1,709 matches
-
natură, lipsit de plăcerea și dorința de a păși și trăi direct pe pământ. În aceste condiții, m-am străduit să aduc în casă o mică parte din frumusețile naturii sub forma plantelor de apartament care se comportă ca niște vietăți ce-mi atenuează singurătatea și îmi umplu inima de bucurie. Balconul devine neîncăpător pe durata sezonului cald pentru mulțimea ghivecelor care îl populează. Ca și celelalte plante, florile de apartament au viața, trebuințele și particularitățile lor. Unele au nevoie de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara; 28. și oricine le va purta trupurile moarte, își va spăla hainele și va fi necurat pînă seara. Să le priviți ca necurate. 29. Iată, din vietățile care se tîrăsc pe pămînt, cele pe care le veți privi ca necurate: cîrtița, șoarecele și șopîrla, după soiurile lor; 30. ariciul, broasca, broasca țestoasă, melcul și cameleonul. 31. Să le priviți ca necurate dintre toate tîrîtoarele: oricine se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, și să fiți sfinți, căci Eu sunt sfînt. 46. Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate viețuitoarele care se mișcă în ape, și toate vietățile care se tîrăsc pe pămînt, 47. ca să faceți deosebire între ce este necurat și ce este curat, între dobitocul care se mănîncă și dobitocul care nu se mănîncă." $12 1. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2. "Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
a unui munte de dosare arzând. Non omnis moriartc " Non omnis moriar" Dacă privești minute în șir un filament incandescent de bec, nu auzi, sub goana electronilor, nici plescăitul peștilor în apele de la Porțile de Fier, nici ultimul țipăt al vietăților închise în cărbune de scurgerea erelor. Dacă opera răspândește o lumină albă, intensă și clară, ce importanță are că e clădită pe cadavre, iar autorul ei este un nemernic? Oricum, peste o sută de ani nu mai e nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Țipenie. Numai vântul care mișca totul. "Prea mult am stat îngropată în casă. Prea mult m-am temut să n-o supăr pe soacră-mea." Ieși pe poartă, în drum, și-ntorcând spatele orașului și casei, începu să adulmece ca o vietate slobodă, scăpată din țarc, apoi porni înainte spre foșnetele grele ale colinei ce urca sub apăsarea metalică a cerului către pădurea din deal. Mergea liniștită, atentă, cu pas egal, mai domoală-n mișcări ca vântul care-o cuprindea înfășurându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lui metalice după care, pământurile, respirând domolite, prin fânețele, grâiele, făgașele de ape secate, ogoarele de trifoi, floarea-soarelui și cartofi, arzând ninse sub lună, curgeau, înecate-n lunci grase, pe malul Siretului. Totul mișuna de exodul mărunt al lighioanelor și vietăților adunate în turme nesfârșite să-și găsească sfârșitul pe drumul pierzaniei. O pornire tainică, înspăimântătoare, le mâna odată cu vântul ce creștea năvalnic și se tânguia fierbinte, noapte de noapte, de la mijlocul nopții până în zori, să se adune în soboruri lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ghearele tocite, aromele macerate de ghindă, ferigi și ciuperci cărnoase, adierea amară a pelinului veșted și cea uscată și-necăcioasă de praf și cenușă înăbușită în izul bâhlit al bălților căptușite cu blana zbârlită a păpurișului gras, peste care micile vietăți își scuturaseră flăcările cozilor în salturi iuți și sincopate. "Ce-i asta!? începu să se întrebe. Ce se petrece? Cine-i gonește?" N-avea pe unde trece! N-avea pe unde păși! Cât vedea cu ochii, până-n cele mai ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
a bălților mustind de tăria sevelor ce emanau, în singurătatea speriată, întreaga mișcare și osândă a apocalipticei porniri de autodistrugere. Urcase și coborâse întreaga noapte ca să descopere locul cel mai potrivit de unde se putea urmări întreaga svârcolire. De unde se aruncau vietățile cu sutele și miile ca-ntr-o beatitudine, sprijinindu-se unele pe altele, stăpânite de-o putere magică, mai presus de voința și puterile lor. Apele Siretului, umflate de mogâldețele și monstruoasele forme ce dispăreau și-apăreau necontenit, săltând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
necontenit, săltând pe valurile mărunțite de briciul luminii, într-o macabră colcăială de cozi, copite și boturi ascuțite. Ochi rotunzi și fosforescenți, în care se aprindeau și se stingeau spini de foc, păreau fierți într-un clocot al morții. Toate vietățile agonizau prohodul pământului. "Refuz să cred. E îngrozitor!", își spunea și totuși vedea ce vedea. Un suflu grețos de putreziciune și moarte se rostogoli toată noaptea dinspre Răsărit și miasmele răscoapte, dimpreună cu praful și colbul stârnit de-atâtea picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
își spuse Cerboaica în zori. Iarba albăstrind în coame de ceață, înspicată în lucirea stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sus. În rest, noaptea se înălța mereu și ultimii trâmbițași ai exodului uitați pe câmp, greierii, își începuseră cântarea magică. Lungi poteci și cărărui tainice, abia ghicite cu simțul ei noctambulic de orientare, întretăiate de dârele răscolite-n țărână de vietățile și gângăniile nopții, străbăteau grânele ruginii, înfundându-se în jungla păpușoaielor întunecate, năpădite de buruieni, înecate-n mohor și pălămidă țepoasă crescută fără preget, ca o hălăciugă, însuflețind colinele spre ținte îndepărtate. Făgașele uscate ale apelor dogorite în țărâna zgrunțuroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sânge de iarbă. Venea să-i simtă moliciunea degetelor scurmându-i între coarne, s-o ia cu el undeva, să-i arate ceva sau să-i anunțe o veste. Tudor îi spunea, se-nțelege, și lui. Multiplicat în arbori și vietăți, Tudor era prezent peste tot. Cerbul care-și arunca umbra tremurată împreunată cu aroma amară întinsă până pe malul scăldătoarei ei și-a lui Tudor celălalt, calul huțul care-o purta kilometri întregi prin pădure. Calul se numea tot Tudor. Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
năpustesc împotriva vînătorului și izbutesc să-l gonească sau să-l ucidă se bucură de întreaga mea înțelegere, pentru că adeveresc o vorbă din bătrîni: Dacă nema putirință, la ce chichirezi gîlceavă?" Dar dreptul la replică, uneori, și-l asumă și vietăți mai mărunte. într-un han din Belgia, pe la jumătatea veacului al XIX-lea, Alexandre Dumas-tatăl a dat cu ochii de o veche pictură, ilustrînd hiperbolic schimbarea de roluri între vînat și vînător. în colțul din dreapta sus era reprezentat sfîntul Hubert
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
pașcani/ când m-am întors de la chioșcul de țigări/ capul lui urât odihnea sub traverse/ baba striga că ea a văzut totul/ și că prezentul e atunci/ când te dai de trei ori peste cap și te transformi/ într-o vietate puțin mai obosită/ puțin mai plictisită/ totuși nu mă spăl azi pe dinți/ aproape că am și uitat cum/ primele două mișcări vreau să zic" (Hic rhodos hic salta). Încheiem această strofă puțin mai obosiți și mai plictisiți; poezia, însă
Minimalism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11674_a_12999]
-
un ins cu nume propriu: Ursulache, „o fiară de catifea albă”. E previzibilă prezența numelor de jucării în literatura pentru copii: unde întîlnim, de pildă, paiața Paf (în Pif... Paf... Puf al lui Cezar Petrescu). Mai multe sînt cu siguranță vietățile copilăriilor „naturale”: melci arhetipali sau cai, motani și căței personalizați; numele celor din urmă pot fi în relație directă cu lumea infantilă (cățelul Patrocle, motanul Papuc). Din literatura contemporană ar trebui amintită păpușa Zizi din Nostalgia lui Cărtărescu (Rem)... Desigur
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
rostul poveștii nu este acela de a învăța spunîndu-ti ce și cum, de a-ți arată, ci de a lumină. De a deschide o frîntura de drum, pe care să purcezi apoi de unul singur, chemîndu-ti, după pofta propriei inimi, vietățile care să te urmeze, întocmai precum celebrul Rattenfänger din Hamelin. Rostul poveștii este de a fi spusă, iar cel al povestitorului este de a fi necesar. Vorba autorului, precum un țăran, de care avem nevoie ca să ne lucreze pămîntul, sau
Povesti Pentru cei mari by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17542_a_18867]
-
din urmă nu ies din speța lor și nu prind dragoste pentru alte animale, precum omul, G. Călinescu ci aparțin, respectiv, naturii, de la unghiul lor de vedere. În privința asta nu pot să nu blamez romantismul tatii, gustul lui solitar pentru vietățile dezarmate, evident în slăbiciunea lui pentru câinele Ștolț, cu care doarme în pat. Tata e mizantrop, iar filozofia noastră e filantropică, cu o anume restricție. (Ioanide: "Fleacuri superficiale, și totuși sinistre!") De asemeni, tata, orice s-ar zice, este excesiv de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
al țărânilor Toader și Ileana Tiperciuc, din comuna Arbore județul Suceva. Familia mea și gospodăria părinteasca, până în anul 1939, au fost raiul în care am cunoscut fericirea: m-au iubit și m-au protejat părinții, bunicii, vecinii, copiii și toate vietățile din gospodărie. Jucăriile mele dar și “frații” mei erau: puișorii, pisoii, cățeii, mieii, vițeii, purceii și, în consecință părinții acestor ființe erau și “părinții” mei; ce ma iubeau și-mi tolerau, cu “înțelegere”, toate greșelile. Mi-am dat seama de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93330]
-
în zdrențe de flacără norii de peste construcțiile de lemn mâncate de termite. Deasupra norilor, într-un Deisis de raze, într-o fală și o minune care copleșeau sufletele, se puteau zări nu de puține ori înfățișările Sfintei Treimi înconjurate de vietățile înaripate, heruvimi, serafimi, cherubini, ale credinței, sau indescifrabile scene alegorice, de parcă întreaga boltă incendiată de amurg ar fi fost plafonul pictat al unui dom colosal, ce-și primește lumina de crepuscul prin fereastra rotundă a soarelui. Un astfel de cataclism
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pielițe. În cele din urmă-și luă zborul, nu prin bătăi mecanice ca ale multor lepidoptere, ci prin unduiri într-un mediu gelatinos parcă, așa cum înaintează-n abisuri, ca-n vis, ființele străvezii de pe fundul oceanelor. Fluturând peste gol, mica vietate se-ndreptă către chilia de briliant din centrul lumilor. O atinse după eoni de călătorie hipnotică. Se ghemui acolo, în lacra fulgerătoare, prinse rădăcini în pământul de cristal și desfăcu o corolă de prapure. În mijlocul ei se dezvoltă tot mai
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și voință, spart însă acum și cu resturi de scalp mucegăit, așteptam din clipă-n clipă să fiu luat în posesie, să fiu eu cel văzut cu ochii oberlichturilor, cel urmărit cu o curiozitate și-o pasiune de fetișist: o vietate măruntă în fața unui mare portal de amurg. Și deveneam cu adevărat obiectul erotic și metafizic al mani himere din fața mea. Dar autismul ei era total și doza de crepuscul injectată sub pielea ei - letală, așa că pătrundeam, deschizând lame adânci de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
destulă putere pentru a se ridica în capul oaselor. Cei doi bărbați îl priviră în tăcere, fiecare cu gândurile lui, dar amândoi uimiți de sticlirea ciudată a ochilor tânărului. Fața lui tumefiată era aproape de nerecunoscut, dar ochii, ochii păreau două vietăți de sine stătătoare gata să muște pe oricine ar fi avut nesăbuința să se apropie. Abatele tresări când Aloim scoase primul sunet. Era mai mult un muget, un tremur lăuntric care izbucnise prin laringe făcând aerul să vibreze. Rim își
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Nou. Era o tăietură dintr-un ziar, un crâmpei de hârtie tipărită. - Sfinte Augustine, ce fac policornii ăștia? Ce naiba au de gînd? strigă Ariam de lângă Abate. Radoslav deschise ochii și văzu cum animalele iau o poziție în linie, neobișnuită pentru vietățile de pe Kyrall. - Au să atace cu toată forța! strigă Kasser. Acum, acum! Cred că pot să îi ucid pe toți fără ajutorul quinților, dacă vă concentrați și voi! Gîndiți-vă la ceva frumos, la grădinile Klemplantului! strigă bătrânul împărat. Șocul atacului
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Spune! - E destul de deocheată. Prefer să vă fac să înțelegeți altfel. Știți că pe platoul continental există niște creaturi care se numesc lentile, deși ele sunt mai degrabă ca niște mase informe de carne care se târăsc pe câteva pseudopode. Vietățile astea au capacitatea de a crea formațiuni lenticulare de aer, mult deasupra adversarilor lor, în care aerul are altă temperatură. Ca urmare, ele se comportă ca o lupă așezată în plin soare. Sunt foarte periculoase... - Tot nu înțeleg, mormăi Johansson
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
înțepeni pe mulțimea sa de picioare, așteptând ca războinicii Ulanni să încerce să-l doboare cu o suflare năprasnică. În loc de asta însă, se văzu atacat de zeci de animale mici... Prea mici pentru ca armele sale colosale să le poată atinge. Vietățile acelea iuți și agile se strecurau dincolo de ochii scăpărători ai dragonului și mușcau cu gurile ca niște clești din părțile expuse. În doar câteva momente, trupul semeț de care Xtyn învățase încă de mic să fie mândru începu să se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]