13,698 matches
-
Pentru iubitul Conducător“. Pe capac străluceau inițialele: Virtual Reality Operations. Am vrut să scot un sunet, să spun ceva, ceva fără îndoială important, demn de-un final, dar n-a ieșit nimic: gura îmi fusese ștearsă, rasă de pe chip cu tot cu obraji și pomeți. Arătam ca un xerox după un xerox tras la „Romană“. Am privit în față, pieziș, ca de obicei. Nu mai aveam unde. Peisajul se evaporase. Mihnea dispăruse și el. Sinapsele pâlpâiau. Eram singur, într-o imensă machetă transparentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de acceptare 0. În exemplul următor identificăm argumente acceptabile și, respectiv, inacceptabile, în funcție de tipul de societate la care ne raportăm: "Musulmanii furioși îi amenință pe cei care au publicat caricaturi cu profetul Mohamed în presa europeană. În loc să întoarcă și celalalt obraz, jurnaliștii europeni apără conceptul de libertate a presei și multiplică desenele incriminate în ziarele lor. (...) Mișcari de stradă împotriva presei europene au avut loc și în Pakistan. Protestele au fost declansate de republicarea desenelor apărute pentru prima data în cotidianul
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
treia al trenului care circula pe ruta Varșovia-Petersburg. Unul dintre ei era scund, de vreo douăzeci și șapte de ani, cu părul cârlionțat și aproape negru, cu ochi cenușii, mici, dar arzători. Nasul îi era lat și turtit, fața cu obrajii proeminenți; buzele lui subțiri schițau necontenit un surâs insolent, ironic și chiar răutăcios; însă fruntea îi era înaltă și bine făcută, înfrumusețând partea de jos a feței, conturată într-un mod cam lipsit de distincție. Pe chipul lui, deosebit de bătătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
potrivită și satisfăcătoare pentru călător în Italia, se dovedea deloc adecvată Rusiei. Posesorul pelerinei cu glugă era un tânăr, tot de vreo douăzeci și șapte sau douăzeci și opt de ani, mai degrabă înalt decât scund, foarte blond, cu părul des, cu obrajii supți, cu o bărbuță ușoară, ascuțită, aproape colilie. Ochii îi avea mari, albaștri și ficși; în privirea lor era ceva blajin, dar apăsător, ceva plin de acea ciudată expresie, datorită căreia unii își dau seama de la prima vedere că persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
extraordinar! răspunse prințul. Și sunt sigur că destinul ei nu este dintre cele obișnuite. Chipul îi e vesel, dar a suferit îngrozitor, nu-i așa? Suferința i-o trădează ochii, aceste două oscioare, aceste două puncte de sub ochi, de unde încep obrajii. E o față mândră, teribil de mândră și nu știu: o fi bună la suflet sau nu? Ah, de-ar fi bună! Totul ar fi salvat! — Dumneavoastră v-ați căsători cu o asemenea femeie? continuă Ganea, țintuindu-l cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zile în orașul reședință de județ, ca să se vadă și, dacă va fi posibil, să se înțeleagă definitiv cu unul dintre principalii săi creditori. La trei zile după sosirea lui în oraș, veni din satul lui starostele, călare, cu un obraz fript și cu barba pârjolită, și-l anunță că „ocina a ars“, ieri, chiar la amiază, și că „a binevoit să ardă și soția, iar copiii au rămas întregi“. Această surpriză nici chiar Barașkov, deprins cu „vânătăile făcute de zeița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
râd de tine pe săturate, pentru că acum, în sfârșit, am chef și eu să râd“. Cel puțin așa se exprimase; poate că nu spusese chiar tot ce avea în minte. Dar, în timp ce noua Nastasia Filippovna râdea și-i trântea în obraz toate acestea, Afanasi Ivanovici medita în sinea lui la această întâmplare și, pe cât posibil, își punea în ordine gândurile întrucâtva răvășite. Meditația dură destul de mult; s-a tot gândit aproape două săptămâni până să ia o hotărâre; dar după două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ucis în fața altarului sau că i s-ar întâmpla ceva de felul acesta, extrem de indecent, ridicol și inacceptabil în societate, desigur că s-ar fi speriat, și nu atât de faptul că ar fi ucis și rănit sau scuipat în obraz în public etc., etc., cât mai ales pentru că toate acestea ar fi avut loc într-o formă atât de nefirească și inadmisibilă. Or, Nastasia Filippovna reprezenta tocmai o astfel de amenințare, deși trecea sub tăcere acest lucru; își dădea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-și un pic corpul pe spate, privea înainte în gol, fără să scoată o vorbă. Era o femeie voinică, de aceeași vârstă cu soțul ei, cu părul negru, încă des, dar deja bine încărunțit, cu nasul puțin coroiat, uscățiv, cu obrajii subțiri și cu buzele subțiri, supte și ele. Fruntea îi era înaltă, dar îngustă, ochii cenușii și destul de mari aveau câteodată expresia cea mai neașteptată. Cândva avusese slăbiciunea să creadă că privirea ei are un efect neobișnuit, convingere rămasă nestrămutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se citeau pe fața aceasta și, concomitent, mai era încă ceva încrezător, ceva uimitor de sincer; când îi priveai trăsăturile, cele două contraste parcă îți trezeau chiar o anume compătimire. Această frumusețe orbitoare era chiar insuportabilă, frumusețea feței palide, a obrajilor aproape supți și a ochilor arzători, era o frumusețe bizară! Prințul privi cam un minut, apoi se dezmetici brusc, se uită grăbit în jur, își apropie în grabă portretul de buze și îl sărută. Când, încă după un minut, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Te căsătorești? Dacă mă căsătoresc?... Cum?... Care căsătorie?... bâigui, zguduit, Gavrila Ardalionovici. Era grozav de intimidat. Întreb dacă te însori; poate-ți place mai mult această expresie... — N-nu... eu... n-nu, minți Gavrila Ardalionovici și roșeața jenei îi inundă obrajii. Privi iute spre Aglaia, care ședea departe, și-și feri imediat ochii. Aglaia îl privea cu răceală, calm, insistent, nescăpându-l din ochi și urmărindu-i deruta. — Nu? Ai spus: nu? îl interogă cu insistență neîndurătoare Lizaveta Prokofievna. De-ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întoarse și rămase ca o momâie, privind-o; când ea izbucni în râs, zâmbi și el, însă tot nu-și putea mișca limba. În prima clipă, când îi deschisese ușa, era palid, însă acum sângele îi năvăli subit în obraji. — Ce-i cu idiotul ăsta? strigă furioasă Nastasia Filippovna, bătând din picior. Hei, unde te duci? Pe cine o să anunți? Pe Nastasia Filippovna, bâigui prințul. — Cum de mă cunoști? îl întrebă ea repede. Nu te-am văzut niciodată! Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Câteva clipe stătură față în față, unul lângă altul. Ganea încă îi mai ținea mâna într-a lui. Varia și-o smuci o dată, încă o dată, din răsputeri, însă nu se mai putu abține și, pe neașteptate, își scuipă fratele în obraz. — Așa fată zic și eu! strigă Nastasia Filippovna. Bravo, Ptițân, te felicit! Ganea văzu negru înaintea ochilor și, întrecând orice măsură, ridică mâna ca s-o lovească pe soră-sa. Negreșit, ar fi lovit-o peste față. Însă, brusc, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
perete și se cufundă în somn, ca un om lipsit de prihană. Marfa Borisovna, cu o mină ceremonioasă și amărâtă, îi arătă prințului un scaun de lângă o masă de joc, se așeză și ea în fața lui, își sprijini în palmă obrazul drept și începu să ofteze în tăcere, privindu-l pe prinț. Trei copii mici, două fetițe și un băiețel, între care Lenocika era cea mai mare, se apropiară de masă, toți trei își puseră mâinile pe masă și toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar dacă ar fi fost dorințele cele mai capricioase și mai inutile pentru dânsa. Și acum era parcă isterizată, se agita, râdea febril, bolnăvicios, mai ales la obiecțiile ridicate de Toțki, care era alarmat. Ochii ei negri începură să scânteieze, pe obrajii palizi se arătară două pete roșii. Expresia posomorâtă și dezgustată de pe chipurile câtorva musafiri îi ațâța, poate, și mai mult această dorință zeflemitoare; poate, îi plăcuseră tocmai cinismul și cruzimea ideii. Alți oaspeți erau convinși că ea urmărea de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în mine, am sărit în picioare și m-am dus glonț la babă. Ajung la ea, ca să zic așa, nervos la culme; mă uit și-o văd singură în tindă, ghemuită într-un colț, parcă ferindu-se de soare, cu obrazul sprijinit în palmă. Imediat, știți, prăvălesc pe capul ei un potop întreg de ocări, că adică „ești așa și pe dincolo!“ și știți, cu cuvinte de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Cu o neobișnuită demnitate, care corespundea întru totul înfățișării lui impunătoare, cu voce înceată, afabilă, Afanasi Ivanovici începu una dintre drăguțele lui povestiri. (E locul să spunem: era un om foarte arătos, impunător, înalt, puțin încărunțit și destul de corpolent, cu obrajii moi, rumeni și cam pleoștiți, cu dantură falsă. Se îmbrăca bogat și elegant și purta lenjerie extraordinară. Nu te mai săturai privindu-i mâinile puhave, albe. Pe degetul arătător de la mâna dreaptă avea un inel scump cu briliant.) În timpul povestirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ganecika: venisem s-o vizitez pe mămica lui, să-mi cunosc viitoarea familie, iar soră-sa mi-a strigat în față: „Chiar n-o alungă nimeni de-aici pe nerușinata asta?“ Iar pe Ganecika, frate-su, l-a scuipat în obraz. Ce să zic, fata are o fire voluntară! — Nastasia Filippovna! rosti dojenitor generalul. Începea să înțeleagă puțin situația, în felul său. — Ce-i, generale? Nu-i cuviincios, da? Am făcut-o destul pe grozava! Dacă la teatrul francez, în lojă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a luat banii pentru că-i destrăbălată, iar dumneata voiai să te însori cu ea! Și de ce plângi, mă rog? Ți-e sufletul amărât? Mai bine râzi, ca mine! continuă Nastasia Filippovna, căreia îi străluceau și ei două lacrimi mari pe obraji. Încrede-te în timp, totul o să treacă! Mai bine să te răzgândești acum decât pe urmă... De ce v-a apucat pe toți plânsul? Uite, și Katia plânge! Ce-i cu tine, Katia, draga mea? Ție și Pașei vă las destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că nu se poate mărita cu tine, că te-ar face de rușine și ți-ar distruge viața. „Eu, zice, se știe cum sunt.“ Și acum tot așa o ține. Toate astea mi le-a spus de-a dreptul în obraz. Se teme să nu te nenorocească și să te facă de rușine, însă cu mine, deci, nu-i nimic, se poate mărita - iată drept cine mă ia, ține minte și asta! Păi cum a fugit la mine de la tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar se știe că Rogojin va ucide?! tresări prințul deodată. „Oare nu-i o crimă, nu-i o josnicie din partea mea să fac această supoziție cu un cinism atât de fățiș?“ strigă el și culoarea rușinii îi inundă dintr-odată obrajii. Era stupefiat, stătea în mijlocul drumului de parcă ar fi prins rădăcini în pământ. Dintr-odată își aminti și Gara Pavlovsk unde fusese de curând, și Gara Nikolaevsk, unde coborâse dimineață din tren, și întrebarea despre ochi pe care i-o pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
singur!) Spune, dacă ai curaj, ce fel? își zicea el neîncetat, cu reproș și provocare - formulează, ia-ți inima în dinți și exprimă-ți gândul limpede, precis, fără ezitare! O, sunt necinstit! repeta el cu mânie și cu roșeață în obraji, cu ce ochi o să-l mai privesc de-acum toată viața pe acest om? O, ce zi! O, Doamne, ce coșmar! Existase un moment, la capătul acestui drum lung și chinuitor din cartierul Petersburgskaia Storona, când prințul fu stăpânit brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
era foarte tânăr, de vreo șaptesprezece, poate chiar optsprezece ani, cu o expresie inteligentă, permanent iritată, pe fața ce purta urmele teribile ale bolii. Era slab ca un schelet, palid, ochii îi străluceau și două pete roșii îi ardeau în obraji. Tușea fără încetare; fiecare cuvânt al lui, aproape fiecare respirație erau însoțite de câte un horcăit. Se vedea tuberculoza ajunsă într-un stadiu destul de acut. S-ar fi părut că nu i-au rămas de trăit mai mult de două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
noastră scoate din buzunar o hârtie de cincizeci de ruble și i-o trimite onestului tânăr sub formă de pomană nerușinată. Nu credeți, domnilor? Firește, banii i-au fost restituiți imediat, cum s-ar zice - i-au fost aruncați în obraz. Deci ce mai rămâne de făcut pentru a pune capăt acestei tărășenii? Chestiunea nu e juridică, nu mai rămâne decât să dăm totul pe față! Relatăm publicului anecdota, garantându-i autenticitatea. Se zice că unul dintre celebrii noștri umoriști 47
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vă așteptați la așa ceva de la noi, deoarece nu o faceți pentru noi, ci pentru că așa e drept. Iar dacă nu vreți să ne dați satisfacție, adică dacă ne răspundeți: nu!, plecăm imediat și afacerea se încheie; doar vă spunem de la obraz, de față cu toți martorii dumneavoastră, că sunteți un ins cu inteligența grosieră și subdezvoltat mintal; că de-acum înainte nu veți mai îndrăzni și nu veți mai avea dreptul să vă considerați om cu cinste și onoare, că acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]