1,314 matches
-
să își asigure o descendență eroică și pune în scenă, asemenea bătrânilor din triburile aborigene, un simulacru al confruntării mitice. Ierarhia pe care se așază surorile este sugerată de compoziția podurilor pe care le au de trecut și gradul de terifiant creat acolo. Într-un basm din colecția Ispirescu, ambele surori mai mari se sperie la podul de aramă de ipostaza likantropică a tatălui, în timp ce mezina învățată este testată de două ori: mai întâi la podul de argint unde i se
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de hierofaniile și minunile la care devenim martori. Mentalul tradițional românesc face omul să se simtă acasă în toate dimensiunile ontologice, pentru că ele seamănă întotdeauna cu ceva deja cunoscut. Nimic nu se înstrăinează de imaginarul moștenit și astfel cele mai terifiante apariții sunt neutralizate adeseori într-o cheie umoristică. O gradație a dramatismului este marcată prin reluarea sintagmei despre iminența morții lui Mistricean: „Sui soarele la prânz,/ Trăgea moarte cu mult plâns/ Veni soarele la ameazi,/ Trăgea moarte cu necaz./ Iar
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de la orfici citire, chiar dacă unii au mai realizat și ascensiunea. În general, de ce ar scrie oamenii poezie, ca să spună cât de frumoasă e lumea? Asta e treaba fotografilor, dar și ei, săracii, realizează astăzi că grotescul, chiar tragicul, este frumusețea terifiantă a lumii noastre. În fond, orice înger este înspăimântător Rilke nu spunea degeaba asta. Așa și cu "îngerul" poeziei e o luptă pe care bietul poet o dă cum poate, de cele mai multe ori nu tocmai pe terenul lui. Cine crede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe muzica folk, Mircea Vintilă, Vali Sterian, Victor Socaciu, Nicu Alifantis, Ștefan Hrușcă, Ducu Bertzi ș.a. După 1980, lucrurile se degradaseră progresiv, rău de tot, se trăia în cenaclu ca într-o sectă religioasă, totul era sub controlul strict al terifiantului guru, adulat de mulțimi realmente la modul religios, al unui surogat de religie, desigur, adulatorii smulgeau înnebuniți hainele de pe el, mame cu fiice feciorelnice de mână veneau să se ofere plângând de fericire ospățului nupțial al zeului care poate totul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
când Seth (demonul acvatic ai cărui urmași iau forma crocodililor) îl ucide pe Osiris. în Biblie, mesajul e similar: Iisus a călcat capul șarpelui și a răpus balaurul. Ipostaza ofidiană care oripilează, balaurul din folclorul românesc, ce primește conotații meteorologice terifiante ( simbolismul furtunii), demonii din Tehom, Leviatanul, amplifică reacția adversă din mediul de receptare ortodox. Tot astfel, domnitorii români realizau o resurecție politică urmată de o renaștere spirituală, atât a sinelui, cât și a neamului lor. Ctitorii „de la temelie” ai mănăstirii
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
de exemplu, acolo unde controlul de la centru este slab, corupția localizată va tinde să fie puternică (LaPalombara 1994). Niciuna dintre acestea nu are rolul de a scuza totuși corupția, de a nega existența unei extreme și uneori a unor fețe terifiante ale sale, de a pune la îndoială faptul că cea mai bună percepție a corupției este cea de act rațional care merită pedepsit. În particular, vom arăta mai târziu că proba cu cea mai mare greutate este că, în final
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
am evitat strada cu movila aceea ce semăna cu o piramidă turtită de pământ, inundată de buruieni și tufișuri. Fiind atât de neliniștitor să deschizi poarta care dădea într-un spațiu miraculos, zidul fără poartă nu putea fi decât ceva terifiant. Nu toate sentimentele își găsesc o definiție în cuvinte. Am simțit în acel zid o amenințare, dar în ce consta ea și dacă era numai una dintre fricile nedeslușite și recurente ale copilăriei, n-am încercat niciodată să verific. Reîntors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
e noapte? O, Doamne, constatăm încă o dată că "O nenorocire nu vine niciodată singură." (Proverb) Dragii mei, după încetarea funcționării ceasului, pentru noi, cele șapte ființe îngropate sub apocalipticul troian de zăpadă, a început o perioadă îngrozitoare, de-a dreptul terifiantă. Cu adevărat, deasupra capului nostru, atârna "sabia lui Damocles". Eram jucăria unui destin atotputernic ce ne stăpânea într-o manieră absolută, asemenea pisicii, care având șoricelul în ghearele ei îl putea introduce în orice clipă în meniu drept o gustare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
zona periculoasă. Am răsuflat ușurat. Eram salvat. Respiram în voie. Rezemat cu ambele coate de bancă, într-o atitudine de "cumințenia pământului", mi-am îndreptat cu nonșalanță spre gură mâna stângă, introducând în cavitatea bucală firimitura sustrasă cu o frică terifiantă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uf! Dumnezeule! Papilele gustative au receptat cu viteza luminii aromele materialului primit, iradiindu-le în tot spațiul destinat acestei operații. Era un miracol. Uimitor! Totul se isprăvise. Nu se întâmplase nimic. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gălbui, cald și urât mirositor, care, descriind o curbă aeriană sub forma unui semicerc, și-a descărcat încărcătura prozaică direct pe obrazul mamei, anulând brutal procesul respiratoriu, spărgând violent liniștea unui corp adormit, aducându-l într-o stare de groază terifiantă. În momentul în care mama a fost atinsă de cadoul surpriză oferit generos și gratuit de Oarba, prima ei reacție firească a fost să deschidă gura pentru a țipa, pentru a urla, încercând să îndepărteze elementul agresiv, atacatorul. Când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
traista aia mare și jegoasă îndeplinind funcția de car mortuar și, ștergându-și mâinile de iarba verde și deasă, a plecat mai departe, făcându-și cunoscută prezența înfiorătoare prin intermediul sunetului pe o singură notă emis de o trompetă răgușită. Imaginile terifiante ale supliciului monstruos la care mi-a fost dat să asist fără voia mea s-au imprimat adânc în conștiință, ca un memento asupra celei mai mârșave creaturi de pe planetă: OMUL. Toboșarul... Ne-am luat sculele privind încă o dată cu satisfacție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lui și familiei lui să trăiască. Bedros HORASANGIAN * * * "Memoriile domnului Aciocîrlănoaiei sunt fabuloase prin forța lor cinematică, iar acest lucru le individualizează și le face greu de uitat. Orice întâmplare, indiferent de magnitudinea ei (fie că e vorba de călătoria terifiantă cu trenul spre Băragan sau de un morar care aduce o pâine scoasă din cuptor și o oferă unor copii înfometați sau de coacerea câtorva boabe de porumb pe o sobă înghețată) este descrisă cu aceeași incredibilă minuție și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să participe cu peste un milion de ostași din care un număr de peste 600.000 șiau lăsat osemintele în toate punctele cardinale ale Europei, cam 450.000 în răsărit și peste 169.000 în apus. În 1945, cei scăpați din terifiantul măcel se întorceau acasă să-și regăsească familiile, să-și oblojească suferințele, unde după mulți ani de zbucium, aveau să înceapă un nou război cu viața, sub oblăduirea unui sistem social politic ce vreme de 45 de ani avea să
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
De aceea se simte singur în mijlocul mulțimii, insă înconjurat de lume în cea mai acută singurătate. Peisajul și portretul create confirmă ceea ce vede cu ochiul interior, fiindcă autorul se mișcă-ntr-un cadru tonifiant (într-o cromatică armonioasă, pastelata) ori terifiant (clar obscur, sumbru, contorsionat de fenomene externe) iar figurile create comunica cu artistul (zâmbesc, îl mustra, vin în întâmpinare ori întorc spatele, sunt figuri triste, obosite, inerte, senine etc.). Putem s-o numim oximoronic „realitate imaginara”. Sunt două lumi aflate
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
o țărancă bătrână din județul Brașov <endnote id="(94, p. 43)"/>. S-ar părea că În Europa de Est evreul a fost asimilat cu un tip de vrăjitor având trăsături mai puțin Întunecate, un destin mai puțin dramatic și activități mai puțin terifiante decât cele ale evreului vrăjitor imaginat În vestul Europei : sanguinar, necromant și demoniac. Cu alte cuvinte, s-ar părea că evreul vrăjitor imaginat de est-europeni era ceva „mai simpatic” și „mai uman” : un om care aduce ploaia. Așa este, numai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sens, interesantă devine această viață a operei în exercițiul instrumentării sale interpretative fapt care include dincolo de exegeză și punerile ei în scenă. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? reușea o sinteză cinematografică a operei sale devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Mai mult decât atât, autoritățile sunt cele care îl dezleagă pe nebun. Violența apare astfel instituționalizată și ritualizată deopotrivă. Nebunia repre- zintă în acest caz violența autorizată, violența legalizată, pusă în act de către autorități, violență care se identifică cu imaginea terifiantă a suspendării rațiunii și legitimității cu concursul acelor instituții ar trebui să le pună în act. Mulțimea se desface ca nebunul să poată vedea, mulțimea asigură vizibilitatea maximă, expunându-l pe evreu exac- țiunii pentru care societatea de goi în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
aflăm în acest regim al lui „simț enorm”. Decupajul gestului care emblematizează violența și transformarea criminalului într-un gigant sunt cele două expresii ale funcționării dispozitivului optic care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli- niază naratorul, un creier bolnav care configurează imagini deformatoare după același principiu al exorbitării, codificat de expresia „simț enorm și văz monstruos”. Naratorul adaugă un amănunt important : „Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trece în revistă aceste dificultăți relatându-i „amicului” cu o totală lipsă de pudoare o naștere anterioară cu forcepsul. Nae nu se află în posesia unui limbaj medical specializat, iar limbajul popular întrebuințat asociază numaidecât nașterea torturii și instrumentarului ei terifiant : „fiarele”, „cleștele”. De remarcat faptul că singurul interesat de sexul copilului este acest interlocutor și nu tatăl natural, așa cum tot primul își manifestă compasiunea față de lăuză. Odată descărcat de facerea soției, Nae revine numai- decât la desfacerea lumii, subiectul care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu-și ghearele”. Registrul monstruosului se află aici într-o relație simbiotică cu grotescul figurilor terifiante pe care le sculptează retorica jurnalistului. „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune ; ascultă : ăcitește tremu‑ rând :Ă «Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuțindu-și ghearele și aștep- tând momentul oportun
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
context care a încurajat excesul lecturii, perioada de dictatură comunistă. Exagerările sunt scoase în evidență de critic, însă nu este numai atât, cât sugestia că opera lui Caragiale poate deveni dacă nu expresia, atunci purtătorul de cuvânt al unui univers terifiant. Cri- ticii literari, regizorii de teatru și regizorii de film apelează într-un mod care corespunde artei lor la o lectură defor- matoare unde simț enorm și văz monstruos devine acel principiu de exorbitare la care am făcut deja referire
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
miștocar superficial, spectatorul fiind derutat, nu știe pe ce poziție să se situeze față de el. În prima parte a piesei există momente lungi care devin (ce păcat!) obositoare prin nerezolvarea lor. Nici o clipă n-a existat acea atmosferă misterioasă, delirantă, terifiantă. Totul mi se părea făcut prea pe scenă, nu voit, ci din greșeală; nu constant, ci din contră, „pe sărite”. Totul îmi părea ori prea frumos, ori prea corect, în general lipsit de nebunia aceea pe care Cătălina Buzoianu o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ei” (227). În realitate, ea este aceea care îi oferă, lui, spațiul protejat de care are o vitală nevoie, acel spațiu despre care va scrie unul dintre cele mai frumoase eseuri de după război. Fără Doina, pătrunde cu ușurință în „zona terifiantului” (153). Îi este atât de necesară încât ar vrea-o numai pentru el: „Doina m-a înșelat cu familia ei...” (213). Se sperie când n-o vede, însă iubirea îl ajută s-o regăsească până și-n absență: „Absența ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe băiat... căci acul „călătorea”, și era imposibil de localizat. O călătorie fantastică (cum avea să se intituleze un film american, văzut mult mai târziu, al cărui loc de desfășurare a acțiunii va fi tot un corp omenesc), uimitoare și terifiantă. Tocmai mobilitatea extraordinară a acului malițios, năzdrăvan, era ceea ce mă impresiona cel mai tare. Până la urmă a pătruns într-o venă și, propulsat de fluxul sângelui, a navigat prin întreaga rețea de canale a aparatului circulator. Nici acum nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fi impresionat până la a-mi inculca, o dată cu plecarea rudelor, un sentiment de solitudine care, dezvoltându-se monstruos, până la a deveni totală, a șters orice altă prezență umană din preajmă, lăsându-mă singur-singurel pe acel mal pustiu, față în față cu terifianta oglindă sură a lacului. * Marea istorie reflectată în microcosmosul copilăriei... Începutul războiului ne-a surprins în Basarabia, și, din acea perioadă, îmi amintesc de o jucărie, de o locomotivă de pe botul căreia o mână matură și prudentă avusese grijă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]