1,534 matches
-
ezoterismului templier, Amiens, Troyes, domeniul Sfântului Bernard, cu marginile lui Forêt d’Orient, Reims, Chartres, Rennes-le-Chateau și Mont Saint-Michel, loc al unui străvechi cult druidic. Iar desenul În sine amintește de constelația Fecioarei!” „Eu mă delectez cu astronomia, zise cu timiditate Diotallevi, și, pe cât Îmi amintesc, Fecioara are alt contur și numără, pare-mi-se, unsprezece stele...” Colonelul surâse cu indulgență: „Domnilor, domnilor, știți mai bine ca mine că totul depinde de felul cum se trasează liniile, și putem avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Contactează-l”, zise Garamond. „Cu grijă, căci depinde de preț. Și apoi, Încearcă să-l utilizezi și la miraculoasa aventură a metalelor”. Agliè păru bucuros să-mi audă vocea. Îmi ceru vești despre delicioasa Amparo, Îi dădui de Înțeles cu timiditate că era o poveste trecută, se scuză, făcu unele observații politicoase despre prospețimea cu care un tânăr poate deschide mereu noi capitole În viața lui. Îi pomenii de un proiect editorial. Se arătă interesat, zise că era bucuros să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am cărat sacoșa. Du-te, Julia. — Sfinte Dumnezeule, zise Julia. Se ridică fără grație, luă sticlele, una În fiecare mînă, și o luă prin iarbă spre un grup de tineri care stăteau tolăniți. Mergea destul de țeapănă, aplecată Întrucîtva, poate din timiditate, dar o clipă, Helen o văzu prin ochii unui străin: Îi remarcă frumusețea, dar și faptul că arăta matură, avînd aproape un aer de matroană, pentru că puteai sesiza la ea ceva din silueta colțuroasă, șoldurile late și pieptul Îngust pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu mă poate opri! zise Duncan pe un ton sforăitor. Am luat-o pe străzi. Fraser Îl cercetă, uitîndu-se la haină, și se Încruntă din nou, dar apoi zîmbi. — Ești Îmbrăcat În pijama! — Ei, și? spuse Duncan, atingîndu-și gulerul cu timiditate. Ce-i rău În asta? O să economisesc timp. — Ce? — O să economisesc timp mai tîrziu, cînd o să mă duc la culcare. Ești nebun, Pearce! — Tu ești ăla nebun. Miroși a băutură. Puți groaznic! Ce-ai făcut? Dar, derutat, Fraser Începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
banii mei. De fiecare dată o să mergem la Ritz sau la Savoy. — Nu-mi pasă unde este, spuse ea. — Numai așteaptă! N-o să-mi pese unde-o să fie, atît timp cît ești tu acolo. Rostise cuvintele astea aproape cu timiditate. Se uitară unul la altul - numai atît, se priviră, obișnuindu-se unul cu celălalt. Nu-l văzuse de o lună. Era staționat lîngă Worcester, și ajungea la Londra o dată la patru-cinci săptămîni. Asta, pe vreme de război, era o nimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Julia Împreună: o văzu pe Helen, cu fața ei rotundă de copil, cu părul nepieptănat și buzele crăpate și pe Julia, delicată, stăpînă pe sine ca o piatră prețioasă neagră și rece... — Ei, a mers bine? — Da, rîse Helen cu timiditate. De ce să nu fi mers? Nu știu. Dar Binkie auzise. Și ea o cunoștea pe Julia, dar destul de puțin. — De Julia Standing vorbiți? — Da, zise Kay fără chef. Helen a Întîlnit-o azi. — Așa-i, Helen? Ce mai face? Arată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era acrișor și uscat - bucățile se rupeau ușor. Dar senzația sucului strivit pe limbă era minunată. — Acum deschide-ți cadoul, spuse Kay nerăbdătoare, după ce Helen termină portocala. Helen Își mușcă buza. — De-abia Îndrăznesc. Ce cutie frumoasă! O luă cu timiditate. O aduse lîngă ureche și o scutură jucăuș. CÎnd Începu să scoată capacul, cu multă delicatețe, Kay rîse de ea. — Desfă-l odată! Nu vreau s-o stric. — Nu contează. Nu, zise Helen. E prea frumoasă. Oh! Tresări uimită. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Uitase că există asemenea nasturi. Uitase și cum sînt la pipăit. Dorea să poată să Întindă mîna peste masă, să ia unul, doar o clipă, Între arătător și degetul mare. Ea Îl văzu cum se uită și se foi cu timiditate, parcă. Își Împături paltonul În poală. — Cum te mai simți, de fapt? Îl Întrebă ea, după ce termină această operație. Ești bine? — Da, sînt OK. — Arăți teribil de palid. — Chiar așa? Ai spus-o și data trecută. — Uit mereu. — Cum ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pentru a vedea pagina dinaintea lui, Îi Împingea În sus, așa că se prindeau de frunte ca niște ochelari de scafandru. O Întrebă pe Viv cum o cheamă. Ea Își scosese mănușile pentru a i se vedea verigheta și, cu oarecare timiditate, Își dădu numele pe care-l convenise Împreună cu Reggie: Doamna Margaret Harrison. Doctorul Îl rosti cu voce tare cînd Îl scrise pe hîrtie, și-l repetă la Începutul fiecărei Întrebări: „Și acum, doamnă Harrison“, „Ei bine, doamnă Harrison“ - pînă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rău. Așa că-și scoase biletul și „Dă-te la o parte“, șuieră ea, dînd furioasă din mîini. Soldatul se dădu cu un pas Înapoi ca ea să se poată apleca și să-l vîre pe sub ușă. Își Îndoi picioarele cu timiditate, conștientă de Îngustimea locului, de faptul că-l făcea să fie și mai mic aplecîndu-se, simțind cum șoldul ei Îi atinge genunchii, și cum stofa de lînă a fustei se prinde o clipă de kakiul pantalonilor lui. Biletul rămase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
scurt, Îndulcindu-mi Însă tonul cînd realizez că la telefon nu e oricine, ci Fran, minunata Fran, pe care probabil că ar fi trebuit s-o sun eu. Ai aflat, nu-i așa? — Am auzit eu ceva, spune Fran cu timiditate, și n-am crezut. Știi și tu cum sînt zvonurile. Așa că m-am gîndit că mai bine sun și verific, mai Întîi, dacă e adevărat, și mai apoi, În cazul În care este, dacă pot ajuta cu ceva. — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
foarte valoroasă. Malerick mai utiliza și „afirmații Barnum” pentru a lăsa impresia că au foarte multe lucruri în comun. Exemplul clasic pentru acest gen de afirmații era „Simt că ești adesea extrovertită, dar se întâmplă să ai și momente de timiditate”. Afirmația poate fi desigur interpretată ca semnul unei mari intimități, dar de fapt se aplică aproape oricărui om de pe planetă. Nici personajul de ficțiune John, nici Cheryl, nu aveau copii, dar amândoi aveau pisici, pasiune pentru tenis și părinți divorțați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și ale dragostei, trei inimi unite pentru a aduce un pios omagiu celei care i-a născut. Mare a fost bucuria părinților, dar și mai mare a fost bucuria copiilor, veseli că si-au putut felicita mama, căci, cu toată timiditatea lor, au surprins părinții prin promisiunile de viitor pe care le-au făcut, prin gândirea lor de adulți. Mihaela Pascu, clasa a V-a C Mama, ființa cea mai dragă Ninge cu fulgi mari pe prispa casei. Leneși și pufoși
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
față în față cu ochii deschiși, raze de soare tremură între noi, un covor albastru își desface valurile îndrăznețe înaintea noastră, din când în când câte un copil flutură leneș mâna către Noga, o văd apropiindu-se de ei cu timiditate, încercând să intre în jocurile lor, dar de multe ori tălpile ei goale, înfrânte se întorc la mine, eu strâmb din gura care nu vrea să îmi tulbure liniștea, pare că porțile s-au închis, zidurile s-au înălțat în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la gen (ca și la orice diferea de ideologia oficială) nu se putea dezvolta o conștiință de sine feministă, alături de alte „isme” specifice societăților libere. Iar când acest fel de dezvoltare este și posibil și necesar, apare un soi de timiditate și de teamă. Este greu să te identifici cu o ideologie, pe deasupra „marginală” într-o societate aflată în adolescența (dacă nu în pubertatea) democrației. Poate nu este nevoie să o faci explicit. Este de preferat să acționezi ca o feministă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
chema Leina? Frost șovăi. ― Leina, asta a fost acum trei luni. Sau șase? ― Avem de îndeplinit o misiune de salvare, declară Apone gustând cafeaua. O să găsim în mod sigur niște fete frumoase de coloni care abia așteaptă să scape de timiditate. Ferro se prefăcu dezamăgită. ― Ce căcat, iar o să stau pe tușă. ― I-auzi la ea? făcu mișto Hudson. Ea trase în el cu primul proiectil care-i fu la îndemână: o bucățică de zahăr. Apone stătea, asculta și observa. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și mie pofta de a lua masa pe-acolo. — Am auzit și despre tine prin dughenele din cartierul deocheat. Se pare că te cunoaște lumea bine. — Ai auzul bun. Mă și așteptam la asta. Nu se distingea nici urmă de timiditate În rîsul lui arogant. — La controlul medical de la angajare nu prea am fost grozav. Am luat note bune doar pentru culegerea de informații. Te miră? Trebuie să dăm examen, da... De exemplu, am dat o raită cu examinatorul printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
măiestrite, luate din toate unghiurile posibile. Ceea ce te irita Însă era atitudinea ei neplăcut agresivă, pe care i-a surprins-o În toate. Una dintre fotografii Îi reprezenta fața reflectată În oglindă ca și cînd se machia, fără urmă de timiditate. Un chip conștient de faptul că este privit, cu un zîmbet fluturînd pe gura ușor Întredeschisă, ochii voalați, gînditori, privind visători În zare. M-a mai surprins o fotografie de-a ei În halat de casă transparent; fiind făcută În contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toamna anului 1954. Înfășurat în paltonu-i uzat la mâneci și la coate, bătrânul poet V. Voiculescu urca agale Dealul Spirii, îngândurat, dar și încărcat de gândul bucuriei pe care o va trăi peste câteva minute în tovărășia muzicii. Pășește cu timiditate în încăpere, își agață pălăria și paltonul în cuier, din buzunarul căruia nu uită să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul în care se așează
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
doar cuvinte frumoase, optimiste ! Se pare că subconștientul le înregistrează și că sunt benefice. O puteți ajuta doar mângâind-o și șoptindu-i vorbe frumoase, mai spune femeia după care se retrage cu discreție. Victor se apropie cu o neînțeleasă timiditate de micul cap bandajat care i se pare ca o adevărată încremenire a suferinței. Îndrăznește să mângâie ușor, cu un deget, bărbia Dorei, în timp ce o între-bare necontrolată se fofilează printre buzele întredeschise "Ce ți-au făcut, scumpa mea ? " Întâlnește privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nu poate face o mișcare, nu poate rosti o vorbă. O clipă are impresia că a descoperit în ochii necunoscutului alți ochi pe care nu putea să îi uite. Ochii lui Margo... La oră de după amiază târzie, profesorul bate cu timiditate la ușa camerei de gardă din spital, în căutarea doctoriței Alindora Bosch. Simte nevoia să plângă pe umărul cuiva, să își descarce conștiința prea încărcată de reproșuri, să găsească înțelegere și sfat. Alindora îl ascultă cu calm și îi pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
rămăsese aceeași tocilară conștiincioasă și mediocră. Era foarte tăcută acasă și nu dintr-o necesitate interioară de a se distanța de restul oamenilor, pentru că ar fi avut un univers interior bogat încât să-i fie suficient sieși, ci dintr-o timiditate accentuată ce-i tăia uneori posibilitatea de comunicare, mai ales atunci când se știa în inferioritate, cum era în fața mamei sale. Dacă majoritatea persoanelor o luau drept o ființă foarte distantă, cei care o cunoștea bine, prietenii apropiați, în fața cărora ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
uneori posibilitatea de comunicare, mai ales atunci când se știa în inferioritate, cum era în fața mamei sale. Dacă majoritatea persoanelor o luau drept o ființă foarte distantă, cei care o cunoștea bine, prietenii apropiați, în fața cărora ea reușea să-și înfrângă timiditatea și să se manifeste normal, să aibă un debit verbal obișnuit, știau că, de fapt, Fana tânjește mult după societate, după o prietenie sinceră care să însemne pentru ea puntea de legătură cu restul lumii. Fire foarte conciliantă, Fana reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
După ce mi-am golit paharul și mi-am mototolit manșetele câtva timp, mi-au venit În minte cele câteva lucruri la care mă gândeam În drum spre hotel. Mă tem că unele dorințe Încă-mi păreau un pic criptice, dar timiditatea sau poate rușinea continua să-mi joace feste. Oare mai avea și altceva de băut? Dora zâmbi - ambiguu, zic eu - și Își mângâie abdomenul cu o mână rătăcită. — Îmi pare rău, nu mai am șampanie. Cel puțin azi. Cât vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să facă orice. — Oi fi eu austriac, dar nu sunt catolic. — N-are nici o importanță. Ce nu-mi place e că rușinea presupune o conștiință Încărcată. Dar de ce-ar simți un copil așa ceva? Odată cu trecerea timpului, crește, și atunci timiditatea e mai adecvată. Asta Înseamnă rușine fără moralitate. Dacă ești timid, nu ai nici un cenzor dindărătul frunții. E ca și când ai umbla dezbrăcat pe Întuneric. O persoană timidă umblă așa cât timp luminile sunt stinse; cel care se simte rușinat, niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]