5,157 matches
-
mai mult decât ieri Știm că numai hotarul de somn ne desparte Și că orele sunt ai minciunii străjeri Când se sparge din vis orice urmă de tine Când eu însămi mă-ntreb dacă ăsta-i noroc Toate orele noastre uitate-s , vezi bine Și cum suntem complici ne iertăm reciproc Referință Bibliografică: Cum ne suntem complici / Camelia Florescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2232, Anul VII, 09 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Camelia Florescu : Toate Drepturile Rezervate
CUM NE SUNTEM COMPLICI de CAMELIA FLORESCU în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382881_a_384210]
-
încercat să-i păstrăm „neîntinat” crezul: „Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul”. Acest crez le-a insuflat celor doi prieteni, Boris și Mihai, puterea de a răzbi în viață, măcinați de adevăruri ce se doresc uitate. Am găsit înțelegere în presa internațională pentru a-l aduce în memoria colectivă pe cel care, Experimentul Pitești sau Fenomenul Pitești i-a schimbat destinul. În discuțiile private, am descoperit în Boris, un suflet răzvrătit, uneori un rebel sentimental. Un
IN MEMORIAM: BORIS DAVID de MARIANA GURZA în ediţia nr. 2075 din 05 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382978_a_384307]
-
2342 din 30 mai 2017. La umbra ta, m-aplec, pădure, Cu osteneala zilelor cu brumă; M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie, La geamul vieții, ciorile, îmi scurmă. Nu mai sunt copilița alintată, Nici ramu-nmiresmat de Primăvară; Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată A unui drum ce duce către seară. Pe fruntea rece, mi se-așează Toamna, Cu norii coborâți peste pământ; Mă doare-nsingurarea și regretul, Mă doare orice vorbă, orice gând. Aud cum vântu-mi șuieră din spate; E ceas târziu, o noapte
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
acesta? Te oftici? Uită-te la tine! Cât ești de monstruasă, devastatoare și finală, de care nimeni nu poate scăpa și în ghearele căreia toți ne vom zbate în durere pentru o clipă - ești pur si simplu neglijată total, nedefinita, uitată. Cel mai adesea nu reprezinți nimic mai mult decât un gând trecător. Sigur, îmi țipi (nu șii să vorbești normal) - că întro-o zi - azi, mâine, poimâine - voi muri negreșit. Te-am auzit, dar scuză-mă, am câteva lucuri importante de
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
gen ironizat de mulți, are fani cel puțin la fel de numeroși. Și poate că e și firesc, de vreme ce viața modernă se consumă în bună parte pe strada: iubim pe stradă, murim (prea des) pe stradă, facem sport, povestim cu prietenii demult uitați sau cu cei întâlniți întâmplător, sau pur și simplu hoinărim aiurea pe stradă. Pe strada se petrec mereu lucruri, viața clocotește din plin. Seria de lucrări ale lui Olah L.T. o dovedesc, o documentează și o interpretează original, sintetic, în
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92350_a_93642]
-
succesorul său, avându-l astfel între noi și mai cu seamă întru noi, fapt pentru care mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala și dăruirea de care a fost în stare, fiind convins că nu va fi repede uitat, deși de multe ori suferim de această maladie - a amneziei și a nerecunoștinței, fiindcă aportul său a fost cu adevărat grăitor și elocvent, marcant și determinant, din care motiv sunt ferm convins că se va face foarte des trimitere și
Pro memoria: Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1915 – 2007)… [Corola-blog/BlogPost/92425_a_93717]
-
17 ha, a fost oferit statului, în cadrul procedurii de preemțiune, pentru valoarea, discountată față de evaluare, de 500.000 euro. Sub deviza “nu există viitor fără istorie”, Artmark Historical Estate activează pentru punerea în circulație și în valoare și a monumentelor uitate. Cu soluții pragmatice pentru conservarea și valorificarea castelelor și monumentelor de artă, Artmark Historical Estate își propune să recupereze și prezerve valorile autentice românești prin găsirea pentru acestea a unui proprietar care să le merite. Începând cu momentul recepționării refuzului
Castelul Pogány din Retezat, eliminat din lista de priorități a Ministerului Culturii! [Corola-blog/BlogPost/92475_a_93767]
-
a adunat peste 90.000 de vizualizări) și www.facebook.com (a adunat 3460 de prieteni) 2) - poezii și articole despre Ion Pena au apărut în revistele și ziarele: „România literară” (revista a Uniunii Scriitorilor din România, articolul „Un scriitor uitat - Ion Pena” este semnat de dl Gheorghe Grigurcu ), „Convorbiri literare” (revista a USR), „Poesis”(revista ce apare sub egida USR), „Cafeneaua literară”, „Plumb”, „Pietrele Doamnei”, „Gând românesc”, „Caligraf”, „Oglindă literară” (revista ce apare sub egida USR), „The Epoch Times”, „Criterii
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92501_a_93793]
-
farmecele de dragoste, deochiul, blestemul, slujbele negre și vrăjitoarele albe sunt elemente frecvente, pe care cititorul le întâlnește cu surpriză în satul contemporan, de parcă ar fi coborât direct în lumea lui Sadoveanu. La fel de surprinzătoare e și practicarea unor îndeletniciri demult uitate, cum sunt potcovarul, povestitorul satului sau făuritorul de coase, meșteșuguri care au supraviețuit pănă astăzi și se practică pentru că e nevoie de ele, nu pentru că ar reprezenta o atracție turistică. Lucrurile cu care poate ne-am lăuda noi, cele legate
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
numără fără-ndoială numele sonor al peșterii Altamira și certitudinea că Iberia este leagănul preistoric al culturii Europei. Însă, din păcate, ocupați fiind peste măsură cu fiesta, siesta, tapas, coridă sau flamenco, uităm să mai scormonim prin cotloanele memoriei după uitatele semne care ne leagă cu veșnicia, conferind Spaniei rădăcini adânci. Noroc că spaniolii par să cultive o manie obsesivă pentru dedesubturile scoarței terestre, insistând, oriunde ne-am afla, să ne dezvăluie certitudinile îngropate sub aparențele ”supraterestre”. Așa se face că
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
poposește pentru o clipă în muzeul complexului Altamira simte inevitabil fiorul trecerii noastre efemere prin lume, coborând nu doar în tenebrele pământului ci și în propria sa ființă, acolo unde simbolurile rituale moștenite peste secole trezesc emoții și bănuieli demult uitate. Asemeni stâncilor și bolovanilor rostogoliți întâmplător în dreptul intrării în peșteri, care ascund privirii noastre învățămintele locuitorilor preistorici, așa ”beneficiile” civilizației moderne, ca un bloc imaginar, din beton, ascund accesul nostru spre trăirile îngropate undeva departe, în memoria colectivă, atavică. Altamira
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
pierdem din vedere faptul că în spațiul public - presa scrisă și mai ales mass-media, cu deosebire posturile de televiziune - abundă un limbaj trivial, agramatism, cazuri de imoralitate, ceea ce indică lipsa autocenzurii din viața noastră politică și culturală. Nu trebuie însă uitate atât de repede și de ușor urmările cenzurii comuniste, unele de-a dreptul dramatice. În cazul literaturii, retragerea dreptului de semnătură și publicare a unor scriitori, cum este de exemplu cazul lui I. D. Sîrbu, ori autorilor români din exil. De
De la cenzura impusă la autocenzură [Corola-blog/BlogPost/93425_a_94717]
-
care îmbogățește, de aproape un secol, media românească. Dar, ar fi păcat să destrămăm vraja acestor energii vitale, cu cuvinte... Uniunea Ziariștilor profesioniști se hrănește din acest depozit generos. Din înțelepciunea personalităților încărunțite în redacții, din erorile și reușitele deja uitate, din entuziasmele ce apar retrospectiv, din speranțele și bucuriile acoperite de miile de ore petrecute în tipografii, în fața microfoanelor, în cabinele de montaj ori pe platourile studiourilor de televiziune. Afară e iarnă și aștept să cadă zăpada. Adâncă și plină
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93504_a_94796]
-
aleasă și întocmită pe basa melodiilor bisericești, ed. I pentru „corul școlarilor pe două voci” și ed. II pt., cor mixt; apoi Adaos (de) cântări naționale și poporale; alcătuit din bucăți alese, din muzicanți români, din Patria mamă; nu sunt uitate Hora Curcanilor (pentru cor mixt) pe versuri de V. Alecsandri și Hora Nouă (pentru cor bărbătesc) versuri și muzică de Nicolae Ștefu. Ca muzician, Nicolae Ștefu era cunoscut și apreciat de cele mai importante personalități din lumea muzicală a acelui
Despre Educaţie, Memorie, Uitare…et quibusdam aliis.. [Corola-blog/BlogPost/93525_a_94817]
-
nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului BALADA GÂNDULUI La poarta sorilor de seară scriu balada gândului, ciugulit de păsări-liră; încep să mă caut în cenușa unei ierni -plecată și umilă-. Dintr-o lacrimă rotundă picură suflete pierdute, uitate undeva, în memorie, tresărind la ding-dongul unui clopot din balada gândului, -scrisă la poarta sorilor de seară-. Flori Gomboș**** Referință Bibliografică: BALADA GÂNDULUI / Florica Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1794, Anul V, 29 noiembrie 2015. Drepturi de Autor
BALADA GÂNDULUI de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383152_a_384481]
-
de turnare: - A mai fost și... Cel turnat ducea mai departe ștafeta turnătoriei, astfel că au fost scoși la tablă toți băieții și câteva fete. Apoi, nu știu din ce cotlon al catedrei, domnul Arsu a scos la iveală pe uitata „mămică” a domnului Fusulan. Toți o considerasem definitiv răposată și... uite cum ne zâmbea acum! Cum de uitaserăm noi de ea? De ce n-am căutat-o prin sertarul catedrei, pe sub catedră s-o rupem, s-o facem bucățele-bucățele, să dispară
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
pe fiecare! Și „mămica”, hămesită de atâta nefolosire, a bășicat fundul fiecărui rău-făptaș cu câte patru lovituri. Țipam cât ne ținea gura, pentru că uitasem „antrenamentul” cu „mămica” din clasa întâia. Dar, mai mult sufereau cei care așteptau „mângâierile” mămicăi cea uitată când vedeau cum se zbate și cum urlă cel „alintat”. De aceea se îmbrânceau să ajungă mai repede la banca supliciilor. După ce și-au încasat toți cuvenitele porții de lovituri, gâfâind, domnul Arsu ne-a șoptit calm: - Sper că sunteți
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
am o greutate. Ar trebui să mă las de fumat. Aerul e umed și rece. Respir greu. Câte un strop de ploaie îndrăznește să se transforme în fulg de nea. Parcă aș fi suspendată între cer și pământ, pierdută, rătăcită, uitată. Privesc în jur. Unde sunt? Nu mai recunosc nimic. E o lume care își trăiește propria viață în care nu mai este loc și pentru mine. În aer plutește ceva! Deodată îmi vine gândul să fug, să renunț la tot
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Ediția nr. 1892 din 06 martie 2016 Toate Articolele Autorului Dr. Cornelia Păun Heinzel: “EXILAT“ Sunt cronicarul exilat În lumea slovelor străine, Dac-aș fi fost un retardat În țară, aș fi dus-o foarte bine. Sunt scribul printre litere uitat, Ce rătăcește pe câmpii străine, Dac-aș fi fost cu creieru’-extirpat, În țară sigur mi-ar fi fost mai bine. Sunt slujitor al vechiului condei, Rămas ca moștenire din Antichitate Până azi, când cel cu mintea de doi lei
“EXILAT“ de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383336_a_384665]
-
lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că era vorba de un cimitir uitat. Mai coborî câteva trepte, sugrumat de frică; apoi se opri, căutând să-și Învingă suferința care devenise insuportabilă. Din pământul de sub picioarele sale se ridica o ceață gălbuie. Toată căldura toridă a verii părea să se fi adunat la fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
necunoscută. Începu să plângă În tăcere. Dar rămăsese nemișcată, În picioare, În mijlocul Încăperii. — Răsplata. Capul Îl durea din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a unui vechi dușman ce nu se vrea uitat. Mușchii de pe față i se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spun. În legătură cu asta, ai auzit vorbindu-se de un misterios cinci, eventual o pentagramă legată, Într-un fel sau altul, de acest secret? Privirea juristului deveni dintr-o dată mai vie, ca și când acele cuvinte i-ar fi amintit de un amănunt uitat. — Da, am auzit-o și pe asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rănesc, sau să mă abțin În speranța că, pe parcurs, ordinea Întâmplărilor se va reface de la sine, În virtutea logicii povestirii? Observasem după ambele incidente, cum le numise el autoprotector, că se simțea stingherit și Încerca din răsputeri să le facă uitate - din pudoare, din orgoliul de bărbat care nu admite că ar fi bolnav, nu știu. Mi-am zis că, În Împrejurări de-astea, un compromis dulceag cu adevărul nu poate pune În pericol echilibrul universului, așa că m-am decis s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
întâmplări surprinzătoare ce s-au petrecut nu demult în inima Saharei, la originea cărora s-a aflat o renumită competiție sportivă, mi-au atras atenția într-atât, încât spiritul ziaristic ce mi-a mai rămas - amintire a unor timpuri deja uitate - m-a îndemnat să încerc să denunț nenumăratele nedreptăți pe care le suportă în acest moment unul dintre cele mai nobile și legendare popoare din lume. Tuaregii, alături de care mi-am petrecut o parte din copilărie, păreau să aibă nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]