10,389 matches
-
de femeile care-mi răspundeau zâmbind, știind că unei priviri cum este a mea îi poate răspunde cu un zâmbet doar o prostituată sau o fecioară, în aceste ore ale serii nici un trup gol n-ar fi putut să-mi usuce brusc gura și să mă facă să tremur așa ca privirea tăioasă, rea și tristă de femeie care mă pătrundea până-n adânc -, o privire care egalează în efect contactul sexual. Când dădeam de o așa privire, pentru că, mai devreme sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe măsură ce eram refuzat și-mi pierdeam viclenia aceea plină de ardoare cu care pornisem, devenind tot mai grosolan cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu mai aveam nici o dorință trupească, dar mă simțeam pradă unei încăpățânări amare și durerii fierbinți a celui care a fost refuzat pe nedrept și care nu se poate întoarce acasă înfrânt. Cunoșteam din copilărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
spuneau ochii ei închiși în istovire. M-am aplecat și i-am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da totul, și inima, și sufletul, și viața, cândva, foarte demult, mucenicii uscați de posturi și asexuați atingeau icoanele cu buzele. - Dragul meu, șoptea rugătoare Sonia, desfăcându-și buzele din sărut și apoi apropiindu-le din nou de gura mea, micuțule, scumpul meu, mă iubești, nu-i așa? Spune-mi! Căutam cu încordare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
începu să lingă locul de pe mână pe care fusese cocaina, apoi, când văzu că din nas i s-a desprins un fir de praf, începu să lingă masa, lăsând pe suprafața ei lăcuită o pată umedă și mată care se uscă repede. În sfârșit fu cântărit și praful meu pe care Hirghe îl aranjase frumos în fața mea. După ce închise ușa în urma lui Hirghe care tocmai ieșise, Mik își scutură atent praful într-o retortă mică de sticlă pe care o scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să zărească raza de lumină a lanternei pierdute. Întunericul era de nepă truns, nu vedea nimic, era înconjurat de o beznă neagră ca smoala. Se auzea doar zgomotul picăturilor rare ce se scurgeau de pe copaci, căzând pe covorul de frunze uscate de pe jos. În rest, liniște de mormânt, până și vântul încetase să mai bată. Peste țiuitul care înce puse să-i sune în urechi, se suprapunea numai zgomotul respirației sale. Se ridică în capul oaselor, căutând să se orienteze. Habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lovituri sau zgârie turi proaspete. Ajunsese în spatele mașinii și se uita în lungul drumului pe care venise camionul. Umezeala rămasă în urma ploii din noaptea trecută începea să dispară. Apa se scursese de pe drum și suprafața acestuia deja prindea să se usuce. Doar pe margini mai erau câteva băltoace dar și acestea urmau să dispară foarte repede. Cristi căuta urme de anvelope dar renunță repede la idee, gândin du-se că oricum trecuseră pe acolo o mulțime de alte camioane care șterseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vă arăt ceva! Mirat și totodată curios, Toma dădu ocol camionului și se apropie de acesta, nedumerit de ce tânărul vorbea cu glas coborât. Priviți! îl îndemnă Vasilică Pohoață. Se aflau în dreptul punții duble a capului tractor. Sub mașină, drumul era uscat, ploaia nu-l udase. Ceea ce însemna că masivul camion se oprise acolo înainte de începerea acesteia. În spatele anvelopelor mari, se vedeau două fâșii late unde suprafața drumului părea zgâriată. Vedeți? întrebă mândru Pohoață. Îhî! aprobă Cristi, aplecându-se sub camion. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici un cuvânt. Inspectorul încercă și el să vadă ce îi atrăsese atenția tânărului agent. Câțiva metri mai jos, chiar la marginea unei grămezi de bolovani năpădită de tufele de boz, se vedea o cârpă de culoare albastru spălăcit. Din cauza acelor uscate de brad de care era plină nu o văzuse când trecuse mai devreme pe acolo. Fără să coboare, Toma se uită mai atent la obiectul de sub ei după care privi la versantul de dedesubt. Nimic nu părea deranjat, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pietre mărunte zăceau împrăștiate de o parte și de cealaltă. Nu se putea apropia prea mult, pentru că de jur împrejur malul era acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai departe de treabă, atent totuși la zgomotele din jur. Focul se întețise și acum ardea cu flacără puter nică, trosnind din când în când. Dinspre pădure se auzi iarăși un fâșâit slab. Era ca și cum cineva răscolea cu piciorul frunzele uscate de pe jos. Se întoarse cu fața în direcția de unde venea zgomotul, încercând să deslușească ceva printre copaci. Așteptă să i se obișnuiască ochii cu întunericul și se apropie iarăși de marginea pădurii. Cât putea să străbată cu privirea nu vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
repede fără să țină cont că se lovise destul de rău. Era zgâriat pe față și în gură simțea gustul sărat al sângelui. Îl durea tare și sub genunchi, acolo unde se izbise în cădere de un bolovan ascuns între frunzele uscate de pe jos. Șchiopăta destul de rău de piciorul stâng și simțea că deja osul începe să se umfle. Rândunel! strigă el, mirându-se cât de slab i se aude vocea. Își înghiți nodul din gât și încercă să strige mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai devreme, cel mult zece sau douăsprezece. Bocancii ăștia au fost abandonați în cursul nopții trecute. Să înțeleg că ai găsit bilețelul lăsat de proprietar? Nu, draga mea, dar ți-am arătat că noroiul de pe tălpi încă nu s-a uscat. Asta înseamnă că s-a scurs puțină vreme de când a călcat în el. Și, mai e ceva, spuse Toma îndepărtând încălțările de nas, încă miros îngrozitor. Oh, se scutură Ileana scârbită, nu vreau să mai aud așa ceva. Aș putea afirma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și fitilul fusese ținut în aceleași condiții improprii ca și dinamita, avea toate șansele ca pulberea să se fi umezit. Dacă lucrurile stăteau așa, nu mai era nimic de făcut. Tot efortul de până atunci fusese în zadar. Nu putea usca fitilul, cel puțin nu mai devreme de apusul soarelui. Nervos, stinse bricheta și aruncă cât colo mănunchiul de fire din mâna lui. Vedea cum acesta se mișcă, balansându-se înainte și înapoi. Se lovi de peretele stâncos și apoi reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l ajute. Toată treaba nu dură mai mult de câteva minute. În curând, apăru gura neagră a unui tunel ce se pierdea în întuneric. Pop scoase din buzunar o lanternă și intră înăuntru. Cristian îl urmă imediat. Aici aerul era uscat, zgomotul apei rămăsese în urmă și nici mirosul de umezeală nu se mai simțea. Socrul său îl aștepta, luminând cu lanterna înspre el. Stai aproape de mine! îi spuse acesta, după care se răsuci pe călcâie și porni voinicește prin tunel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el, Ileana nu l-ar fi iertat niciodată. Adâncit în gânduri, inspectorul își continua drumul la vale printre copaci. Știa foarte bine unde se aflau. Pop rămăsese câțiva pași în urmă. Îi auzea respirația sacadată și foșnetul slab al frunzelor uscate sub pașii lui. După ce merseseră ceva timp drept, de-a lungul albiei pârâului, acum începeau să facă un ocol spre stânga, astfel încât să nu ajungă direct la tabăra basarabenilor. Tocmai trecuse de trunchiul unui stejar bătrân, gros de mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Din cauza eroziunii solului argilos-nisipos, sunt dese surpări și denivelări, care fac și acum circulația dificilă. Până prin anii ’60 ai secolului trecut, legătura cu centrul se făcea pe drumul de pământ care putea fi circulat numai pe vreme bună, când era uscat; pe timp ploios, circulația cu carele de transport era posibilă doar dacă se foloseau mai multe perechi de boi sau cai. Cauza-cauzelor stă în structura geomorfologică a solului care se încadrează în morfologia de ansamblu a Podișului Central Moldovenesc în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
determinat regimul de atunci să înființeze, la Perieni - Bârlad, Stațiunea de cercetări pentru combaterea eroziunii solurilor. Clima în Podișul Moldovei, pe ansamblu, întâlnim climă temperat-continentală, datorată influenței directe a maselor de aer continental, de origine asiatică și care iarna sunt uscate și reci, iar vara sunt calde și chiar foarte calde și uscate. Ca urmare, precipitațiile sunt reduse, oscilând între 450 și 650 mm anual. Fiind o regiune deluroasă, unde diferențele de altitudine dintre fundul văilor și vârfurile dealurilor nu depășesc
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în același an 1888, a fost o var ploioasă, producând pagube în recolte. După secere, grâul era făcut snopi și pus în mici clăi, numite „jumătăți”; fiind pătruns de apă, trebuia desfăcut și uscat, dar nu apuca să se mai usuce că a doua zi ploua iar. Pagubele au fost așa de mari, încât arendașul care „ținea” moșia lui Dumitru Rosetti n-a mai putut plăti arenda moșiei. Apoi, în august, s-a abătut asupra satului un uragan cu ploaie și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
acest coperiș, pe partea de sus a peretelui stânii se fixau lesele, împletitură dreptunghiulară din nuiele (alun), pe care se punea cașul la zvântat, de unde, peste o zi sau două, era dus pe lesa sau lesele dinăuntrul stânii, unde se usca. După ce cașul era gata uscat se plătea lună de lună, după înțelegere, boierului proprietar al pământului, ciobanilor, dacă aceștia erau angajați, restul se consuma sau se vindea de către cel care organiza stâna Î Nu țin minte să fi fost paturi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și istovitoare și, nu degeaba, a ieșit vorba: „Cu mămăligă de râșniță și pește de undiță, nu te vezi sătul”. După mărturiile rămase, la râșniță ieșea o făină bună, boabele erau bine mărunțite, mai alesă dacă boabele de porumb erau uscate pe sobă. O astfel de râșniță avea în Slobozia - Filipeni familia Hriscu, folosită de toți vecinii. Poate că se mai află pe undeva, ca să fie strânsă într-un muzeu etnografic. O altă instalație țărănească era presa de ulei (unt de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și se spunea, nu avea ceva spectaculos, era o presă (o placă de lemn solidă) împinsă de un ax care era filetat, care trecea printr-o bară de sprijin cu filet pe interior, realizându-se presarea și reglajul. Boabele erau uscate și prăjite și, prin presare, se obținea „oloi” gros, foarte hrănitor și spornică la gătit diferite mâncăruri. „Oloiul” completa, în anumite perioade ale anului, dieta oamenilor care, altfel, foloseau grăsimile animale. În satul Lunca aveau „oloinițe” Gheorghe Iftimie Cucu, Sidor
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și la „uns” prispa caselor, pereții (se aplică apoi varul) și camerele erau unse tot cu lut galben, amestecat cu balegă de vacă sau de cal ca să nu crape. Din același material se confecționau cărămizi, date prin nisip și apoi uscate la soare, așezate în formă de cuptor și arse, cum se mai văd și astăzi în Lunca. Asemenea lutării erau (mai sunt?) în fiecare sat: în Slobozia, chiar lâng drum,în Lunca lutăria („La lutărie” - devenit toponim) era în partea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
oilor și caprelor. Multă vreme îmbrăcămintea bărbătească țărănească era făcută în casă, de femei, dar prelucrarea pieilor, de la dubit și pânăă la confecționat cojoace, cojocele, bundițe, pieptare, căciuli, chimire, unele înflorate, era făcută de meșteri specializați. După dubit, pieile erau uscate și curățate pânăă deveneau moi și de culoare albă. Cojocarul era croitor, el croia materialul și-l cosea cu mâna, dar folosea și mașina. Obiectele de îmbrăcăminte ieșite din mâna cojocarilor erau destinate și femeilor: bundiță, cojoc, cațaveică. Numai în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și, cu siguranță, nici în vechime nu încălțau opinci, doar dacă ar fi căzut la grea cumpănă de sărăcie. Opincile purtate de locuitorii din Lunca, Slobozia și Valea Boțului erau confecționate din piele de porcă sau de vită. Pilea era uscată pe un cadru special, se îndepărta părul, se măsura piciorul, se croia bucata de piele, și se făcea gurguiul 217 (vârful) cusut cu fâșie de piele, care apoi erau însăilate pe toată marginea superioară, încrețind pielea după forma piciorului. Dintre
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dureros. Medicamentele se preparau din timp, la anumite sărbători: de Ziua Crucii, la 14 septembrie, se punea la cheutoarea casei (locul de îmbinare a grinzilor) baligă de vacă (până a nu răsări soarele!) se amesteca cu busuioc, boance și se usca și, când era cazul, se lua o bucată, se aprindea și se afuma în timpul descântecului. Aici se recunoaște rolul fumigațiilor în tratarea bolii, iar balega de vacă este folosită pentru multe scopuri în societățile tradiționale ale crescătorilor de vite. Altă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]