2,178 matches
-
negustori dacă nu sunt creștini? Oricum ar fi fost, eu eram bucuros de asemenea roade. După ce am isprăvit slujba, am pus Potirul și veșmintele sfinte pe poliță și m-am dus în grabă să le vorbesc japonezilor care încă mai zăboveau pe culoar. Ce părere aveți? N-ați vrea să aflați însemnătatea adâncă a slujbei? Printre cei câțiva japonezi era și bărbatul acela cu dinți galbeni care m-a rugat o dată pe punte să-l am în vedere ca să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rămân. Se-agită în zbor, dar mâini nevăzute, Aștern, pe pământ, cărări neștiute. Când fluieră vântul balada de dor, Le udă și lacrima plânsă de nor... Doar satul, tăcut, prin zarea pustie, Adună la piept prinosul de glie. Un nor zăbovește în ulița mea Și valuri de ceață aruncă pe ea. Bătrânul își plânge iar crengile goale, Compun un poem de moarte și jale. Se face-ntuneric, nici stele nu sunt. Amară e doina-ntre cer și pământ. Dar oamenii unde
Melancolie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83220_a_84545]
-
la ecran. Dar ce urmă fu o dezamăgire. Un material despre o călătorie În Egipt. Se putea vedea o siluetă urcându-se pe vârful unei piramide. Aceasta scruta o serie de alte piramide care se Întindeau până la linia orizontului. Camera zăbovi pe un bărbat Îngrijit, cu păr Închis la culoare și argintiu la tâmple. Fața lui le era bizar de familiară. —Harry! zbieră Marlena. Splendoarea dureroasă, spunea Harry pe un ton visător. Privea În depărtare, unde i se Înfățișa o panoramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Și Înainte de a mânca ultima cină a ciupercilor dătătoare de moarte, vor lovi tobele și vor suna din goarne. Vor pregăti spiritele trupurilor lor, spiritul ochilor, spiritul gurii, toate rând pe rând. Vor ști când să fie pregătiți, să nu zăbovească și să fie lăsați În urmă. În curând vor sosi soldații. Îi vor Împunge cu baionetele, Îi vor ochi cu puștile, dar ei vor fi deja plecați, trupurile lor vor fi goale precum cojile goale ale cărăbușilor de smarald. Suflete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
iată-mă aici. Așa sunt finalurile, se pare. Nu se sfârșesc niciodată. Când găsești toate piesele care lipseau din viața ta, le lipești cu lipiciul amintirii și al rațiunii, Însă tot mai rămân piese de găsit. Dar nu voi mai zăbovi prea mult. Acum știu ce se află dincolo de locul În care sunt acum. Prietenii mei au avut și ei această intuiție la un moment dat. În boarea În care plutesc o sută de cărăbuși de smarald. În ecourile care urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
le voi da peste cap, ca să ți se vadă rușinea. 27. Am văzut preacurviile și nechezăturile tale, curviile nelegiuite pe dealuri și în ogoare, ți-am văzut urîciunile! Vai de tine, Ierusalime! Nu vrei să te curăți? Cît vei mai zăbovi?" $14 1. Cuvîntul Domnului, spus lui Ieremia, cu prilejul secetei. 2. "Iuda jelește, cetățile lui sunt pustiite, triste, posomorîte, și strigătele Ierusalimului se înalță." 3. Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, cînd se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
și voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ți place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată țara este înaintea ta, du-te unde vei crede, și unde-ți place să te duci!" 5. Însă, fiindcă el zăbovea să răspundă, "Întoarce-te", a adăugat el, "la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetățile lui Iuda, și rămîi cu el în mijlocul poporului; sau, du-te oriunde vei vrea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
se vor arunca de la miază-noapte asupra lui, zice Domnul." 49. "Chiar și Babilonul va cădea, o, morți ai lui Israel, cum a făcut și el să cadă morții din toată țara. 50. Cei care ați scăpat de sabie, plecați, nu zăboviți! Cei din pămîntul depărtat, gîndiți-vă la Domnul, și Ierusalimul să fie în inimile voastre!" 51. "Ne rușinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine cînd au venit niște străini în sfîntul locaș al Casei Domnului." 52. "De aceea, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
nu eram în întârziere. Dar nu voiam să ajung la firmă la limită și îmi făceam griji. Îmi părea rău că îi lăsam pe oamenii aceia prăbușiți pe jos, dar era o zi prea importantă pentru mine și nu puteam zăbovi. Voiam să fiu cât mai departe posibil de pachete și am călătorit în ultimul vagon, al patrulea, până la Kasumigaseki. Când să trec la linia Marunouchi, totul din jur devenise întunecat. Eram răcită și luam medicamente, mă gândeam că asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
planurile Mele; da, Eu am spus, și Eu voi împlini; Eu am plănuit și Eu voi înfăptui. 12. Ascultați-Mă, oameni cu inima împietrită, vrăjmași ai neprihănirii. 13. Eu Îmi apropii neprihănirea, nu este departe; și mîntuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mîntuirea Mea în Sion și slava Mea peste Israel." $47 1. Coboară-te și șezi în țărînă, fecioară, fiica Babilonului, șezi pe pămînt, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor, căci nu te vor mai numi subțirică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
nimic interesant cu nimeni." Fusese mândră de lecțiile ce i le dasem și acum se găsea sacrificată că trebuise să renunțe la ele. (Mă refer la părerea generală pe care și-o făcuse, grație mie, asupra ocupațiilor intelectuale. În practică zăbovea pe cât putea la treburi mărunte și n-avea curajul să se apuce singură de ceva serios.) Am întrebat-o șovăind: - Ai fost a lui? - Nu, m-am prefăcut bolnavă. Acasă ceilalți îi făceau aluzii, și el,săracul, n-a spus
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se apropiară de casă, prin al cărei acoperiș de paie se strecura, răsucindu-se firav, fumul unei vetre. Când ajunseră la douăzeci de pași, figura masivă a unui bărbos în haine de țăran apăru în golul întunecat al ușii și zăbovi o clipă să-i cerceteze pe noii veniți. înțelese, cu groază, că erau din poporul cel mai sălbatic ce există între neamurile războinice: obrazul închis la culoare, fețele late, cu nasul turtit și obrazul însemnat de cicatrici încă de la naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mesei - o masă veche, lungă și cu scândurile desfăcute. Balamber încă se străduia să-și revină din tulburare. întunecat, nu-și dezlipea privirea de la Malaberga, acum aplecată deasupra flăcărilor: îi cerceta cu interes fiecare mișcare, iar mâna dreaptă încă îi zăbovea pe mânerul săbiei. Audbert, care îl știa cât e de impulsiv, nu-l scăpa din ochi, temându-se să nu facă vreun gest neașteptat și violent, cu consecințe imprevizibile. Ceilalți își strângeau degetele pe amulete și se uitau în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mirosuri înțepătoare și aburi unduitori. Sălașul sărăcăcios părea stăpânit de o atmosferă apăsătoare și aproape paralizantă, pe care cu siguranță o răspândea descântătoarea. La un moment dat, toți se porniră să urmărească năuci mișcările unui gândac de bucătărie, care, după ce zăbovise o vreme îndelungată pe marginea mesei, părea hotărât să traverseze tăblia în diagonală. Nu avu, totuși, o călătorie prea lungă, căci Kayuk, ieșind din nemișcarea sa, se întinse iute peste tăblie și îl strivi cu mâna desfăcută. Imediat, cu palma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
către victorie. Vorbele lui fură primite cu un cor de voci aprobatoare, cele mai animate fiind acelea din jurul său; Reiwalt se apropie de Waldomar. îi strânse mâna surâzător, pentru a-i arăta că îl sprijină până la capăt. Fără să mai zăbovească, Ademar îi chemă pe capii familiilor, dintre care mulți erau deja în picioare, să voteze ridicând mâna. în mod surprinzător, orientarea Invincibilului fu aprobată de toți, chiar și de Gualfard și fratele său, cu toate că ei fură mai reținuți în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai pot să întârzii pe aici. Urmară câteva cuvinte de despărțire, apoi Gualfard își îndemnă dereșul și, cu o mișcare scurtă a brațului, porunci oamenilor ce erau cu el să pornească. Cei patru huni și burgunzii rămași cu ei mai zăboviră câteva clipe, urmărindu-i cum se îndepărtau, în trap ușor, pe malul torentului, apoi Geremar i se adresă lui Balamber: — Bine, spuse, trăgând de hățuri și întorcând calul; așadar, vânătoarea începe din nou. Să căutăm să rezolvăm repede problema asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cred că trăsnetul m-a ucis și pe mine și nu-și închipuie că sunt încă urmăriți. Fără să-i răspundă, Geremar îmboldi animalul și se repezi la vale, urmat imediat de oamenii săi. De această dată, Balamber nu mai zăbovi; strigă în urechile calului și îl lansă, la rândul său, în galop, ajungându-i repede din urmă pe războinicii burgunzi. Sosiră la un pâlc de arbuști., iar Geremar, nepăsător față de tufele ce zgâriau picioarele cailor, se aruncă pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgunzii îl numeau „Taciturnul“ și îl socoteau, în ciuda caracterului său închis, cel mai demn succesor al lui Waldomar. Nobilii și capii satelor prezenți fură solicitați să mobilizeze toți oamenii apți la arme, inclusiv pe galo-romani. Sebastianus dădu asigurări că va zăbovi la Genava până la sosirea lui Etius, pentru a menține contactele cu Ravena și pentru a-l ajuta pe Gundovek la pregătirile de război. Odată luată inițiativa, capul burgund se arătă hotărât și neîndurător: toți oamenii din suita lui Gualfard, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Genavei, cu capetele plecate, cu o expresie tristă și rătăcită, oarecum halucinată, expresia cuiva care a pierdut totul și se străduiește să se gândească doar la ce are să vină: cel mai apropiat bivuac, adăpostul pentru noaptea următoare, refuzând să mai zăbovească asupra a ceea ce pierduseră, precum și asupra inevitabilelor neplăceri ce încă îi așteptau. în fiecare zi soseau orășeni, meșteșugari, negustori, dar și proprietari de pământuri și aristocrați de străveche stirpe romană, împreună cu fiicele lor cu tenul alb și veșminte imaculate - oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puteau duce. — Și animalele?... — Odolgan a găsit prin preajmă numai o jumătate de duzină de oi și un cal bătrân și bolnav. Nimic altceva. Atunci nu mai are rost să rămânem aici. Adună oamenii. Plecăm. înainte de a executa ordinul, Khaba zăbovi o clipă. — Războinicii sunt în culmea furiei. La Vesontio nu au avut mult timp să ia pradă și sperau să se întremeze aici; în loc de asta găsim numai sate părăsite. Am găsit și ceva grâu și... — Nu pot să fac nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față cu comandantul lor. Ei bine, avea să-i demonstreze cum știa să se comporte un ofițer roman: dacă aveau de gând să-l umilească, nu le va reuși. în sală se lăsase tăcerea. Ochii atenți și cercetători ai hunilor zăboviră îndelung asupra lui, fără ca vreunul din ei să spună ceva. în sfârșit Balamber, aruncând în spate osul pe care tocmai îl terminase de curățat, îi zâmbi cordial. — Salve, romanule! îi spuse în latină, ștergându-și gura unsă cu dosul mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tristă“ e o poreclă urâtă și nu ți se potrivește deloc. Tu ești o femeie frumoasă. O femeie minunată. Ea, încremenită cu spatele lipit de palisadă, cu mâinile la spate și gura încă strânsă de mânie, ridică din umeri. Sebastianus zăbovi încă puțin. — Ei, spuse, șovăitor, atunci adio. — Adio, îi răspunse ea, scurt. Nu mai era nimic de spus. Se întoarse și o apucă, demoralizat, nemulțumit de sine, pe drumul pe care venise puțin mai înainte. Ba da: o merita din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hazardate în prezența a doi ofițeri de rang. Spre deosebire de tânărul soldat, Maliban părea puțin interesat de conversație, ocupat fiind să-i șoptească propuneri languroase unei servitoare tinere și blonde, care tocmai adusese la masă al doilea ulcior de vin. Fata zăbovea, râzând, lângă el și rezista, în mod vădit fără prea mare convingere, îmbrățișării sale viguroase. Când Sebastianus, sătul de chicoteala lor neîntreruptă, își aținti asupra lui privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Livilla, cu ochii întorși, aluneca de-a lungul peretelui, iar soțul ei abia avu vreme să o sprijine. Făcându-și loc, o întinse cu spatele rezemat de perete și ceru apă. Hippolita chemă un serv să-i aducă, dar nu zăbovi acolo. îl văzuse în colț pe soldatul care-l păzea pe prizonier și voia să-i vorbească. Pentru a putea ajunge până la cei doi, trebui să străpungă mulțimea de refugiați și nu-i scăpă faptul că unii dintre ei, pierduți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse acestuia să-i lase să intre și pe cei ce stăteau în vestibul, ca să poată auzi și ei. în scurtă vrem,e încăperea se umplu, iar printre cei de față Sebastianus îl revăzu pe Rutilius, care, în mod evident, zăbovise în speranța de a afla veștile al căror purtător era Sebastianus. Invitat să spună ce știa, bagaudul se simți oarecum stânjenit, fiindcă până atunci își închipuise că urma să vorbească doar cu episcopul. în tăcerea plină de așteptare ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]