2,085 matches
-
totul în funcțiune, nu se mai aude zgomotul excavatoarelor, spuse Marta, Cu muzica, anunțurile de articole la megafoane, rumoarea conversațiilor, scările rulante urcând și coborând fără încetare, nu se va mai auzi nimic. Ajunseseră la ușă. Marçal spuse că va telefona de cum va avea vești, până atunci era bine să pregătească cele necesare pentru mutare, făcând o selecție pentru a aduce doar strictul necesar, Acum că ați văzut spațiul de care dispunem, probabil ați înțeles că nu e loc pentru multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la telefon, telefonista spuse, Foarte bine, vă fac legătura, se lăsă o tăcere, un bâzâit subțire, și vocea șefului departamentului de achiziții, sonoră, plină, răsună în receptor, Bună seara, domnule Cipriano Algor, Bună seara, domnule, Presupun că știți de ce va telefonez astăzi, Da, domnule, continuați, vă rog, Am în față rezultatele și concluziile sondajului privind articolele dumneavoastră, pe care unul dintre subșefii departamentului, cu aprobarea mea, a decis să-l comande, Și aceste rezultate, cum sunt, domnule, întrebă Cipriano Algor, Regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
opinie a lingviștilor, le-ar transforma într-o categorică afirmație, ca și cum o propoziție ca, de exemplu, Nu putem face nimic, și-ar bate capul să se nege singură ca să semnifice că, de fapt, încă se mai poate face ceva. Marçal telefonă după masa de seară, Îți vorbesc de acasă, spuse, astăzi am părăsit dormitorul personalului de siguranță și, la noapte, voi dormi în patul nostru, Mai bine așa, ești mulțumit, desigur, Da, și am vești, Și noi, spuse Marta, Cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
grijă exagerată să-și potrivească manșetele cămășii ca să apară cu lungimea corectă pe sub mânecile hainei. Îmbrăcat civil, arăta mai vârstnic decât era în realitate. Vii la masă, întrebă Marta, Nu am primit ordin contrar, dar, dacă nu voi putea veni, telefonez. Ieși înainte să apuce nevasta să-i pună și alte întrebări, ușurat pentru că reușise să scape de curiozitatea ei insistentă, dar și amărât pentru că discuția nu fusese, din partea lui, un recomandabil model de loialitate, Am fost loial, da, domnule, protestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
caz, ce, Ați putea trăi împreună, vreau să spun. Cipriano Algor nu răspunse. Își luă valiza, Am plecat, spuse. Fiica lui îl cuprinse în brațe, Venim în prima zi liberă a lui Marçal, până atunci dă-ne vești, când ajungi, telefonează-mi ca să-mi spui cum ai găsit casa, și pe Găsit, să nu uiți de Găsit. Din prag, Cipriano Algor mai spuse, Îmbrățișează-l pe Marçal din partea mea, L-ai îmbrățișat deja, ți-ai luat rămas bun de la el, Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
versată în povești de demult și invenții mitologice, dar au fost de ajuns două cuvinte simple ca să înțeleagă esențialul chestiunii. Deși le cunoaștem nu se pierde nimic dacă le mai scriem o dată, Suntem noi. Seara, așa cum stabiliseră, Cipriano Algor îi telefonă Martei ca să-i spună că a ajuns cu bine, casa arăta de parcă de abia ieri plecaseră, Găsit mai-mai să înnebunească de fericire, iar Isaura îi îmbrățișa. De unde vorbești, întrebă Marta, De acasă, evident, Și Isaura, Isaura e aici, lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
două luni, iar diferența între ce câștigă vânzătoarea Isaura Madruga la magazin și zero trebuie să fie practic un alt zero. Și apoi, întrebă, privind dudul negru și el răspunse, Apoi, bătrâne prieten, ca întotdeauna, viitorul. După patru zile, Marta telefonă din nou, Venim mâine după-amiază. Cipriano Algor făcu niște socoteli rapide, Dar ziua liberă a lui Marçal nu trebuia să fie acum, Nu, Atunci, Păstrează-ți întrebările pentru când ajungem, Vrei să vin după voi, N-are rost, luăm un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu ochii holbați, încât i-am făcut semn cu mâna. Atunci a luat-o la fugă și a revenit cu alți îngrijitori. Ce a urmat a fost foarte confuz. Ei m-au scos de-acolo și, socotindu-mă nebun, au telefonat la spital. Eu încercam să le explic ce se întâmplase și, văzând că nu mă înțelegeau, am încercat să scap; m-am luptat, m-am zvârcolit, până ce unul m-a lovit cu ceva în cap și am leșinat. După întâmplarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oarecare. Scoția, Highlands, rituri druidice, noaptea Sfântului Ioan, solstițiul de vară, focurile de Sfântul Ioan, Creanga de aur... Iată o pistă, chiar dacă e foarte fragilă. Citisem despre focurile de Sfântul Ioan În Creanga de aur a lui Frazer. I-am telefonat Liei. „Fii bună, ia Creanga de Aur și vezi ce se spune despre focurile de Sfântul Ioan.“ Lia În lucruri din astea era spirt. Găsi imediat capitolul. „Ce vrei să știi? E un rit străvechi, practicat În aproape toate țările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
unui experiment dus prea departe), de a face să se Înalțe-n aer pădurile și munții... Vă dați seama? E altceva decât bomba atomică, ce-i face rău și celui care o lansează. Tu, din turnul tău de comandă, Îi telefonezi, să zicem, președintelui Statelor Unite și-i spui: „Până mâine vreau un catralion de dolari, sau independența Americii Latine, sau insulele Hawaii, sau distrugerea rezervelor tale nucleare, altfel falia Californiei se deschide definitiv și Las Vegas, devine un tripou plutitor...“ „Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
distrugerea rezervelor tale nucleare, altfel falia Californiei se deschide definitiv și Las Vegas, devine un tripou plutitor...“ „Păi Las Vegas e În Nevada...“ „Și ce contează, controlând curenții telurici tu dezlipești și Nevada, ba chiar și Colorado. Și pe urmă telefonezi la Sovietul Suprem și le spui: «Prieteni, până luni vreau tot caviarul din Volga și toată Siberia ca să fac cu ele un depozit: de produse congelate, altfel vă Înghit Uralii, vă fac Caspica să se reverse, vă trimit Lituania și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aminte.“ 101 Qui operator in Cabala... si errabit in opere aut non purificatus accesserit, deuorabitur ab Azazale. (Pico della Mirandola, Conclusiones Magicae) Criza lui Diotallevi avusese loc pe la sfârșitul lui noiembrie. Îl așteptam la birou a doua zi, dar ne telefonase zicând că se internează. Medicul spusese că simptomele nu erau Îngrijorătoare, dar era mai bine să-și facă niște analize. Belbo și cu mine asociam boala lui cu Planul, pe care poate Îl Împinseserăm prea departe. Cu jumătăți de fraze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
fiu, mai mult aș zice, un frate. În orice caz, suntem Într-o țară civilizată, slavă cerului, și orice s-ar spune, ne bucurăm de o excelentă asistență mutuală“. Agliè se arătase plin de solicitudine, ceruse numele clinicii și-i telefonase directorului, prea scumpului său prieten (și mai ales, zisese el, frate al unui ASP cu care era deja În relații foarte cordiale). Diotallevi avea să fie tratat cu o atenție deosebită. Lorenza se arătase foarte emoționată. Trecea pe la Garamond aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Într-o dimineață În biroul lui Belbo: „Greșiseră pe toată linia. Și noi am greșit.“ „Ușurel, Casaubon, cine greșise? Aoleu, dumnezeule, Planul“. Avu un moment de ezitare.... Știi că sunt vești proaste despre Diotallevi? El nu spune nimic, eu am telefonat la clinică și n-au vrut să-mi spună nimic pentru că nu-i sunt rudă - el nu are rude, atunci cine se ocupă de el? Nu mi-a plăcut reticența lor. E ceva benign, zic ei, dar terapia n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
istoria aceea. Luase un taxi și se dusese la micul hotel particular de lângă piața Piola. Ferestre Închise, iar pe poarta de la intrare afișul unei agenții imobiliare: DE ÎNCHIRIAT. Dar e nebunie curată. Agliè Încă mai locuia acolo săptămâna trecută, Îi telefonase el. Sunase la intrarea blocului de alături. „Domnul acela? Păi s-a mutat chiar ieri. Nu prea știu unde s-a dus, Îl cunoșteam numai din vedere, era o persoană foarte discretă și călătorea mereu, așa cred.“ Nu rămânea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că zidul, cel puțin el, exista cu adevărat. Îmi Închipuiam cum trebuie să se fi simțit el, Belbo În ziua aceea și În zilele următoare. Dar povestea nu se sfârșise aici. În căutarea cuiva căruia să-i pună Întrebări, Îi telefonase Lorenzei. Și nu era acasă. Era În stare să parieze că n-avea s-o mai revadă. Într-un fel, Lorenza era o creatură inventată de Agliè. Agliè era o creatură inventată de Belbo, iar Belbo nu mai știa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dac-o vezi pe coridor pe doamna Grazia, trimite-o la mine. Și odihnește-te, e sfatul meu.“ Belbo ieșise. La secretariat doamna Grazia nu era, și văzuse aprinzându-se beculețul roșu de la firul direct al lui Garamond, care, evident, telefona cuiva. Nu reușise să reziste (cred că era prima dată În viața lui când comitea o nedelicatețe). Ridicase receptorul și interceptase convorbirea. Garamond tocmai Îi spunea cuiva: „Nu vă faceți griji. Cred că l-am convins. Va veni la Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să te prefaci că n-ai habar de nimic? Aveai dinaintea ta textele unui nebun, care povestea despre discuțiile lui cu alți nebuni și despre ultima discuție cu un muribund hipersurescitat, sau hiperdeprimat. Nu erai nici măcar sigur că Belbo Îți telefonase de la Paris, poate vorbea de la câțiva kilometri depărtare de Milano, poate de la cabina din colț. De ce trebuia să te vâri Într-o istorie, poate imaginară, care nu te privește? Însă asta mă Întrebam În periscop, În timp ce picioarele mi se Îngreunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ieșiseră, mă simțeam cam jenat. Mă hotărâsem, atrăsesem atenția bătrânului tușind ușor și Îi spusesem că venisem să caut o cunoștință, un prieten care de obicei trecea pe-acolo, domnul Agliè. Mă privise de parcă aș fi fost omul care-i telefonase. Poate că, adăugasem eu, nu-l cunoștea ca Agliè, ci ca Rakosky, sau Soltikoff, sau... Mă mai privise o dată, strângând din ochi, fără nici o expresie, și făcuse observația că aveam prieteni ciudați, cu multe nume. Îi spusesem că nu conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe coridor și alte persoane care puteau fi arabi. Era firesc, În zona aceea erau numai mici hoteluri pentru arabi. Ce pretenții puteam avea? Intrasem În cameră. Era decentă, exista până și un telefon, păcat că nu știam cui să telefonez. Iar acolo ațipisem, neliniștit, până pe la trei. Pe urmă mă spălasem pe față și mă Îndreptasem către Conservatoire. Acum nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să intru În muzeu, să rămân până după Închidere și să aștept miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
abia ce coborâsem să iau o cafea. Orașul era În fierbere, multe stații de metrou fuseseră Închise, În unele locuri poliția dădea asalturi, studenții erau prea mulți și exagerau. Găsisem În cartea de telefon numărul doctorului Wagner. Încercasem chiar să telefonez, dar evident că duminica nu era la cabinet. Trebuia, În orice caz, să mă duc la Conservatoire să verific. Îmi aminteam că era deschis și duminica după-amiaza. Cartierul Latin era agitat. Treceau grupuri vociferând, cu steaguri. În Ile de la Cité
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
făcuse o foarte conștiincioasă curățenie. Dacă se petrecuse. Nu-mi amintesc cum mi-am petrecut restul după-amiezii. Nu-mi amintesc nici măcar ce am văzut hoinărind pe străzi, constrâns din când În când să mă abat, ca să evit vreo ciocnire. Am telefonat la Milano, așa, de probă. Din superstiție, am format numărul lui Belbo. Pe urmă pe cel al Lorenzei. Pe urmă pe cel de la editura Garamond, care nu putea fi decât Închisă. Și totuși, dacă azi-noapte ține tot de astăzi, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un cinematograf În care rula Doamna din Șanghai, de Orson Welles. Când am ajuns la scena oglinzilor, n-am mai putut și am ieșit. Dar poate că nu-i adevărat, mi-am Închipuit eu asta. În dimineața asta i-am telefonat la ora nouă doctorului Wagner, numele Garamond mi-a permis să trec peste bariera secretarei, doctorul a părut să-și amintească de mine, În fața urgenței pe care Îl făceam eu s-o Întrezărească mi-a spus să mă duc imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Urmuz în paradigma „textualizantă”: „Urmuz este un autor de Text. Această afirmație a noastră din Eseul despre textualizarea poetică, I (Ed. Cartea Românească, București, 1981) este preluată tacit de N. Manolescu în Arca lui Noe, III. Criticul mi-a telefonat, susținînd că ar fi spus-o primul. Aștept textul!” (p. 269). Dincolo de obsesia „precursoratului”/întîietății și a „paternității” opiniilor critice în privința „textualismului” urmuzian, disputa între cei doi este o „bătălie” pentru conceptul de text revendicat, în acea perioadă, de către scriitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
își întoarse privirile, clipind, spre Tomoe, care era îmbrăcată europenește. Soarele de dimineață era prea puternic pentru ochii lui. — Ea e sora mea, zise Takamori prezentând-o pe Tomoe. Am venit să ne interesăm de Gaston. — Tocmai voiam să vă telefonez. Le-a spus ce știe. O femeie din Shibuya, pe care o cunoaște, i-a adus vești neașteptate. L-a văzut pe Gaston la hanul Iwate din Sanya, o zonă rău famată din vecinătatea cartierului Asakusa. Era împreună cu un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]