1,680 matches
-
formă colectivă de viață prin excelență, și acest lucru e suficient. Și prin ce-ar fi faptul acesta o descoperire? mă veți întreba. Concepțiile curente ascund de obicei că, în străfundul societății, se află masa, cam tot așa cum în om zace animalul sau în felul în care lemnul este disimulat de sculptură. Masa reprezintă materia primă a tuturor instituțiilor politice, energia virtuală a tuturor mișcărilor sociale, starea primitivă a tuturor civilizațiilor. Tarde și Le Bon au afirmat-o pînă în zorii
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
psihice observate. Persoanele cultivate, precum și publicul în genere, nu uitau încă experiențele fascinante legate de magnetismul animal, iar hipnoza era privită ca o nouă terapie. Ea era capabilă să aline suferințele, dar și să satisfacă dorința de vindecare magică ce zace ascunsă în fiecare dintre noi. Toată lumea se simțea interesată, intelectual și afectiv, de această acțiune directă a omului asupra omului. Oare se transmitea de la distanță, prin cuvînt, sau din aproape în aproape, printr-un fel de fluid electromagnetic care-ar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ucigașe! infame paricide! Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu, răpitor de zile cui ți-ai dat viață, nume! Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume CÎnd astă buturugă de arbor ars sub care Părintele tău zace ucis, fără suflare, Va da și flori și frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale În gura ta carată. Iar păn-atunce, iasmă ce a născut Păcatul, Legată-n Înfrățire cu Răul nempăcatul, În viață și-n mormîntu-ți În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita lui retorică literară (o scenă animată) În cea de a doua. Poemul coboară În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori - ............................................................... Gerul dă aripi de vultur cailor În spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zulnia. Acolo „s-au dat și s-au luat parolele”: acolo fusese semnat tratatul de vasalitate sentimentală. Ce-a devenit, unde-i, dar, copaciul mare? „Înțăleg, În țarnă toate Le-au prefăcut cruda moarte, Dar Încai țărna iubită De tine zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grindina trei zile-n șir, și n-a mai rămas nimic, nici de sămânță. Douăsprezece zile, douăsprezece zile fără încetare, a plouat torențial, nici măcar pe timpul lui Noe n-a fost un dezastru ca ăsta. Giorgio a căzut dintr-un măslin, zace-n pat și nu poate să se miște. Leonardo s-a înecat în puț. Perceptorii râdeau, gardienii intrau în colibe, scotoceau peste tot și uneori dădeau foc. Dacă în familie era vreo fată frumoasă îi propuneau s-o ducă să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să plutească, privind cu nesaț către lumea care începea să se dezmorțească și, mai ales, privind de sus către sine. Dintr-odată însă strigătul disperat al Melaniei rupse vraja. Ea rămase împietrită în ușă, uitându-se la fratele ei cum zace, cu capul căzut peste paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar lipsiți de lumină, cu gura strâmbă, amestecând sângele rănilor din colțul buzelor cu o spumă verzuie, ca de fiere. Golea o dădu la o parte și se apropie de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lovituri, bâte, cauciucuri cu șurub în vârf ori ghionturi și lovituri de picior. Uneori câte unul mai milos îi potolea pe ceilalți, alteori numai Dumnezeu se milostivea să-i oprească ori, pur și simplu, oboseau și, văzând că victima zace ca o cârpă, fără să se dezvinovățească sau să se apere, se plictiseau. Apoi cel căzut era ridicat de mâini puternice, astfel încât nici măcar să nu mai atingă pământul. Câte unul venea din spate și, socotind că nu fusese destul, îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Arhiepiscop B. Krivocheine, op. cit., p. 257. footnote>. Retragerea luminii și revenirea în sine a sufletului se face treptat, pentru ca acesta să nu sufere. Atunci când este părăsit și trăiește chinul despărțirii, cel lipsit de dulceața luminii se trântește la pământ și zace ca un mort, plânge, cheamă și imploră, cere iertare și speră în redescoperire<footnote Pr.Prof.Dr. Ioan C. Teșu, op. cit., p. 169. footnote>. Probabil unul din elementele noi pe care le-a adus Sfântul Simeon este acela că dinamica experienței mistice
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
pentru că peste problemele lui nu poți trece. Toți cei mari au pornit de aici, indiferent unde au ajuns apoi, și asta v-o spun tocmai eu, care visam la un moment dat să-mi scriu pe piatra de mormînt: " Aici zace cineva care nu l-a iubit pe Aristotel"." Urmează o splendidă incursiune în istoria semnificației lui Aristotel pentru destinul celor mari de la Renaștere până astăzi. Punctul doi, filozofia esopică, filozofia celor care au filozofat din resentiment, a bolnavilor și malformaților
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ești condamnat la neclintire. 6) În sfârșit, lupta cu un câine fioros. El sare, îl prinzi din aer de cap și cu o mișcare scurtă îi sucești gâtul. Lucrul pare nespus de simplu și lupta se încheie întotdeauna așa: el zace, mort, la picioarele tale. Toate visele acestea sânt repet, recurente: le visezi de mai multe ori într-o viață, cu o frecvență mai mare într-o perioadă a vieții decât în alta, dar întotdeauna cu același scenariu. Cel mai des
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din viața ta și pentru a suporta turpitudinea legată de ea. (Glucksmann a fost "maoist" în perioada '68-ului parizian.) Acest lucru vrea să spună că în fiecare dintre noi stă la pândă Răul, că în adâncurile fiecăruia dintre noi zace ― putând fi oricând activat ― Hitler, Stalin, Mao, criminalul, torționarul, violatorul. Lucrul mi se pare o enormitate. Cunosc o droaie de oameni care nu ar fi putut, nu pot și nu vor putea în veci ― prin liberă alegere ― să practice falaqa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înțelepciune chineză: "Un învățăcel râde de maestrul lui care îi vorbește doar despre moarte: "Îmi ții mereu discursuri despre moarte, dar de murit nu mori."" După care Kafka comentează: "Este nepotrivit să-ți râzi de eroul care, rănit de moarte, zace întins pe scenă și cântă o arie. Adevărul e că zăcem și cântăm ani în șir." Toată esența operei lui Cioran este prinsă aici. "Vorbiți de o viață despre sinucidere și totuși sînteți în viață." Această "întîmpinare" Cioran a auzit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai lesne decât cu germanii din Boemia" - zise mai deunăzi un om de stat care se interesa foarte mult de cursul lucrurilor în imperiu, după, cum ne informăm dintr-o știre demnă de crezut. Oare această vorbă fatală, în care zace atâta durere și atâtea consecințe teribile, să rămână, întotdeuna adevărată? Noi n-am cercat niciodată de a suprematiza pre germanii din Boemia, îndată ce vor voi să, facă pace cu noi, li întindem cu francheță și onestitate mâna noastră compatriotă, care
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
repede acasă, dar căzu înaintea porții și strigând după ajutor, fu pus de către calfele sale în pat, care-i și deteră, un antidot încît până acuma încă trăiește. Fata însă a murit chiar în acea sară de efectele otrăvii. Ea zace întinsă în bolta mortuară a spitalului sf. Spiridon unde, după cât auzim, astăzi se va face autopsie. [4 iunie 1876] {EminescuOpIX 124} MILETICI ASUPRA PRINȚULUI MILAN Ziarul unguresc Magyar Polgár, aducând știri asupra situației din Serbia, spune că Miletici (capul partidei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
lucrările trecutului, în prourmarea consecuentă a celor bine începute consistă misiunea generațiunii viitoare. Oamenii cari au început regenerarea națională ne-au dat ideea întregului ce noi avem a o realiza. {EminescuOpIX 459} ["DOMNILOR, PROGRESUL OMENIREI... "] 2259 Domnilor, progresul omenirei nu zace adesea în mulțimea geniilor săi - națiuni cu genii străluciți sunt adesea nefericite - ci în acele personagii mute ale istoriei care lucrează neobosit, fără altă răsplată decât conștiința datoriei împlinite, în fine progresul e în toți, nu în unul or în
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
conștiința națională română. Națiunea română voiește cultura, și cultura ei trebuie să fie una: omogenă la Prut și la Somiș, omogenă în sânul Carpaților cărunți și pre malurile umede ale Dunărei bătrîne! Și viitoriul, cultura viitoriului, unitatea spirituală a viitoriului zace în noi, în generațiunile prezintului! Cu mijloace despre cari comitetul dispune serbarea nu se va putea aranja în mod demn de umbra măreață a eroului la al cărui mormânt ne-am ales altariul, nu în un mod care să facă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Spuneam acum câțiva ani, la prezentarea pe o scenă românească a primei piese de Werner Schwab 1, că acesta "a scris așa cum noi nu avem curajul să visăm"; tot așa am putea spune că a exprimat realitatea inexprimabilă, cea care zace adânc, sub nivelul prim al percepției, și care rămâne pentru mulți o necunosctă permanentă. Piesele lui Schwab sunt texte despre o realitate pe care am vrea s-o ignorăm, sau s-o uităm, și care totuși există. E nevoie de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
aici. Nu în locul ăsta, ci într-un manuscris dramatic și pe o scenă de teatru, ȘI pentru că a apărut în calea experiență umană! sacului de plastic încă gol: asta este absolut îndeajuns pentru stârnirea unui spectacol de teatru. PENTRU CĂ indiferența zace peste conceptul de teatru asemenea unui om corpolent și fără viață: și de asta este uimitor de indiferent de unde iese la iveală o piesă de teatru, ce se petrece în ea și cum se înnoadă în sine. Întrebarea e numai
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Mariedl. (Grete s-a cocârjat pe scaun și tremură. Mariedl închide din nou ochii și vorbește.) MARIEDL: De acum, Freddy nu mai are nici un chef să-i vâre lui Grete degetul în cur. Se uită încurcat la dantura falsă care zace pe podeaua murdară. Și pentru că totul îi este atât de penibil, Freddy scoate banii din portofel. Taximetristul râde ca un tâmpit tot timpul și îi spune ceva lui Freddy despre un pângăritor de cadavre, când o vede pe Grete stând
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]