că nu mă îngrozește așa tare ideea să suflu-n lumânări. Casa, sofaua maronie din living și balansoarele, totul e neschimbat, cu excepția faptului că tata a pus X-uri mari din bandă izolatoare pe interiorul tuturor geamurilor. Mașina mamei nu e pe aleea din fața casei, unde o parchează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
vremea războiului, încît se obișnuiseră cu acțiunea, cu răul, cu riscul și nu mai puteau trăi fără asta. Fuseseră și foamete, și asprimea Generalului, cîte nu fuseseră și acum cînd toate se așezau încetișor în albia lor un diavol mic sufla din nou în foc, în jăratecul acoperit de cenușă, îl zgîndărea făcîndu-i pe oameni să n-aibă stare. Cei mai mulți erau mulțumiți cu povești din astea, cu banda lui Cocoș, le ajungea să-și astîmpere setea, foamea de neobișnuit. Doi-trei morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a auzit păcănitul motorului de avion sus pe platoul plin de scaieți albaștri. Nimeni nu se gîndise la asta, cu toate că uscăciunea neobișnuită ar fi putut fi un semn, pămîntul se zvînta ca și cum l-ai fi avut în palmă și ai sufla peste el, se zvînta văzînd cu ochii și iarba ridicase colțul binișor, așa încît roțile puteau alerga fără a se înnămoli. Radul Popianu a auzit motorul în aceeași clipă cu toți ceilalți locuitori ai Vladiei, în aceeași clipă cu Leonard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa, o zorzoană, un atribut de formă, va ști să facă din el un ciomag atît de tare și de noduros, încît va sparge multe capete. Acum era moale ca lutul, un Golem neînsuflețit, dar ar fi fost îndeajuns să sufle cineva peste el puțin din duhul puterii doar o clipă, atunci Golemul va răsturna lumea cu fundul în sus. Guvernul simțea că îi fierbe cazanul sub picioare și pentru că nu vor să se dea jos de pe el, să lase aburii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
singurul care poate îndeplini misiunea asta. Nu-i spui nimic, înțelegi, nimic despre chestiunea adevărată, poți să-i vinzi altă poveste, că e o afacere cu aur, ori că sînt din ăștia, anarhiști, francmasoni, ce vrei să fie, dar nu sufli o vorbă despre complot. Nu pot fi sigur de nimeni, domnule Bîlbîie, de nici unul dintre cei pe care îi cunosc." Atunci sări peste cal și cu o naivitate prefăcută întrebă: "Să înțeleg că nici în mine nu aveți încredere, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
totul mintea, voiau să răstoarne căruța, să piște calul cu strechea și șă-l țină după aceea în frîu, prinzîndu-l de coadă. Din cîte instrucțiuni primise pînă atunci, la cîte instruiri făcuse cu corpul detectivilor și la Prefectură, nimeni nu-i suflase o vorbă că primejdia pentru ordinea de stat ar putea veni de la niște ofițeri în retragere, niște pensionari ai statului care au tot felul de gărgăuni în cap și vor să pună țara pe-o rînă ori chiar cu fundu-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bărbați politici, nu puteau fi considerați măcar în legătură cu "Vulturul Alb"?! Din rapoartele primite de la Bîlbîie se putea înțelege că fascia acționa la lumina zilei, că nimeni nu se mirase de apariția ei și nici nu se făcuse nimic să se sufle cu atenție în penele lighioanei, să se vadă ce solzi și ce hram poartă pasărea asta. Nu mișcaseră un deget nici cei care aveau datoria să o facă, erau plătiți cu bani grei pentru așa ceva, nu se sinchisiseră nici aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fremăta printre crengile stejarilor. Deschideau din când În când ochii, pe furiș una față de alta, și se uitau În sus, peste umărul tatălui, la bolta de frunze pe sub care treceau ca printr‑un tunel. Din când În când vântul le sufla câte o frunză pe bancheta din piele. Frunza se așternea cu un ușor fâșâit, ca un șoricel. Și ce‑aveau să‑i spună mamei - de bună seamă că se gândeau și la asta -, cum să‑i ascundă că le pierise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
insulei. Trecu de istmul îngust, de numai o sută și ceva de metri și ajunse pe plajă sudică, unde fu surprins, așa cum se-ntâmplă de cele mai multe ori, de calmul incredibil al apelor mării în acel loc, aparat de alizeele care suflau peste Bora Bora în cea mai mare parte a anului. Mai ales în orele serii, Punta Matira se transformă în acea oază de liniște unde, conform tradiției, zeului Taaroa îi plăcea să se retragă să reflecteze atunci când avea probleme cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-i dădea de înțeles că agresorul ar mai fi în viață. Cand se liniști de tot, băiatul caută o mică ramură uscată, o curată cu dinții de coaja, o rupse în două și începu să frece energic cele două bucăți, suflând până când o flacăra șovăielnica se născu din întuneric, ca un miracol surprinzător și inexplicabil. Apropie flacăra de niște ierburi uscate, iar această crescu, luminând un spațiu larg împrejur. Smulse încă un pumn de ierburi, le dădu foc și aștepta până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să nu degradeze această materie primă prețioasă, si, după ce le ciopli pe una din laturi, așeza pe suprafața plana jar de aito, care se consumă încet și arde lemnul puțin câte puțin. Douăzeci de copii supravegheau focul zi și noapte, suflând în jar atunci când era pe punctul să se stingă sau acoperind cu o piatră flăcările care se ridicau prea sus, astfel încât combustia să se îndrepte în jos și să fie constantă, iar scândura să capete o grosime de zece-doisprezece centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cei care-și petreceau ore lungi studiind corpul prizonierului. Este un obicei vechi, foarte răspândit printre popoarele din nord-vest. —Din nord-vest? se miră Hiro Tavaeárii. Cum se explică faptul că au venit din nordvest într-o perioadă a anului când sufla neîncetat Mara’amú din sud-est? Deoarece se pare că sunt foarte isteți, răspunse Miti Matái, al cărui creier funcționa cu o viteză surprinzătoare cu privire la tot ce avea legătură cu tehnicile de navigație. Probabil că s-au lăsat purtați de marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]