1,367 matches
-
afirmă în competenta sa monografie Simion Mioc. Există un întreg complex postromantic - din care fac parte și unele avangarde istorice - care așază poemul în centrul tuturor artelor și cultivă aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
așază poemul în centrul tuturor artelor și cultivă aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aspirația către sincretismul originar; idealul „poemului total” e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei, imagini sau simțiri. Poezia nu e nici psihologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rezultatul unui asemenea dicteu, al unei asemenea curse printre mistere, poezie? Fără îndoială, de vreme ce însuși procesul de creație a naturii, zămislitoare de viață și forme, este poezia”. Voința de mimesis nu dispare, devine doar „esențială”, „organică” și „creatoare”. Întrebîndu-se în ce măsură suprarealismul nu duce la un colectivism indistinct, opus individualității poetice („Fi-vom însă cu toții poeți?”), comentatorul dă un răspuns rezonabil: „Asta depinde de «inconștientul» pe care aveți cinstea de a-l conține. Problema e deci la fel ca și în vechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-l conține. Problema e deci la fel ca și în vechea artă a hegemoniei conștientului, a rațiunii și a logicei. Unui anumit conștient îi corespunde inconștientul care-l determină”. După cum se vede, Vinea sesizează prompt una dintre contradicțiile interne ale suprarealismului, interogîndu-se asupra conflictului dintre „inspirația” romantică și raționalismul scientist al psihanalizei: „Singura întrebare care, cu neliniște, ni se impune e următoarea: unde ne duce captarea secretului inspirației? Freud ucide simptomul maladiv prin aducerea în lumina subconștientului a cauzelor determinante. Procedeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Saharei, se înfundă, se ascund ca pasărea măiastră, se topesc ca zaimful lunii. Și numai cei aleși ne pot conduce pe drumurile minunii”. Mai rezervat, Ion Barbu - la acea dată tovarăș de drum al „contimporanilor” - va prefera să vadă în suprarealismul francez un triumf al pozitivismului asupra unei mistici specifice: „Consider poezia franceză iremediabil ratată prin inadaptarea tipului social, intelectual și retoric la marele romantism. (...) fiind o atitudiune de vis și de extaz, poezia trece pe deasupra oricărui accident. (...) Ca și naturaliștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a «schimba viața» să stîrnească un soi de entuziasm și pentru ca revolta împotriva moralei, literaturii, evidențelor și desfășurării cotidiene a lucrurilor să pară tinerilor singura atitudine acceptabilă”, notează Marcel Raymond în deschiderea capitolului despre „Dada“ din De la Baudelaire la suprarealism, explicînd dadaismul prin „spiritul de neîncredere universală” și „refuzul de a sluji, care a scuturat atîtea consemne tradiționale și credințe străvechi” (De la Baudelaire la suprarealism. În românește de Leonid Dimov. Studiu introductiv de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1970, p.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
singura atitudine acceptabilă”, notează Marcel Raymond în deschiderea capitolului despre „Dada“ din De la Baudelaire la suprarealism, explicînd dadaismul prin „spiritul de neîncredere universală” și „refuzul de a sluji, care a scuturat atîtea consemne tradiționale și credințe străvechi” (De la Baudelaire la suprarealism. În românește de Leonid Dimov. Studiu introductiv de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1970, p. 216). Un articol semnat în nr. 2 din Chemarea de N. Porsenna se intitulează, elocvent, „Apoteoza unor valori negative“. Valorile negative — considerate de el „dinamice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
A. Thibaudet, antologiile de la Sagittaire Krà și celelalte... Interesant este faptul că și André Breton, cu ocazia Congresului spiritului modern (martie 1922, dată cînd va fi consfințită nașterea mișcării suprarealiste prin contestarea lui Dada), îl va elimina pe Tzara din cadrul suprarealismului cu argumente naționaliste, citîndu-i pe „dadaiștii” Huelsenbeck, Schad și Val Serner (achiziționat de la familia Breton de Biblioteca Națională din Paris, Cota 14316. Manuscrise, achiziții noi, dosarul „intim” al respectivei manifestări a fost descoperit de către istoricul literar Emil Manu în 1976
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
politic special: amorsat, ca o cultură anarhică a „Carnavalului”, în mediile cosmopolite de artiști imigranți dintr-o țară neutră, el va ajunge în anii imediat următori să „cucerească” Parisul, Berlinul și Statele Unite, politizîndu-se și generînd două disidențe „revoluționare”: în Franța - Suprarealismul (care va sfîrși prin a-l „devora”), iar în Germania - Constructivismul. Haosul anarhic, negator, suficient sieși, își va canaliza după război energiile spre aceste două direcții, în căutarea unor finalități sociale. Primele ecouri ale Dadaismului în presa românească sînt înregistrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În articolul „Dadaism și creație“ (Viața literară, II, nr. 57, 15 oct. 1927, fragment din proiectatul volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tamas Aladar”, „Pasărea măiastră“, „lui C. Brâncuși” ș.a., dar și hibernala Crin - „domnișoarei Mirella M.”), fie prin redactarea „cosmopolită” a poemului în limba franceză (Filtre). Alteori, textele „ilustrează” liric un grupaj special (cel despre Brâncuși, bunăoară); în cel dedicat prezentării suprarealismului francez, poemul „Reper“ semnalizează discret în direcția halucinatoriului surrealist prin versuri ca: „Șerpuie pianul printre etaje/și vocea doctorului Martin/în salt mortal/Copiii dreg castele de pietriș/Sfinții iar o pornesc pe jos/Curcubeul leagă orașele...”, Stimmung-ul imaginilor elaborate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a modernismelor din prima jumătate a secolului al XX-lea: Războiul (în care ar intra deopotrivă estetismul „eroic”, aristocratizant al lui D’Annunzio, futurismul militarist al lui Marinetti ș.a.), Revoluția (cu mișcările avangardiste și activiste de stînga - inclusiv constructivismele și Suprarealismul) și Carnavalul (ilustrat, între altele, de relativismul hedonist, antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un „hibrid” între revoluționarismul constructivist și „carnavalescul” sincretic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Richter, o Veneră ieșind din mare, alături de un decor pentru film de Milița Petrașcu și numeroase decoruri avangardiste pentru spectacole de teatru... Numere speciale În perioada 1925-1927, Contimporanul a dedicat numere speciale arhitecturii moderne, teatrului și filmului nou, interiorului nou, suprarealismului francez, sculpturii lui Constantin Brâncuși, alături de grupaje consacrate avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea de relații și colaborări cu numeroși reprezentanți ai avangardelor europene și nu numai europene, promovînd creațiile și mișcările artistice înnoitoare din întreaga lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-a vorbit și de experiențe poetice cubiste (Apollinaire). Nu există, oricum, o „literatură constructivistă” propriu-zisă, așa cum există - spre exemplu - o literatură futuristă sau suprarealistă. Căci futurismul are în prim-plan ritmul, viteza de „aparat Morse” a reportajului poetic, iar suprarealismul are în centru imaginea (fantasma) psihică extinsă la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
glas. În politică, revoluțiile se fac pentru instituții noui, în artă nu. Ne proclamăm în stare de revoluție permanentă față de tot ceea ce devine procedeu, sistem, rețetă și gargară în artă. Indiferent de ordinea lor cronologică, de la realismul osificat pînă la suprarealismele în descompunere, totul se poate închide sub același epitaf al neputinței și al istovirii. Singur, spiritul de cercetare, singură, întîmpinarea minunii supraviețuiește”. Eclectismul moderat al revistei intrase însă, între timp, în contradicție cu radicalizarea și polarizarea ideologică din ultimii ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în 1927 - a Gărzii de Fier, nevoia coagulării unei contraofensive de stînga în mediile avangardiste, relativa asimilare a constructivismului (în special prin arhitectura lui Horia Creangă și G.M. Cantacuzino) și estomparea potențialului său „revoluționar” odată cu intrarea în prim-plan a suprarealismului (perceput de-acum, pe plan internațional, ca singura mișcare avangardistă eficientă, cu caracter ferm revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
excomunicarea” lui Ilarie Voronca și prin victoria opțiunii lui Roll pentru o hardline ideologică bolșevizantă, antimodernistă, bref, pentru o „avangardă politică” în locul celei „estetice”, denunțată ca „emasculată”, „sterilă”, „mistică”, făcînd „jocurile burgheziei decadente și profasciste”. Același tip de argumente la adresa suprarealismului vor fi vehiculate, de altfel, și în perioada dictaturii preletariatului... În numărul 47 (septembrie 1924) al Contimporanului este publicată următoarea notiță: „Marinetti și Prampolini ne scriu: Scumpi amici, așteptînd marea plăcere de a vă vedea la București, lansăm o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în apă. Intriga psihanalitică freudiană (rivalitatea erotică fiu-tată, născută inconștient în copilărie și devenită nevroză obsesională a maturului), explorarea îndrăzneață a traumelor sexualității infantile (v. „agresarea” micului Darie de către cele două fete prepubere) și elementul oniric/halucinatoriu sînt trăsături afine suprarealismului, așa cum grotescul coșmaresc trimite la poetica expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
exemplu, izotopia „plus Uman” -, producînd efect comic și demascarea locurilor comune, mai precis, a fondului rezidual de prejudecăți sociale. Concluziile criticului cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei pre-suprarealiste... Propunerea lui Mihai Zamfir nu va avea însă ecoul scontat: Costin va reintra în conul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
informează că: „În recenta sa călătorie în Occident, Marcel Iancu a revăzut pe prietenii Contimporanului din Franța, Germania, Elveția, conducătorii mișcării literare și artistice din acele țări”. Majoritatea declarațiilor/interviurilor oferite de aceștia vor fi publicate în nr. 67, dedicat suprarealismului. Unul singur însă - Joseph Delteil - se „pronunță” asupra literaturii române: „Nu cunosc literatura română, dar am o deosebită dragoste pentru dînsa (sic!!). Primul meu volum, Le coeur grec, a fost prefațat de Elena Văcărescu și printre prietenii mei îi număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al mișcării) și scrisoarea deschisă adresată de suprarealiști lui Paul Claudel, pe atunci ambasador al Franței în Japonia; răspunzînd unui interviu acordat de poetul Odelor în Il Secolo, reprodus în revista Comoedia din 17 iunie 1925, care taxa dadaismul și suprarealismul de „pederastie”, textul scrisorii se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se remarcă prin caracterul anticolonial, antioccidental și antifrancez, dar și prin credo-ul artistic „revoluționar” opus conservatorismului liric claudelian (v. nr. 64). Volumele lui Desnos, Delteil, Soupault sînt, și ele, prompt recenzate: „contimporanii” nu au rămas datori, deși simpatia pentru suprarealismul francez este mai curînd conjuncturală, bazată pe afinități de suprafață, pe receptivitatea la avangarda europeană și pe apartenența comună la „spiritul nou”. Complexul nerecunoașterii externe se manifestă uneori la Contimporanul printr-un complex de superioritate, ilustrat - compensator? - prin teza „precursoratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de manuscrise ale colaboratorilor de la revista pe care o redacta, spre traducere și publicare într-un viitor unu. Ceea ce n-am făcut. Acel material se află și astăzi în arhiva mea. Nepublicîndu-l, a prevalat părerea lui Roll, noi, de pe pozițiile suprarealismului, depășisem constructivismul și expresionismul Sturm-ului. Cred că purtarea noastră a fost cam șolticărească și a supărat pe corifeul avangărzii germane” (op. cit., p. 289). M.H. Maxy, redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului?”. Iată, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]