4,882 matches
-
o grămăjoară de bălegar cu un fir de iasomie. — Tăceți! i-am spus. Se holbă la mine, se înroși și țipă furios: — Cum? Îndrăzniți să-mi dați ordine? Mie? — Duceți-vă dracului, îi răspunsei. Mierck era să se prăbușească de uimire. Matziev s-a uitat la mine de sus, nu a zis nimic, și-a aprins un trabuc, apoi a scuturat îndelung chibritul, chiar și după ce acesta se stinsese. Pe stradă era soare. Mă simțeam puțin amețit și mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prima prin ce tremolo trecuse tânăra actriță, cusut, antibiotice, pauză. Regizorul n-a aflat niciodată de străin. Gazdele știau bine expresia cu formarea gurii ei cu buze senzuale, s-au uitat mai mult la fața grădinăresei, care rămăsese mută de uimire, era un șoc pentru ea, înțepenise la un pas în fața scaunelor, își dusese mâna absolut țărănește la gură și nu clipea. Maestrul, uitându-se la reacția femeii - e mereu atent să vadă cum reacționează oamenii, el aude și vede altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
când se depărtase, Împreuna cu Beatrice, cam patru ore de țărm, navigând spre Italia, apendicele i s-a perforat - probabil din cauza prea multor mese luate În pat - și, după o serie de telegrame frenetice expediate În America și Europa, spre uimirea pasagerilor, transatlanticul a cârmit Încet și a revenit În portul New York, ca să-l depună pe Amory pe chei. Recunoașteți că a fost ceva magnific, chiar dacă nu se poate numi viață. După operație, Beatrice a contractat o boală de nervi suspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
l-ar fi descoperit niciodată pe Tanaduke Wylie. Tanaduke era student În anul al doilea, avea urechi clăpăuge și un fel de a spune „Pământul se Învârte printre lunile amenințătoare ale generațiilor preconsiderate!“ care-i umplea pe toți de o uimire neclară: Își dădeau seama că fraza respectivă nu prea avea sens, dar nu se Îndoiau că era enunțul unui sufletul superior. Cel puțin așa Îl considerau Tom și Amory. Ei doi i-au declarat, absolut serioși, că are o minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
simple consacrări ale propriilor lor posterități. Isabelle, Clara, Rosalind, Eleanor, toate se Îndepărtaseră, exact prin frumusețea lor, În jurul căruia roiau bărbații, de posibilitatea de a contribui cu ceva, În afară de a-i Îmbolnăvi inima și a-l Înzestra cu expresii de uimire, cu care să umple paginile. Pierderea Încrederii lui Amory În sprijinul altora se baza pe o serie de silogisme generale. Recunoștea că generația sa, oricât ar fi fost de mutilată și decimată de războiul acesta victorian, era moștenitoarea progresului. Dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
important în planul ei. Aproape că se bucura că asistase la acel spectacol degradant. Și în același timp, după ce imaginea micii erupții și a grohăitului satisfăcut se pierdu în ceața amintirilor nedorite, alături de câinele strivit de tramvai, Contesa realiză cu uimire și o ușoară roșire a obrajilor de cleștar, că, la treizeci și trei de ani, vârsta lui Hristos, văzuse pentru prima dată imaginea adamică, cea dinaintea păcatului. Această revelație lucră mult în mintea Contesei. Așa se face că, exact în clipa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
toporului are lungimea de 11,2 cm. Ciudat e că în tot timpul crimei tata stă liniștit în sufragerie, îmbrăcat cu o vestă croșetată peste pijama. Rainer se îndreaptă cu toporul spre tatăl său - pe fața căruia se citește o uimire mută - și lovește. Dă pur și simplu cu toporul, fără să se gândească la nimic. Țintește în cap. Sub groaznicele lovituri de secure, părintele lui Rainer se prăbușește prompt și sângerează puternic. Oasele se rup, articulațiile se frâng, tendoanele plesnesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îngrozitoare, o stinge apoi imediat, se duce la poliție și declară: mama mea a fost ucisă și zace în holul casei, veniți și ajutați‑mă să descopăr criminalul. Un polițist se grăbește să‑l însoțească și cine‑i poate descrie uimirea la vederea celor două cadavre? La început le confundă, pentru că în urma mutilărilor nu prea se mai știe care‑i mama și care‑i fiica. Polițiștii au rămas cu gura căscată. Rainer zace palid și aproape leșinat pe o targă, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
făceau orice pentru un pumn de mărunțiș. Apoi, Într-o zi, s-a apropiat de mine un bărbat despre care, după față, aș fi zis că e portorican, și mi-a adresat câteva vorbe În japoneză. Am rămas mut de uimire, cu atât mai mult cu cât subiectul discuției era Van Gogh. Era unul dintre cei mai fragili dintre docili, care făcea orice i se spunea. Spre deosebire de ceilalți, nu-i curgeau mucii, n-avea ochii plini de urdori, nici urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mine, care eram Însărcinat cu menținerea reflectoarelor În poziție dreaptă. Rânjea În continuare și, din când În când, ducea la gură o sticlă de Jack Daniels, urmărind cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
multe întrebări. Ce, sunteți polițai sau ceva de genu’ ăsta? M-am dat jos din pat și mi-am pus halatul. — Ceva de genu’ ăsta, i-am răspuns. — Lucrați aici la un caz? mă întrebă ea cu ochii măriți de uimire. Ceva în care ar putea să fie implicat Kindermann? Am deschis fereastra și m-am aplecat în afară pentru o clipă. Aerul dimineții era plăcut de respirat, chiar și mirosul care venea dinspre bucătărie, dar o țigară era și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
munții cenușii din granit. Le construiau mari doar ca să ne aducă aminte de importanța statului și de insignifianța individului, prin comparație. Asta vă arată cum a început toată afacerea asta a național-socialismului. E greu să nu fi lăsat mut de uimire de un guvern, orice guvern, care își are sediul în clădiri atât de grandioase. Iar bulevardele lungi și late, care se întindeau în linie dreaptă dintr-un cartier în altul, păreau să fi fost făcute pentru nimic altceva decât pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
septembrie După-amiaza a fost o paradă militară pe Unter den Linden, una care părea mai pregătită pentru război decât oricare alta pe care o mai văzusem pe străzile Berlinului. Era o divizie mecanizată în echipament complet de luptă. Dar spre uimirea mea, nu erau urale, nu erau saluturi, nu erau fluturări de steaguri. Realitatea spiritului belicos al lui Hitler se afla în mintea tuturor și, văzând această paradă, oamenii pur și simplu s-au întors cu spatele și au plecat. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Probabil că așa le face el să-l însoțească în liniște. Le tratează ca pe niște oameni mari, oferindu-le o țigară. Numai că nu e genu’ de țigară la care ele se așteaptă. Illmann clătină din cap cu aparentă uimire: — Și când te gândești că mi-a scăpat asta... Am început să îmbătrânesc. Becker trânti portiera și mi se alătură pe trotuar. Apartamentul era situat deasupra unei farmacii. Am avut sentimentul că urma să am nevoie de ea. Am urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ați ajutat. Își trase nasul cu zgomot și își scoase batista. — Karl, ai fost excelent în seara asta, zise Himmler. Remarcabil. Se auzi un murmur de aprobare din partea celorlalți de la masă, inclusiv a mea. Himmler încă își clătina capul de uimire: — Foarte, foarte remarcabil, repetă el. Puteți cu toții să fiți sigur că o să contactez eu însumi autoritățile competente pentru ca o echipă a poliției să fie imediat trimisă ca să caute în fabrica Schultheiss trupul nefericitei copile. Himmler se uita fix la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am luat din nou la revedere și am mers înapoi la mașină: — Du-mă departe de aici, Bernie, șuieră ea în timp ce-i deschideam portiera. Până să pornesc eu motorul, ea plângea din nou, numai că de data asta era de uimire și oroare: Nu pot să cred că oamenii ar putea fi atât... atât de malefici, suspină ea. — Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, i-am zis. Zău că-mi pare. Aș fi dat orice să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
e de făcut cu voi. Arthur Nebe chemă paznicii care așteptau gata pregătiți și, când apărură, le ordonă să-i escorteze pe cei trei în camerele lor. Între timp, aproape fiecare ofițer SS din jurul mesei rămăsese cu gura căscată de uimire. Numai Heydrich stătea calm, cu fața-i prelungă netrădând nici un semn din satisfacția pe care o simțea, în mod sigur, la vederea înfrângerii dușmanilor săi, nu mai mult decât dacă fața lui ar fi fost făcută din ceară. După ce Weisthor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Planetei Mediocrilor”, întrucât au descoperit probabil riscul că, mă citez din ultimul episod apărut, „ceea ce, de comun acord, consideram a fi la mii de miliarde de kilometri să se afle, spre surpriza noastră, la câțiva ani-lumină”. Privesc cu nostalgie și uimire paginile volumului de față; mă mir și eu câte „șopârle” au putut să scape șerpuind printre rânduri și-mi fac o datorie de onoare de a mulțumi pentru postura aproape involuntară de „dizident prin umor” redactorului-șef al „Științei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
miște, deschise cu precauție ochii și-l văzu pe Stejeran l ținând-o pe Getta 2 pe după cabluri, într-un mod intimist. Șușoteau amândoi ceva, foarte apropiați, cu antenele drepte și cu luminile de poziție stinse. Cu și mai mare uimire, Dromiket 4 văzu că, deși Stejeran 1 era scos din priză, avea destulă forță să dea din cap, aprobând ce-i sugera, probabil, Getta 2. „Extraordinar! gândi Dromiket 4, pe circuit închis. De unde are acesta curent?” Vru să-l anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de 4 ani-lumină din locul în care mă aflu. Întâmplător, stând acum la bar și bând o cafea, m-am răsucit cu captatorul în direcția dumneavoastră. Ia ascultați! Marțianul apăsă pe piept, în dreptul sternului, un buton și-l auziră cu uimire pe comandantul Felix S 23 zicând: „Al meu, că doar n-o fi al lu’ tata! De ce credeți voi că am primit misiunea asta? Eu l-am făcut, eu îl omor! Numai să-l găsim!” — Măi să fie! se cruci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
-ul. — Care pădure? Care copaci? făcu paznicul. — Dar ăștia ce-s? zise Getta 2, arătând spre trunchiurile groase ce creșteau înalte, îngrămădite, dincolo de tonetă. — Astea? făcu paznicul. Ce să fie? Sunt ciuperci! Roboții se uitară mai bine și văzură cu uimire că, într-adevăr, ceea ce păreau a fi copaci erau ciuperci uriașe, cu cupola sus de tot, la vreo 30-40 de metri de sol. Paznicul luă un topor și izbi în trunchiul unei ciuperci care sună sec, lemnos. — Vedeți? zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
unei juninci. — Cum se explică aceste benefice anomalii? întrebă Stejeran 1. — Imediat vă veți da seama! răspunse inginerul-șef. Tovarășe stagiar, te rog, faza nr. 1! Inginerul stagiar, dând mai încolo cratița, apăsă pe un buton. Imediat roboții văzură cu uimire cum ditamai porcii, după ce ridicară neliniștiți capetele, începură să plutească ușor ca niște fulgi, rotindu-se și întorcându-se pe toate părțile. Totodată, se porni un guițat general. — I-am lăsat în imponderabilitate, explică Păscuțoiu. — Cum - făcu Getta 2, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
decât eram pe vremea când intrasem ucenic la uzinele „Odobleja”. — E și normal, răspunse pilotul Amărășteanu. Planeta fiind mai mică, scade și gravitația. — Bine, bine, scade gravitația - spuse comandantul -, dar de ce să scad și eu? Pilotul îl privi cu respectuoasă uimire. — Cum de ce? Greutatea dumneavoastră o simțiți în funcție de mărimea forței gravitaționale. — Să-ți spun drept, că suntem numai noi doi și cine știe dacă vom putea pleca vreodată de-aici - zise mai încet comandantul -, eu niciodată n-am înțeles prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de duduit. După un minut, îi zăriră sursa. — Ei, drăcie! exclamă comandantul. De după un pâlc de salcâmi din capătul lanului cu orz se ivi, venind spre ei, un tractor. Episodul 5 Tractoristul Când tractorul ajunse cam la treizeci de metri, uimirea celor doi pământeni, în loc să scadă, spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să sugereze o ființă extraterestră, nimic din ceea ce văzuseră pe Marte, pe Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să sugereze o ființă extraterestră, nimic din ceea ce văzuseră pe Marte, pe Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai mic. Se vede treaba că uimirea eroilor noștri era pe deplin împărtășită și de conducătorul tractorului care, uitându-se la strălucitoarea navă „Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]