1,325 matches
-
o profesie: Fontaine, Eveline - psiholog. Din fotografia alăturată mă fixa senină și parcă vag amuzată o fizionomie cunoscută. Deși nu era nevoie, am mărit imaginea. Aproape cu frică, trebuie să recunosc: nu, nu se poate, e absurd, e neverosimil, am vedenii, exclamam În gând. (Exclamam e un mod de a vorbi: strigam, țipam...). Nici un fel de vedenie: numita Eveline Fontaine, psiholog, nu era altcineva decât logoreica doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fizionomie cunoscută. Deși nu era nevoie, am mărit imaginea. Aproape cu frică, trebuie să recunosc: nu, nu se poate, e absurd, e neverosimil, am vedenii, exclamam În gând. (Exclamam e un mod de a vorbi: strigam, țipam...). Nici un fel de vedenie: numita Eveline Fontaine, psiholog, nu era altcineva decât logoreica doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13 - Vedeți, domnule Adam, că am avut dreptate pe Orly? m-a Întâmpinat, zglobie și pempantă, doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Înșiruiri de litere de pe listă. Fără prima propoziție, a doua n-are nici o valoare. Eveline și-a acoperit ochii cu degetul mare și arătătorul mâinii drepte și i-a frecat Îndelung, ca și când ar fi vrut să Îndepărteze de pe retină o vedenie urâtă. Îi venea greu să admită că nu Întrevăzuse această pistă. - Mai departe, a murmurat Încă neconvinsă, dar Îngândurată. - Unchiul tău a fost fără Îndoială un personaj excentric și contradictoriu, dar În nici un caz nu s-a numărat printre maeștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă pregăteam să trag clopotul. Mi-a trecut doar prin minte gândul că aș putea să mă spânzur cu acea funie de clopot, în acel chioșc. Un gând năuc, zburătăcit ca fulgii care continuau să cadă. Am zâmbit, înduioșat de vedenia mea spânzurând de limba clopotului. O imagine ca oricare alta. Nu mă impresiona. Știam doar că, și spânzurat, tot trebuia să mă întorc la Ester. Ea era, în acele clipe, tot adevărul meu. Mai adevărată chiar și decât zăpada aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
noi doi și altceva ce ne-a mai rămas... A zâmbit. M-a privit lung, cântărind parcă dacă meritam sau nu întrebarea lui. Clătina doar din când în când din cap, nedumerit, nehotărât, ca și cum ar fi vrut să alunge cine știe ce vedenie. Într-un târziu a oftat. — Știm, Mion efendi, și Kerim tânăr fost. Tânăr și lume multă vrut cuprindem, mare cât mare de cuprinde la zare larga, cadâne formos iubit, cadâna estem minunea de la Allah, Subhanallah, Alhamdu lillah, și dar profet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
exploreze. Când m-am întors și m-am pregătit să adorm, imaginile pe care le invocasem la tribunal îmi dominau în mod inevitabil gândurile, dar dobândiseră deja o tentă ca de vis. Nu eram sigur dacă avusesem într-adevăr acea vedenie ciudată cu mâna lui Stacey sau dacă fusese vreun exercițiu nebunesc pe care îl făcea creierul meu ca să nu mă lase s-adorm. În orice caz, cum adormeam eu de obicei? Ajunsesem să-mi dau seama că habar nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
vrut să te convingi și, povestind altora, să se convingă și ei că cei răi nu se pot apropia, acolo unde este candela aprinsă. Am citit undeva că este foarte important să nu te temi de asemenea visuri sau de vedenii. Mata ai credință... Domnul ți-a arătat că este mărginită puterea celui rău. Fii tare în credință și nu te teme! a liniștit-o feciorul. Timp de o săptămână, a ajutat-o Mihail pe maică-sa, apoi, când parcă era
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dragostea: Apusul a dobândit astfel una dintre puținele sale icoane, atât de puternică și de unică. Sfârșind de înfățișat icoana, Rafael a plâns din nou, de data aceasta doar ca un om, de bucurie. Istoria picturii este o istorie a vedeniilor, în care nu există pictori, ci pictați. * Pe mormântul lui Cromwell, uzurpatorul, se poate citi următorul epitaf: „Aici odihnește călăul puterii legitime, / Până în clipa din urmă de cer favorizat. / A lui virtuți mai multe ar fi meritat / Decât un sceptru
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
în mână pușca... „Era fascinant să-l vezi!“ spuneau ei. În fața lui înțepeneai, ca vrăjit, așa cum te prindea vremea. Nici n-ai clipit a doua oară, și el într-un salt lung, lung, a dispărut în inima codrului, ca o vedenie. Te frecai la ochi, întrebându-te... „Oare, chiar a fost?“ și totuși, nefericitul moșier... dorea să vâneze un lopătar. Când se uita la tine, bărbos, îndoit de șale, sprijinit în toiag, doar din ochiul adânc, cenușiu și lăcrimos, țâșnea ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
furau mințile, și, care-și pieptănau pletele verzi cu piepteni de aur... Vedea... și nu-i venea să creadă, ochilor, minunea. Le vedea cu adevărat. După o vreme, dădu cu mâna într-o parte, cum ai da să alungi o vedenie. Și, înfricoșat porni mai departe. Merse el ce merse, stăpânit de ceea ce văzuse, când... într un alt luminiș, sub razele lunii, ce văzu!... Ce văzu cu adevărat?!... Era ceva, de-a dreptul, de necrezut. Un faun cânta din fluier... iar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ploaie năvăli pe vale, umplând-o de ropote. Fulger după fulger spintecă tăria cerului, și tunetele, întâlnindu-se, umpleau depărtările. Ploaia răpăitoare cădea nestăvilită și vijelioasă, iar zidurile Griviței stăteau ca îmbrobodite în ceață. La lumina fulgerului meterezele fortăreței păreau vedenii înfricoșătoare pe cer. Turcii, pe lângă avantajul de a fi în apărare, aveau față de noi o artilerie modernă, tunuri Krupp cu bătaie lungă, tunuri de tip polonez cu țeavă ghintuită, care se încărcau pe la culată, artilerie grea de mare calibru și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-se să le știe tăinuite acolo, ca o comoară de preț ascunsă de strămoși sub pământul pe care doarme. Dar, iată că se desfundă în el, dintr-o dată... o închipuire. Ea îi umplu deodată, pustiile singurătății și le dezvălui cu vedenii, îi croi lumi... și îl ajută să ajungă neajunsul... Închise ochii și străpunse lăuntric, unul după altul, cleștarele cerului. O putere liniștită îl purta ca în vis... Zodiile speriate se stinseră... înconjurat de cetele genunilor, luându-l cu ele... Cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
preludiul despărțirii veșnice. „- Doamni, facă-se voia Ta... iartă-mă, Doamni...fă-ți Milă de sufletul meu. Doamni! ..Tatu nostru carele... carele ești în..!“ Și suspină adânc... înțepeni cu gura larg deschisă, cu răsuflarea tăiată... Îi tremura duhul, stihia alcătuitoare. Vedenia mai stărui câteva clipe, apoi se prelinse, printre cetele genunilor... și, rămase cu ochii înțepeniți pe sfânta icoana. Un urlet înfricoșător sfâșie ca un trăsnet geana nopții. Suru urla... urla pentru ultima oară pentru bătrânul care îl încălzise la inima
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dungi roșcate, ca o pânză de argint. Întunecimea molcomă a pădurii îl primește în sânul ei...îl înbrățișează plină de iubire, îl învăluie cu totul... A dispărut.. Anuca își frecă ochii, buimacă, ca după un somn lung...ca după o vedenie... În urechi stăruindu-i încă propriul glas, gros, care o înfiora. ...„Pleacă! .. Pleacă!“ CAPITOLUL XIII Moartea lui Pârvu Răsare luna... Ceva se aude afară. Parcă urlet de lupi și hămăitul gros al lui Pârvu. Anuca se trezește brusc. Simte că
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o crimă perfectă -, amintirea fetei i se păstră mai vie decât niciodată în minte. O bună vreme rămase cu conștiința curată, deoarece credea hotărât că nu avusese deloc o alternativă mai bună de ales. Curând, însă, mustrările de conștiință și vedeniile cu ea începură să-l necăjească fără astâmpăr. Conștiința sa, demult adormită într-un colțișor ascuns și întunecat, i se deșteptă acum dintr-odată, înălțându i-se vertiginos în zbuciumări și în transformări tot mai sălbatice și mai necontrolate. Începu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
lui și prezisese și marea secetă ce sleise puțurile, lăsase fără fir de iarbă deșertul și omorâse sute de animale obișnuite dintotdeauna cu setea și seceta, dar la fel de adevărat era că deseori bătrâna sclavă vorbea de dragul de-a vorbi și vedeniile ei păreau mai mult roadele minții ei senile decât autentice premoniții. Ce este dincolo de deșert? întrebă Laila după acea lungă tăcere. Niciodată n-am fost mai departe de munții Huaila. — Oameni, veni răspunsul. Mulți oameni. Gacel rămase pe gânduri, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dinții puilor de lei sunt zdrobiți! 11. Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, și puii leoaicei se risipesc. 12. Un cuvînt s-a furișat pînă la mine și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. 13. În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sunt cufundați într-un somn adînc, 14. m-a apucat groaza și spaima, și toate oasele mi-au tremurat. 15. Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s-a zbîrlit ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
sufletului meu; 12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare de-ai pus strajă în jurul meu? 13. Cînd zic: Patul mă va ușura, culcușul îmi va alina durerile", 14. atunci mă înspăimînți prin visuri, mă îngrozești prin vedenii. 15. Ah! aș vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase! 16. Le disprețuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viața! 17. Ce este omul, ca să-Ți pese atît de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
capul i-ar ajunge pînă la nori, 7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui și cei ce-l vedeau vor zice: "Unde este?" 8. Va zbura ca un vis, și nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte. 9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări. 10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci și mîinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
decît omul. 13. Vrei dar să te cerți cu El pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui? 14. Dumnezeu vorbește însă, cînd într-un fel, cînd într-altul, dar omul nu ia seama. 15. El vorbește prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sunt cufundați într-un somn adînc, cînd dorm în patul lor. 16. Atunci El le dă înștiințări, și le întipărește învățăturile Lui, 17. ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mîndrie, 18
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Căprioara pleacă și Dinu aleargă. Doctorul tocmai se cinstea cu un vin roșu, împreună cu un amic. Are piciorușul rupt spune acesta. Lasă-l la mine, am eu grijă... Eu mă grăbesc. Du-te, Dinule! Băiatul reface drumul pe întuneric. Are vedenii și mereu se vede urmărit de căprioară. Zînica plînge și ea cînd aude povestea. O să-l cresc eu. Am lapte de vacă. Și eu. Adică o să-l creștem ca pe copilul nostru. A doua zi era duminică și cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Întîmplare despre un asemenea săpun și simți În clipa aceea că toate păcatele care te alcătuiesc Îți sînt restituite. Te regăsești intact și atît de diferit de ceea ce ai vrut să știi că ești, Încît Începi să-ți lingi propria vedenie nerăbdător să descoperi din nou cu scîrbă și adorație gustul țîței din care ai supt. Nu Îmi place să explic nimic. Fac eforturi să dau la o parte perdeaua după care se spală o femeie ce nu mai e nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
propriilor lui opinii, le ștersese apoi. Ce puneați la cale Împreună cu Poole pe Întuneric În clipa cînd v-a surprins Stone? urmă el. Pusese Întrebarea doar din dorința de a-l sfida pe doctor, convins fiind că Stone avusese o vedenie izvorîtă din imaginația lui de om persecutat; Întocmai ca și povestea cu săpătorii de pe insuliță. Nu se așteptase să curme dintr-odată tirada retorică a doctorului Forester. Se așternu o tăcere penibilă. — Dar săpăturile? adăugă Digby, Încet. Doctorul Forester Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
simplu a dispărut. Mașina l-a... — Ne scuzați, a intervenit tânărul. Îmi spune c-a văzut un accident sau așa ceva. Cică un băiat... — Vezi? am strigat către Gioconda, În timp ce mă străduiam să deschid capota. — Eu? Tu ești cel care are vedenii. Nu sunt singurul, i-am spus, arătându-i-o pe fată. Unde-a dispărut băiatul cu șapcă albastră? — De unde-a apărut. Poate că și-a mutat afacerile la altă mașină. — Lăsându-și uneltele aici? i-am spus, indicându-i cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
somn sau după nesomn sau după, după orice. Sânii se clătinau, goi, aburiți, sub bluza desfăcută. — Mulțumesc. Ai fost cuminte. Nu l-ai provocat. Cuvintele abia se auziră, atât de încet murmurate. Mâna tot urca, parcă, de pe umăr spre gât. Vedenia încerca să-i mângâie, delicat, obrajii. Deținuta se trase în lături. — Cine ți-a aruncat aici boneta ? se auzi, parcă, în preajmă. Se aplecase, apucă boneta. O privi cu un fel de duioșie. O ridică, o lovi de pervaz s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]