KorAP: Find »[drukola/base=aliat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...469 470 471 ...480 >

11,999 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

considera nedrept, dar și imprudent să ucizi oameni pentru opiniile lor, oricât de Înspăimântătoare. În schimb, oamenii de afaceri și Înalții oficiali care profitaseră de pe urma ocupației nu au avut prea mult de suferit, cel puțin nu În Europa de Vest. În Italia, Aliații au insistat ca Vittorio Valletta de la Fiat și alții ca el să fie lăsați În pace, În ciuda asocierii lor notorii cu autoritățile fasciste. Alți afaceriști italieni au supraviețuit demonstrând că se opuseseră lui Mussolini și Republicii de la Salò - ceea ce era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de exemplu, ca răsplată pentru contribuția considerabilă a lui Louis Renault la efortul german de război. Pretutindeni, micii Întreprinzători, bancherii și funcționarii publici care contribuiseră la instaurarea regimurilor de ocupație, la construcția Zidului Atlantic pentru a preveni invazia Franței de către Aliați sau la aprovizionarea forțelor germane au fost lăsați În funcții, pentru a oferi aceleași servicii regimurilor democratice care au urmat, garantând o anumită continuitate și stabilitate. Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toți la unison, le revenea integral germanilor. Ideea că vina supremă pentru ororile celui de-al doilea război mondial trebuie să cadă pe umerii Germaniei era atât de răspândită, Încât până și Austria a fost exceptată. Printr-un acord al Aliaților din 1943, Austria era declarată oficial „prima victimă” a lui Hitler, urmând să aibă parte de un tratament diferit de cel rezervat Germaniei la sfârșitul războiului. Aranjament care se potrivea cu teoria lui Winston Churchill despre originile prusace ale nazismului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
potrivea cu teoria lui Winston Churchill despre originile prusace ale nazismului (generația sa fusese obsedată de emergența Prusiei În ultima treime a secolului al XIX-lea și de pericolul reprezentat de aceasta pentru stabilitatea europeană). Dar le convenea și celorlalți Aliați - cum Austria avea o poziție crucială În Europa Centrală, al cărei viitor politic era deocamdată incert, părea mai prudent ca soarta ei să fie separată de cea a Germaniei. Însă Austria nu era o țară ocupată ca oricare alta, unde

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
configurații. Astfel de calcule se făceau și În Germania. Dar acolo populația locală nu a avut nici un cuvânt de spus despre propria soartă. Prin aceeași Declarație de la Moscova, din 30 octombrie 1943, care exonera Austria de responsabilitatea orientării sale naziste, Aliații Îi avertizau pe germani că vor fi trași la răspundere pentru crimele de război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat o serie de naziști altor țări - Îndeosebi Franței și Poloniei -, pentru a fi judecați la locul faptei. Programul de pedepsire a crimelor de război a continuat de-a lungul ocupației Germaniei de către Aliați: În zonele vestice, peste 5.000 de oameni au fost condamnați pentru crime de război sau crime Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ce se Întâmplase. Aceste dovezi au consfințit faptul că și acele crime comise de indivizi În scopuri ideologice sau sub umbrela statului erau tot responsabilitatea indivizilor și cădeau sub incidența legii. „Executarea ordinelor” nu era un argument valid. Pedepsirea de către Aliați a criminalilor de război germani prezenta totuși două neajunsuri inevitabile. Prezența judecătorilor și a procurorilor sovietici a fost interpretată de numeroși comentatori germani și est-europeni ca o dovadă de ipocrizie. Stilul Armatei Roșii și metodele sovietice În teritoriile „eliberate” nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
specialiști locali În alimentarea cu apă și canalizare - vitali pentru reconstrucția sistemului și prevenirea bolilor infecțioase - 18 fuseseră naziști. Administrația publică, sănătatea, reconstrucția urbană și inițiativa privată În Germania postbelică erau date inevitabil pe mâna acestor oameni, deși sub supravegherea Aliaților. Era imposibil să-i elimini pur și simplu din viața publică germană. Nu că nu s-ar fi Încercat - 16 milioane de Fragebogen (chestionare) au fost completate În cele trei zone apusene ale Germaniei ocupate, majoritatea În zona controlată de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de americani. Acolo, autoritățile au declarat „inculpabili” 3,5 milioane de locuitori (un sfert din populația zonei); până la urmă, majoritatea nu au fost aduși În fața tribunalelor de denazificare create În martie 1946 și conduse de nemți, sub ochiul atent al Aliaților. Civilii germani au fost duși În vizite obligatorii În lagărele de concentrare și puși să privească pelicule ce ilustrau atrocitățile naziste. Profesorii naziști au fost concediați, bibliotecile reaprovizionate, iar proviziile de hârtie au fost atribuite de Aliați unor noi proprietari

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ochiul atent al Aliaților. Civilii germani au fost duși În vizite obligatorii În lagărele de concentrare și puși să privească pelicule ce ilustrau atrocitățile naziste. Profesorii naziști au fost concediați, bibliotecile reaprovizionate, iar proviziile de hârtie au fost atribuite de Aliați unor noi proprietari și editori, cu vederi indiscutabil antinaziste. Chiar și aceste măsuri s-au lovit de o opoziție considerabilă. La 5 mai 1946, viitorul cancelar vest-german Konrad Adenauer critica public măsurile de denazificare Într-o cuvântare la Wuppertal, cerând

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
liderii lor, fiind mai preocupați de neajunsurile personale (penuria de alimente, de locuințe etc.) decât de calvarul victimelor din Întreaga Europă. Ba chiar pozau ei Înșiși În victime, considerând procesele criminalilor și celelalte confruntări cu ororile naziste o răfuială a aliaților victorioși cu un regim defunct 3. Cu câteva excepții notabile, autoritățile politice și religioase din Germania postbelică și liderii firești ai țării (din profesiile liberale, justiție, administrația publică) erau cei mai compromiși dintre toți. De aceea, chestionarele au fost ridiculizate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sunt convins că milioane de oameni și-au Întors astfel privirea... Nefericitul meu popor era În același timp sentimental și insensibil. Nu voia să fie zdruncinat de evenimente și n-avea nici un chef să se «cunoască pe sine»”4. Când Aliații au abandonat, În sfârșit, eforturile de denazificare, pe măsură ce se contura Războiul Rece, era clar că ele nu fuseseră de prea mare ajutor. În Bavaria, jumătate dintre profesorii de gimnaziu fuseseră concediați Înainte de 1946 numai ca să-și recapete posturile doi ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
jurnalismul și alte profesii delicate: afilierea lor la regimul corporatist și autoritar din Austria antebelică fusese neutralizată de invazia nazistă și de antipatia lor față de stânga, perfect credibilă și din ce În ce mai utilă. În zona de frontieră din nord-estul Italiei, guvernul militar aliat Îi proteja pe colaboraționiști și pe foștii fasciști, vânați de iugoslavi, În timp ce serviciile de spionaj de pretutindeni recrutau foști naziști experimentați și bine informați - inclusiv pe „măcelarul din Lyon”, ofițerul Gestapo Klaus Barbie - pentru a-i folosi ulterior, printre altele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
calea transformării radicale nu au fost fasciștii sau reacționarii care se aliaseră cu dictatorii și fuseseră măturați odată cu aceștia, ci guvernele În exil legitime, care așteptaseră sfârșitul războiului la Londra. Pentru acestea, organizațiile locale de rezistență nu reprezentau un posibil aliat, ci un obstacol: un tineret nechibzuit care trebuia dezarmat și reintegrat În viața civilă, lăsând problemele de interes public În seama clasei politice, curățate cum se cuvenea de colaboraționiști și trădători. Alternativa era anarhia sau ocupația pe termen nelimitat de către

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
experienței. În organizațiile clandestine, numai comuniștii se pricepeau la politică (și, În afara Franței, nici ei foarte bine). Iar comuniștii nu erau dornici să se lege de mâini și de picioare prin declarații programatice detaliate, care ar fi putut aliena potențiali aliați strategici. Rezistența nu a lăsat În urmă proiecte postbelice mărețe, dincolo de generalități și nobile declarații de intenție - și chiar și acestea erau, după cum observa În august 1944 un François Mauriac de altfel Înțelegător, „fantezii dactilografiate În grabă”. Cu toate acestea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
se așteptau, nici măcar În Germania. Dincolo de costurile umane, campania de bombardare a provocat mai puține pagube economice decât speraseră partizanii săi. În mai 1945, doar 20% dintre uzinele germane fuseseră distruse; chiar și În bazinul Ruhr, unde se concentrase bombardamentul Aliaților, două treimi din fabrici și utilaje rămăseseră intacte. În alte zone, de pildă În Cehia, industria și agricultura Înfloriseră sub ocupația germană și au scăpat practic nevătămate; Slovacia, ca și o parte din Ungaria, a trecut În anii războiului printr-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toate, viitorul ei politic incert. Anul 1947 urma să fie crucial pentru soarta continentului. Până atunci, europenii fuseseră acaparați de reparații și reconstrucție sau ocupați cu punerea bazelor instituționale pentru refacerea pe termen lung. În cele opstprezece luni de la victoria Aliaților, dispoziția pe continent a trecut de la ușurare (la gândul păcii și al unui nou Început) la resemnare sumbră; sarcina abia Începută se dovedea de o complexitate dezarmantă. Era clar, la Începutul lui 1947, că deciziile cele mai dificile nu fuseseră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
socialiști, mai „Înfierbântați”. Stalin avea și el motive Întemeiate să nu-și Încurajeze suporterii din centrul și vestul Europei la exploatarea mâniei populare. Însă spectrul războiului civil și al revoluției rămânea prezent. Constatând În Belgia serioase tensiuni politice și comunitare, Aliații au plasat țara În rândul celor „instabile”, alături de Grecia și Italia. În Franța, greutățile economice din iarna anului 1947 s-au tradus În insatisfacția populației față de noua Republică. Într-un sondaj de opinie din 1 iulie 1947, 92% dintre cei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acțiune menită să izoleze Uniunea Sovietică”. A doua zi, guvernul de coaliție ceh a anunțat conștiincios că nu va trimite nici o delegație la Paris. „Participarea cehoslovacă ar fi interpretată ca o dezmințire a prieteniei cu Uniunea Sovietică și cu restul aliaților noștri. De aceea, guvernul a decis În unanimitate că nu va fi prezent la această conferință.” De ce au cedat cehii? Vecinii lor unguri și polonezi, cârmuiți deja de comuniști sub ochiul grijuliu al Armatei Roșii, nu puteau decât să urmeze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
un paria aservit. Pentru a evita repetarea tragică a evenimentelor din anii ’20 - când tentativa eșuată de a obține reparații de război de la o Germanie distrusă a provocat, până la urmă, nesiguranța Franței, resentimentele Germaniei și ascensiunea lui Hitler -, americanii și aliații lor au conceput Planul Marshall ca pe o parte dintr-un acord politic mai amplu, În care francezii și nemții deopotrivă găseau avantaje reale și durabile. Nu era un mister: rezolvarea situației din Germania era cheia viitorului politic al Europei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
relatare a scindării Europei după război trebuie să țină cont de această observație. În Europa, scopul celui de-al doilea război mondial a fost Îngenuncherea Germaniei; orice alt considerent era minor câtă vreme lupta continua. În timpul războiului, principala grijă a Aliaților a fost să se susțină unii pe alții. Americanii și britanicii erau permanent Îngrijorați că Stalin ar putea Încheia pace separată cu Hitler, mai ales din clipa În care Uniunea Sovietică a recuperat teritoriul pierdut după iunie 1941. Stalin, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Încheia pace separată cu Hitler, mai ales din clipa În care Uniunea Sovietică a recuperat teritoriul pierdut după iunie 1941. Stalin, pe de altă parte, vedea În deschiderea cu Întârziere a celui de-al doilea front (vestic) o stratagemă a Aliaților, pentru a istovi Rusia și a profita apoi de sacrificiile sale. Pacturile și acordurile dinainte de război ofereau fiecărei părți dovada neseriozității celeilalte; singurul lucru care le unea era inamicul comun. Această suspiciune reciprocă explică acordurile din timpul războiului și Înțelegerile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
oricât de crudă le-ar putea părea această observație țărilor În cauză, acordul nu Însemna mare lucru. E valabil și pentru discuțiile de la Yalta din februarie 1945. „Yalta” e sinonimă, În vocabularul politic central-european, cu trădarea Occidentului: momentul În care Aliații vestici au abandonat Polonia și celelalte state dintre Rusia și Germania. În realitate, Yalta nu a contat prea mult. Desigur, toți Aliații semnaseră Declarația privind Eliberarea Europei: „Ca să creeze condițiile necesare pentru exercitarea acelor drepturi șdemocraticeț, cele trei guverne, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de la Yalta din februarie 1945. „Yalta” e sinonimă, În vocabularul politic central-european, cu trădarea Occidentului: momentul În care Aliații vestici au abandonat Polonia și celelalte state dintre Rusia și Germania. În realitate, Yalta nu a contat prea mult. Desigur, toți Aliații semnaseră Declarația privind Eliberarea Europei: „Ca să creeze condițiile necesare pentru exercitarea acelor drepturi șdemocraticeț, cele trei guverne, În colaborare, Îi vor sprijini pe locuitorii oricărui stat european eliberat sau fost membru al Axei” să formeze guverne reprezentative, să faciliteze alegeri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
luni de război, chiar dacă le-ar fi trecut prin cap să negocieze. Singura speranță a polonezilor și a celorlalți era ca Stalin să fie generos cu ei, În schimbul bunăvoinței occidentalilor. Însă aceasta era garantată; multă vreme după Înfrângerea lui Hitler, Aliații vestici au căutat cooperarea lui Stalin, nu invers. Uniunea Sovietică trebuia menținută În război Împotriva Germaniei (apoi, cum se presupunea pe atunci, Împotriva Japoniei); problema Europei Centrale putea fi rezolvată pe timp de pace. De n-ar fi fost așa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]