2,633 matches
-
după altul. Aveam impresia că în anul următor era rândul meu. Pe atunci dormeam dus. Mai bine de douăsprezece ore. Dormind mult, treptat, starea de somnolență s-a atenuat. Visam des. Dacă dormi profund, când te trezeși, te simți mai viguros. De atunci am început să dorm mult. Apropiaților le spun că am fost singur la părinți. Nu pentru că aș vrea să ascund ceva. Dar dacă deschid subiectul, discuția devine interminabilă și mă intristez. Odată am fost vizitat de cineva de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
grup de prieteni. În 1969, la vârsta de douăzeci și opt de ani, s-a căsătorit. S-au cunoscut la mare printr-un prieten comun. Are doi copii: fata are douăzeci și patru de ani, iar băiatul douăzeci și unu. Locuiesc în Sōka, prefectura Saitama. E viguros și nu a fost niciodată bolnav până acum. Spune că e sănătos datorită faptului că mănâncă și bea moderat. Dacă se duce la o băută într-o seară, a doua zi nu mai pune gura pe sticlă. Chiar dacă soția uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dimineața să sune, ca să ne trezim cu toții să nu întârziem la cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care nu avea nici o vină, ba chiar, într-o bună zi, Vasilescu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
apoi să se arunce alți saci cu bani, pentru verificarea lui și punerea lui pe linia de plutire. Se cheltuiesc bani cu găleata, pe sisteme de videoconferințe și alte lucruri, tot atât de necesare bolnavului român, cât o binevenită frecție, fermă și viguroasă la un picior din lemn de frasin. Românul atâta a învățat, și atâta știe, plătește pe rupte bani grei la CNAS, iar la început de lună, se calcă pe bătături la coada de la farmacii unde se eliberează niște medicamente compensate
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
dar acum problema aceasta este depășită, mai ales de când s-a descoperit că nici femeile ajunse academiciene, nu pot să-ți dea un răspuns satisfăcător. Și uite așa frumoasele noastre se dezumflă urgent ,primesc drept notă un X mare și viguros, apoi pleacă spăsite, fără să se mai fâțâie, gândind poate la scurtul lor moment de glorie. Dar în România, țara care de o vreme este țara contrastelor, nu toate blondele au această soartă, ci numai cele care încap pe mâna
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
să-și aparțină ca niciunde în altă parte. Însă acest lucru nu-l transformă într-un loc funebru. Ar fi complet nepotrivit dacă am privi astfel lucrurile. Și am trăda cu totul lumea din paginile scriitorului, teribil de însuflețită și viguroasă, o lume a voinței de viață. Stranietatea labirintului se descoperă, cred, în alt chip. Aduce în față ceva care, deși ține de lumea omului, comportă un element neomenesc. Anunță deodată ceva care excede puterile omului. Cel părăsit în lumea deșertului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
viața și moartea săși aparțină ca niciunde în altă parte. Însă acest lucru nul transformă întrun loc funebru. Ar fi complet nepotrivit dacă am privi astfel lucrurile. Și am trăda cu totul lumea din paginile scriitorului, teribil de însuflețită și viguroasă, o lume a voinței de viață. Stranietatea labirintului se descoperă, cred, în alt chip. Aduce în față ceva care, deși ține de lumea omului, comportă un element neomenesc. Anunță deodată ceva care excede puterile omului. Cel părăsit în lumea deșertului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
teribile: unitatea partidului pentru totdeauna sfărâmată și apropierea de republicani. Lupta dintre cele patru fracțiuni guvernamentale a desăvârșit opera propagandei revoluționare. Politicienii stâlpi ai monarhiei colaborau astfel la succesul republicanilor. Guvernele care se succedau fără ca nimic să se schimbe, opoziția viguroasă care se îmblînzea de îndată ce era chemată la putere, sumele fantastice cheltuite de Don Carlos și familia regală, încă mai exagerate de zvonul străzii, toate acestea făceau ca opinia publică să privească cu tot mai multă fervoare către cealaltă parte a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
barba și e arestat. Sunt arestați și ceilalți conducători, în frunte cu Antonio de Almeida. Joîo Franco hotărăște deportarea lor și prezintă în acest sens Regelui un decretlege, care autorizează Guvernul să expulzeze în colonii pe șefii revoluționari, să procedeze viguros împotriva societăților secrete (probabil, însă, că nu și împotriva masoneriei, căci erau destui masoni în Guvern) și să suspende imunitatea parlamentară. Decretul poartă data de 31 ianuarie și ministrul de justiție ia trenul spre Vila Viçosa ca să-l supună Regelui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altul". Integralismul își propune, ca punct de plecare, pregătirea tinerei elite intelectuale în slujba revoluției naționaliste; oameni care să-și înțeleagă bine neamul, să-i cunoască gloria și greșelile trecutului, să învețe a gândi. Este cea dintâi și cea mai viguroasă reacțiune împotriva spiritului generației de la Coimbra, care promovase antiportughezismul și autoflagelarea și crease moda "parizieni cu orice preț". Antonio Sardinha, în loc să facă un partid politic, se mulțumește să creeze centre de rezistență națională și de insurecție spirituală, în care truismele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al lichidării sidonismului, e arestat, împreună cu toți fruntașii sidoniști care luptaseră împotriva militarilor și monarhiștilor. Strada, răscolită de verbul lui Antonio José de Almeida și condusă din biroul lui Afonso Costa - devenit mare avocat la Paris - își impune tot mai viguros voința. Și când voința aceasta nu e ascultată, izbucnesc greve, explodează dinamita sau cade guvernul. Și guvernele cad, într-adevăr, într-un ritm amețitor. José Relvas, sincer democrat, e înlocuit după două luni cu un democrat mai pur: Domingos Pereira
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
familie, desăvârșită în școală. "Educația e formația individului, înțelegîndu-se prin aceasta dezvoltarea integrală și armonică a tuturor facultăților sale. Omul are inteligență - și ea trebuie călăuzită de adevăr; are voință, care trebuie îndreptată către bine; are corp, care trebuie făcut viguros și sănătos... Cel care socotește educația intelectuală ca un scop, greșește... Puțin prețuiește știința, dacă ea nu ajută să facă pe om mai bun..." Evident, toate acestea mai fuseseră spuse - și nu erau descoperirea unui tânăr de 20 de ani
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a lor, pe care nu numai ei o au". Sfârșește, bine înțeles, lăudând o colaborare cât mai strânsă între părinți și profesori. "Din aceste eforturi conjugate va ieși patria de mâine, Portugalia viitorului, Portugalia, care, nădăjduiesc în Dumnezeu, va fi viguroasă și puternică, inteligentă și instruită, virtuoasă și bună!" Tânărul care vorbea astfel în colegiul Via-Sacra din Vizeu înțelegea să se țină de cuvânt, își închina timpul formând oameni - și desăvîrșindu-se pe sine, prin lecturi sistematice, prin convorbiri cu mai marii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care propune un articol despre problema educației. Salazar - care semnează cu pseudonimul Alves da Silva - continuă să creadă în importanța excepțională a educației, singura în stare să schimbe oamenii. Urmează și alte articole, scrise în aceeași proză limpede și totuși viguroasă, care-l fac cunoscut în cercurile catolice. În curând, ajunge secretarul "Centrului Academic de Democrație Catolică" și, în decembrie 1912, unul din oratorii ședinței solemne de redeschidere este Salazar. "Este perioada importantă când se concretizează tendințele sale în materie socială
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a se apăra de armată. Demisiile forțate, arestările, surghiunurile în insule, schimbările de garnizoane, umilințele jigniseră adânc cercurile militare. Numai greșeli de ultimă oră zădărniciseră lovitura de stat de la 18 aprilie. Dar hotărârea armatei de a îndepărta regimul rămâne tot atât de viguroasă. La 19 iulie izbucnește o nouă rebeliune, sub conducerea căpitanului de marină Cabeçadas, care izbutise să răscoale echipajul crucișătorului Vasco de Gama, și a căpitanului Jaime Baptista, care evadase de curând din fortul Elvas, unde fusese închis laolaltă cu ceilalți
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
publică. Portughezii tratau din nou extazul patriotic de pe timpul ultimatumului englez. Și toți se declarau gata să-și dea viața pentru salvarea patriei. Era exact ceea ce îndemna Salazar pe muncitorii de la Coimbra să nu facă. Salazar ghicea că această răbufnire viguroasă a orgoliului național e amenințată de sterilitate dacă nu e canalizată către lucruri mici, care se pot face, în loc să fie inutil cheltuită în intenții generoase și în gesturi mari. Omul care se pregătea să intervină activ în viața publică a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
podul care, câteva mile mai la vale, traversa Rinul în dreptul cetății Augusta Rauricorum. Fergal era ajutat de cei trei fii ai săi: băieți robuști, ca și el, și care, chiar dacă nu erau prea ageri la minte, aveau, în schimb, brațe viguroase și spinări puternice și, atunci când era nevoie, știau să proptească zdravăn prăjina de fundul râului și să biruie curentul. Audbert îi conduse pe cei patru huni la punctul de îmbarcare mult înainte de ivirea zorilor; bătu la cocioaba lui Fergal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă, iar tunica lungă din lână cenușie, singura îmbrăcăminte pe care o avea, o arăta din plin. Chipul femeii, înconjurat de o chică sură, deasă și răvășită, era alungit și viguros; mari și neliniștitori îi erau ochii, cu privirea pătrunzătoare, accentuată de albastrul foarte deschis, în nuanța cerului. Avea nasul lung, ascuțit și obraznic, iar gura, cu buze subțiri, și-o ținea închisă strâns și întinsă într-un început de zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de camuflajul tufișurilor, să ajungă la micul luminiș unde se găseau caii, după care și l-ar fi luat pe al său și ar fi șters-o, salutându-i... Nu. La cai stătea Kayuk; era foarte tânăr, dar suficient de viguros, iar dacă s-ar fi luptat cu el, chiar având pumnalul, ar fi riscat să piardă timp prețios. Și pe urmă, fiind obligat să nu o ia pe drum, unde ar fi putut ajunge deplasându-se călare prin pădure? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urni către ușă și imediat cu toții se ridicară și îl urmară, cu mâinile pe piept, căutând parcă să-și păstreze starea de reculegere de mai înainte. Canzianus avea aproape șaptezeci de ani, iar fizicul său, care în tinerețe fusese foarte viguros, părea acum ca secat, fie din cauza vârstei, fie din cauza privațiunilor de ani de zile. Mai mult, barba lungă, albită pe alocuri, îi dădea și mai mult aerul unui patriarh din vechime. Când încercă să tragă zăvorul ruginit, acesta îi rezistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mizerabile? Eu vă spun că doar de veți încredința milosteniei lui Dumnezeu sufletele voastre puteți nădăjdui în salvare. La cuvintele acelea, un freamăt străbătu mulțimea. Din pieptul câtorva femei se ridicară gemete și sughițuri de plâns, bărbați încă tineri și viguroși căzură în genunchi, în vreme ce, de undeva, un copil speriat de tonul mânios al abatelui izbucnea în plâns. O matroană între două vârste, cu fața acoperită de un văl negru, se aruncă la picioarele lui. Printre lacrimi, îl imploră: — Iertare, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și își spuse, în fine, părerea. — Nu, dacă sunt mulți, nu rezistă nici la primul atac. Și pe urmă, aici e prea multă lume; și mai ales, prea multă lume inutilă. — Oricum, vă putem ajuta, insistă Ambianus; sunt mulți bărbați viguroși... și chiar câțiva tineri. Cărarea ce conduce aici nu e foarte largă. Dacă o blocăm tăind copacii, poate... Burgundul îl măsură cu un ochi ironic. Apoi scutură din cap: — Nu spera că o să rămânem ca să vă apărăm pe voi, țărănoilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prindeți-l viu! O clipă mai târziu, un războinic îl apucă pe hun din spate, de platoșă, și îl trase jos din șa. Trei-patru burgunzi săriră pe el și îl imobilizară, nu însă fără o luptă dură, căci era foarte viguros și, deși rănit, se apăra cu o îndârjire de fier. între timp, Sebastianus venise lângă Frediana, făcându-i un semn de salut. — Nu știam că erai prin preajmă. — Catârgiii ne-au anunțat că tâlharii ăștia sunt pe aici. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de călătorie, pe care încă nu-l cunoștea. Ofițerul acela, al cărui nume era Elvius Metronius, îi făcu imediat o impresie foarte bună: o înfățișare cinstită, umeri largi ochii cenușii cu privirea ascuțită și inteligentă, strângere de mână hotărâtă și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea, cu siguranță, nici experiența militară, căci luptase, ca și el, împotriva vizigoților și a hunilor, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de conversație, ocupat fiind să-i șoptească propuneri languroase unei servitoare tinere și blonde, care tocmai adusese la masă al doilea ulcior de vin. Fata zăbovea, râzând, lângă el și rezista, în mod vădit fără prea mare convingere, îmbrățișării sale viguroase. Când Sebastianus, sătul de chicoteala lor neîntreruptă, își aținti asupra lui privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]