1,257 matches
-
și al artei este revelația. Arta nu trebuie să fie neapărat ... sedativă. Pe artiști îi dezbină politica. Dar și cultura. Rezistă arta proiectată să tulbure. Grijile existențiale ne împuținează măduva creației. Capodoperele împing spiritul spre absolut. În poezie, sensurile cuvintelor zvâcnesc precum stridiile. Poeții au acute cardiopatii sufletești. Arta - acest mercenar în slujba frumosului. Arta - acest tulburător concubinaj al zbuciumului cu lumina. De mii de ani, arta stoarce cu disperare sensurile vieții. Debutantul nu - i permite nici lui Dumnezeu să - l
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în el o suferință aprigă. „Eu sânt bătrân... și, dacă, fata, ferească Dumnezeu, rămâni fărî tată!“ Gândul ăsta îl doborî cu totul... îi venea să urle ca lupii. Aceleași gânduri îl luaseră în stăpânire și pe Anton... În zori, când zvâcni prima fluturare de lumină, Anton încă nu pusese geană pe geană. Se ridică de pe laiță și se pregăti de plecare. Dimineața era răcoroasă, cu cer senin, vântul sufla slab dinspre miazăzi, vremea era bună... Ceața așternută pe vale de decuseară
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
recunoscu lupoaica din noaptea aceea, dinspre Bobotează, când s-a născut Anuca, și el a împușcat-o în picior. Și, iarași, cu o ultimă sforțare, animalul căscă larg gura, vrând parcă, să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnind fără întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Și, atunci, peste urletele prelungi de chemări ale străbunilor, înainte ca prădătorii să pornească la atac, ca un trăsnet căzu detunătura, care vui năpraznic peste pădure, răscolind văile cu ecou vălurit. Cu un salt larg, lupul ochit drept în cap, zvâcni lunginduși trupul în aer,cu labele spre cer, de parcă ar fi vrut sa se agațe cu ghearele. Era imens... părea nesfârșit de lung. Încă o zvâcnire spre cer, cu o răsucire în aer și se prăbuși la pământ zvârcolindu-se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
unei cascade. Clănțănind dinții cu o căutătură sălbatică în ochi, mârâind amenințator, lupul era gata să se arunce și să sfâșie. O spaimă cumplită îl înfricoșă, și o subită teamă de moarte îl cuprinse; își închise ochii strâns așteptând... și, zvâcni. Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat... un icnet subțire, jalnic, și frumosul animal se rostogoli în vale, întinzându-se moale, nemișcat, pe omătul alb. Cu o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
inima lui, care îl crescuse... Dar el nu-l mai auzi. Poate și lupul avea lacrimi în ochi... plângea... În ceardac se auziră pași... zgomot de om.. Afară se făcu răcoare, zorile începură să se ivească... În zare, de după creastă, zvâcni prima fluturare de lumină... Și, iarăși zilele și săptămânile... se scurseră... așa-i rostul lor, să se scurgă... CAPITOLUL XI Mărețul codrilor Hățișurile de fagi piperniciți se întindeau până sub creasta Mălușteniului... Acolo începea pădurea de fag și gorun. Mierlele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un copac doborât, intră în tufișuri și înlemnește în apropierea unor urzici care se mișcau... doar, ciotul de coadă tresare agitat, în răstimpuri. Din nou se târăște mai aproape, apoi un salt și aterizează în încâlcitura de vrejuri. Dar, iepurele zvâcnește și scapă... Parcă rușinat, „vânătorul rege“ se strecoară mai departe... se cațără pe un copac răsturnat și se întinde de-a lungul lui, și curând ai fi zis că a adormit cu adevărat. ...Noaptea își toarce caierul mai departe... Bufnița
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dor de bunicul ei, bătrânul Toma. Drumul spre cimitir cotește mereu, pe coastă, căutând pante mai blânde. Pe partea dreaptă, se cască o vale care pornește de sus de pe coamă și se lățește treptat până în vale, în șes. O pasăre zvâcni dintr-un tufar de cătină, fâlfâind aerul cu aripile într-un șuierat ascuțit, și se afundă în crâng. Tufișuri și hățișuri, clătinându-se de vietăți, mărginesc drumeagul până sus. De departe, acolo sus se vede pâlcul de salcâmi înalți... Acolo
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la birouașul său retras, ca să dea bine în ochii supervizorului său, el băgă de seamă că parcă ceva îl tot supără și nu-i dă deloc pace. De fapt, simțea din ce în ce mai limpede cum sufletul i se întunecă, iar inima îi zvâcnește cu putere, prinsă parcă de o gheară ascuțită și neîndurătoare. Avea impresia vagă că uitase ceva acasă dimineață - deși nu știa ce - și simțea inexplicabil fiori tot mai mari de amețeală și de dor față de aceasta. Avea un puternic tremur
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ferească cu succes. De regulă, în astfel de momente, furia Victoriei se învolbura și mai mult, tot sângele i se urca repede la cap, se aprindea la față și începea să tremure de nervi. Se tulbura foarte tare. Aproape că zvâcnea ficatul în ea. Devenea de-a dreptul incapabilă să mai răspundă de faptele ei. Iar astfel de accese de isterie erau foarte dese la dânsa, din păcate. Ea dintotdeauna îi reproșase lui Șerban că numai el singur este de vină
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atenționare: “Te rog ca diseară să nu întârzii” m-a făcut să cred că nu voi fi doar eu cu bătrânul; poate vor fi prezente și cele două femei: Zâna și Sevastița. Îndată ce bătrânul a intrat în chilie, cu inima zvâcnind, m-am repezit să văd dacă nu găsesc vreo noutate în camera mea. Nu. Nu era nimic deosebit... După ce am mâncat, spre deosebire de celelalte zile când trebuia să mă întâlnesc cu bătrânul, m-am întins în crivat, cu gând să împuținez
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
așa de gros! Altceva este cînd botul este subțire. Frasin rîde cu lacrimi de gluma subțire a femeii. Descurcărețul Dan Hurmuzache se culcase pe la ora 8 seara și pe la 2 noaptea s-a trezit. Capul îl durea îngrozitor, tîmplele îi zvîcneau să se spargă și, colac peste pupăză, îl durea îngrozitor și în gît. Bolnavul de mahmureală încearcă să recapituleze ziua de ieri. Constată că de la ora 14 filmul s-a cam șters. La orele 10 dimineața a venit șeful la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în siguranță, încercând să reconstitui evenimentele și oamenii din trecut - o viață de șaisprezece luni de fapte prăfuite, povești statice și tăcute săpături arheologice. Dar ziua de astăzi schimba totul. Lumea din jurul meu se transformase într-un lichid încins, viu, zvâcnind de întâmplări reale care se petreceau acum și care-și întindeau necunoscutele degete ale posibilității spre viitor. Pentru mine, schimbarea de perspectivă era uriașă; o schimbare în natura timpului, o derulare rapidă a lucrurilor care nu putea fi încetinită sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau spune și totuși... și totuși, o parte nefamiliară din mine, din adâncul ființei mele, spunea ar putea fi singura metodă prin care lumea asta frântă să-și afle din nou coerența. Am încuviințat, m-am trezit pe dată, mâna zvâcnindu-mi pe pahar. Somnul dăduse să mă înhațe și eu mă prinsesem cu unghiile de marginea lumii conștiente în ultimul minut. Am ridicat paharul și am aruncat o privire insistentă la fâșiile de hârtie dinăuntru. Nici o schimbare. — Așa-i, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fuste despicate, bustiere transparente, portjartiere, uneori un body deschis Între picioare. Vulva ei era delicioasă, excitantă, se umezea imediat. Petreceau seri minunate, cum Bruno nu sperase să trăiască vreodată. Uneori, când o penetrau mai mulți bărbați la rând, inima Christianei zvâcnea, Începea să bată prea tare, transpira mult dintr-odată, iar lui Bruno i se făcea frică. Atunci se opreau; ea se ghemuia În brațele lui, Îl săruta, Îi mângâia părul și gâtul. 21 Desigur, nici asta nu era o soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
piuituri, bîzîiala gîzelor care-și schimbau locul pe gardurile înfierbîntate. De cum treceam poarta spre luncă, intram însă în liniște, într-o lume ce se preschimba în fiecare zi. Un hulub huruia nostalgic. Un drumeag începea să înverzească. La capătul lui zvîcneau păsări din trifoaie vechi; mi se strîngea inima. Mîna bunicii simțea fiorul și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Părea că sub cer plutesc petale străvezii care strălucesc ireal în soare. Un joc naiv și delicat de artificii conjura furtuna să se depărteze, pierzîndu-se sub imensitatea norilor ca un țipăt sfîșietor, dezorientat și fără de proporție. În inimă, brusc, îmi zvîcnea spaima. Viața urma un curs pe care eu nu i-l cunoșteam. Înainte de a vesteji, razele vii, razele moarte s-au sărutat pe pleoape. Plin de nostalgii, în fiecare primăvară cutreieram măgurile din împrejurimi. Mă copleșea, în țintirimul în care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
spuneam, un bărbat pe bicicletă nu poate arăta prea rău. Eventual un pic ridicol, așa, Îmbrăcat În negru, cu pantofii lui cei mai buni. Încercam să fac Însă ceva să mă simt bine. Pedalam deja cu putere, Îmi simțeam inima zvâcnind greoi, Împingând sângele ce mă clătea pe dinăuntru. Respiram adânc palele de aer răcoros și nu prea curat, dar plămânii Îi simțeam oricum mizerabili. Fumasem mult cu o seară Înainte, cam peste puterile mele, ca să zic așa. Dar ăsta sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de mine, Îmi șoptește la ureche: - Ia tu camera și vino cu Leac la mine. Făceam schimb de roluri: acum ea avea drogurile, eu trebuia să filmez. Andreea pleacă, urcă În jeep-ul argintiu al senatorului. Ăla demarează scrâșnit, Andreea zvâcnește pe scaun, o văd prin geamul deschis, cât pe-aci să-și rupă gâtul. Mie nu știu ce-mi vine, nu mă duc imediat spre mașina În care aștepta Leac, urc din nou la bar și cer nota. O grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
urcă pe umăr, coboară pe omoplații transpirați, șerpuiește din nou În sus, spre ceafă, spre creștet, pe frunte Își pierde vigoarea, strivit de peretele la care mă holbez și de care mă sprijin cu toată greutatea. Îmi Încord mușchii gâtului, zvâcnesc, Îmi desprind fruntea de zid, mă clatin, aud clinchetul gheții din paharul plin pe jumătate cu votcă. Mă clatin Încă, dar duc paharul la buze, privesc În jur pe deasupra lui. Andreea e la trei pași de mine, ține În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Îi văd părul smolit răsfirându-se, lucios, peste umerii fragili. Tenul alb, extrem de alb. În jurul ochilor se adâncesc cearcăne : solzi albaștri, vineții. Mâinile prea lungi și subțiri, mijlocul strâns într-un cordon lat de piele albă. Picioarele prelungi și nervoase, zvâcnind mărunt... O privesc, mă privește. Nu ne vorbim. Nici cu doamna cu ochelari fumurii nu vorbise. O sărutase doar, se sărutaseră, atât. Fără vreun cuvânt. Un fel de cod, parcă... a nu se risipi între străini, în spectacolul conversației curente
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Hariga n-ar găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai curând scund, cu o privire vie și mioapă și umerii drepți, ciolănoși. Zvâcnind ca un arc sau încremenind multă vreme, pustiit, cu ochii goi. Neglijent, zdrențăros. Vocabular pitoresc și maniere probabil distinse. Și surpriza unui glas de copil răgușit... S-ar afla, probabil, prin cărți, dacă nu chiar și printre cele vechi pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
personalul închisorii. Întrebări : despre familie, anii de liceu, de institut, colegi, prieteni, frați, mătuși, bunică. Nota într-un carnețel mic, cu coperți din piele albă, așezat pe genunchi. Stiloul subțire și scurt, ca o bijuterie, alerga deasupra genunchiului alb, care zvâcnea. Apoi, apăru medicul. Femeia dirija operațiile care trebuiau făcute : cântărire, măsurare, reflexe, teste psihice. Medicul părea mai curând un psihiatru, interesat de starea nervoasă a pacientei, capacitatea ei de a se controla și a decide, uzura care se produsese în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acestea două. Tresărise, uluită. Voce deloc comună. Nu era vocea omului văzut până atunci. Mototolul ăsta obosit, transpirat de pachetele prea multe și grele pentru dânsul, îmbrăcat ca un magazioner ? N-avea putere să se miște din loc. Tâmplele îi zvâcneau sub o sudoare rece. Își simți palmele jilave, spatele înghețat și umed. Părea o glumă idioată ceea ce încerca, tocmai acum, cu câteva minute înainte de apariția dihaniei, acest servitor cu familie numeroasă, funcționar mărunt, ajutor de contabil, negustoraș de pânzeturi sau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile în buzunarele hainei. Scotea, în pumni, câte o batistă, pe care o ducea, alternativ, cu câte o altă mână, la nas... strănuta ! Femeia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]