KorAP: Find »[drukola/base=valiză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...46 47 48 ...130 >

3,233 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

ți-o dau diseară? ― Da... Alt scâncet, alt zâmbet obraznic. ― Bine, dar s-o păzești prețul vieții, că e una din preferatele mele. Presupun că vrei să ți-o acum, aduc să vezi cum pică? ― N-ai vrea? Îmi deschid valiza și scotocesc prin grămada de lucruri: nu este acolo. Deschid sertarul unde-mi țin lenjeria: nu-i nici acolo. Mă uit în baie, în dormitor și în bucătărie. Mă uit sub canapea, pe canapea și în spatele canapelei: Nicăieri. ― La naiba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-șef de la Kilburn Herald, dar acesta era mai interesat să se plângă de faptul că n-a primit încă materialul Jemimei și nu luase legătura cu el, să-i spună că se mutase. Ben căutat prin haine, prin genți, prin valize, și tot n-a găsit afurisita de bucată de hârtie. Deși s-a întors doar de o săptămână, s-a gândit tot timpul la Jemima Jones. În mijlocul unei transmisii își pierde deodată firul ideilor, când îi apare brusc în minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
brațele în jurul meu și îmbrățișându-mă strâns. Știam eu că va ajunge la tine. ― Chiar așa a făcut, îi șoptesc eu, în timp ce lacrimile mi se rostogolesc pe față. Chiar așa a făcut. Capitolul treizeci și doi Iată-mă deci cu valizele în mână, fără să mai zic de poșeta Louis Vuitton, și slavă Domnului că am trecut de vamă. Nu că aș avea ceva de ascuns, doar că mereu mă simt al naibii de vinovată când trec pe acolo. Cât îmi îngrămădesc valizele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
valizele în mână, fără să mai zic de poșeta Louis Vuitton, și slavă Domnului că am trecut de vamă. Nu că aș avea ceva de ascuns, doar că mereu mă simt al naibii de vinovată când trec pe acolo. Cât îmi îngrămădesc valizele într-un cărucior și le împing spre mulțimea de oameni care așteaptă, îmi dau seama cât de tare mi-a lipsit Londra. ― Scuze. O femeie tânără mă împinge ușor, ca să treacă, după care se grăbește la prietenii care o așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

Sau ai putea să mă Împuști. Acum știi să tragi bine. Doar eu te-am Învățat, nu? Nu mai vorbi așa, te rog. N-ai vrea să-ți citesc ceva? Ce să-mi citești? — Păi, orice nu am citit din valiza cu cărți. — Nu, nu pot să stau s-ascult. Mi-e mult mai ușor să vorbim. Ne certăm și timpul trece mai ușor așa. — Eu nu mă cert, nu vreau niciodată să mă cert. Hai să nu ne mai certăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
să-nghiți multe-n lumea asta, Joe. După trei zile, părăseam pentru totdeauna Milano cu trenul din Torino spre Paris, asta după ce vânduserăm Într-o licitație În fața grajdurilor lui Turner tot ce nu putuserăm băga Într-un cufăr și o valiză. Am ajuns la Paris dis-de-dimineață, Într-o gară mare și murdară despre care bătrânul mi-a zis că-i spune Gare de Lyon. Pe lângă Milano, Parisul era un oraș grozav de mare. În Milano părea că toată lumea merge undeva cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
curelele, Își aruncă legătura-n spate, trecându-și brațele prin curelele pentru umeri și mai luă din greutatea de pe umeri Împingându-și fruntea Într-o bandă largă. Tot era prea greu. Era mult prea greu. Într-o mână Își ținea valiza de piele și, aplecându-se-n față ca să mențină greutatea legăturii sus, pe umeri, merse pe șoseaua paralelă cu șinele ferate, lăsând În spate orașul ars În fiebințeala zilei, și ocoli un deal străjuit de altele două, pe șoseaua care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza și, ieșind din pădure, o porni spre râu prin lanul de ferigi. Știa că n-are cum să fie mai departe de-o milă. Coborând un deal plin de buturugi, ajunse pe o pajiște. La marginea pajiștii curgea râul. Nick

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
ochii, era plin de păstrăvi care săreau, făcând cercuri În apă când cădeau Înapoi, ca și cum ar fi Început să plouă. De pe dâmbul nisipos și acoperit cu lemne se puteau vedea pajiștea, râul și mlaștina. Nick scăpă de boccea și de valiză și căută un loc unde pământul să fie mai neted. Îi era foarte foame și voia să-și pună cortul Înainte să facă de mâncare. Găsi un loc bun Între doi pini. Scoase toporul din boccea și ciopârți două rădăcini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
aibă grijă să nu se trezească Împușcat el Însuși! A fost o zi veselă. Am stat mult de vorbă. Ca toți grecii, voia să meargă În America. Neînfrânții Manuel Garcia urcă treptele până la biroul lui Don Miguel Retana. Își lăsă valiza jos și ciocăni. Nu răspunse nimeni. Cum stătea pe hol, Manuel simți că e cineva În cameră. Simți asta prin ușă. — Retana, strigă, ascultând atent. Nu răspunse nimeni. „Sigur că-i Înăuntru“, se gândi Manuel. — Retana, strigă din nou, lovind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
gândi Manuel. — Retana, strigă din nou, lovind În ușă. — Cine e? se auzi o voce din spatele ușii. — Eu, Manolo. — Și ce vrei? — Caut de lucru. După un țăcănit repetat de câteva ori, ușa se deschise brusc. Manuel intră, cărându-și valiza. Un bărbat scund stătea În spatele biroului din partea opusă a camerei. Deasupra sa era un cap de taur Împăiat de un taxidermist din Madrid. Pereții erau Împânziți cu fotografii și postere de la luptele cu tauri. Bărbatul mărunt Îl privea. Credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Manuel se uita la taur. — Ăștia pe care mi i-a trimis ducele pentru duminică o să provoace un adevărat scandal. Toți stau prost pe picioare. Ce se vorbește despre ei la cafenea? — Nu știu, abia am ajuns. — A, da. Ai valiza cu tine. Se uită la Manuel rezemându-se de spătar. — Stai jos. Scoate-ți basca aia. Manuel se așeză. Arăta cu totul altfel fără bască. Era palid și coleta prinsă de creștetul capului ca să nu se vadă de sub bască Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
singur. Eu Îți ofer cuadrilla obișnuită. Tu adu-ți câți picadori vrei. Charlotada se termină la zece jumătate. — Bine, spuse Manuel. Dacă așa vrei să faci lucrurile. — Da, așa vreau. — Ne vedem mâine noapte. — O să fiu acolo. Manuel Își ridică valiza și ieși. — Închide ușa, Îi strigă Retana. Manuel se uită În spate. Retana stătea aplecat În față, uitându-se pe niște hârtii. Închise ușa cu un țăcănit. Coborî treptele și ieși pe ușă În strălucirea fierbinte a străzii. Era foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
inspira. Manuel Își bău coniacul. Și lui Îi era somn. Era prea cald ca să iasă-n oraș. Și, pe lângă asta, n-ar fi avut ce face. Voia să-l vadă pe Zurito. O să se culce puțin cât așteaptă. Își băgă valiza sub masă ca să fie sigur că rămâne acolo. Poate era mai bine s-o pună Înapoi sub scaun, lângă perete. Se aplecă și o băgă sub scaun. Apoi se-ntinse pe masă și adormi. Când se trezi, cineva stătea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Îl obosise. — Tre’ să te lași. O să-ți tai coleta cu mâna mea. — N-o să-mi tai nimic. N-o să-ți dau prilejul. Zurito Îl chemă pe chelner. — Hai, spuse Zurito. Să mergem acasă. Manuel se aplecă să-și ia valiza de sub scaun. Era fericit. Știa că Zurito o să fie picadorul său. Era cel mai bun picador În viață. De-acum, totul era simplu ca bună ziua. — Hai acasă, să mâncăm, spuse Zurito. Manuel stătea În patio del caballos, așteptând ca circarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mine? — Aș face orice pentru tine. Atunci, n-ai vrea, te rog eu, te rog te rog te rog te rog te rog, să taci? El nu răspunse nimic și-și Îndreptă privirea Înspre bagajele sprijinite de zidul gării. Pe valize erau lipite etichete de la toate hotelurile pe unde-și petrecuseră nopțile. — Dar nu vreau s-o faci. Mi-e indiferent. — Să știi că țip, spuse fata. Femeia ieși de după perdea cu două pahare de bere și le așeză pe suporturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
trenul sosește În cinci minute. Fata Îi zâmbi larg femeii, În semn de mulțumire. — Mai bine aș duce bagajele pe partea cealaltă, spuse bărbatul. Fata Îi zâmbi. — Bine. Și pe urmă Întoarce-te, să ne terminăm berile. Ridică cele două valize grele și, Înconjurând clădirea gării, le duse pe peronul opus. Se uită de-a lungul șinelor, dar nu văzu trenul. La Întoarcere trecu prin bar, unde oamenii beau, așteptând trenul. Bău un Anis la tejghea și se uită la cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
pete metalice, de un albastru-verzui. În jurul satelor cu podgorii erau mici poieni și apoi Începeau iar pădurile. Într-un sat, la vreo douăzeci de kilometri de Spezia, văzuserăm un grup de oameni adunat În piață și un tânăr cu o valiză În mână a venit spre mașina noastră și ne-a Întrebat dacă l-am putea duce până-n Spezia. N-avem decât două locuri și ambele sunt ocupate, i-am spus eu. Conduceam un Ford vechi cu două locuri. — Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
acolo. Nu contează. Trebuie neapărat să ajung În Spezia. — Să-l luăm? Îl Întrebai pe Guy. — Păi, pare hotărât să meargă oricum. Tânărul ne Întinse un pachet prin fereastra mașinii. Aveți grijă de asta, ne spuse. Doi bărbați Îi prinseră valiza În spatele mașinii, deasupra alor noastre. Dădu mâna cu toți și apoi ne spuse că pentru un fascist și un om obișnuit cu călătoriile, cum era el, nu exista așa ceva, disconfort, și apoi se urcă pe scara din stânga, trecându-și brațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
de oraș, șoseaua Înceta să coboare, aplatizându-se. Tânărul Își băgă capul pe fereastră: — Eu m-aș da jos aici. Oprește, Îi spusei lui Guy. Am tras la marginea drumului. Tânărul coborî, se duse-n spatele mașinii și-și dezlegă valiza. — Mă opresc aici ca să n-aveți probleme pentru că ați transportat pasageri, ne spuse. Dați-mi pachetul. Îi dădui pachetul. Își băgă mâna-n buzunar. Cât vă datorez? — Nimic. — Cum așa? Nu știu, așa. — Păi, mersi atunci, spuse tânărul - nu „vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
gură În aerul rece și umed. Bărbatul se uita la ea și clătina din cap. Mâncară fără să schimbe vreo vorbă și bărbatul o ținea de mână pe sub masă. Ea era drăguță și păreau foarte triști amândoi. Alături, aveau o valiză. Luasem ziarele și i-am citit lui Guy cu voce tare relatările legate de luptele din Shanghai. După ce terminarăm de mâncat, un chelner Îl conduse pe Guy spre un loc anume, care nu exista În restaurant, și eu m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
ca asta, Jerry. — E nervos și pus pe harță. Da’ altfel e un tip de treabă, Soldier. — E pe dracu’. N-a fost niciodată de treabă. — În fine, la revedere, Soldier. Trenul sosise-n gară. Se urcă pe scară, cu valiza-n mână. — La revedere, Jerry, Îmi spuse. Treci prin oraș Înainte de meci? — Nu cred. Păi, atunci ne vedem la meci. Intră În compartiment, conductorul dădu liber și trenul plecă. M-am Întors la fermă cu căruța. Jack stătea pe verandă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
scrisoare. M-am uitat la el de vreo două ori și am văzut că nu dormea. Stătea nemișcat, dar ochii i se deschideau din când În când. În cele din urmă se ridică. — Jucăm un cribbage? spuse. — Sigur. Își luă valiza și scoase de acolo cărțile și tabla de joc. Am jucat un timp și el a câștigat trei dolari. Apoi John ciocăni la ușă și intră. — Joci un cribbage, John? Întrebă Jack. John Își lăsă pălăria pe masă. Era udă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
După o vreme, Jack se ridică, spuse „John, tu plătești“ și coborârăm la restaurantul hotelului. După cină urcarăm Înapoi, Jack mai făcu o partidă cu John și-i luă doi dolari și jumătate. Jack se simțea bine. John adusese o valiză În care era tot echipamentul. Jack Își scoase cămașa și gulerul și-și puse un pulovăr și-o jachetă ca să nu răcească cumva când ieșea, apoi Își puse halatul și echipamentul de ring În valiză. — Ești gata? Întrebă John. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
simțea bine. John adusese o valiză În care era tot echipamentul. Jack Își scoase cămașa și gulerul și-și puse un pulovăr și-o jachetă ca să nu răcească cumva când ieșea, apoi Își puse halatul și echipamentul de ring În valiză. — Ești gata? Întrebă John. Îi sun să ne trimită un taxi. După câteva clipe telefonul sună și ni se spuse că taxiul ne așteaptă. Am coborât cu liftul, am traversat holul de la parter, ne-am urcat În taxi și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]