3,451 matches
-
destinul familiei: fostul soț, fostul cuscru (unde „fost”, participiul verbului „a fi”, nu are semnificația ieșirii din relație ca „ex”, ci reflectă doar o transformare în timp) , copilul din prima căsătorie, mamă de-a doua. Apelative desemantizate ca „frate”, „soro”, „taică”, „maică”, „uncheașule”, „mătușică”, folosite de persoane străine de familie, exprimă includerea spontană a vorbitorului în grupul interlocutorului, ca modalitate de exprimare a apropierii emoționale. Importanța familiei în comunitatea rurală este exprimată în metafora morții ca nuntă; îmbrăcarea în rochie de
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
copiii făceau distincția între agresivitatea "limbii de lemn" și obligația de a te exprima în termenii ei; realizau destul de ușor distanța între propaganda "rea" și propagandiștii "de treabă"150: "soțul [învățătoarei] era activist [...] plătit pentru asta. Dar ceea ce știu de la taică-meu și de la alții era că omul nu făcea excese 151. Adică era un funcționar, [...] care nu făcea abuzuri, nu făcea presiuni asupra oamenilor, trata chestia asta politică, așa ca [pe] o meserie oarecare" (L.B.); "mi se părea totul un
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
pomenește Scrie bun cât ai să iei. Dar ai să-i dai?... Și mai bine Că nimeni nu-ți dă vr-un zor. Plătești când ți-o veni bine, Mai ales de-i fi d-ai lor. bucureștiul în 1871 91 — Taică, dar o văz pustie? — Reglementul așa vrea, Pân’ pe la Sântă Mărie Nimeni p-aci să nu dea. Așa e făcut boierul, Nu poate lucra mereu... Dar iată domnul graferul; Ia-ți căciula, fătul meu! Ăsta, vezi, este teatru Aci afli
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mai vorbește și de Popa Tache, șef de bandă notoriu despre care voi vorbi. Iată cele câteva versuri pe cari mi le mai amintesc din întregul cuplet: ...Popa Tache und te duci Numa-n halat și-n papuci? Mă duc taică-n mahalale Ca s-adun la haimanale Zidărași și dulgherași Că sunt buni de ciomăgași. ...Petre Grădișteanu Îi trage cu tufanu. Beizadea Mitică Găsi oala mică Că-i strâmtă la gură, Rea la-nghițitură. Junele Misir Suge din clondir. Bătăușii
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Călin, București, 1908; Din valurile vieții, București, 1909; Românii din Ardeal, București, 1910; Puișorii, București, [1910]; Popa Tanda, Sibiu, 1914; Politica națională română, București, 1915; Din două lumi, București, 1921; Povești, I-II, București, 1921-1923; Închisorile mele, București, 1921; Budulea taichii, București, [1923]; Cel din urmă Armaș, București, 1923; Amintiri, București, 1924; Lumea prin care am trecut, București, 1930; Opere alese, îngr. J. Popper, București, 1949; Teatru, îngr. și pref. Ion Dodu Bălan, București, 1963; Amintiri, îngr. și pref. George Sanda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
vechi prieten de-al său, profesor de istorie și care studiase și istoria artelor, bănuind după starea vopselii, că tabloul era original, chemase un specialist, care stabili fără nici un dubiu valoarea nemaipomenită a pânzei. Chiril crescuse în umbra acestui tablou. Taică-său, așezat înaintea lui în fotoliu, cu pipa lui de cireș în gură, îl contempla ore întregi, mai descoperind câte un amănunt trecut cu vederea, și împărtășindu-i-l fiului său... Chiril pretindea că în fiecare seară personajele arătau altfel
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
mai bun caz... În timp ce câinii comunitari se plimbă pe unde îi duc instinctele, din partea cealaltă a gardului câinii ceilalți se uită cu jind la democrație. De ce nu au și ei aceleași drepturi ca și noi? l-a întrebat Rex pe taică-său. Dând mândru din coadă, acesta i-a răspuns direct și răspicat: Cum să aibă aceleași drepturi ca noi?! Noi ținem steagul democrației sus! Neclintit! Păi, e totuna dacă te-ai născut la Berlin sau la Paris ori într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
regulat și că ar face parte dintr-un grup infracțional deosebit de periculos, iar despre Polihen s-a anunțat în media din Republica Umanistă Vandana că nu era decât un derbedeu care a abandonat școala la vârsta de nouă ani, că taică-său era un alcoolic înveterat, iar maică-sa o cunoscută prostituată. Lucrurile au degenerat după fiecare concurs de RDV, iar amenințările au devenit fapte, ori de câte ori se întâmpla ca, undeva în lumea aceasta atât de mare, un vandan să întâlnească un
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
8-24 august 1921), Cluj, 1921; Vraja cântecului, București, 1923; Într-o țară, departe, București, 1925; Oglinda fermecată, București, 1925; Din lumea lor, București, 1926; Floarea din poveste, București, 1926; Măscărici, București, 1933; Cântec de sirenă, București, 1934; O ulcică la taica, București, [1935]; Congresul păpușilor, București, [1938]; Pici și pitcoace, București, [1938]; Când se deschide cerul, București, 1939; Stigmat, București, 1940; Năzdrăvăniile lui Mitu fugar, București, f.a. Traduceri: Ugo Ojetti, Folchetto, D’Annunzio, Linia inimii și alte nuvele, București, 1914; Giuseppe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288974_a_290303]
-
Izabela Sadoveanu, „Vraja cântecului”, ALA, 1929, 447; Camil Baltazar, N. Pora, „Tiparnița literară”, 1929, 6-7; Al. Robot, „Măscărici”, RP, 1933, 4558; Al. Robot, D.N. Pora la al doilea roman: „Cântec de sirenă”, RP, 1934, 4760; Ovidiu Papadima, „O ulcică la taica”, G, 1936, 4; Octav Șuluțiu, „O ulcică la taica”, F, 1936, 2; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 233; Al. Raicu, „Când se deschide cerul”, „Tribuna tineretului”, 1939, 28-29; Al. Bilciurescu, „Stigmat”, TIL, 1940, 1126; Ciopraga, Lit. rom., 592; Dicț. scriit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288974_a_290303]
-
N. Pora, „Tiparnița literară”, 1929, 6-7; Al. Robot, „Măscărici”, RP, 1933, 4558; Al. Robot, D.N. Pora la al doilea roman: „Cântec de sirenă”, RP, 1934, 4760; Ovidiu Papadima, „O ulcică la taica”, G, 1936, 4; Octav Șuluțiu, „O ulcică la taica”, F, 1936, 2; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 233; Al. Raicu, „Când se deschide cerul”, „Tribuna tineretului”, 1939, 28-29; Al. Bilciurescu, „Stigmat”, TIL, 1940, 1126; Ciopraga, Lit. rom., 592; Dicț. scriit. rom., III, 862-863. S. I.-J.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288974_a_290303]
-
mătușă, care nu era măritată la vremea respectivă, așa că de multe ori chema un taxi, o, Doamne, acum îmi aduc aminte, binecuvântată să-i fie amintirea, a murit deja, acum câțiva ani, trei ani, așa că, fiind singură, era sora lui taică-meu, mă lua la ea vinerea și sâmbăta. Pe drum ne opream, ne opream în centru și întotdeauna îmi cumpăra o carte sau vreo jucărie. Chiar îmi amintesc că aveam o tricicletă atunci, am fost atât de încântată, că ea
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
La cinci ani după ce a terminat școala de modă, tot mai așteaptă să dea lovitura. Dar, așa cum spune el, să reușești ca designer e chiar și mai greu decât să reușești ca actor. Dacă nu ai relațiile necesare sau dacă taică-tău n-a cântat în Beatles, e mai bine să renunți din start. Îmi pare foarte rău pentru el, fiindcă merită cu adevărat să aibă succes. Așa că, în clipa în care Suze m-a rugat să-i fiu domnișoară de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e cam frig. Tu poți să stai să termini cu pozele. — OK, zice Suze. Vreau neapărat să fac câteva poze numai cu mine și cu Bex. — O idee foarte bună! sare Tarquin imediat și pleacă, vizibil ușurat, să vorbească cu taică-său, care e leit Tarquin, dar cu patruzeci de ani mai în vârstă. Fotograful ne face, mie și lui Suze, câteva poze în care ne zâmbim larg una alteia, după care se oprește să-și shimbe filmul din aparat. Suze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și mi-aș dori din suflet să putem petrece mai mult timp cu ei. Dar Luke a plecat de acasă la optsprezece ani și nu se prea mai duce pe acolo. De fapt, am sentimentul că e de părere că taică-său și-a cam ratat viața mulțumindu-se să fie un avocat de provincie, în loc să cucerească lumea. Când au venit la New York, am petrecut o după-amiază întreagă cu Annabel. Ne-am plimbat prin Central Park, vorbind despre o groază de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să-i saboteze compania lui Luke. Care și-a făcut o companie de PR rivală, care a falimentat. Ea e cea care a pierdut toți banii prietenului ei - și care se pare că a fost salvată în ultima clipă de taică-său. Și acum se poartă de parcă ar fi câștigat. Înghit în sec de câteva ori, încercând să găsesc cel mai potrivit răspuns. Știu că valorez mai mult decât Alicia. Ar trebui să fiu în stare să emit replica aia perfectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
grup care coboară închide ușa microbuzului, cu zgomot, sub privirile împăcate ale șoferului rămas să moțăie în cabină, la căldură, spunând cu o voce înaltă, în care mi s-a părut că este și o urmă de ironie : „Înainte, cu taica, părințele !”. Grupul urcă încet și ordonat șirul de trepte turnate în beton ce duc spre Catedrală. După ce îl „depun” pe fiul meu la căldură, mă întorc rapid la Catedrală, tocmai la timp pentru a asista la „ieșirea moaștelor”, după cum o
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ori se alegea cu un supliment de iubire. Dar ce supliment! De aici încolo, drumurile celor doi porumbei se despărțeau. Dorel pleca la coasă și Natașa la un pui de somn de aur. Mă băiete, n-a rămas...? întreba curios taică-su. Nu, tată. Nu știu de ce, dar nu. Păi, cum vine treaba? Tu îți faci datoria? Fac, tată, zi și noapte, dar... Bre, iartă-mă, dar așa mai..., ai încercat? Cum? întreabă Dorel. Păi, cum să-ți spun, cu...picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
te-ai așezat la taifas. Domnul are treabă... El m-a chemat, se justifică odrasla. Intervin printr-o întrebare: Doriți un pahar de vin? Omul n-apucă să răspundă pentru că intervine puștiul: Mănînci calule ovăz? întreabă, privindu-l dojenitor pe taică-su. Jenat de tot, tatăl dă un răspuns aiuritor: Nu, mulțumesc. M-am lăsat, nu mai beau... De ieri, intervine copilul. Încerc să dreg busuiocul și întreb ca să mă aflu în vorbă: De ce v-ați lăsat? Omul întîrzie puțin răspunsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca un prost. În ce condiții! Deodată primul lup, probabil șeful haitei, șarjează spre el, în timp ce ceilalți stau încremeniți. Se oprește la vreo zece metri și-l privește în ochi. Doamne, ce asemănare! Ochii, fruntea, chiar botul, seamănă leit cu taică-su. Privirea fiarei pare plină de durere, de tristețe, de regrete. Fiara și John se privesc în ochi unul pe altul mai mult de un minut. Deodată John strigă: Tatăăă! Tatăăă! Lupul îl mai privește o clipă. Are fizionomia unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Limbric și-a asigurat nemurirea! O să-l botezăm Salvatore, adică Salvatorul, femeie. Dar, Toadere, nu-i nume românesc, scîncea lehuza. Dar ce, eu îs român? Îs român cu sufletul, dar sîngele, ehe, este albastru, de viking! Nu te prosti, Toader, taică-tu era calicul satului, lucra pe la toți cu ziua... Toanto, și bogații, și regii mai sărăcesc în timp, dar le curge prin vene sînge albastru... Ha, ha, poate rachiu... Ce știu femeile?! Nu? Toader nu lua în seamă trăncăneala unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
privirea de ochii puștiului. Acesta mă fixează cu ochii și devine stană de piatră. Mă uit pe geam, dar țîncul ține întins coșul. Bag mîna în buzunar și scot o hîrtie de 5 euro. O pun în coș. Puștiul rîde. Taică-su îi spune șoptit: "Bravo, mă!". Cerul cade pe mine. Mă aud vorbind cum niciodată n-am făcut-o! Îmi iau hîrtia de 5 euro cu o viteză ce-l surprinde pe drac. Tu-ți crucea mă-ti de cioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu am avut spirit de observație. Un fel de buimăceală, de amețeală. Și azi, mă plimb prin casă de capiu căutând o cârpă sau un pix pe care le-am avut dintotdeauna în mână. Nimic nu vezi, cum îmi reproșa taică-miu’. Atunci am luat foarfeca și am plecat rapid. Doar aveam o misiune de dus la bun sfârșit. Pe drum însă, la un moment dat, mi-a atras atenția un gard de lemn câinesc și am început să-l tai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
e doar o coincidență acauzală. Vremea trecea și iată-mă la un an și șapte luni pronunțând OPTITA (iubita), GAGU MAMII (dragu’), COCALA, POCALA (portocala), BADADA TATA OPATA! (tata dă zăpada cu lopata), o altă propoziție prin care remarcam că taică-miu e un om gospodar. Și nu doar io. Când dă zăpada, iese în stradă și face o pârtie, în mare parte și pentru a fi admirat de vecini pentru cât muncește. Iar în timp ce taică-miu făcea o pârtie impecabilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
propoziție prin care remarcam că taică-miu e un om gospodar. Și nu doar io. Când dă zăpada, iese în stradă și face o pârtie, în mare parte și pentru a fi admirat de vecini pentru cât muncește. Iar în timp ce taică-miu făcea o pârtie impecabilă, io continuam să pronunț alte și alte cuvinte, cum ar fi COCAI (ciocan), CAI (cal), SONG (formația), BI DIDI (Bee Gees), PTI (pitic), BADA (varza), MĂ (măr). La un an și opt luni, descopeream cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]