12,874 matches
-
durere. Nici de la Hugo, nici de la stăpânul lui nu putea nădăjdui scăpare. Trebuia să câștige timp, era singurul lucru care-i rămăsese, trebuia să câștige timp și să nu măr turisească nimic din ceea ce văzuse Înainte. Cu iuțeală ful gerătoare, pricepuse că acești oameni aveau ceva de-a face cu iasca aprinsă În urechea calului domniței necunoscute. și slugile, și stăpânii păreau În stare de orice. — Nobile cavaler, spuse el, dacă vrei să mă ucizi, nimic nu te poate Împiedica. Ești
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acolo sus, arătă el către o creangă răzleață a bradului. Dar eu n-am să Îngădui așa ceva. Maica noastră Biserica Îi ocrotește pe toți oropsiții și fu garii. Iar tu ești un biet oropsit și fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui. Așa că răspunse mirat: — Fugar și oropsit, părinte? Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
răzleață a bradului. Dar eu n-am să Îngădui așa ceva. Maica noastră Biserica Îi ocrotește pe toți oropsiții și fu garii. Iar tu ești un biet oropsit și fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele lui. Clericul cel gras era un adversar mult mai de temut decât cavalerul, cu toată cruzimea lui. Așa că răspunse mirat: — Fugar și oropsit, părinte? Nu, nicidecum. Sunt un biet călător care ți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la soața sa, care uitase să ureze bun venit ducelui. Din fericire, părintele Anselm salvă situația, binecu vântându-l pe oaspete și urându-i bun venit În limba la tină, pe care ducele o vorbea cu deosebită plăcere. Între timp, castelana pricepu mustrarea soțului ei și murmură ruși nată cuvin tele pe care și le pregătise pe Îndelete În cursul dimineții. * * * În zilele care au urmat, bătrâna doamnă se strădui za darnic să afle mai multe amănunte de la soțul ei. Ministe rialul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mult decât trebuia! — Ptiu, viperă blestemată. Ai vrut să știi ce-i cu Adelheid, nu-i așa? Ministerialul se ridică cât era de lung și se proțăpi În fața doamnei sale. — Ascultă, femeie! Ai vrut să mă tragi de limbă, acum pricep eu politica ta! Ești mai ceva decât sfântul părinte Gebhard când e vorba să-i Încurci pe ceilalți. Domnul duce ar trebui să te ia la Curte să-i fii consilier. Să-ți ții gura, pricepi? Nu glumesc acum. Taina
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tragi de limbă, acum pricep eu politica ta! Ești mai ceva decât sfântul părinte Gebhard când e vorba să-i Încurci pe ceilalți. Domnul duce ar trebui să te ia la Curte să-i fii consilier. Să-ți ții gura, pricepi? Nu glumesc acum. Taina noastră e primejdioasă și nu cred că vrei să putrezim amândoi sus În cetate la Gundelfingen! N-ai văzut tainițele de sub pământ unde sunt ținuți cei care nu mai apucă niciodată să vadă lumina soa relui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
albe. Dacă răsuflă ceva Înseamnă că tu ți-ai ascuțit dinții pe unde nu e bine să ți-i ascuți. și n-aș vrea să te văd surghiunită la vreo mânăstire, numai cu pâine și apă, pentru tot restul vieții! Pricepi? A doua oară nu-ți mai spun. și cu asta am Încheiat! — Numai un lucru vreau să te mai Întreb, suspină Rishawa, de ce e atât de primejdios? De ce atâta taină? Doar ducele Bertold e stăpânul nostru și ce face el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În Burgundia, mai departe, Staufenii ațâță spiritele. Fratele tău ar putea să-ți povestească multe despre cum se uneltește la Schaffhausen și la Sankt Gallen și În multe alte părți. Ducele n-are nevoie de alți dușmani; are deja destui, pricepi femeie? Lasă politica pe seama bărbaților și vezi ți de gherghef. și ieri m-a Întrebat părintele stareț de la Sfântul Petru când e gata broderia pentru masa altarului. Pune-ți botniță la gură dacă nu vrei să plângi mai târziu... — Bine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lăsa copila aici pentru totdeauna. Toate se află pe lumea asta. și ce va fi atunci? — Atunci vom vedea ce va fi! Dacă nu taci acum, mă duc să dorm În altă chilie. și nu doar În noaptea asta! Rishawa pricepu și tăcu. Bănuielile ei nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dintre secretarii de la Curte. Părintele Anselm nu-și mai Încăpea În piele de mândrie și, În taină, o Învăță nu numai limba latină, ci și cea greacă, pe care o știa el din tinerețe. Hildebrand, care niciodată nu fusese prea priceput În ale scrisului și cititului, o privea cu nespusă admirație. Mai mult, Începuse s-o iubească de parcă ar fi fost copilul lui. Adelheid nutrea aceeași pasiune pentru vânătoare, pentru cai, și și-ar fi petrecut cu mult mai multă plăcere
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la gură cu atâta ușurință. Aici nu e ca la domnia ta la Appenweier. Aici zidurile au urechi, ca la toate Curțile princiare. — Iartă-mă părinte. Nu vreau să fiu nerespectuos cu doamna noastră... Călugărul clătină din cap. Hildebrand nu se pricepea de fel În ale diplomației. — Degeaba clatini din cap. Eu am o limbă și o spadă. Amândouă taie ascuțit, dar niciodată n-au pricinuit vreun neajuns domnului nostru și casei sale. Sunt Însă Îngrijorat pentru Adelheid. În ultimii ani ne-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-se Într-o pelerină groasă. Așteptăm unde trebuie să aș tep tăm, la marginea pădurii din preajma mânăstirii. Avem acolo un oaspete de Întâmpinat. — Aha, continuă celălalt ironic, deci n-are rost să-i mai ostenim pe bieții călugări. Vezi că pricepi până și tu? Hugo râse scurt, mai căscă o dată și adormi. Așadar, aș teptau pe cineva, Își făcu socoteala Simeon. și se fereau să fie văzuți de călugări, deci puneau la cale o treabă necurată. Cineva urma să fie prins
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Așadar, aș teptau pe cineva, Își făcu socoteala Simeon. și se fereau să fie văzuți de călugări, deci puneau la cale o treabă necurată. Cineva urma să fie prins sau ucis, de asta trimisese Eglord banda lui de ticăloși. Nu pricepea Însă ce rol urma el să joace În această poveste. Pe el ar fi trebuit să-l omoare ministerialul pe loc, sau să-l ia cu sine și să-l azvârle Într-un beci adânc. De ce-l luaseră cu ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
timp, șopti: — Bodo nu trebuie să afle nimic. și așa, cine știe dacă mai scapă... Părinte stareț, trimite imediat pe careva la schim nicul din Lenzkirch. Nu vreau să pun la Îndoială meș teșugul vostru doftoricesc, dar nimeni nu se pricepe ca el la leacuri tămăduitoare. Măcar să-l scăpăm de moarte pe bietul tânăr. și poate mai aflăm de la el și alt sfat bun. Sihastrul știe multe. Străine! adăugă el Întorcându-se către Simeon, te rog să nu pleci. Cine știe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încă. Într-adevăr, dintr-o rană adâncă din piept Îi curgea sânge. Deci era În viață. Atunci l-am legat cât am putut de bine și l-am urcat pe frumosul lui armăsar, care nu se mișcase de lângă el. Parcă pricepea că stăpânul Îi este În primejdie de moarte și-i stătea alături, ca și cum ar fi vrut să-l salveze. Ce era să fac? Am făcut cale-ntoarsă, pentru că părin tele nostru Constantius e bun tămăduitor și cunoaște toate buruienile vindecătoare. Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bea zeama de la niște ierburi pe care numai el le știe. Înainte de a-și pierde iarăși cunoștința, rănitul i-a mai putut spune cine e și Încotro voia să meargă. și, pentru că părintele Constantius e un om foarte Înțelept, a priceput că cea mai bună doctorie ar fi să veniți Înălțimea Voastră la căpătâ iul lui. De aceea mi-a poruncit să las veșmintele pentru Säckingen și să vă caut cu mare grabă la sihastrul cel nebun, unde aveam să vă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Geamul murdar era acoperit cu praf și cu o pânză deasă de păianjen. Abia stăpânindu-și dezgustul, Încercă să-l deschidă și, după câteva Încercări, Încuietoarea cedă și aerul proaspăt al nopții pătrunse În odaie. Prizoniera se aplecă În afară. Pricepu că se află În turnul cetățuii. Sub ea se căsca departe jos, mai degrabă se bănuia prin Întuneric, o prăpastie neagră și adâncă, parcă fără fund. În zare se vedeau, vagi, contururile mun ților. Deci fereastra nu dădea spre curtea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
clipa În care simți sub degete rama de lemn, se opri și urcă de-a ndăratelea treapta Îngustă de sub fereastră. Atunci se opri și tăcu. Eglord, care ascultase cuvintele ei disprețuitoare cu o furie crescândă, spuse cu un rânjet disprețuitor, nepricepând intenția fetei: — Într adevăr, frumoasă domniță, nu Înțelegi situația În care te afli. Ți-am propus cea mai bună și mai onorabilă rezolvare, trecând peste felul mizerabil În care te-ai purtat cu mine de atâtea ori. Te-am respectat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru binefăcătorul lui un devotament nețărmurit, iar pe Bodo Îl iubea ca pe copilul lui. Urs Îi povesti În puține cuvinte ceea ce tocmai aflase: Bodo căzuse Într-o capcană și acum zăcea grav rănit la mânăstire la Sfântul Petru. — Nu pricep de ce treaba asta trebuie să rămână se cretă, spuse el. Curierul m-a conjurat să nu spun nimănui nimic. În același timp, părintele stareț mă roagă să mă duc acolo, În cea mai mare grabă, dar În mare taină. În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Întâmplări nefericite, apoi Conrad e acela. Pentru că istoria asta are rădăcini mult mai adânci și bate mult mai departe decât ne-am Închipuit noi la prima vedere! Jupânul Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile princiare, precum și vânătoarea nepotolită de privilegii care Îi Împingea pe curteni la conjurații
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care se ținea prin lunca Rinului. Era cât un vițel și nu pot spune că nu m-am străduit din răsputeri ca să-l Împung cu furca. Păcat că n-ai venit și tu! — O, frate, știi că nu prea mă pricep la vânătoare. — știu, știu, ești un om ciudat. Un cavaler strălucit ca tine, luptător nebiruit, căruia nu-i face plăcere să tragă spada... S-ar zice că la tine numai mintea mânuiește armele, nu și mâna... În sfârșit, cred că
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
au Întrunit Într-un conciliu la Reims, unde au votat În favoarea regelui. Au fost dezbateri furtunoase, episcopii s-au certat zile și nopți până au ajuns În sfârșit la o Înțelegere. Formularea era atât de ambiguă, Încât nimeni n-a priceput dacă regele era cu adevărat condamnat sau nu. Mai ales mon seniorul Manasse, arhiepiscopul de Reims, s-a opus cu Îndârjire. El, primul dintre prelații francezi, În catedrala căruia se Încoronau regii Franței, să se vadă Înlăturat de un burgund
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
conștiință și l-am blestemat de nenumărate ori În răceala chiliei unde mă constrânsese să trăiesc. Dar fiindcă nu aveam Încotro, ca să-mi Îndulcesc amărăciunea, m-am adâncit În manuscrisele mânăstirii și, după ani grei de răzvrătire, am Început să pricep că viața are și alte chipuri decât cele pe care le cunoșteam eu. Mi-am făcut deci novi ciatul și, curând după aceea, monseniorul Manasse, care avea strânse legături cu mânăstirea noastră, m-a luat la sine, având tre buință
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care vor să știe tot ce se Întâmplă! Hildebrand asculta cu mirare. Ce avea ducele de Îm părțit cu un șerb nenorocit, de-și pierdea vremea cu el? Ce-l interesa dacă fostului plutaș i se făcuseră slujbele de pomenire? Pricepuse numai că Bertold și vânătorii lui trecuseră de dimineață pe acolo... În rest... Lui nu-i plăceau podarii care pălăvrăgeau prea mult. și mai cu seamă cu atâta Îndrăz neală În fața stăpânului! Curată obrăznicie! Întrebă cu ne mul țumire: — Duce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l mai părăsească vreodată. Căutară peste tot. Încăperile erau Însă pustii. La conac nu se mai afla nimeni În noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde-i ducele, trădătorule, popă viclean și fără Dumnezeu? Unde l-ați dus? Cu mână tremurătoare, Otto arătă spre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]