1,411 matches
-
coborât din tren, după un drum infernal care părea că nu se mai termină, primul lucru pe care l-a făcut în fața marii gări din Paris a fost să-și lase valiza jos, să se aplece în vine, să-și umezească degetul și să dea cu el pe asfalt, apoi să-l guste. — Să fiu al naibii, chiar e puțin mai dulce, Ionele ! Cristi a ajuns la Paris împreună cu un prieten bun de-al său din copilărie, „brăilean de viță veche
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
bani. Când a intrat pe ușa restaurantului, a fost imediat recunoscut de un ospătar vechi, care l-a întâmpinat numaidecât, însoțindu-l spre masa lui preferată. — Obișnuitul mic dejun, domnule Vasile ?... Maestre... Și deodată tânărului au început să i se umezească ochii vizibil. — Ești bine ? — Am crezut că ați murit, domnule Vasile, începe el să plângă. Nu v-am mai văzut de dinaintea războiului, când abia mă angajasem și, țin minte și acum, domnule Vasile, țin minte de parcă ar fi fost ieri
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Lipsa asta de încredere era oribilă. Dar era o întrebare atât de simplă și de responsabilă, încât nu puteam fi ofensat. - Nu, am zis cu jumătate de gură. Tocmai m-am trezit. - Promiți? întrebă ea. Ochii mei începeau să se umezească. Mă simțeam îngrozitor. Am strâns-o în brațe. Mă lăsă, apoi se desprinse foarte încet. - Promit. - Pentru că îi vei duce pe copii cu mașina la mall și ... Aluzia era transparentă, așa că nu mai trebui să sfârșească fraza. Mi-a observat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lui. Pe albia stâncoasă a pârăului, ori pe drumul prăvalatic al costișei, pe sub brazi uriași, coborând de la Agapia din deal, de la singurateca chinovie cu călugărițe bătrâne, la Agapia din vale, unde după perdelele de mătase ale chiliilor străluceau mulți ochi umezi de fete tinere și frumoase de neam bun, coborând cu gândurile duse și cu sufletul plin de neînțelese doruri, flăcăul se opri într-un amurg supt arcul negru al unui brad, cu ochii ațintiți spre o minune. Pe fereastra deschisă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să cunosc gândirea unuia dintre cei mai de seamă români ai secolului al XX-lea. Când am văzut profilurile de pe prima pagină a revistei și precizarea că este român, inima a luat-o la galop, iar ochii mi s-au umezit involuntar. Citind, pe îndelete, răspunsurile lui Cioran la întrebările incitante ale scriitoarei din Italia, acolo în camera de deasupra garajului, m-a prins un dor de țară care mi-a blocat judecățile retrospective. Am deschis televizorul și m-am detașat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
butoaie din lemn de cedru, ce dispun de câteva găuri de aerisire, pentru fermentare. După 60 de zile se scot din butoaie și se usucă, se pun în straturi, se presează și baloții se expediază la fabrici. Aici frunzele se umezesc, apoi se usucă, se sortează, se netezesc, li se extrag nervurile, sunt răsucite și lipite la capăt cu un lipici natural. Havanele obținute se învelesc într-o foaie superioară, aleasă din 18-20 clase de foi, se trec pe la o mică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
din cauza caloriferului din care ieșeau aburi - atunci cînd avea ce să iasă. Îmi izolasem fereastra cu umplutură de ziare, ca să mă apăr de frig. Era plin de gîndaci și din cînd În cînd omoram cîte-o ploșniță. Stăteam lîngă calorifer, puțin umezit de la abur, cînd l-am auzit pe Norton bătînd la ușă. I-am deschis și l-am văzut stînd pe holul Întunecat cu un pachet mare sub braț, Înfășurat În hîrtie maronie. A zîmbit și-a zis „Salut”. - Intră, Norton
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
M-am dus În baie să-mi iau ustensilele. Ac, pipetă și o bucată de vată. Am pescuit o linguriță din chiuveta de la bucătărie, dintr-o grămadă de farfurii murdare. Ike Bătrînu’ a rupt o fîșie lungă de hîrtie, a umezit-o În gură și a Înfășurat-o la capătul pipetei. A fixat acul peste gulerul de hîrtie umedă. A desfăcut un plic cu grijă, să nu-mprăștie conținutul, de la vreo mișcare bruscă a hîrtiei cerate. - Asta e coca, a zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
a întrerupt-o și am fost toți uimiți să vedem că, din timp în timp, făceam un gest care putea părea dezgustător. Cu o mișcare aproape imperceptibilă a limbii, ca un gest reflex, scoteam limba și ne lingeam buzele. Le umezeam. Era frig, undeva prin februarie, iar buzele noastre erau aspre de ger. Trebuiau umezite, mai ales că, din cauza emoției, ți se usca repede gura. Gestul era aproape insesizabil pe derularea firească a imaginii, doar, oprind sadic firul acțiunii pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
din corp, stătea doar culcată și zilnic părinții mei îi făceau morfină, dozele fiind tot mai mari. A fost lucidă până a plecat cuminte și demnă. Doar ochii se mai mișcau, ne căutau insistent, iar spre sfârșit i s-au umezit puternic. A plecat într-o dimineață rece, cețoasă și mohorâtă de ianuarie, 3 ianuarie 1974. Și acum, după ani și ani aud ecoul timbrului său vocal: „Mariană, să nu uiți nimic, nimic din toate frământările noastre. Când vei uita, îți
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ceea ce-am numi generozitatea, implicarea și dăruirea tatălui nostru. Țin minte cum ai mei îi puseseră la dispoziție prima cameră de la stradă, avea până și intrare separată, în idea asigurării unui confort tihnit. De câte ori Vlad povestește, ochii i se umezesc puternic, uneori devenind parcă neputincios în a derula firul amintirilor, mă cuprinde de umeri, înghite ostentativ ca și cum ar înghiți un bol alimentar și-mi spune: „Ați avut un tată minunat, un om care n-a trăit pentru sine, a ars
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
au întețit, a fost practic legat de mâini și de picioare, imobilizat cu fâșii groase de fașă medicinală, în speranța că vor reduce spasmul care-l consuma pe tata. Țin minte că-i dădeam suc de portocale, mai degrabă îi umezeam buzele, iar el îmi apuca atât cât mai putea mâna și se străduia să-mi strângă articulația mâinii, spunându-mi: „Să fii cuminte, să înveți și s-o asculți pe mama.” De fiecare dată același lucru, iar ochii picurau lacrimi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
voce blândă, mi s-a părut chiar duioasă, de ce nu mergem acasă. I-am spus că eu locuiesc departe și nu am bani de drum iar Sirețchi nu prea are unde merge. Mi s-a părut că i s-au umezit ochii, N-a scos o vorbă, a ieșit și s-a întors peste câteva minute cu două bilete de călătorie, gratuite. - Aveți aici două bilete de drum cu care puteți merge unde doriți. Ne-a mângâiat pe cap și a
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
E o prejudecată. Cu tupeu stăpânești un om, dar iubirea e altceva. Femeia aceea cu o față de cal, cu un nas care-i cădea în gură și cu ochi care produceau un soi de mirare hipnotică, fiindcă erau tot timpul umezi și ușor adormiți, se purta de parcă ar fi fost Nefertiti. Juca cu grație și cu un soi de nonșalanță surâzândă un rol, cel al femeii perfecte, sigură pe efectul nimicitor al prezenței sale între bărbați. Nu știu dacă și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
frunte sau de faptul că te-ai născut ialomițean. Cu vremea, cauza se pierde, dar cu mândria rămâi. Pentru multe dintre trăirile noastre exagerate, ar trebui să existe hapuri. Am văzut zilele trecute un corcoduș și, brusc, mi s-au umezit ochii. Întrucât corcodușul din spatele casei părintești era cel mai mare și mai bătrân din tot cartierul, am crescut cu convingerea că fructele sale, care, de fapt, nu-mi plăceau, deoarece erau pricăjite, aveau viermi și un soi de excrescențe cleioase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
unor Hemingway sau contele de Luxembourg și melancolizau la vremurile bune de odinioară, iar domnul Arvinte scotea dintr-o cutie de pantofi de sub pat note de plată cu chifle, halbe de bere și mici de la Parcul Trandafirilor și i se umezeau ochii. Pe una dintre note, și anume pe aceea de la restaurantul Cișmigiu, unde a dus-o o singură dată pe Gina cea mofturoasă de la biroul Cadre, domnul Arvinte a citit o însemnare ciudată. După cele opt chifle a 50 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
l-aș trece în rândul sfinților. În momentele de repaos din mină, când cânta Ave Maria cu vocea lui dumnezeiască, toți plângeam”. Nu în zadar era numit „ciocârlia subteranelor”. În amintire i-a rămas neștearsă Învierea din 1953 (lacrimile îi umezesc ochii). „Comandantul Szabo Zoltan, evreu ungur de o răutate deosebită, a ordonat să fim băgați în mină. Ne-am hotărât să nu lucrăm ci să serbăm Învierea; eram în schimbul de noapte și era aproape ora 12 (nu aveam ceas dar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
remember me! — O, God! Noi, care nu cunoșteam aproape limba engleză, eram vrăjiți de muzicalitatea ei întrupată și, ținându-ne strâns de mână, muream alături de toți cei care, înecați, străpunși ori otrăviți, se stingeau unul după celălalt sau ochii noștri, umeziți de atâta frumusețe... Aceasta a fost prima noastră călătorie în altă lume... A doua urma s-o facem în munți... Până atunci - o singură și plicticoasă formalitate: examenul meu la Institutul de Cinematografie. Începuse sesiunea definitivă: sute de candidați din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în pieptănătura aceea în formă de samovar. Aerul era greu și-mi simțeam în cap ochii mari cât bulbucii albi ai broaștelor când orăcăie. Mi-am apăsat mâna pe gură și-am plâns pe tăcute. După ce perna mi s-a umezit sub obraz, m-am simțit ca ultimul gunoi plângându-mi de milă, ca o nenorocită jalnică care singură și-a vârât capul în laț. Am întors perna pe partea uscată și m-am apucat să recit și să cânt în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de ani, încă ar fi nevoită s-o mai apuce pe lângă viață pe drumul spre moarte - sau invers. Se uită la bucățica de cartof înfiptă în furculiță până ce a dus-o foarte aproape de gură; ochii i se dau peste cap, umezindu-se. Niciodată până acum n-am văzut-o înțepând cu furculița atât de adânc încât să sfărâme cartoful. și nu lasă niciodată în farfurie firimituri de cartofi. Încă de copil nu-mi plăcea să mănânc cu ea împreună, ca să nu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să fac vreo nenorocire, și nici să ating cu lumânarea paiele, provocând un incendiu. În timp ce eu eram sus, jos în cameră mama și ceilalți frați, care o ajutau, urmăreau cu atenție tavanul care ne dădea semnalul apariției primei picături. Se umezea puțin câte puțin, mai mult, tot mai mult, se boboșca așa, ca pentru o naștere sadea, apoi expulza fătul sub forma unei picături de ploaie care străbătuse victorioasă toate obstacolele din hăt, înaltul cerului, prin acoperișul de paie, prin tavan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gălbui, aromat, călduț și hrănitor. Când s-a văzut cu pâinea în brațe pe care o ținea cu pietate și emoție copleșitoare, de parc-ar fi fost pruncul născut în ieslea animalelor din Bethleem ochii fratelui nostru Mircea s-au umezit și lacrimi nestăpânite de recunoștință cădeau pe pâinea bine rumenită, încă fierbinte. Contaminați de sensibilizarea bruscă a lui Mircea, ca o reacție în lanț propagată pe căi nevăzute, l-am îmbrățișat spontan pe fratele nostru cu toată forța de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
meu de suferință, în noaptea de după operație, când maică-mea aterizase (la propriu, căci era în ultimul an când aeroportul din oraș mai funcționa) dintr-o delegație și refuzase scurt să-mi dea să beau apă. Instruită de doctor, îmi umezea buzele cu o cârpă de tifon gălbui, pe care, de câte ori reușeam, o apucam cu dinții și o scuipam în mijlocul salonului. E drept, antrenamentul de atunci mi-a dat o rezistență la sete utilă mai târziu, în operațiile îndelungate și în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-o de asupra mediului său. În ochii negri scapără inteligența, în liniile feței se vede energia, gestul nervos indică voința nestrămutată. Și totuși cuvântul său e blând, și totuși sufletul său e duios, și totuși ochii aceia pătrunzători sunt adesea umezi de înduioșare. Ce l-a ajutat mai mult în luptă? Ceea ce-l deosebea de ceilalți sau ceea ce-l apropia de ei? Mai curând, poate tocmai întregirea aceasta fericită. Căci dacă una l-a făcut crezut și ascultat, cealaltă l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
rana mea se vede un cer frumos și pustiu...) Toată gloria acestei zile mi se arată sub forma unui pescăruș care zboară cu aripile pline de ploaie. Desenează cercuri albe deasupra marii și deodată reveria se sfîșie: pasărea coboară fulgerător umezindu-și aripile În valuri, să prindă ceea ce ochiul ei lucid a țintit de sus; după care Începe iarăși dansul alb și ucigaș, deasupra mării. E aici tot ce m-ar putea emoționa și revolta și n-ar mai fi nevoie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]