12,135 matches
-
1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908 este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași. Îi apare volumul "Scriitori și curente" (1909); în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sfanta Elisabeta, București. 1911, Ibrăileanu redactează o detaliată biografie ce va aparea postum sub titlul "Amintiri din copilărie si adolescență". La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
și lui G. Călinescu, directorul partii literare si artistice. În mai, apare romanul "Adela", pentru care în iunie i se conferă premiul național de proză. 1934, boala se agravează, în aprilie suportă la București o intervenție chirurgicală, spre toamnă, este internat la sanatoriul "Casa Diaconeselor" din București. A ărăsit lumea celor vii în noaptea de 10 spre 11 martie 1936, Ibrăileanu. La 12 martie corpul profesorului a fost incinerat și timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918. Primii doi ani de școală primară (1904-1906) i-a urmat la școala primară germană „Pitar-Moș” din București, după care a revenit la Iași. Între 1908 și 1912 este elev al Liceului Internat din Iași (astăzi Colegiul Național „Costache Negruzzi”). Clasele superioare a V-a și a VI-a de liceu le continuă la Liceul Internat, după care se transferă la Liceul Național (astăzi Colegiul Național), urmând clasele a VII-a și a
Ionel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297557_a_298886]
-
critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticității. Își întrerupe cursurile la Facultatea de medicină din Paris imediat după declanșarea bolii sale: Max Blecher suferea de o boală pe atunci incurabilă, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală. A fost internat în câteva sanatorii, întâi la Berck-sur-mer, în Franța, apoi la Leysin, în Elveția. Apoi a fost internat în sanatoriul de la Techirghiol. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Suferințele sale atroce l-au impresionat profund pe Mihail Sebastian, care
Max Blecher () [Corola-website/Science/297574_a_298903]
-
imediat după declanșarea bolii sale: Max Blecher suferea de o boală pe atunci incurabilă, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală. A fost internat în câteva sanatorii, întâi la Berck-sur-mer, în Franța, apoi la Leysin, în Elveția. Apoi a fost internat în sanatoriul de la Techirghiol. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Suferințele sale atroce l-au impresionat profund pe Mihail Sebastian, care a făcut din Max Blecher un personaj foarte important al Jurnalului său. O primă și ultimă plachetă
Max Blecher () [Corola-website/Science/297574_a_298903]
-
la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d'Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia. În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica "Paradis". Pictează ""Preludiu la o civilizație"" (aflată în colecția Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătorește în Italia. Se instalează la
Victor Brauner () [Corola-website/Science/297585_a_298914]
-
de catre unii critici (Ion Coja) că a manifestat o atitudine antifascistă din oportunism. În 1945, Zaharia Stancu a publicat "Zile de lagăr", în care istorisește momentele petrecute în lagărul din Târgu-Jiu (1942-1943). Pentru simpatiile sale de stânga, publicistul a fost internat alături de alții, precum Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Ion-Gheorghe Maurer, Zaharia Boilă. Printre altele, în volum, el a relatat faptele de glorie care l-au apropiat de mișcarea comunistă. În anii 1930, lăudase activitatea ministrului de Externe Nicolae Titulescu, promotorul destinderii
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
postfață de Ion Pillat, un adevărat eveniment literar. 1937 - Împreună cu Constantin Clonaru editează cotidianul "Lumea Românească", apărut până în 1940. Ziar de stânga (Geo Bogza publică reportaje de pe fronturile din Spania), polemizează cu Stelian Popescu de la "Universul", ziar fascizant. 1943 - Este internat în lagărul de la Târgu-Jiu, de unde impresii cristalizate în volumul "Zile de lagăr". 1946 - Este numit director al Teatrului Național din București. 1948 - Apare romanul "Desculț", a cărui redactare începuse cu un an în urmă, sub forma memorialistică directă, și tiparită
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
din perioada interbelică. Își poate retipări aproape întreaga operă, cu excepția "Istoriei" sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru. Este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat. În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza). După 1989 activitatea sa publicistică postbelică este
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
din București, unde a devenit licențiat în construcții. Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din București. A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992, în același timp cu soția sa Ruth, care se afla internată într-un alt spital. Pseudonimul literar "Crohmălniceanu" a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944, considerat de contemporani ca derivat din moldovenescul „crohmal“ sau „crohmală“, care înseamnă scrobeală. Există cert însă și faptul că Crohmal, scris
Ovid S. Crohmălniceanu () [Corola-website/Science/297597_a_298926]
-
24.05.2011, ora 3.30 a.m.: "...a încetat din viață la Spitalul Universitar de Urgență «Elias» maestrul , ca urmare a unei afecțiuni neoplazice metastazante, consumptive și cu evoluție îndelungată", se arată într-un comunicat al unității sanitare. a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la spitalul Elias din București. În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea
Fănuș Neagu () [Corola-website/Science/297612_a_298941]
-
Susținători ai extremei drepte organizau în public arderea volumelor sale. Scandalul s-a prelungit și în următorii ani, Sadoveanu având în acest sens sprijinul prietenilor săi din lumea literară. Printre ei se află și Topîrceanu, care la acea dată era internat în spital, și care l-a susținut până la moartea sa, cauzată de un cancerul hepatic. În septembrie 1937, ca semn de solidaritate și de apreciere a muncii sale, Universitatea din Iași îi oferă lui Mihail Sadoveanu titlul de "doctor honoris
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, "pentru activitate legionară", pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, "cu o mică întârziere", abia în 29 mai 1953
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
în pat, fără a mai ieși din casă. A avut însă în preajma lui permanent câțiva prieteni din detenție, dar și studenți. Datorită tremuratului mâinilor, nu mai putea să scrie, trebuind să dicteze. În toamna lui 1991, Petre Tuțea a fost internat la spitalul Filantropia. Deși rezultatul analizelor a fost bun, a continuat să fie chinuit de cefalee și de groaza de singurătate. La insistențele lui Dan Amedeo Lăzărescu, se înscrie în PNL. Țuțea moare la 3 decembrie 1991, dimineața, lucid fiind
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament. Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis. Posteritatea sa de mare poet era
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
era instructoare și apoi directoare la un pension de fete. Tânăra Maria Sklodowska nu are parte de o copilărie prea fericită. În 1876, sora ei, Zofia, moare de tifos exantematic, iar mama, care suferea de tuberculoză (pe atunci nevindecabilă), se internează într-un sanatoriu și se stinge din viață în 1878, pe când Maria avea doar zece ani. Tatăl este înlăturat din funcție pentru atitudinea sa împotriva stăpânirii țariste, care devenise foarte apăsătoare (interzisese chiar și folosirea limbii poloneze). În fața loviturilor destinului
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
pleca așa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de întâmplări grave în familie: două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia. În 10 octombrie, Șerban, fratele poetului, care dăduse semne de o alienație mintală, s-a internat în spital prin intervenția agenției române din Berlin. S-a întors în noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar în 8 noiembrie a promis că va veni într-o joi la serata literară de la Veronica Micle, pentru a citi o
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
redacției este însă inoperantă, fiindcă poetul continuă să scrie în stilul său propriu. În 13 septembrie, în absența poetului, probabil, se citesc „iarăși vecinic frumoasele poezii de Eminescu” în casa lui Maiorescu. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare mintală, iar la 28 iunie, boala a
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
citește la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare mintală, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea „Eminescu, structura somato-psihică” (1972), poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă - opinie adoptată și de criticul Nicolae Manolescu. Maiorescu a fost vizitat în 12 august
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
de fratele poetului (locotenentul), care au cerut relații asupra bolnavului. Fondurile strânse din vânzarea biletelor, în valoare de 2,000 lei, au fost adăugate contribuției amicilor pentru plecarea lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie și internat în sanatoriul de la Oberdöbling, fiind însoțit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu. În 1 ianuarie 1884 Eminescu a fost vizitat de Maiorescu și de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau sarcina să-l vadă cât
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
plecat în 7 aprilie la Iași, cu același însoțitor. În 24 septembrie a fost numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al "Junimii", iar în noiembrie a fost internat în Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. În luna decembrie a primit vizita lui Alexandru Vlahuță, care l-a găsit în putere creatoare, chiar binedispus. În perioada iulie-august 1885 a urmat o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
publicat poezia "". A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la bibliotecă și, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mănăstirea Neamț. În primăvara lui 1887 Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, și a fost internat în spitalul local Sfântul Spiridon. În timpul acesta, la Iași s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripție publică pentru întreținerea și îngrijirea poetului. În 13 iulie a mers la Iași pentru un consult medical. Aceștia au
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
avut un modest început de activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost susținut de Nicolae Gane ca raportor. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
politice a lui Hitler, a publicat cartea acestuia la casa lui de publicații, dar a și avut o contribuție importantă în chiar scrierea celei de-a doua jumătăți a Mein Kampf-ului. La fel ca opozanții politici, numeroși preoți au fost internați în lagăre de concentrare (la început în cel din Dachau), încă din 1933. Dar ierarhia superioară a bisericii, inclusiv Papa Pius al XII-lea, a adoptat o atitudine de relativă pasivitate față de ideologia nazistă. Continuă și în prezent controversa privind
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]