1,209 matches
-
amintiri, cum se umplu măslinii primăvara de sevă. Și sînt fericit că nu m-am Înstrăinat. Deasupra mea păsările zboară, țipînd de bucuria zborului, Însă eu știu că dincolo de gloria care uită se ascunde moartea. Brațele lipite de nisipul fierbinte zvîcnesc și-n loc de sînge curge parcă prin mine ceea ce Îmi amintesc. Și sînt gata ca Sisif să iau iarăși muntele pieptiș...) E limpede de ce l-au sancționat grecii pe Icar, cu toate că Anteu nu neagă zborul și aripile, ci le
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici În atelierele sculptorilor de la apogeul clasicismului grec. Acolo sînt zeii, iar el e totdeauna de aceeași parte cu Oedip, unde zvîcnește un sînge plin de speranța și de temeri. Dar oare e adevărată această observație? Romanii Îi aduceau lui Pluton sacrificii numai pe Întuneric și numai victime negre; acestea erau transformate În Întregime În cenușă și preotul nu rezerva nimic pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Are sens să-mi amintesc acum atîtea ezitări de care m-am făcut vinovat? CÎnd cerul e atît de albastru și vîntul sărat și umed Îmi limpezește privirea? Dar dacă Îmi voi retrage mîinile speriat de cîte ori voi simți zvîcnind propriul meu sînge sub Întrebări, ce rost mai are să scriu? Deschizînd buzele pe obrazul Întors spre trecut, Ianus ar vorbi nu ca un zeu, ci ca un om. Ca Oedip. Am recunoaște În ceea ce spune Încăpățînarea cu care totul revine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
l smulse, lăsând-o cu o mare jale și cu un dor nestins. Carina și Valentin făcuseră tot ce trabuiau să facă. Nu aveau ce să își reproșeze. Aproape că se ruinaseră; în ziua de 4 martie ’75 inima pruncului zvâcnise pentru ultima oară. În timpul predicii în drum spre locul de veșnicie, ea leșinase iar când își revenise avea impresia că în sicriu în locul pruncului vedea un îngeraș imaculat, care o implora să îl ia în brațe, tânguindu-se. Trupul îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
impresia că în sicriu în locul pruncului vedea un îngeraș imaculat, care o implora să îl ia în brațe, tânguindu-se. Trupul îi tremura fără să o mai asculte. Cu cât cortegiul funerar se apropia de cimitir, cu atât inima îi zvâcnea într-un ritm alert. De pe chipul ei dispăruse culoarea, era galbenă ca pielea unei găini, iar glasul îi era slab, abia șoptit. Era moale ca o jucărie din cârpe, iar pulsul la încheieturi îi era slab. Mintea nu și-o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sărbătorilor de iarnă. Afară stătea mai degrabă să plouă decât să ningă. În seara aceea de decembrie Carlina nu putu să doarmă, nici să respire normal nu îndrăznea. Trecuse parcă ani până când Valentin venise din stațiune acasă. Inima se răzvrătea zvâcnind mai tare și într-un mod neașteptat, iar răsuflarea îi devenea mai grea de parcă ar fi mers zeci de kilometri. Își simți corpul rece și transpirat, elemente care generau starea în care se găsea, la toate acestea se mai adăuga
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Se născuse în ultima zi de vară a anului ’76, ora 10 dimineața, cu o greutate de 3.4 kg și 55 cm lungime. Gâfâind epuizată, trecuse prin momente grele. gemea de durere și era aproape de pierderea cunoștinței. Inima îi zvâcnea încet, aproape fără puls. În ciuda a ceea ce se petrecea în interior, afară era o zi din cele mai frumoase. Era însorită, așa încât trebuia să îți protejezi ochii cu ochelari de strălucirea ei. Îi era greu să se controleze de la brâu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
picioare, având nevoie mai mult ca oricând de o baie corporală după naștere și o îngrijire specială pe perioada de lăuzie. O curprinse o teamă, o neliniște, iar corpul îi tremura ca o rufă în vânt făcându-i inima să zvâcnească cu putere în pieptul micuț și bombat de furia laptelui. Tremurându-i bărbia, mototoli o batistă în mână, ștergându-și lacrimile care ieșeau din suflet. Cercetă pentru a nu știu câta oară starea generală a lui Alin cu niște ochi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
plecarea ei. Pur și simplu făcea ce simțea că trebuia făcut încă de mult. Lăsase în urma ei toate visele, toate amintirile, lumea din care făcuse parte. Totul. B. Un salt în necunoscut Era pentru ultima oară când inima îi mai zvâcnea în acel loc care îi amintea de atâtea și atâtea lucruri frumoase și urâte. Încuie ușa, închizând înăuntru ultima zvâcnire a suferinței ei, amintirile ei laolaltă cu toată agoniseala pe care încăperile o păstra mărturie. I se rupea inima când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oară desluși cuvântul scris cu majuscule ,,Solnok”. Era denumirea unui oraș ales la întâmplare din Vestul țării, dincolo de graniță. Fiecare respirație îi era din ce în ce mai grea și anevoioasă. Psihic era epuizată, iar plămânii parcă îi ardeau de atâta efort. Picioarele îi zvâcneau dureros în pantofiorii cu care stătuse încălțată atâtea ore. Stomacul se răzvrătea neavând în acel moment nici o posibilitate de a-l potoli. Își adună toată energia pozitivă, ridică repede capul și privi cu fermitate înainte. După ce coborâse din tren o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceva absolut, iar el știa exact ce anume îi va lipsi așa de mult. Nici farmecul vieții, nici cei din jurul tău nu pot săți înlăture acel profund sentiment. După ce făcuse această descoperire se simțea mai agitat ca înainte. Capul îi zvâcnea de durere. - Mamă, te rog fă-mi și mie un ceai. - Da. Tocmai îmi făceam și mie unul. Cel mai indicat este cel de mentă cu mușețel. Te liniștește cel mai tare. Carlina mai adăugă:Să ai grijă de Victoria
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Cine ar fi putut dormi în circumstanțele de față? Îl așteptase toată noaptea de pe undeva să apară. Așternutul era vechi și șifonat demult. Nu îndrăznise să se facă mai comodă, capul și-l simțea ca prins într-o menghină; îi zvâcneau tâmplele. Se simțea îngrozitor și se întreba ce căuta ea acolo. Oare de ce fusese atât de bădăran cu ea?! Nu mai era deloc politicos! Se purtase urât cu ea, caraghios... Toate amintirile cu el îi bâzâiau prin creier aidoma unei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
este colega mea... Ce, credeai că n-o să-mi spună? Proastă părere mai aveți voi, bărbații, despre noi, femeile. Ce pretenții mai putem avea de la alții, cînd tineri cu studii superioare absolvenți ai Universității! se poartă astfel?!... Îmi aud tîmplele zvîcnind puternic, îmi simt obrajii cum îmi ard și nu-mi doresc decît să ies din acest birou, să fug cît mai departe. Altfel, dacă mai întîrzii o clipă, voi crăpa de rușine. Mă trezesc pe scara de serviciu, așezat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura mea îi cuprinde gura într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii închiși, brațele fără vlagă, căzute lîngă corp, picioarele desfăcute, iar fusta ridicată mult, deasupra genunchilor. Ochii mei o măsoară de cîteva ori, aștept o reacție din partea ei, dar nu-i văd decît pieptul mișcîndu-se ritmic și degetele mîinii stîngi zvîcnind de cîteva ori. "Ce brută am putut fi!!", îmi spun și mă înfior ca scuturat de friguri. Mă apropii de pat, mă aplec, întind mîna și-i cuprind umărul. Cristina..., șoptesc eu, dar ea rămîne nemișcată, cu ochii închiși, mulțumindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Șef stă cu privirea fixă, undeva spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă ar ofta. În lumina slabă a becului de deasupra capului, văd cum un mușchi de sub ochiul drept începe să-i zvîcnească. Păcat! murmură el. Eu trăiam împăcat cu gîndul că am făcut-o spre binele dumitale, dar... Ce faci, mai scrii? mă întreabă, schimbînd tonul. Da... Asta e bine și mă bucură. Ai grijă: în pasiunea dumitale de-a scrie, te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a fi cu ochii în patru, încă și mai mult decât până acum. Ieri-noapte, locatarul din apartamentul de deasupra noastră, un evreu burghez, a plecat la ora trei la via lui, cu tărăboi, și m-am trezit brusc, cu inima zvâcnind, fiindcă mi se păruse că la ușa noastră se bate. Cât despre rochii, n am să uit niciodată pasajul din scrisoare în care îmi descrii bucuria ta când le-ai găsit, cum au stat întinse pe divanul tău, cum te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
își dau cuvântul meu solemn că, dacă faci asta, n-am să mai vorbesc în viața mea cu tine. — Sunt total de acord. Haide, Becky. Îmi ia mâna și eu îl urmez, împiedicându-mă ușor de covor. Chipul lui Elinor zvâcnește iar și, spre stupefacția mea, pentru prima oară în viață, o privesc cu ușoară simpatie. Pe care însă, în clipa în care îi întoarcem spatele și ieșim cu pași mari din apartament, mi-o înăbuș instantaneu. A fost cât se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
unde globurile felinarelor Înalte din mijlocul lor Își răspândeau deja licărul lunar. Pe tavan se mișcau umbre transparente. În tăcerea aceea, zgomotul sec produs de căderea unei petale de crizantemă pe o masă acoperită cu marmură Îți făcea nervii să zvâcnească. Budoarul mamei avea un bovindou foarte potrivit pentru a privi afară pe strada Morskaia În direcția Pieței Maria. Lipindu-mi buzele de țesătura subțire care acoperea geamul, savuram Încet răceala sticlei prin acel voal. Din acel bovindou am urmărit, câțiva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se instalează gemând și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit din buze al vizitiului, cei doi cai negri, Zoika și Zinca, Își Încordează picioarele, dau din copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce sania grea se smulge din lumea ei de oțel, blănuri și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
galben-pal cu pete negre, cu franjuri albastre și câte o bulină de cinabru deasupra fiecărei cozi negre tivite cu roșu de crom. În timp ce examina floarea plecată pe care stătea agățat cu corpul său acoperit de puf, ușor Încovoiat, continua să zvâcnească fără astâmpăr din marile aripi, și eu l-am dorit cu atâta ardoare cum nu mai dorisem nimic până atunci. Sprintenul Ustin, instalatorul casei noastre de la oraș, care dintr-un motiv comic (pe care-l explic În altă parte) s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
marilor poeți ruși am descoperit doar două imagini lepidopterice cu adevărat plastice: impecabila evocare a ceea ce este cu siguranță un fluture Turtoiseshell, realizată de Bunin: Și iată cum În cameră zbura Un fluture, mătase colorată, Bătând din aripi și foșnind, zvâcnea Pe un tavan albastru... și monologul Fluturelui lui Fet: De unde vin și Încotro mă-ndrept Să nu mă Întrebați; Acum respir pe-o grațioasă floare Să nu mă deranjați. În poezia franceză te impresionează cunoscutele versuri ale lui Musset (din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
burniță, dar extrem de palpitantă, de la San Sebastián. Ultima imagine mă arată pe mine purtat de Linderovski de-a lungul promenadei. Picioarele lui lungi se deplasează cu un soi de vioiciune de rău augur și Îi văd mușchii fălcii sumbru Încleștate zvâcnind pe sub pielea bine Întinsă. Fratele meu, un băiețel cu ochelari, În vârstă de nouă ani, pe care se Întâmplă să-l țină cu cealaltă mână, o ia mereu Înainte ca să mă privească Îngrozit și curios, ca o mică bufniță. Printre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
măsuram Încăperile casei. Sau, dacă luăm În considerare etapa șederii pe scaun, Îmi dădeam seama brusc că un fel de mâncare, pe care nici nu-mi aminteam să-l fi ales, era luat de la masă și că mama, căreia Îi zvâcnea obrazul stâng ca atunci când era supărată, urmărea cu atenție, din locul ei de la capătul mesei lungi, indispoziția și lipsa mea de poftă de mâncare. Eu ridicam capul ca să dau o explicație - dar masa dispăruse și eu ședeam singur pe o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu cel al unchiului meu) și acesta apărea În toate filmele pe care le făcea. Mojuhin venea spre conac Într-o sanie elegantă și Își fixa privirea de oțel asupra unei ferestre luminate, În timp ce un mic mușchi devenit celebru Îi zvâcnea sub pielea Întinsă a fălcii. Când nu mai erau muzee și cinematografe care să ne găzduiască și abia se lăsase noaptea, nu ne mai rămânea decât să explorăm pustietatea celui mai mohorât și mai enigmatic oraș din lume. Umezeala glacială
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]