1,549 matches
-
mă grăbesc, soarele apusese, Elsa mă aștepta la cină, băusem cel puțin o jumătate de pahar din unul din teribilele aperitive ale lui Gae, speram să-i dispară efectul în timpul plimbării de întoarcere spre casă. Dar, sprijinit cu cotul de tejghea ținând zece mii de lire în mână, mă gândesc că aș renunța bucuros la locul meu în tabăra celor sănătoși pentru a fi privit, cel puțin o dată în viață, așa cum sărmana handicapată îl privește pe spastic. Atunci, fetițo, Italia își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Încercăm să-i găsim un loc, doamna nu este acreditată. Are buzele încărcate de ruj, părul ars din cauza decolorării... Se strânge în jacheta sintetică, trage către ea geamantanul prea mare, simte că bărbatul acela o judecă. Privește capul aplecat în spatele tejghelei și poate că și regretă că a venit. Traversează holul cu o expresie impertinentă, aproape ostilă. Trăsăturile ei par mai grosolane, pentru că sufletul îi este întunecat. Se apără. Urcăm împreună în lift. Suntem singuri și totuși nu o ating. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
halatul pe ea, se strângea moleșită lângă câine. — Te las să dormi. — Nu, hai să ieșim. Pe stradă merse încet, ținându-mă de braț. Am intrat în barul obișnuit. — Ce iei? Nu-mi răspunse. Se sprijinise cu toată greutatea de tejghea. I-am văzut mâna alunecând pe suprafața de metal către șervețelele de hârtie. Cu un gest brusc a smuls câteva și, încovoiată, s-a repezit afară șchiopătând. Am urmat-o, se sprijinise de zid cu capul aplecat. — Ce ai? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pasă că Manhlio este persoana cea mai puțin potrivită, simt nevoia să spun cuiva, iar el este lângă mine cu ochii lui de porc mistreț. Suntem prieteni, prieteni nepotriviți, o știm amândoi, dar avem un moment de intimitate acolo, lângă tejgheaua de metal cu cafeaua de mult terminată. — Și cine-i asta? Ai văzut-o. — Am văzut-o? — Într-o seară, în timpul congresului oncologic, era la o masă de lângă noi. Dă din cap: Nu mi-o aduc aminte. Lumea trece. Manlio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-o, pentru că nu intenționez să mă feresc de ploaie. Mă uit pe trotuarul de vizavi, mă uit într-o parte și în alta, Italia a dispărut. Mă opresc în pragul unui bar plin de oameni care stau în picioare lângă tejghea, așteptând să se temine furtuna. Se simte miros de rumeguș ud și de ketchup, Italia nu e nici acolo. Acum nu mai știu unde s-o caut, dar alerg, o apuc pe prima stradă care îmi iese în cale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
luna aceea că părea să facă parte din noi și nu din cer. Atât de joasă și mare pierdea puțin din mister, se umanizase. Am intrat în restaurant printr-o ușă de sticlă, cu perdele subțiri de voal. În dreapta era tejgheaua barului pustiu, în cealaltă parte, într-o sală mare și tristă, se aflau câțiva oameni așezați ici-colo, puțini mâncau, cei mai mulți aveau în față doar carafa cu vin, priveau la un televizor așezat la înălțime, care transmitea un meci de fotbal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ajute, o femeie slabă cu privirea furișă. M-am îndreptat spre barul care îmi fusese indicat pe strada principală. Lângă el era o expoziție de piscine de grădină, albastre și prăfuite. Cât e ceasul? l-am întrebat pe bătrânul din spatele tejghelei, care își făcea de lucru cu un pachet de cărți de joc. — Șase și ceva. Am băut o cafea. Nu-mi era foame, dar am încercat totuși să înghit o brioșă care avea gustul pungii în care fusese împachetată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
niciodată în acea secțiune a ziarului. Dar acum, că știam de carte, nu mai puteam scăpa de ea. Pe stradă, femeile o purtau strâns la piept ca un însemn de onoare. Când ne-am dus să plătim nota, fata din spatele tejghelei, de la bufetul unde mâncam uneori cu Harry, ne-a privit supărată că îi întrerupsesem lectura. Venind într-o după-amiază la birou, am zărit în treacăt chipul Annei înainte ca secretara să o ascundă la loc în birou. Mă simțeam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un fel de restaurant familial, cu trei mese acoperite cu un plastic laminat roz, jupuit, luminate de un bec slab care răspândea o lumină galbenă, lipicioasă. Muște leneșe se plimbau peste tot. Un bărbat cu statură de urs moțăia În spatele tejghelei, cu barba Între dinți, iar Fima luă pentru o clipă În considerare posibilitatea să fi fost chiar el, În spatele biroului de la clinică, transportat aici printr-o vrajă. Se trânti pe un scaun de plastic, care nu i se păru prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
despre care nici nu se pomenise pe la noi. Felix nici nu mai spunea „grepuri“ în loc de „grepfruturi“, așa cum obișnuia nu demult, iar la „târguieli“ mergea, mai nou, într-un magazin care era „ultra“ și în care nu trebuia să stai în fața tejghelei, ca la Kleinert, pe când în spatele ei bărbatul ăla cărunt trecea în revistă o coloană de polițe. Puteai să pătrunzi pe bune în interiorul magazinului, printre rafturile cu mărfuri, să-ți alegi singur ce-ți poftea inima dintre casetele, pachetele și cutiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
când tata tocmai plecase într-o călătorie și stropi de ploaie băteau în geam, că „Oha“ nu semnase niciodată contractul acela la preluarea firmei. Fostul patron al fabricii, un bețivan care la sfârșit de săptămână nu se mai dezlipea de tejgheaua cârciumii din sat, cu pantalonii șiroind, se lăsase fraierit de „Oha“, care-i umflase ultimul pachet de acțiuni rămas. O fracțiune modestă, dar suficientă ca să obții o majoritate. Și „ăla din A.“, bunicul vostru, fără ajutorul căruia „Oha“ n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mintea mea. Suntem OK. Capitolul 19tc " Capitolul 19" Mi s-au înmuiat picioarele și am crezut că mă voi prăbuși. — Te simți bine, iubita? m-a întrebat vânzătorul. Am dat din cap imperceptibil și am luat revista, aruncând banii pe tejghea și zbughind-o din magazin înainte să-mi poată vedea cineva fața. Cum am putut să uit de articol? Ei bine, era evident acum. Fusesem prea preocupată să mă însănătoșesc total, luându-mi de lucru doar atât cât să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Simțeam că e o nebunie ceea ce fac, dar roșeața, care i s-a ridicat atunci din șanțul ugerelor, ca o jerbă de flăcări, înspre guși, m-a hotărât să o dărâm peste sacul cu cartofi pe jumătate plin, sprijinit de tejghea. A fost o luptă scurtă. În ochii ei de pește fiert a licărit atunci, pentru întâia oară, blajina luminiță de sclavă supusă și recunoscătoare. Fiindcă din clipa aceea, am dezgropat-o din lavină cu actul cutezător și firesc al bărbăției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cunoscut: „De unde-ai pălăria? De unde oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe un taburet Înalt, În spatele unei tejghele Înghesuite, le lua șilingii. Mormăind, schimbând glume și Împingându-se, suiră cele patru etaje pe scările fără mochete, până „la cucurigu“, grăbindu-se să apuce locurile cele mai bune.] Se cercetă În oglinda montată pe peretele holului, Îndreptându-și lavaliera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
recolta consumului ei mai degrabă măsurat - ea fuma, cu pioșenie, țigări Orient dintr-un muștiuc auriu -, ci și bonurile valorice pe care un client sau altul, care nutrea simpatii față de ea, nu și față de artă, i le mai oferise pe deasupra tejghelei. Uneori, tatăl, după ce fusese plecat în vreo călătorie de afaceri ca negustor de coloniale, cum își zicea el, îi aducea fiului mult-doritele bonuri valorice. Și calfele bunicului meu, meșterul tâmplar, fumau cu hărnicie în folosul meu. Albumele pline de spații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
isprava, care avea haz și știa să alerge în mâini. Îl admiram, râdeam când râdea el, alergam în urma lui, ascultător. Toate astea mă atrăgeau să ies din atmosfera stătută, mic-burgheză a constrângerilor familiale, departe de tata, de sporovăiala clienților în fața tejghelei prăvăliei, de strâmtoarea locuinței de două camere, în care îmi revenea doar nișa deloc adâncă de sub pervazul ferestrei din dreapta de la sufragerie, care trebuia să-mi ajungă. Pe etajerele ei se adunau în teancuri cărțile și albumele în care lipeam pozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rezervor de petrol cu robinet, de înălțimea unui om, cu un miros care a rezistat în timp. Și mi-au rămas întipărite în minteaparițiile mătușii Ana scoțând cu o singură mișcare de sub fustele sub care o ascunsese și aruncând pe tejghea marfa adusă pentru schimb, o gâscă jumulită: „Cre’ că are f’o zece funți...“ Astfel, îmi devenise familiar și felul de a vorbi al kașubilor. Ori de câte ori reușeau să-și înghită mormăiala lor cu rădăcini în slava veche pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
imaginea neatinsă a orașului putea fi vizitată în continuare, turnurile încă mai puteau fi numărate de la stânga la dreapta. Nu lipsea nici un ornament de fronton. Drumurile până la școală și înapoi. De asemenea, mă forțam s-o văd pe mama în spatele tejghelei magazinului, pe tata în bucătărie. Sau mă chinuia cumva temerea că părinții, cu sora mea și prea puțin bagaj, își vor mai fi găsit până la urmă loc pe Gustloff? De atunci, din succesiunea aleatorie de imagini la a cărei producție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lipsea câte cineva. Și eu îmi căutam pe listele schimbate săptămânal părinții și sora cu trei ani mai mică. Deoarece, împotriva oricărei rațiuni, eu îi vedeam în continuare acasă - mama, ca și când nici nu s-ar fi urnit din loc, în spatele tejghelei prăvăliei, tata frământând aluatul pentru cozonaci în bucătărie, sora cu codițele ei jucându-se în sufragerie -, nu eram în stare sau nu voiam să-mi închipui familia într-un loc străin: alungați cu forța, fără adăpost, fără mobilele familiare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atât de răspândită mai târziu. Îndrăgit din cale-afară era travertinul, marmura preferată a Führer-ului. Pe lângă asta, după program, montăm plăci mari de marmură pestriță de Lahn într-o măcelărie care tocmai se deschisese și voia să-și îmbrace pereții și tejghelele în ceva strălucitor și saturat de culoare. În jurul vilelor cumpărate de noii îmbogățiți ridicam ziduri din tuf. Numai de artă nu mai aveam timp... Toate personajele din calcar rămase invalide după război își recăpătaseră capetele, rotulele și linia fluidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai puțină precizie, timpul, m-am trezit stând prea devreme sub ceasul gării, o vreme am umblat nehotărât în sus și-n jos, am fost încercat de ispită, am rezistat o vreme dar apoi am băut totuși două țuici la tejgheaua uneia din dughenele înșirate una lângă alta vizavi, motiv pentru care respirația mea mirosea atunci când Anna a sosit punctuală și arătând mai tânără de douăzeci de ani. Era ceva colțuros, de băiețel, în mișcările ei. Frigul îi înroșise nasul. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sau în cinematograful din Steinplatz, unde am văzut filme clasice franceze Hôtel du Nord, Fata cu coiful de aur, Bestia om. Eu urcam spre camera ta, tu spuneai „încă nu“. Cu Lud Schrieber rezistam la Leydicke pahar după pahar la tejgheaua cea lungă, până când tu, fiindcă băusem până n-am mai putut, a trebuit să mă duci de-acolo. Ai venit în vizită în atelierul studenților, unde Hartung te-a numit „muza Helvetia“, eu te-am urmărit dansând desculță în instituția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de trup și de suflet? Căci Lud, care când bea devenea tot mai catolic de la un pahar la altul, prilej cu care blestema, ca și când aceasta încă ar mai fi existat, Inchiziția ca operă a diavolului, striga, de îndată ce era luat, la tejgheaua cea lungă a lui Leydicke: tis tydt van te beven de klinkaert, ceea ce înseamnă „E timpul să se audă clinchet de pahare“. Iar după asta, ca la un semnal, făcea țăndări ultimul pahar pe care-l băuse. Dar indiferent cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să se agite mai mult pe teren literar. Șpagat, așa se numește acest exercițiu de gimnastică. Oare, fiind prea solicitant pentru mine, m-a rupt pur și simplu în două? Până atunci nu stătusem decât printre pictori și sculptori, la tejghea, la bere și țuică; acum puteam fi văzut cu literați, bând vin roșu până în zori. Tocmai îl ascultasem pe Lud Schrieber pe când își invoca încă o dată munca și existența, mizeria demodaților ptolemeici și totodată măreția arhaică; mai nou, aveam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dă crescătorii, peisaje de iernut și armăsari dă porci, pentru ediția lărgită a Ghidului Lourenzo. Așa că, pă când, ciuciți lângă telmometru, dârdâiam dân peruci, ne-am bunghit la cotețu părăginit, gol pustiu și beznit - dușamea dă dale, coloane pă bune, tejghea cu express - ș-am avutără amintiri dă suvenire din vremuri fără nasoale, când ieram obstinanți că să ne lefterim unu pă altu În față la clenți și umblam gaia prin prăfăraia dân San Luis de-o mestecam ca potolu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]