5,174 matches
-
haină, agitând-o În față ca un recrut aflat În prima zi pe Câmpul lui Marte. - Aruncă spada sau ești pierdut! strigă. Celălalt rămânea nemișcat. Dintr-o dată, poetul auzi un glas. - Messere, te rog, cruță-l pe omul acela. Dante tresări. Din spatele lui, parcă de la mare depărtare, răsunase un glas melodios, pe care Îl mai auzise. Glasul Fecioarei din Antiohia. Se Întoarse brusc, cu inima cât un purice din pricina emoției. Dar nu era nimeni care să Îl implore. Fremătând de mânie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pregătea să Îl atace, iar mușchii Îi jucau În așteptare; dar Înainte să sară afară, raza lunii lumină, printr-o fereastră, fața dizgrațioasă a necunoscutului. - Cecco! strigă Dante, recunoscându-l pe sienez. Ce cauți aici? Celălalt se opri pe dată, tresărind. Dar imediat redeveni stăpân pe sine, cu stânjeneala alungată curând de un zâmbet zeflemitor. Își ridică fruntea, aruncând ostentativ o privire de jur Împrejur. - Se spune că aici se petrec miracole. Voiam să văd și eu. Ehei, voi, florentinii, sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe aici există mai mulți preoți, mai mulți bani și mai mulți proști decât În altă parte. Sigur că aș fi vrut să trag pe sfoară Siena mea, dar se pare că totul trebuie să se petreacă sub flore... Poetul tresări. Ce avea de-a face vechea profeție despre moartea lui Frederic al II-lea? - De unde ați luat relicvariul pe care Îl folosiți pentru truc? mai Întrebă el. - Ni l-a Încredințat Bigarelli Însuși. Dante Încuviință din cap. Așadar, ceea ce gândise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
văzut trupul, replică el sec. Un accident? Dante tăcea, limitându-se să Îi scruteze reacțiile cu atenție. Dar omul rămase impasibil, În așteptarea unui răspuns. - Nu, zise În cele din urmă. O mână ucigașă i-a pus capăt zilelor. Monerre tresări, aruncând o privire iute În jur, ca și când s-ar fi temut că asasinul sta fi putut ascuns pe undeva. Apoi Îl fixă cu singurul ochi cu care mai vedea. - Știi cine a fost? - Nu. La fel ca la ceilalți. - Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Phoenix, care renaște În chip de necrezut din propria-i cenușă, ar putea-o egala. - Dacă ar fi autentică, murmură Dante. - Dacă ar fi, ar merita să intre În camera tezaurului unui Împărat. - O comoară ca a lui Frederic? Monerre tresări. - De ce spui asta? - Fiindcă umblă vorba că tocmai la Toulouse ar fi ascunsă comoara Împăratului, dusă acolo de credincioșii săi, după moartea lui, pentru a o pune la adăpost de agresivitatea dușmanilor și de lăcomia moștenitorilor. Dacă e adevărat, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
surprins. - Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără a-și ridica pleoapele, tresări supărat. - Nu te mai tot Învârti În jurul meu și șezi odată la masă. Ai dat de capătul Încâlcelii aceleia de indicii, despre care vorbeai? - Nu, Încă nu. - Cât despre intențiile marelui Frederic, i-ai reconstituit planul? Ce avea el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e sigur, poate că n-am ucis pe nimeni. Colonelul se apropie de ei. Trage adânc din trabuc. Le suflă fumul în nas. Cel mic tușește. Celălalt nu protestează. — Ați ucis o fetiță, o fetiță de zece ani... Cel mic tresare: — Ce? Ce? Ce? Se pare că a repetat întrebarea de cel puțin douăzeci de ori, făcând salturi pe loc și răsucindu-se de parcă ar fi avut friguri. În ce-l privește pe tipograf, își păstra în continuare calmul și zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
adresa Castelului, strada Champs-Fleury, P... Sunt nerăbdătoare să primesc vești de la tine. Ultima ta scrisoare e de acum trei săptămâni. Sper că nu suferi prea mult, în ciuda frigului. Aici, se aud zi și noapte bubuiturile de tun. Întreaga mea ființă tresare. Mi-e teamă. Te iubesc și te îmbrățișez cu tandrețe. A ta, Lyse 23 decembrie 1914 Dragostea mea, Sunt atât de îngrijorată: încă nu am primit nici o veste de la tine și mai e și tunul ăsta care nu se oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
comod în pantaloni, un tricou simplu, dar decoltat, pentru că era aproape toamnă, seară, luasem la mine haina de piele, să nu-mi fie frig. Mi-am scos haina în mașină, pentru că era nevoie, fusta se ridicase până la coapse, sânii îmi tresăreau. Trebuia să mă văd toată: delicată, fragilă, neajutorată. O tânără femeie care avea nevoie de el. M-a ascultat atent, vedeam cu coada ochiului că mă privea din când în când mirat, ca și cum nu m-ar fi văzut până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mirosul unei promisiuni făcute demult, amușinează ca un câine neliniștit picioarele, inima, sânii, electrică ființă!, își plimbă mâinile lui frumoase de-a lungul cărnii, am să intru în tine ca piciorul în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind în mod curios, ca și cum ar fi sfârșitul, ca și cum ar muri, Dragostea și Moartea. Ea ar fi vrut să-l întrebe cum e să-ți iubești dragostea din tinerețe, dar se abține, saltul ăsta mortal nu vrea să-l facă, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de concentrată, n-are nici o detașare, poate scena ar fi omorât-o, e obositor să fii mereu altcineva... Și când ai avut cel mai mare succes? — Când m-a văzut Smoktunovski, la Moscova, în Hamlet și... — În Hamlet?, și Tina tresare curios, buzele i se usucă pe măsură ce secundele trec, rostește apoi încet, doar pentru ea: în Hamlet... — Ei, da, ce te miri așa, îți ziceam că a venit Smoktunovski la cabină și, la sfârșit, m-a îmbrățișat, spunându-mi moi maestrî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
plecând de pe terasa de la Hades, acolo am murit amândoi!, își repetă a mia oară Octavă, fata e tot cu spatele, merge târâindu-și picioarele frumoase, lungi, sandalele ușoare nu o ajută deloc, astăzi n-o vede plângând, umerii nu-i tresar deloc, astăzi nu plânge Anita lui... Deschide din nou casetofonul mașinii, se aude muzică, Heitor Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, ce voce are femeia asta de cântă, Doamne, ce jale!, își spune Maestrul, e ca și cum ar plânge Anita, alunecând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fereastră nevăzută, o voce a țipat inevitabila somație „ Scoate capul afară!“ O sută de sunete mici ale curentului ce-și continua drumul pe sub mantia ceții i s-au imprimat, În sfârșit, În conștiință. — O, Dumnezeule!, a exclamat dintr-o dată Amory, tresărind la auzul propriei sale voci În tăcerea perfectă. Cădeau În continuare picături de ploaie. A mai zăcut un minut nemișcat, cu mâinile Încleștate. Pe urmă a sărit În picioare și și-a scuturat, de formă, hainele de apă. — Sunt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
făcut? ROSALIND: Nimic. Nu mai vorbi. Mai sărută-mă. AMORY: Nu știu de ce sau cum, dar te iubesc - din clipa când te-am văzut. ROSALIND: Și eu... eu... eu... ei, seara asta e seara asta. (Fratele ei intră În cameră, tresare, pe urmă spune cu voce tare „Pardon“ și iese.) ROSALIND (abia mișcându-și buzele): Nu mă lăsa să plec... Nu-mi pasă dacă află toată lumea ce fac... AMORY: Spune-mi! ROSALIND: Te iubesc... pentru moment. (Se desprind.) O... Sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
deseară? (ROSALIND n-o aude sau, În orice caz, nu-i dă atenție.) DOAMNA CONNAGE: Alec vine să mă ducă la piesa asta de Barrie, Et tu, Brutus. (Înțelege că vorbește singură.) Rosalind! Te-am Întrebat cine vine deseară! ROSALIND (tresărind:) Cum? O... ce... Amory... DOAMNA CONNAGE (sarcastic): În ultima vreme ai avut așa de mulți admiratori, că n-aș fi putut ghici care dintre ei vine. (ROSALIND nu răspunde.) Dawson Ryder dă dovadă de mai multă răbdare decât aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că sunt materialistă și tocmai fraternizam cu fânul când ai apărut tu și ai Încremenit la marginea pădurii, speriat de moarte. - Cum, netrebnică mică? a strigat indignat Amory. Eu speriat? De ce? - De tine Însuți! a țipat ea, iar el a tresărit. Ea a bătut din palme, râzând. - Vezi, vezi? Conștiința... omoar-o, ca și pe mine. Eleanor Savage, materiolog - fără salturi, fără tresăriri, devreme acasă... - Dar e obligatoriu să am un suflet, a protestat Amory. Nu pot fi rațional... și nu doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
anunțându-i pe cei interesați că domnul Amory Blaine, care-și „dăduse adresa“ la etc., etc., fusese rugat să părăsească un hotel din Atlantic City, fiind surprins În cameră cu o doamnă ce nu era soția sa. Pe urmă a tresărit și degetele au Început să-i tremure, fiindcă exact deasupra anunțului citit a descoperit un paragraf mai lung, ale cărui cuvinte inițiale erau: „Domnul și doamna Leland R. Connage anunță logodna fiicei lor, Rosalind, cu domnul J. Dawson Ryder din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
inspectă cu atenție picioarele, mâinile, pufușorul de deasupra buzei de sus, își pulveriză o amintire de parfum în părul nerușinat de bogat și se întinse leneș și inocent în cel mai însorit pat al Palatului. Heruvimul ei o va găsi tresărind sub povara dulce a unui vis bun. * Sunt vie sau sunt moartă? Marianei îi era frică să deschidă ochii. Doamne, dacă am murit, dă să fiu în Rai! Auzea Baby, take off your clothes, corul îngerilor o aștepta, poate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Contesa, Mariana, Horațiu, și toți erau morți și toți dansau. Gândindu-se la acestea, lui Mișu i se păru că și negrișorul plin de sânge întins pe jos era tot din ansamblul lui coregrafic.Numai când văzu că negrișorul nu tresare, deși îl călcase pe mânuță, numai atunci Mișu se trezi la cruda realitate. „Ce-am făcut?!”, își spuse el, „ce-am făcut?”. Căută un loc în care să fugă, să se ascundă, să-și bage nasul și să uite, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
într‑unul artificial; însă Anna și Rainer nu pun așa problema, doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg. Într‑un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a apropiat de mine, care eram Însărcinat cu menținerea reflectoarelor În poziție dreaptă. Rânjea În continuare și, din când În când, ducea la gură o sticlă de Jack Daniels, urmărind cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
decât mi-o aminteam. — Va trebui să stai mata aici în hol să aștepți cât mă duc eu să văd dacă e disponibilă, îmi zise. Peste tot în altă parte se zugrăvește. Bagă de seamă, să nu atingi nimic. Ea tresări când în casă se auzi ecoul unei lovituri foarte puternice, bombăni ceva despre bărbații cu salopete murdare care distrugeau locul și plecă în căutarea stăpânei, lăsându-mă să bat din călcâie pe pardoseala din marmură. Zugrăvitul părea să aibă sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
aia modestă și apoi, apucând-o de șoldurile netede, mi-am presat buzele pe firișoarele lucioase care îi îmbrăcau sexul. Ridicându-mă în picioare să o sărut, am simțit cum mâna ei coboară grăbită în căutarea membrului meu și am tresărit când ea a tras de pielea sensibilă. Gestul fu prea violent pentru a mai fi politicos, pentru a mai fi tandru, așa că am răspuns mai întâi împingându-i fața pe pat, trăgând de fesele ei reci spre mine și modelându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fost fără nici o îndoială un șoc la fel de profund pentru domnia-sa, ca și pentru noi toți, desigur. La aceste remarci se auzi un murmur de aprobare și Himmler păru să-și recapete controlul. Colorându-se un pic, probabil încurcat, el tresări și dădu scurt din cap: — Ai mare dreptate, Heydrich, murmură el. Un șoc teribil. Da, într-adevăr. Trebuie să-mi cer scuze față de dumneata, Kommissare. Cum ai spus, nu ți-ai făcut decât datoria. Foarte bine. Și cu asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vreme. Heydrich părea acum să nu se simtă în largul său. Nebe se ridică și se uită afară pe geamul bibliotecii. — Pentru numele lui Dumnezeu! am urlat eu. Doar nu vreți să spuneți că o să se meargă mai departe? Heydrich tresări în mod vizibil. Ascultați, știm cu toții că evreii nu au avut nimic de-a face cu crimele. — O, da, zise el cu voce clară, asta e sigur. Și nu vor fi învinuiți, ai cuvântul meu pentru asta. Te pot asigura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]