2,431 matches
-
Înțeleptul nu cunoaște tragicul pasiunii, nu cunoaște frica de moarte, precum nu cunoaște avântul și riscul, eroismul barbar, grotesc sau sublim. Sufletul lui nu vibrează, este rece și înghețat. De aceea vorbește în maxime și dă sfaturi. Alura lui de transcendență și superioritate îl face incapabil de tragedii, de dramatism infinit sau de exaltare eroică. Înțeleptul nu trăiește nimic și nu simte nimic, nu dorește și nu așteaptă nimic. Stabilind toate conținuturile vieții într-o echivalență, el trage toate consecințele acestei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organică, în multiplele voluptăți ale simțurilor. Separarea de lume în suferință duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conștiință, încît toată lumea, cu splendorile și întunecimile ei, se fixează față de om într-o poziție de exterioritate și transcendență. Și când ești într-o asemenea măsură separat de lume, când ai lumea veșnic în fața ta și când te simți iremediabil singur în fața acestei lumi, atunci cum să mai poți uita ceva? Nu simți necesitatea uitării decât a lucrurilor și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atras de infinit, mă prăvălesc prin spații ca o figură solară și mă avânt prin imensități, ușor ca o iluzie și transparent ca un zâmbet, mă risipesc într-un nimic îmbietor pe care mi-l acoperă seninătăți de azur și transcendențe de nori. Cui să mă închin prin aceste deșerturi și cui să întind mâna prin aceste singurătăți, la cine să mă opresc în aceste evoluții cosmice și unde să privesc ca la o mîngîiere? Cum se destramă azurul în fantastica
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rusă), dimpotrivă, aceste caractere se revelează în strania lor măreție. De aceea madona în arta nordică este de o tristețe atât de adâncă, iar în cea rusă nu-i lipsesc lacrimile, în deosebire de madona în arta sudică, a cărei transcendență este un amestec de interioritate și de Eros transfigurat. Unii teologi protestanți au vrut să scoată din acest fapt un argument pentru autenticitatea creștinismului nordic față de creștinismul sudic, de esență romanică. Ce e drept, nordul a înțeles mai adânc suferința
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înfrînge credința. În genere, românii au prea multă umilință și prea puțină pietate față de lucruri. Pietatea este ultima formă a seriozității în fața ordinii invizibile. Când ea afectează un caracter uman și imanent, atunci viața este convertită într-o valoare echivalentă transcendenței. Este ca și cum toate aspectele realității ar fi străbătute de un suflu divin și s-ar împărtăși, în diversitatea lor, din același izvor absolut. Din pietate se naște un sentiment solemn al vieții. Toate actele se desfășoară și se consumă ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
istorice, nu ne putem opri decât la sistem. Rigiditatea și consecvența logică, valabile într-o lume de forme, nu sânt revelatoare în lumea de conținuturi care este istoria. Sistemul pleacă de la premise, istoria de la irațional. Logicul rămâne în sine, în transcendența formelor sale, în inaderența lui sterilă la devenire. Istoria reprezintă, dimpotrivă, o pendulație continuă între irațional și conștiință, care uneori nu este lipsită de pitoresc, pentru ca aproape întotdeauna să nu-i lipsească tragicul. Concepția progresului neîntrerupt introduce prea multă logică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în schimbul pesimismului existențial, optimismul eshatologic, în loc de refuz, dăruirea ș.a.m.d. Viața nu este o problemă (deci o ecuație), ci un mister (deci un apolog). În orizontul oricărei prezențe atente a omului în lume se ivește taina unei chemări spre transcendență. Captarea misterului vieții determină altitudinea și rafinamentul unei gândiri care respiră prin sensibilitate, îndreptându-se cu pași mărunți „către întâlnirea cu o lumină pe care ea o presimte și a cărei stimulare secretă și căldură prevenitoare le descoperă în adâncul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
care putem caracteriza un corp inert, intramundan. Trupul apărea, de la început, ca o instanță vie și inobiectivabilă. Rămânea de sesizat resortul prezenței sale - neglijată de Kant, tradiția idealismulului și a neocriticismului german, ratată de Husserl și Heidegger prin structurile de transcendență ale conștiinței (intenționalitatea), întrevăzută parțial de psihanaliză (rămasă la modelele de comprehensiune binare ale metafizicii), revizitată incoativ în fenomenologia franceză postbelică. Darurile marginalitățiitc "Darurile marginalității" Michel Henry este nu doar autorul unei inedite fenomenologii a vieții, ci și cel care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o afirmație ulterioară, privitoare la condițiile de autoafectare ale fenomenalității. Să reținem în acest punct un prim aspect: orice determinare ontică a manifestării tinde să obnubileze actul apariției, a cărei esență nu va putea fi niciodată surprinsă în orizontul de transcendență al conștiinței. Orice apariție convertită într-o imagine indică un conținut, iar nu actul invizibil prin care donația ajunge o irefragabilă prezență 2. Fragilitatea ivirii e neutralizată în deschisul unui orizont mundan de semnificație: orizontul înseamnă determinare intențională, iar semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
toți marii gânditori europeni - Descartes, Kant, Schopenhauer, Nietzsche -, deși fiecare dintre ei a furnizat premisele unei „ieșiri” din raportul opozitiv conștiință-lume3. În cazul lui Husserl, principiul corelației fenomenologice asimetrice (între intenția de semnificare și intuiția donatoare) canonizează un raport de transcendență factică prin care orice fenomen primește o descripție parțială, proprie unui existent. Însă existența este pentru Henry contradicția apariției pure, având apetența obiectivării. Pentru el, esențialul se petrece altundeva decât în teritoriul de vizibilizare al intenționalității conștiinței 4. În sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
criticat de Aristotel în „argumentul celui de-al treilea om”. Criza teoriei cunoașterii a lui Husserl, determinată de funcția pilot a intenționalității, nu a fost depășită, în opinia lui Henry, de către Heidegger. Filozoful german fixează în orizontul temporalității raportul de transcendență al conștiinței față de lume, înțeleasă ca „orizontul luminii în care lucrurile se arată”. Fenomenul, spune Henry, capătă o determinație greacă 1. „Timp și lume sunt același lucru”2. Plecând de la această constatare, opera lui Michel Henry poate fi citită și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
catolici „contrarevoluționari” precum Joseph de Maîstre (1753-1821)1 sau Louise-Ambroise de Bonald (1754-1840) - cel din urmă autor al faimoasei butade (L’homme pense sa parole avant de penser sa pensée)2. Chiar și acești teologi, consideră Milbank, suspendă recursul la transcendență în determinarea cauzală a fenomenelor sociale 3. Sociologia secolului al XIX-lea nu iese din paradigma „teologiei seculare” nu doar fiindcă dezideratul ei principal este explicarea naturii „obiective” a religiei, ci pentru că faptele sociale sunt tratate ca „adevăruri revelate”. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
participației sub forma unei „liturghii cosmice” guvernate tearhic. În același timp însă, Milbank arată că interpretarea diferenței ontologice dintre Ființă și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu sunt neapărat obiectivante, atunci când „existența” nu este acceptată ca predicat univoc pentru Ființa divină și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă pentru Jacques Derrida și Gilles Deleuze matricea compoziției unei noi ontologii a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vederii (unio mystica)1. Structura cunoașterii teologice depinde în mod acut de această prezență iconică a simbolurilor care nu definesc, ci semnifică. Lumea contemplației teologice este plină de vestigii și reflexe, iar frumusețea omului este „inelul” prin care reflexele de transcendență ale creației primesc convergență 2. Cu alte cuvinte, contrastul maniheic între frumusețea lumii și frumusețea divină reprezintă o deformare a Ortodoxiei, al cărei etos promovează „în tot locul și tot ceasul” bucuria revederii 3. Revelația dumnezeiească nu strivește cantitativ printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
împrejurarea că, de fapt, în decursul aceluiași secol, s-au manifestat, așa cum a demonstrat cu argumente convingătoare Gheorghe Crăciun 2, și alte direcții, precum cea experimentală, ludică și manieristă a avangardelor și cea „tranzitivă”, a concretului prozaic, imediat, lipsit de transcendență, a experienței individuale cotidiene, deschisă către comunicarea cu cititorul, lipsită de metafore sau de supradeterminări simbolice și, mai ales, înrudită, din punctul de vedere al procedeelor, cu proza ficțională. Vom reveni asupra acestor aspecte la momentul potrivit. Până atunci, considerăm
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ordonarea acelui „peisaj ontologic”, pluralist și anarhic, despre care vorbea Brian McHale, ea are totuși meritul de accentua asupra posibilităților practic infinite ale unei lumi (teoretic) „finite”, excluzând ipoteza existenței unei esențe atemporale, situate dincolo de ea. O anumită neîncredere în „transcendența goală” (după formula lui Hugo Friedrich) stă, fără doar și poate, și la originea tendinței actuale de a privilegia dimensiunea metacomunicativă 1, în detrimentul celei metafizice. Un argument în plus pentru a readuce în discuție ecuația preplatonică mimesis = joc, simulare 2
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nici el o noutate absolută. Dintotdeauna, resurecțiile literare s-au făcut în numele realului (observația are o vechime venerabilă); actul literar a fost preponderent gândit (sau intuit măcar) ca instituire a unei relații de adecvare la ceea ce Gérard Genette a numit „transcendență extratextuală”. Fiecare nouă generație a pretins că, în sfîrșit a reușit să obțină o adecvare deplină la real, să dea seama în mod autentic de ființa acestuia; dezmințită de seria imediat următoare care, și ea, va avea convingerea supremei acomodări
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
procedau structuraliștii - tot ceea ce ține de domeniul extraliterarului. Este drept că teoria genurilor se dovedește, în optica sa, utilă nu numai în delimitarea extensională a câmpului literar, ci și în furnizarea unei definiții intensionale a literaturii în specificitatea sa, însă „transcendența extratextuală” nu este niciodată ignorată. Nu este lipsită de legătură cu acest tip de „transcendență” nici demonstrația autorului dintr-un alt studiu, în care este adusă în prim-plan distincția între ficțiune și dicțiune. Dacă domeniul ficțiunii a fost dintotdeauna
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în optica sa, utilă nu numai în delimitarea extensională a câmpului literar, ci și în furnizarea unei definiții intensionale a literaturii în specificitatea sa, însă „transcendența extratextuală” nu este niciodată ignorată. Nu este lipsită de legătură cu acest tip de „transcendență” nici demonstrația autorului dintr-un alt studiu, în care este adusă în prim-plan distincția între ficțiune și dicțiune. Dacă domeniul ficțiunii a fost dintotdeauna considerat drept „constitutiv literar”, domeniul pe care el îl denumește - din rațiuni ce țin și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de plecare este reprezentat de constatarea că majoritatea încercărilor de a defini limbajul poetic au pornit de la un set de trăsături apriorice; pentru Hugo Friedrich, Gérard Genette, Jean Cohen, Roman Jakobson, Carlos Bousoño ț.a.m.d., poezia moderna înseamnă „metafizică, transcendență, magie, idealism, anistoricitate, profunzime, logos, sinteză, origine, orfism, totalizare, vizionarism, autoreflexivitate a limbajului, motivare a semnului și încă multe altele”188, în măsura în care acești remarcabili, de altfel, teoreticieni sunt cu toții atașați prejudecății - perpetuată printr-un susținut efort istoric - că ar exista
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
literarității, în general. Pentru a răspunde acestei obiecții, trebuie să precizăm de la bun început că ne vom ocupa doar de acele texte care - apărute după perioada de glorie a simbolismului - trădează orientarea conștientă către valorile concretului prozaic, imediat, lipsit de transcendență. Nu vom ignora deci împrejurarea că, în absența fundalului oferit de poezia abstracționistă și orfică, formula poetică pe care o avem în vedere nu ar putea căpăta relevanță; în plus, mimesis-ul însuși va fi înțeles prea puțin în sensul unei
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
asupra acelor poeme care dau câștig de cauză notației prozaice în raport cu aspirația literaturizării. Întrebarea ce se ivește, firesc, este în ce măsură și prin care elemente ale creației sale aparține Bacovia categoriei mari a poeziei moderniste - o poezie a sugestiei și a transcendenței goale - și în ce măsură anticipează altceva. Un altceva ce își face simțită prezența mai ales în ultimul volum, Stanțe burgheze, și în cele șaizeci și patru de postume, câte apar în ediția Petroveanu. Poeziile din această ultimă etapă a creației bacoviene
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
detectivii”, „de-a iubirea romantică”, „de-a prințul Prospero”, provocând din camera sa cu catifea întunecoasă, năluciri 369. Foarte multe „proeme” ivănesciene - chiar și acelea, de felul poveștii scurte, care trădează orientarea conștientă către valorile concretului prozaic, imediat, lipsit de transcendență - par a fi structurate conform unui principiu teatral. S-ar putea spune, în aceste condiții, că ne aflăm în prezența unei poezii „mimetice”, dar avem de-a face, desigur, cu un tip particular de mimesis, înțeles nu atât ca reprezentare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
395. Putând fi plasate așadar pe linia subțire ce separă, la modul ipotetic, teritoriul metatranzitivității ironice de cel al mitului, asemenea secvențe nu par a renunța cu totul la o anumită încărcătură simbolică și nici la ambiția de a extrage transcendență din substanța poetică. S-ar putea specula mult pe marginea lor, dacă textele de acest fel nu ar constitui mai degrabă excepția, decât regula în peisajul Liliecilor. Bunăoară am putea bănui aici chiar o tentativă de a deplasa linia de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lui Tata Noe”) este întărită prin imaginea apocaliptică a pământului acoperit de ape. În volumul al doilea din La Lilieci se accentuează înclinația demistificatoare a scriitorului, cele mai multe secvențe vădind o și mai mare preocupare către surprinderea concretului prozaic, lipsit de transcendență. Pretutindeni ne întâmpină un fel de frenezie a restituirii faptelor de viață, care posedă o „poezie” a lor, frustă, oferind o imagine convingătoare despre plenitudinea unei experiențe umane. Un poem precum Grija, bunăoară, „comprimă romanul unui cuplu, cu personaje de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]