1,530 matches
-
argonauților, când a potolit prin (des)cântec furtuna. Într-un epitaf dedicat lui Orfeu (Antipater din Sidon, secolul al II-lea î.e.n.) stă scris : Orfeu [prin farmece]... nu vei mai adormi furtuna, nici grindina potopitoare, Nici viscolul stârnind zăpezi, nici vuietul hainei mări (Antologia palatină, VII, 8 ; cf. 69, p. 8). De asemenea, imnurile orfice au păstrat invocații adresate 1. norilor, pentru a trimite „puzderia de stropi fecunzi” (Imn, XXI) ; 2. mării, pentru a se arăta „binevoitoare” și pentru a trimite
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
provincia Rikuzen. Plecară din vale dis-de-dimineață, iar când ajunseră pe înserat până aproape de ocean, zăpada ce cădea din cerul plumburiu începu să le biciuiască obrajii. Traseră la un han din Mizuhama, un sat posomorât de pescari. Toată noaptea se auzi vuietul mării, iar tinerii pe care-i luase cu el îl priveau acum triști. După spusele pescarilor, oamenii de clacă se adunaseră deja și începuseră să taie copacii de pe dealurile din împrejurimile munților Ogatsu. Dimineață următoare părăsiră Mizuhama. De senin, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nou. În vale se aduceau ofrande de mochi zeilor Anului Nou și se găteau niște mochi cum nu mâncau în fiecare zi, din orez cu bobul roșu. În prima zi din anul acela nu căzu zăpadă, dar o dată cu lăsarea nopții, vuietul trist al viforului se auzi la fel ca în fiecare an. Pe locul de onoare din sala mare întunecată, stăteau înșirați oamenii de seamă ai Stăpânului. Chipurile lor grave și inexpresive îi aminteau misionarului de statuile lui Budha pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cedru adus cu bărcile din peninsula Ojika. Pentru chila galionului aveau să folosească ulmi japonezi, dar pentru catargul mare căraseră chiparoși de la Kesennuma și Esashi. De pe toate cele trei coaste ale golfului se auzeau fără încetare pocnetul cuielor bătute și vuietul copacilor doborâți. Câteva care încărcate cu butoaie de lac pentru carena vasului trecură scârțâind prin fața misionarului. Dulgherii munceau de zor adunați ca niște furnici pe cadrul vasului ce semăna cu un schelet de animal albit de vreme într-o văiugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
isprăvită rugăciunea, să-și lege încheieturile cu o funie la fel cum priponești un cal care nu știi când o să lovească. În seara aceea tumultul valurilor era mai aprig ca de obicei. Misionarul tocmai se întorsese în coliba sa ascultând vuietul mării în timp ce venea de-a lungul plajei scufundate în beznă cu o scrisoare de la părintele Diego din Edo ce-i fusese înmânată la oficiul de gardă al clăcașilor. Scăpără cremenele și aprinse lumânarea. Flacăra pâlpâi tremurătoare și, scoțând un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
război, oamenii de seamă n-au devenit soli, ci au rămas deoparte de data asta.” Astfel încerca samuraiul să se convingă în adâncul inimii sale mâhnite, dar cuvintele lui Matsuki i se cuibăriseră trist în suflet. Când coborî în cală, vuietul acela înspăimântător și ecoul furtunos de valuri năvalnice se stinseră dintr-o dată. Samuraiul nu voia să se întoarcă în cabina solilor. Mirosul de lac era nespus de pătrunzător în cală, unde grinzile erau dezgolite. Aruncă o privire în cabina cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la negustorii care se năpusteau desperați pe scară. Negustorii șovăiră, dar se opriră. Corabia începu să miște înainte și înapoi, nu numai să se legene. Eu mă străduiam din răsputeri să rămân sprijinit de perete. De pe punte răsuna doar un vuiet năprasnic de talazuri ca o bubuitură de tun, iar cala vuia și ea toată de bufnituri și ciocnete de lucruri care cădeau și se spărgeau. Neîncetat se auzeau țipete desperate de oameni. Am încercat să mă întorc în cabină, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
am întins pe pat și mi-am găsit sprijin ținându-mă de un mâner prins în perete. La fiecare legănare a corăbiei lucrurile de pe polițe alunecau încoace și încolo. Zgomotele acestea se tot auziră până spre dimineață. În revărsatul zilei, vuietul din cală se mai potoli și zguduielile vasului se mai domoliră pentru o vreme. Când lumina zorilor pătrunse prin hublou, am văzut cărțile și boccelele cu lucrurile noastre împrăștiate vraiște pe podea. Slavă Domnului, cabina noastră aflată cu un etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
casă și acareturi în comuna Cobusca ș.a.), puteau să asigure un trai decent și un viitor promițător nouă copiilor. Într-una din zilele de sfârșit de iunie ale anului 1940, liniștea generală din oraș s-a spart și cu un vuiet înspăimântător s-a răspândit știrea: VIN RUȘII!!! Un vacarm de nedescris a cuprins întreaga zonă, militarii au început să se retragă în grabă, oamenii alergau în toate părțile, zvonurile, din ce în ce mai înfiorătoare, băgau groaza în populația din Tighina. Tatăl meu a
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
Chirilă, redactorul-șef adjunct al "Familiei", și susținut și de colegul echinoxist și filolog Ion Simuț, am ajuns redactor la revista orădeană, am primit locuință (era încă epoca de aur, dar parcă se simțea ceva în aerul ei, ca un vuiet surd), a venit și familia mea la Oradea, din toamnă, a venit apoi revoluția și în atmosfera febricitară, patetică, plină de toate tensiunile unor eliberări multiple, din ianuarie 1990 am devenit redactorul-șef al "Familiei". Am rămas la Oradea, acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Mă așez pe o buturugă, sunt departe de telexuri și telefoane, de ziare și Mozambic. Habar n-am ce s-a întâmplat în India, în campionatul cehoslovac de fotbal și pe Atlantic. Pun mâinile la urechi și aud un alt vuiet al lumii. Eram departe, în altă țară, la mare, și încercam o nebunie de dor ininteligibilă. Scriam toată ziua ilustrate - eu, care detest genul! -, descopeream cantități importante de nostalgie, de melancolie, urlam mai prelung decât ecoul în munți; găseam expresii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
repetatelor expediții de pradă din partea tătarilor și cazacilor. Tuturor acestora le pune însă capăt ocupația austriacă ce se permanentizează în ținutul Cernăuți și Suceava. Astăzi, Bucovina oferă „un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ți impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îți pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ținutul răsună de izvoare [...]. Munții întregi picură și cântă. Un abur ușor învăluie cuprinsul într-o lumină de vis, ca și cum l-ai
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
însemnat de fapt o strategie de-a dreptul luminată a partidului care, în eventualitatea în care Oprescu va deveni primar, îl va reîmbrățișa cu multă căldură. Una peste alta, toate aceste lucruri s-au întâmplat înainte de pauza discutată. După ea, vuietul revine încet, încet. Deocamdată, cu baloane, confetti și pancarte, toate simbolizând intrarea în cursă a vreunui candidat. Zâmbete, aplauze, cântece de veselie, promisiuni din partea candidaților că vor câștiga alegerile, chiar și atunci când sondajele îi creditează cu 0,1 procente. Nebunia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
de taffetas și creps de Chine. Numai zgomotul aplauzelor, deși asurzit de morfinizarea ei, ca trecut printr-un frunziș de pădure, îi da o neliniște care o făcea să-și ascundă capul parcă în broboade, pentru a-1 feri de vuietul uniform, dar iruptiv. Aplauzele îi mai dau impresia asemănătoare cu lama unui val de mare, ce se formează undeva neașteptat și se sparge de umerii tăi încovoiați subt amenințarea bucuriei. în schimb, îndată ce începea execuția, muzica o liniștea, îî da
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
stând pe Marcian, dar nu cuteza să întoarcă capul. Nici nu observase că e lângă Ada Ma-xențiu, de lângă care Marcian dispăruse. Vocile păreau a porni o șoaptă, îndată, stinsă în văzduh, un ■fel de suspin cules de cer, pe când același vuiet slab, pornit ca din gonguri de aur, răzbătea cu preludiul lui. Fraza asta întreruptă și repetată și încercarea vocilor de a-și vorbi durerea lor una alteia trecea fiori prelungi peste trupul acum uniform al asistenței. Sub acel efluviu, toată lumea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
un nor ce-i netezea orice stridențe. Lui Mini i se păru că vede parcă intrând de afară o procesiune numeroasă. Erau privirile acelor din amvon acum înclinați spre interiorul bisericii și care își pornise într-acolo sufletele. Cu un vuiet surd, imens, ascensiunea vocilor fu curmată... se auzi o chemare ascuțită ca un tăiș de lamă subțire, un sopran special, un glas fără sex, ca de arhanghel, urcând zigzagul unei slave, ca serpentina luminoasă a unui trăsnet. . . Apoi se așeză
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea, și credeam că plînge Întunericul dinăuntru asupra lui. O dată mi-au scăpat și cîteva suspine. Acum Însă, ședea pe scaun și-l obligase pe Zoli să asculte același vuiet din cosmos la Kossuth Rádió Budapest, care e cu o oră În urmă față de noi și unde și cosmosul ajunsese pesemne mai tîrziu. Weisz bácsi era tare bucuros, dar pe ungurește: — Vedeți că n-au fost nemții primii, vedeți? ... Apoi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pelerini În „satul cu Minunea“. Ar fi făcut și trenurile același lucru, dacă n-ar fi fost trase pe linie moartă În gările de șină largă și În gările decovilelor. Lumea Începuse să sosească de pe la alte margini ale țării, iar vuietul creștea... Se vorbea cum că-n anul acela moartea lui Stalin fusese un semn mare, că, la cinci ani de la desființarea Bisericii Unite cu Roma și mai cu seamă după moartea Bolșevicului, Sfîntul Părinte Papa o va repune În drepturi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Bărbații care fac dragoste cu Azaria cad în extaz și îi înalță imnuri de slavă: „— Doamne, cum ai îngăduit acestei femei să existe! Sânii ei de miere, trupul învățând să audă cămașa amurgului, furtuna ascunselor înfiorări. Visele ei împinse de vuietul mării, departe înspre cel mai frumos gând, oferind spre dimineață noi bucurii.“ În aceeași lumină trandafirie sunt scăldate sălile în care au loc concertele, restaurantele, străzile. La un moment dat România însăși apare ca o țară paradiziacă, privilegiată de Dumnezeu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o felie de pâine prăjită, tată? Nu Îi răspunse. Shula plecă, luând cu ea pantofii uzi. Deasupra New Rochelle-lului, mai multe avioane micuțe se agitau, huruind și bâzâind. Probabil că Wallace pilota unul din ele. El Însuși un centru de vuiet. Pentru noi, Însă, o insectă aprigă, o gâză care se propulsa peste acri de Întindere albastră. Sammler Își lăsă scaunul pe spate la umbră. Ceea ce la soare fusese o masă compactă de pini se lămuri acum În ace și copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
foloseau mașinile particulare În Manhattan. Se simți cuprins de un val de nerăbdare față de șoferii acestor mașinării uriașe și fără scop, dar apoi valul de emoție Îl părăsi, avântându-se dincolo de el. Transportat În liniștea aerului condiționat de puterea fără de vuiet a motorului, se aplecă Înainte punându-și coapsele pe dosul palmelor. Evident, Elya considera că e de datoria lui să păstreze Rolls-ul. Nu-i trebuia o mașină așa de prestigioasă. Nu era ca și cum era producător pe Broadway, bancher internațional sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spahii Înapoi, la pod, și zdrobise două din cele cinci regimente de ieniceri. Lupta se echilibrase. Pedestrimea lupta bine. Răzeșii țineau În piept un front de peste zece mii de ieniceri. Dar, deodată, ceva se Întâmplă. Din spatele liniilor turcești se auzi un vuiet care se transformă Într-o serie de bubuituri. - Artileria... spuse Ștefan. Au reușit să stabilizeze tunurile. Dar nu știu unde să tragă. - Răspundem cu artileria? Întrebă comisul Groza care se afla, cu ultimele rezerve de două mii de călăreți, În preajma domnitorului. - Nu! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sus de clipă, spre Timp, Ștefan ridică spada, cu mânerul În sus, așa cum făcuse la Baia și la Lipnic și În celelalte bătălii. Brațul i se Întinse, iar spada desenă, pe cerul iernii, semnul crucii. -VICTORIEEEEE! Strigătul crescu, asemeni unui vuiet, asemeni acelei furtuni pe care voievodul voise s-o stârnească dacă ar fi fost el Însuși Dumnezeul lumilor. Asemeni furtunii pe care, cu puterile lui și ale Întregii țări, o stârnise cu adevărat. Imperiul fusese oprit aici. Nici un pas mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sabia Într-o teacă pusă la spate, asemeni unui arc. Are douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Fața albă, părul lung, adunat Într-o coadă la spate. Ochii albaștri. Vorbește limba mongolă. Amir rămase nemișcat, dar simțea cum Îl acoperă un vuiet uriaș, ca o cascadă. Încercase să uite previziunea lui Anda. Încercase să uite de portret, de Nogodar, de iarna din munții Caucaz și de călătoria spre Mongolia. Și acum totul revenea, cu o forță căreia nu credea să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
făcură același gest, În secunda următoare. La un semn al căpitanului, Întoarseră caii și porniră, Încet, spre crestele munților. Nici unul din ei nu se Întoarse. Ștefan Îi privi dispărând printre trunchiurile brazilor pănă când liniștea se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a pământ reavăn. Era, pentru prima oară după foarte mult timp, singur. Asta Îi amintea de copilărie, când hălăduia prin codrii de pe valea Trotușului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]