1,491 matches
-
dar cum li-e silase ridica iar si zboară să-și găsească cuib de ramuri. Vânt si i frigiar mugurii prea lacomi de lumina își zgulesc acum urechile in guler. MAMA de George Coșbuc În vaduri ape repezi curg Si vuiet dau in cale Iar plopi in umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moaraAcolo, mama, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioara. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
asta mai târziu, acum eram fericit, cerul era senin, primejdiile îndepărtate. Am băgat amândoi ziarul în buzunar și am ieșit. Noaptea de martie, a acelui an '42, era limpede și rece. Ne-am oprit o clipă pe strada pustie, ascultând vuietul familiar al rotativei, pentru mine singurul vuiet din afară care suna ca un cântec al destinului: ceva începea și ceva se termina; gata, de-aici înainte soarta mea n-avea să se mai schimbe, n-aveam să mai ajung nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
era senin, primejdiile îndepărtate. Am băgat amândoi ziarul în buzunar și am ieșit. Noaptea de martie, a acelui an '42, era limpede și rece. Ne-am oprit o clipă pe strada pustie, ascultând vuietul familiar al rotativei, pentru mine singurul vuiet din afară care suna ca un cântec al destinului: ceva începea și ceva se termina; gata, de-aici înainte soarta mea n-avea să se mai schimbe, n-aveam să mai ajung nici comandant de armate, cum visam adesea, nici
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se îmbolnăvească. Bărbatul ei dormea și trebuia să doarmă și ea, cu orice preț. Prin ferestruică pătrundeau zgomotele înăbușite ale orașului. Vechile gramofoane din cafenelele maure îngânau melodii pe care le recunoștea vag și care urcau până la ea purtate de vuietul unei mulțimi leneșe. Trebuia să doarmă. Dar ea număra corturile'negre, îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri nemărginite se roteau în ea. Da, de ce venise aici? Adormi întrebându-se. Se trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acoperișuri. Pe toată suprafața arborilor cădea o pânză de apă, pe care pădurea deasă o sorbea fără zgomot, ca un burete uriaș. Orașul, cam vreo sută de case acoperite de țiglă spălăcită, era așezat între pădure și fluviu, al cărui vuiet depărtat ajungea până la spital. Mașina străbătu mai întâi niște străzi noroioase și ajunse curând într-o piață pătrată, destul de mare. Printre bălți, lutul roșu mai păstra încă urme de cauciucuri, de roți de căruță și de copite. De jur-împrejurul pieței se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
când își va începe lucrările societatea franceză din Rio și dacă digul va putea fi terminat înaintea marilor ploi. D'Arrast îi răspunse că nu știe, gândurile lui rătăceau însă departe. Cobora către fluviul răcoros, sub ploaia măruntă. Asculta acel vuiet uriaș pe care-l auzea fără încetare de când sosise aici și despre care nu putea niciodată spune dacă vine dinspre pădure sau dinspre fluviu. Când ajunse pe mal, privi în depărtare către linia tremurată a mării, către miile de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din grădină, străbătură mai multe străzi noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise, apa curgea acum șiroaie pe tencuiala zidurilor. Prin văzduhul spongios, vuietul fluviului și al copacilor ajungea, înăbușit, până la ei. Înaintau cot la cot, d'Arrast, călcând greoi, bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul său. O apucară înspre biserică, ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în mână cu o farfurie sau o unealtă de bucătărie, își arăta pentru o clipă în prag chipul curios. Trecură prin fața bisericii, apoi pătrunseră într-un cartier vechi, strecurându-se printre aceleași case scunde, și, pe neașteptate, se auzi deslușit vuietul fluviului nevăzut, în spatele cartierului de colibe, pe care d'Arrast îl recunoscu îndată. - Bun. Acum te las. Pe diseară, spuse el. - Da, în fața bisericii. Dar, în timp ce-i vorbea, bucătarul îl apucase pe d'Arrast de mână. Șovăia. Apoi se hotărî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întunecată, aproape de marginea zării, începeau să se aprindă stelele, ce se stingeau aproape în aceeași clipă, căzând una câte una în fluviu, ca și cum cerul și-ar fi picurat ultimele lumini. Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se auzea vuietul foarte apropiat al pădurii uriașe și încremenite. Și dintr-o dată se înălțară în depărtare bătăi de tobă și cântece. La început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
slab. Aerul umed era apăsător. Totuși, la ieșirea din colibă, părea de o minunată prospețime. D'Arrast urcă povârnișul lunecos și ajunse la primele colibe, poticnindu-se ca un om beat pe cărările pline cu gropi. Dinspre pădure venea un vuiet stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Arrast apucă pe cea dintâi stradă ce-i ieși înainte, pe unde mersese în ajun cu bucătarul, și despre care știa că duce la cartierul de pe malul fluviului, din piață, rămasă mult în urma lui, nu se mai auzea decât un vuiet nedeslușit. Piatra începea să-l apese dureros pe țeastă și, spre a se mai ușura de greutate, avea nevoie de toată puterea brațelor sale uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lângă piatră pe bucătar, care se lăsă să cadă la pământ. Apoi se așeză și el, făcând semn celorlalți. Lângă el veni bătrânul, apoi fata nopții, dar nimeni nu-l privea pe d'Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuți. Numai vuietul fluviului urca până la el, prin aerul apăsător. Din colțul lui întunecos, d'Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, și zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închiși, salutând, plin de bucurie, propria-i forță, salutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka îl apucă de braț, vrând să-l facă să vorbească mai încet. Și Apostol, ca și cum ar fi înțeles, se încurcă, plecă fruntea și sfârși murmurînd: ― O... o crimă... ― Așa-i, dar ce putem noi face? zise căpitanul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au îndepărtat perechea de ceilalți până nu i-au mai zărit; apa cu puterea ei magnifică, i-a despărțit și nu au mai perceput nimic din exterior; s-au simțit deodată singuri, în siguranță, departe de orice frământări, însoțiți de vuietul neîncetat al mării! Deodată fata s-a prins de gâtul lui și au căzut îmbrățișați în valuri; aveau acum senzația că atingerile lor sunt permanente, extraordinar și înfiorător de plăcute, parcă contactul pielii era al altui organism viu, lipit de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
special al poeziei (pentru care nu avusesem cine știe ce interes sau prețuire înainte, deși comisesem câteva poezii) citind antologia poeziei române moderne, pe care am învățat-o repede pe dinafară. Ieșeam sub cerul liber, lângă oglinzile de apă ale orezăriilor, ascultam vuietul îndepărtat al Dunării și recitam în gura mare poeme. Singurătatea nu mă mai speria și timp de douăzeci de ani ea a fost starea mea normală, pe care o căutam și în care mă simțeam bine. Când m-am întors
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți ruginite. Auta se uită în jur. Fiare știa că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu urletul valurilor mării îl auzea fără îndoială de undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să înghită anumiți sîmburași și, cum spunea ea, îi întărise bătaia inimii. Deodată, Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui. De undeva de departe, ca dintr-altă lume, ajunse până la el un vuiet surd, și puțin mai târziu o zvâcnitură puternică, venită din spate, îl ameți câteva clipe. Numaidecât simți însă că toate măruntaiele și sângele și inima parcă voiau să se amestece și să năvălească în cap, să-i iasă prin urechi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea legați de ele cu capul în jos. Luntrea minunată, căreia i se închinaseră neamurile pământului, începu să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe picioarele lui, prunc, întîia oară. EPILOG Stelele începeau să piară, cerul se albăstrea. Prin, fereastra deschisă larg intra miros de liliac. Se auzea la răstimpuri un vuiet surd și prelung. În încăpere era aproape întuneric. - Ce-i asta? răsună un glas îngrijorat. - Liliac, răspunse alt glas. - Nu asta... vuietul acela surd! Celălalt începu să rîdă: - Ce să fie! Liftul blocului. E dimineață, oamenii se duc la lucru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să piară, cerul se albăstrea. Prin, fereastra deschisă larg intra miros de liliac. Se auzea la răstimpuri un vuiet surd și prelung. În încăpere era aproape întuneric. - Ce-i asta? răsună un glas îngrijorat. - Liliac, răspunse alt glas. - Nu asta... vuietul acela surd! Celălalt începu să rîdă: - Ce să fie! Liftul blocului. E dimineață, oamenii se duc la lucru, se trezește orașul... Să aprind lumina? - Da, vreau să reintru în timp. Unul dintre cei doi bărbați care vorbeau întinse mâna spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
bun augur, studentul îl ajuta să învețe la trigonometrie, parte a matematicii care nu se studia în școlile normale. Stăteau în aceeași cameră și discutau până la ore târzii din noapte. În conac îi surprinse cutremurul. Ioan, instictiv se trezi. Un vuiet surd, nedefinit, spărsese liniștea nopții. Se auzeau urletele câinilor de peste Prut, vitele mugeau amplificând panica generală, produsă de zguduiturile puternice. Cutremurul îl scutură energic pe tânărul basarabean, care sări ca ars în picioare. Buimac, își căuta hainele, bâiguind: - Este
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
În floare, În spațiul uman Își face cuib uitarea (prin simbolul ei păianjenul), cuibul părăsit se asortează cu surparea și invazia mușchiului, iar cochiliile goale Își găsesc altă menire, aceea de fi locul În care se aude doar ca ecou vuietul stins al mării. Merii În floare - am totul dinainte pe masa goală Tabloul nunții... În rama de lemn goală cuib de păianjen Cuibul berzei gol pe-acoperișul surpat. Mușchiul verde pe scări Cochilii goale - vuietul stins al mării locuindu le
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
se aude doar ca ecou vuietul stins al mării. Merii În floare - am totul dinainte pe masa goală Tabloul nunții... În rama de lemn goală cuib de păianjen Cuibul berzei gol pe-acoperișul surpat. Mușchiul verde pe scări Cochilii goale - vuietul stins al mării locuindu le Dar absența poate fi numită și prin adjective care semnifică golul Într-un mod particular, potrivindu-se doar cu unele lucruri, respectiv substantive: Copaci desfrunziți - În paragina verii nici n-ai ce fura Apa secată
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Păpușa oarbă. Niciun copil să-i pună ochi de sticlă Amurg sângeriu niciun bujor În grădinăvântul, doar vântul ... Nicio scrisoare de scris, doar amintirea ca un uliu: la pândă Seară de toamnă - În cuibul de pe casă niciun cocostîrc Marea numai vuiet de valuri, cutia poștală veșnic goală, noaptea de vară fără cîntecul de greier, adierile fără de gîze, jucăriile fără copii, amurgul fără acompaniamentul bujorilor, amintirile fără cei amintiți, seara fără păsări Întoarse la cuib - toate-s lipsite de rost și viața
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a amintit poemul Corneliei Conta, care rămîne un reper pentru modul generos În care lucrează omătul: prima zăpadătoate murdăriile acoperite Simțeam aceeași funcție purificatoare În acțiunea zăpezii, dar Într-o altă variantă, aceea de amortizor sonor, de surdinizare neașteptată a vuietului confuz al orașului. M-am gîndit mai Întîi și mai Întîi să asociez tăcerea cu ninsoarea. Puteam să evoc tăcerea revărsată fulg cu fulg de ninsoare, dar mi s-a părut doar o metaforă tocită. Puteam să vorbesc de tăcerea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]