21,644 matches
-
destine manevrate de zei vicioși. Shakespeare avea să ironizeze sever acea lume în piesa Troilus și Cresida. Dar, mai apoi, odată cu tragedia, în spiritualitatea greacă neliniștea existențială capătă o măreție ne mai atinsă ulterior. Astfel, la Eschile omul înfruntă pe zei, la Sofocle înfruntă destinul orb, iar în teatrul lui Euripide omul se înfruntă cu el însuși, cu propriile patimi. Dar spaima spectatorului în vechea Eladă era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
era exorcizată de catharsisul indus prin elevata poezie a discursului scenic, gândirea înaltă și perfecțiunea artistică. Astfel, suferința îndurată de Prometeu este infinit întrecută de focul răpit și dăruit oamenilor, lumina minții care, într-o zi, îi va judeca pe zeii răzbunători, astfel că oamenii îi vor alunga din Olimp. Sublimitatea morală întrece sacrificiul la care sunt supuse Antigona și Ifigenia. Pentru Omar Khayyam totul este nimicnicie. Oamenii sunt jucării de care timpul se amuză și apoi le sfarmă și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lungi de fericire cu numeroase nume de inspiratoare, trecând prin perioada clasică, a Elegiilor romane și cea persană, din Divanul Apusean-Răsăritean, periplul bogat al inimii se încheie cu neliniștea din Elegia de la Marienbad în care bătrânul bard se plânge că zeii dragostei l-au părăsit, după ce la 73 de ani o cere în căsătorie pe Ulrike von Levetzov, având doar 20 de ani, iar aceasta îl refuză. În ce privește pe Faust, după o viață reală trăită în neliniștea metafizică a cunoașterii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mereu a ceva nou: "Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe ?/ Au fond de l'Inconnu pour trouver du nouveau!"; neliniștea prăbușirii în neant: "Avalanche, où veux-tu m'emporter dans ta chute?"; neliniștea indusă de orologiu, acest zeu sinistru, impasibil, care șoptește neîncetat: "Amintește-ți, abisului îi este mereu sete, clepsidra se golește/ În curând va suna ora când divinul Hazard/ Sau augusta Virtute, soața ta încă virgină / Și până și Remușcarea toți îți vor spune: "Mori, laș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
luceafărului, iar acesta le amintește condiția norocului plătit cu perisabilitate. Neliniștea decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
toată rostogolirea veșniciei. Iar răul este condamnat într-o serie de postume, mai ales în Confesiune, odată cu demiurgul, care pare că l-a creat pe om cu neînțeleasă cruzime. Absurdul suferinței, al răului și al pieirii, precum și al comportării unor zei, este scos în evidență și condamnat încă din legenda sumero-babiloneană profund pesimistă, Ghilgameș. În tragedia Troilus și Cresida, Shakespeare a condamnat absurdul crimelor sadice, dar considerate "eroice", din Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Epopeea sumero-babiloneană din zorii culturii universale, Ghilgameș, este un poem al meditației asupra suferinței, creație unui popor profund sensibil la tragismul ființei umane. Și este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul fiind convins de injustiția unor zei capricioși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul fiind convins de injustiția unor zei capricioși și vicioși. Ieșirea cathartică era eroismul demnității umane, a suferinței omului agresat de nedreptatea divină. Era un mod suprauman de afirmare a umanului. Pentru ca omul să fie creat și să fie creator, a fost necesară suferința lui Prometeu. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
basmul, mitul este un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil al frumuseții omenești, al frumuseții divine. Al doilea copil este religia, sunt zeii, afirma Hölderlin. Armonia Constituită din triada melodicitatea, metrica și logica internă armonia dezvoltă virtuți sine qua non pentru ființa unui poem. (Baudelaire considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ghilgameș, Cartea sapiențială egipteană, Vechiul Testament, presocratici și până la Leopardi, Eminescu, Trakl, Ungaretti ș.a. Că "toți trăim moartea, ne trăim propria moarte", a relevat încă Heraclit și a fost reafirmat de Hölderlin. De vină au fost considerați în diverse culturi, fie zei vicioși, ca de pildă la asiro-babilonieni, fie Maya și zeița Kali la indieni, fie o lege incomprehensibilă precum moira în Grecia antică, fie rătăcirea omului în complicitate cu un șarpe, cum a imaginat mitul iudaic. Vechiul Testament este o oglindă cvasi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rând. (Și ecouri în timp obsesia pansexualismului universal la Siegmund Freud, Sodoma și Gomora lui Marcel Proust, mărturia licențioasă, într-o frază unică pe zeci de pagini, la sfârșitul cărții Ulise a lui James Joyce ș.a.). Iar adorarea lui Iahve, zeu exclusiv al unui singur popor, va culmina cu răstignirea lui Iisus, cel care avea să proclame iubirea universală, replică la otrăvirea de către Greci a lui Socrate, cel ce instaurase rațiunea universală. Simbolul imposibilității de a evita jertfirea umană culminează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a deconstrucției. Neomodernismul: Ana Blandiana Adrian-Dinu RACHIERU Romanul politic și pactul ficțional Theodor Codreanu în imaginarul criticii Ediție îngrijită de Lina Codreanu In honorem Elvira Sorohan Coordonatori: Bogdan Crețu, Lăcrămioara Petrescu * Teotihuacan (vechi oraș aztec): "Locul (templul) unde omul devine Zeu." ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mult deputăția încât a obținut-o. Procedeul a fost simplu: înaintare pe extremă, fără intenții ofensive evidente (ca să adoarmă vigilența adversarului), după care a tras un neașteptat șut în plin și... gol! Cum s-au întâmplat lucrurile? Ei, bine, tot zeii sportului i-au fost favorabili!... Că era într-o duminică de campionat. Mergând spre stadion, trece prin „parcul de cultură și odihnă” Pușkin, unde o cunoaște pe Dorica, singura fată a „secretarului unu”. Ea, cu pretenții de cultură (fără odihnă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
vreun preambul. Așa o fi... — Eu i-am zis și lui Ionel, băiatul ăl mare, să găseas că o fată cuminte, să se înțeleagă, că uite, bărbată-miu, Dum nezeu să-l odihnească, era așa un om, pâinea lui Dumne zeu, nu alta, o dată n-a ridicat glasul la mine... Era inginer. Eh, ce de-au mai trecut anii... Și Ionel ăsta al meu..., cică nu-i trebuie lui însurătoare, că dacă vrea să-l spele și să-l calce cineva
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cumpărată pe o sticlă de coniac țoptzeci și cinci de lei suta) în tinerețe, la 2 Mai, de la un vânzător îmbrăcat sumar, în sensul că nu avea slip. Își aprinse un kent și se lăsă luat de valul amintirilor. ZÂMBETUL ZEULUI RESTAURANTELOR DE MÂNA A DOUA Într-un restaurant de mâna a doua, niciodată, indiferent de oră, chit că vii în fiecare zi, șapte zile din șapte, o lună bătută pe muchie, un an, niciodată fețele de masă nu sunt curate
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ai putea vedea coborând din sferele lui înalte direct în pielea de om, desfigurat, supus furiei de cea mai joasă speță. Cerându-ți banii pe consumație, gata să sară la bătaie. Și totuși nu ai curajul. Cum să pretinzi unui zeu să tropăie ca un descreierat? Să se burzuluiască... Să se umfle în pene ca un cocoș... E prea mult. Nici chiar tu, după ce ai îndurat atâtea umilințe, nu poți. Ceva te face să te abții, să-ți calci pe inimă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
umfle în pene ca un cocoș... E prea mult. Nici chiar tu, după ce ai îndurat atâtea umilințe, nu poți. Ceva te face să te abții, să-ți calci pe inimă și să aștepți la masa ta, cuminte și obedient, ca zeul să-și întoarcă fața lui ca un soare către tine, semn că te-a recunoscut și că nu mai e mult până ce îi vei intra în grații. Pleci lăsându-i toți banii, rușinat de hârtiile alea boțite și scămoșate pe
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ai scos de pe fundul buzunarelor. Impresia este că tot nu i ai lăsat suficient. Chiar înainte însă de a părăsi birtul, darul divin îți pogoară în vintre, în creier, îți întunecă judecata, îți amăgește simțurile, te biciuește în măduvă: oh, zeu al tuturor zeilor, mie, unui muritor oarecare, demn de toată mila, supus poftelor lumești și foamei trupești, mi-ai zâmbit!!! Din străfundurile alambicate și nerecunoscătoare ale ființei tale, regreți parcă puțin că nu ți ai oprit 5 lei de metrou
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
fundul buzunarelor. Impresia este că tot nu i ai lăsat suficient. Chiar înainte însă de a părăsi birtul, darul divin îți pogoară în vintre, în creier, îți întunecă judecata, îți amăgește simțurile, te biciuește în măduvă: oh, zeu al tuturor zeilor, mie, unui muritor oarecare, demn de toată mila, supus poftelor lumești și foamei trupești, mi-ai zâmbit!!! Din străfundurile alambicate și nerecunoscătoare ale ființei tale, regreți parcă puțin că nu ți ai oprit 5 lei de metrou. SĂ NE IUBIM
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
existențiale despre viață și om. Bătu darabana a pagubă. Își imagină cum, de partea cealaltă, legată cu fire invizibile, liniștea încăperii era violată ritmic de țârâitul telefonului. O dată, de două ori, de trei ori. Nimeni. Curajul nu îi fusese răsplătit. Zeii nu iubeau azi îndrăzneții. Gigi Pătrunjel simți un pește rece zbătându-i-se în stomac, nițel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă și încercă să-și regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată, fără teama de a fi
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
va putea face cu ea... Poate cineva va crede că se va ajunge să se facă oameni în eprubetă, prin sinteză chimico-organică, îndrăznește să insinueze Sinforiano, care este înscris la științele naturale. Nu spun nu, pentru că omul care a făcut zeii după chipul și asemănarea sa, este în stare de orice; dar este evident că se va ajunge să se facă genii prin intermediul pedagogiei sociologice și într-o zi toți oamenii vor fi genii... și înghiți o nucă. Dar ce teorii
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
atent, mort pentru că îl aruncăm din propriul teren, din acela care dă roade comune, dar utile. Nici pentru asta nu te lăsa ghidat de alții, de căldărușa lui Odin. Sunt aceștia cei care ridică în semn de salut pălăria, ca zeul scandinav, o mare căldare, o enormă formă de brânză, a cărei margine le cade până la călcâie și care îi privează de a vedea lumina; merg cu o imensă formulă, în care cred că încape totul, pentru a o aplica, dar
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
fără copii, Apolodoro, fără copii... Suspinele îi îneacă cuvintele. Băiatul și bătrânul se îmbrățișează plângând. Vai, ce fantezii! Ce iluzii! Ce iluzii acestea ale morții vieții și cele ale vieții morții! Avem dreptul la viață? Avem datoria să murim? Existența zeilor! Existența zeilor! Ființă nemuritoare! Moartea! Mira! Și îi arată o hârtie în care sunt scrise nume de înțelepți, filosofi, gânditori, urmate de o cifră: Kant, 80; Newton, 85; Hegel, 61; Hume, 65; Rouseeau, 66; Schopenhauer, 72; Spinoza, 45; Descartes, 54
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Apolodoro, fără copii... Suspinele îi îneacă cuvintele. Băiatul și bătrânul se îmbrățișează plângând. Vai, ce fantezii! Ce iluzii! Ce iluzii acestea ale morții vieții și cele ale vieții morții! Avem dreptul la viață? Avem datoria să murim? Existența zeilor! Existența zeilor! Ființă nemuritoare! Moartea! Mira! Și îi arată o hârtie în care sunt scrise nume de înțelepți, filosofi, gânditori, urmate de o cifră: Kant, 80; Newton, 85; Hegel, 61; Hume, 65; Rouseeau, 66; Schopenhauer, 72; Spinoza, 45; Descartes, 54; Leibnitz, 70
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
se învăluie în ridicol; în grotesc, tragicul adevărat. De la sublim la ridicol nu e decât un pas, un pas spre interior, cel care face ca sublimul să se sublimeze, încă mai mult, să se convertească în sublimat corosiv. Dacă aveam zeii și aveau să trăiască cu oamenii, ar fi rezultat ființele cele mai grotești. Și își adaugă Apolodoro: Ce ridicol, ce sublim trebuie să fiu! Demisionez... demisionez... și așa ridiculitatea mea se va sublima... demisionez... Dar mai-nainte, fă copii, Apolodoro
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]