2,536 matches
-
poeme inedite. Poetul încearcă o sistematizare a creației sale din perspectiva lirismului începuturilor, vizând recuperarea universului poetic propriu, a viziunii care îl individualizează și a categoriei de sensibilitate care îl identifică. Acestea se concretizează, mai ales, în revenirea decisivă la tonalitatea elegiacă fundamentală. De asemenea, B. reface cadențele unor poeme din Cabane albe și Brume, îndepărtează parte din stridențele lexicale care i-au fost reproșate la debut, iar poemele alese din Arcul aurorii și Ceas de umbră indică și îmbogățirea registrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
cu seamă tacit, în calitate de redactor-șef al „Gazetei literare” și de redactor-șef adjunct al „Vieții românești”. Lui își datorează, în bună măsură, debutul Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Nicolae Velea, Ilie Constantin, majoritatea șaizeciștilor. Tinerii, în special aducătorii de noi tonalități, căutătorii de noi mijloace expresive s-au bucurat din partea sa, tot timpul, de sprijin și încurajare. Cărțile lui de critică abundă în propoziții entuziaste despre Nicolae Labiș, D.R. Popescu, Petre Stoica, Nichita Stănescu, Ilie Constantin, Cezar Baltag, Constanța Buzea, Teodor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
tipărite în „Revista nouă”. Apărute postum (1889), textele, de factură romantică, sunt destul de convenționale și fragile ca valoare. În nuvelă (mai curând o povestire) se simte modelul stilisticii din Sultănica lui B. Delavrancea, iar versurile, retorice, encomiastice, trimit la câteva tonalități din V. Alecsandri. Oeuvres posthumes (1889-1890), ediție structurată în trei volume cu titluri semnificative - Bourgeons d’avril. Fantaisies et rêves; Chevalerie. Confidences et canevas; Théâtre. Legendes et contes -, includ poezie, proză, teatru, eseuri, traduceri și numeroase cugetări, dar și pagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
familiei Stanca. Doar finalul aduce o perspectivă ulterioară, convențional optimistă, asupra acestui oraș de care memorialistul fusese obligat să se despartă după înstrăinarea Ardealului de Nord. Viziunea tradițională asupra fenomenului cultural (în sensul unei reticențe față de modernism, față de inovație), menținerea tonalității decente, fără mari incursiuni dincolo de pragul întâmplărilor și de cel al împrejurărilor istorice, sunt constante ale memorialisticii lui S., prezente și în volumul Așa a fost să fie... (1994). Scrierea interesează tot prin arta portretului, prin valoarea documentară și prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
opinia lui Michel Henry, cu identificarea confuză a două instanțe ale corporalității: trupul sensibil (biologic-obiectiv) și trupul transcendental (invizibil-subiectiv)1. Pe de o parte, trupul subiectiv este gazda unor afecte fundamentale și corelative: bucuria (jouissance) și suferința (souffrance). Imanența acestor tonalități afective depășește cadrele lumii (care proiectează în noi pulsiunea elementară a grijii) și anihilează efectele temporalizării seriale a conștiinței. În bucurie și suferință resimțim rădăcinile transcendentale ale Vieții dincolo de limitele lumii fragmentate în porții anomice de temporalitate. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este ascunsă în trupul biologic, dar relația dintre cele două „trupuri” rămâne, până la transfigurarea totală, cel puțin enigmatică (dacă nu cumva insolubilă). Pentru Henry, este crucial să observăm că secretul Vieții revelate de Dumnezeu în Hristos poate fi experiat în tonalitatea inocentă a bucuriei și suferinței. Aceste registre afective coincid însă cu explozia uitării de sine. Ceea ce contrazice atât capacitatea de a resimți bucuria, cât și suferința, două „semne” ale imanenței Vieții, este experiența tipic mundană a angoasei. „Cauzele” angoasei nu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tautologia dorinței nesaturate. Timpul se cască de acum înainte ca orizont al repetiției. Angoasa este diminuată, dar atotprezentă tocmai prin deschiderea acestui orizont. Întrucât angoasa corespunde unei conștiințe graduale a propriei diferențieri sexuale, seducția poate apărea exploatând asimetria distribuției acestei tonalități. Pe de o parte, are loc seducția activă (tipic masculină), prin manipularea slăbiciunii celui care rezistă mai puțin în fața angoasei generice („puterea de a putea”), neștiind ce să facă: să rămână, să plece, să neutralizeze atingerea celuilalt ori să o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
celălalt, și mai întâi că este un Sine viu, dacă nu vom ști în prealabil ce este Viața care ne (re)dă pe noi nouă înșine”2. Acest „Sine” revelat prin autoafectarea (sau întruparea) Vieții în corpul nostru transcendental prin tonalitățile perfect gratuite ale bucuriei și suferinței (lipsite de vreo motivație rațională) nu seamănă cu „sinele” mundan și reflexiv descoperit de Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale bucuriei și suferinței (lipsite de vreo motivație rațională) nu seamănă cu „sinele” mundan și reflexiv descoperit de Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan al pulsiunilor corpului organic) și patosul acțiunii (prin supunerea smerită la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Heidegger, din perioada de tinerețe, trecând prin maturitate și sfârșind cu decada vesperală a vieții acestuia. Raportul dintre cultura elenistică și tradiția iudeo-creștină, fenomenologia religiei, conceptul vieții (inspirat de Dilthey), istoricitate, relația cu Meister Eckhart, chestionarea structurilor prereflexive ale conștiinței, tonalitățile afective ale Dasein-ului, istoricitatea, condiția modernității, nihilismul și esența tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
trinitară, dar ea implică cu necesitate un parcurs de factură pascală. Renașterea coincide cu Învierea - singurul act care restituie eului mundan unicitatea nepieritoare a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții. O autentică inițiere în premisele paradoxului nu ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al proiectării și al evaluării. Rolul școlii în destinul creativității e amplu comentat în lucrările de creatologie. Întrebarea care se articulează ca un laitmotiv este dacă procesul instructiv - educativ prestat în școala contemporană servește sau nu cauza creativității. “Din păcate, tonalitatea care predomină în descrierea atmosferei școlare este nu numai sceptică, ci de-a dreptul corosivă” (Anca Munteanu, 2004, p. 125) câteva opinii în acest sens sunt: după A. Beaudot “școala contemporană tradițională este o școală a imitației, a liniștii și
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
cu prezența lor. Chiar și unele vizite neagreate provoacă reacții negative, de respingere din partea gazdelor. În astfel de situații, acestea recurg la manifestări subtile pentru ca musafirii să înțeleagă inoportunitatea prezenței lor. Înscenarea unui conflict spontan între gazde, cu accente și tonalități ridicate, are menirea de a-l determina pe nedoritul musafir să se retragă cât mai repede. Mai frecvent sunt folosite certurile și corecțiile aplicate copiilor. Asemenea stări tensionate, create artificial, sunt, de fapt, invitații mascate pentru musafiri de a-și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
elementului fantastic, din recuzita miraculosului popular sunt lesne de sesizat. Din punct de vedere cantitativ, miraculosul fantastic deține o poziție minimă și, am putea spune, cu totul accidentală. Curiozitatea este de a vedea cum ,,se laicizează’’ atât recunoscuta solemnitate a tonalității narative, cât și hieratismul ce domină descripția în basmul popular. În fine, exuberanța înfiorat-impersonală a acestor relatări, ca să nu mai discutăm de ,,imponderabilul’’ felului de a exista, în sens biografic, al eroilor, alte caracteristici ce fac din basm un gen
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
-și reconsidera tactica, luând el acum inițiativa. Trimisul diavolului acceptă propunerea ciudată a ,,gazdei’’ de a se plimba, cu condiția însă ca aceasta să-l ducă în cârcă. Cu variații de rigoare, scena târguielilor dintre cei doi continuă în aceeași tonalitate caracteristică prin vivacitatea replicilor. Recurgând la diverse pretexte (între care, acela al vârstei: ,,să te bucuri tu la o biată șontoroagă de bătrână ca mine, fără putere... să te ducă-n cârcă oscioarele mele!. Auzi, auzi.’’), de fapt, bătrâna pune
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
suflare; pe câmp, așa liniște de toate patru părțile, că se putea auzi cum țârâiau și forfoteau gângăniile’’, devine cavalcadă, nu își schimbă coloritul și nici tonul. Povestirea, scandată pe alocuri, contribuie la impresia de incantație luminoasă. Dialogul abundent intensifică tonalitatea generală de fantastic încărcat de familiar. Chiar și atunci când întrebările iscoditoare ale babei și răspunsurile în doi peri ale drumețului capătă înțelesuri neobișnuite, acest ton se păstrează: ,,S-au ridicat amândoi... Baba s-a pus piuă, și strigă lui Prichindel
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
constituie toată neașteptata creație a nuvelei’’. Procedând în acest mod scriitorul conferă materiei originare o substanță social-istorică și temperamental psihologică atât de profund îndatorată condițiilor de loc și timp încât ,,basmul’’ cedează în chip evident terenul în favoarea creației nuvelistice. Deși tonalitatea ironic familiară a întregii povestiri probează binecunoscuta atitudine ,,desacralizantă’’ proprie în general ,,basmului cult’’ caragialian, pe de altă parte, precizarea referitoare la situarea cronologică a întâmplărilor ce vor avea loc constituie un gest de insolită ,,impurificare’’ a viziunii atemporale, specifice
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este compusă dintr-o serie de raze paralele și aliniate pe direcția liniilor de câmp magnetic, sugerând faptul că fenomenul de pe planeta noastră este aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiți factori poate determina formarea aurore de tonalități și culori diferite (Fig. 3.7.). Fluxul de plasmă ce vine de la Soare cunoscut sub numele de vânt solar este un amestec gazos de electroni liberi și cationi, emis de Soare în toate direcțiile, ca rezultat al temperaturii înalte a
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
de stabilizare a oxigenului durează până la o secundă, azotul se stabilizează și emite lumină instantaneu. În general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
de atomi de oxigen în straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Azotul molecular și ionii de azot produc la joasă altitudine culoarea roșu
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
produce tonalitatea verde. Când se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vântul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producând tonalitatea roșu închis prin emisiunea de atomi de azot (predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen emit tonalități de culori variate, deși, de cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau verdele. Azotul molecular și ionii de azot produc la joasă altitudine culoarea roșu/roz, iar la foarte înaltă altitudine culoarea albastru/violet în perdeaua aureolară. Heliul neutru produce culoarea
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
ca o luminescență ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată din spațiu (dar nu de pe Pământ, pentru că atmosferă absoarbe razele UV). Interacțiunea între moleculele de oxigen și azot, ambele generatoare de tonalități ale culorii verde, creează efectul de „linie verde aurorală", fenomen regăsit în foto 2, produse de Stația Spațială Internațională. În același fel, interacțiunea dintre acești atomi poate produce efectul de „linie roșie aurorală", deși mai rar și prezent în altitudini
CALEIDOSCOP DE OPTICĂ by DELLIA-RAISSA FORŢU () [Corola-publishinghouse/Science/486_a_748]
-
sau să infirme ipoteza unor influențe leopardiene asupra versurilor scrise de autorul ermetic. Cu toate că va zăbovi mai ales asupra textelor din prima perioadă de creație, studiul de față nu le va neglijă pe cele postbelice, atunci când ele continuă temele, motivele, tonalitățile din cele anterioare și mai ales atunci când vădesc ascendente în Canturi. Studiul lui Hays nu a fost singurul indiciu care a orientat cercetarea de față spre influență pe care traducerile din literaturile greacă și latină realizate de cei doi poeți
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
îl impuneau incontestabil în fața adepților poeziei pure, chiar a celor de mare calibru. Moștenitorul și continuatorul filonului aulic din poezia italiană, Ungaretti a apelat tot mai des după anii douăzeci la Leopardi, scriind versuri ce datorau Canturilor o seama de tonalități, idei și motive literare. Este pregnant sentimentul de sorginte leopardiană al infinitului, al vanității tuturor lucrurilor, precum și singurătatea drept condiție a propriei existente.127 Ungaretti relua, de asemenea, tema amintirii și o utiliza că motor al fanteziei, așa încât memoria, văzută
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vv. 27-32) și de fragmentul din Cântecul cocosului silvestru: Nu muget de boi pe pajiști.229 Numeroasele opinii exprimate în legătură cu opera de debut a viitorului laureat Nobel au în comun dezvăluirea și explicarea asemănărilor, lăudarea sau blamarea lor. Indiferent de tonalitatea discursului critic, favorabil sau contrar, primele recenzii au contribuit la constituirea unei formule de receptare a scrierilor poetului nostru, care s-a perpetuat și pe baza căreia detractorii s-au simțit întotdeauna datori să sublinieze lipsa de originalitate a versurilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]