11,806 matches
-
respectat în scris, dar dispare în vorbire în puținele cazuri când se aude în mod normal. Astfel, dacă se scrie "les fautes qu’il a faites" „greșelile pe care le-a făcut”, unde "faites" trebuie să se audă [fɛt], în vorbire se aude din ceea ce mai frecvent [fɛ]. În vorbire a dispărut practic și negația "ne": "il mange pas" în loc de "il ne mange pas" „(el) nu mănâncă”, ceea ce nu este acceptat de standard. În ceea ce privește lexicul, fenomenul principal este îmbogățirea sa prin
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cazuri când se aude în mod normal. Astfel, dacă se scrie "les fautes qu’il a faites" „greșelile pe care le-a făcut”, unde "faites" trebuie să se audă [fɛt], în vorbire se aude din ceea ce mai frecvent [fɛ]. În vorbire a dispărut practic și negația "ne": "il mange pas" în loc de "il ne mange pas" „(el) nu mănâncă”, ceea ce nu este acceptat de standard. În ceea ce privește lexicul, fenomenul principal este îmbogățirea sa prin mijloace interne și externe, dintre acestea distingându-se împrumuturile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Acestea pot include dureri de cap, convulsii, tulburări de vedere, stări de vomă și schimbări mentale. Durerea de cap este, în mod clasic, mai puternică dimineața și dispare după vomitare. Mai multe probleme specifice pot include dificultăți la mers, în timpul vorbirii sau senzoriale. Pe măsură ce boala progresează, se pot întâlni cazuri de pierdere a cunoștinței. Cauza celor mai multe dintre aceste cazuri este necunoscută. Factorii de risc ce ar putea fi implicați ocazional, includ un număr de sindromuri genetice precum neurofibromatoza, dar și expunerea
Tumoare cerebrală () [Corola-website/Science/335552_a_336881]
-
etc.), iar începând cu 1867 s-a referit strict la titlul "König von Böhmen" ("Rege al Boemiei"), pe care împăratul îl purta în cadrul unei uniuni personale. În spațiul de limbă germană, există în zilele noastre tendința de a înlocui în vorbire prescurtarea "k. k." prin mai ușor de pronunțata prescurtare "k. u. k." (pronunțat „k und k“); în spațiul de limbă română, există tendința de a folosi termenul "cezaro-crăiesc" și în contexte care se referă la caracterul "imperial și regal" al
K. k. () [Corola-website/Science/335774_a_337103]
-
Acest articol prezintă succint determinanții abstracți (articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv, numeralul că determinant și adjectivele pronominale), precum și părțile de vorbire nominale ale limbii franceze: substantivul, adjectivul calificativ, numeralul nedeterminant și pronumele (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât). Că în limbile romanice în general, majoritatea cuvintelor din aceste categorii gramaticale se caracterizează prin gen gramatical (masculin și feminin), precum și prin
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „această”). Franceză modernă, ca și celelalte limbi romanice în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Nu toți determinanții abstracți și toate părțile de vorbire nominale din franceză au corespondenți exacți în română. Astfel sunt articolul partitiv și pronumele adverbiale. Spre deosebire de cele din română, adjectivele pronominale posesive și demonstrative franceze au forme cu totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Substantivele sunt în general precedate de un
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
nume comune de persoane și de animale pot fi puse la feminin că și adjectivele. Vezi procedeele respective mai jos, în secțiunea Adjectivul calificativ. Cele mai multe substantive pot fi puse la plural. În general acesta nu se distinge de singular în vorbire, ci doar în scris, prin litera finală -s sau -x, în afară de cazurile relativ rare când substantivul este urmat de un cuvant cu inițială vocalica, de exemplu un atribut adjectival, de care se leagă prin [z]: "leș affaires intérieures". Cu -x
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
Tot în "-aux" se termină și pluralul majorității substantivelor care la singular se termină în "-al" sau în "-ail": "un animal / des animaux" „animal(e)”, "un corail / des coraux" „coral(i)”. Sunt singurele la care pluralul se distinge și în vorbire de singular. Excepții de la această excepție: "des balș" „baluri”, "des carnavals" „carnavaluri”, "des festivals" „festivaluri”. Pluralul substantivelor care la singular se termină în s, x sau z nu se distinge nici în scris de singular: "un pays / des pays" „țară
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
și la gradele sale de comparație. Formarea femininului are loc cu adăgarea la forma de masculin a unui "-e" care a fost pronunțat până la o anumită perioadă a istoriei limbii, dar care în franceză modernă este de regulă mut. În vorbire, femininul se distinge, la substantivele care la masculin se termină în consoana (deci nu și la cele care se termină în vocală orală) prin faptul că majoritatea consoanelor finale de la masculin devin pronunțate și, eventual, au loc și alte schimbări
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
înaintea verbului: Eux, ils ne voyagent pas" sau Eux ne voyagent pas" „Ei nu călătoresc”. Și înaintea formei pozitive a imperativului se poate întâlni pronumele disjunct, tot cu scop de scoatere în evidență, dar detașat printr-o scurtă pauză în vorbire (cu virgulă în scris): "Țoi, reste ici !" „Tu rămâi aici!” Pronumele care exprimă altfel de complemente decât cel indirect de atribuire poate fi numai cu prepoziție și disjunct, dar nu totdeauna este scos în evidență. Pronumele cu prepoziție se pot
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
și sinonim al pronumelui posesiv. Cu verbul "être" este chiar preferat: "Cette voiture est la mienne = Cette voiture est à moi „Mașină asta e a mea”. Locul pronumelor personale este prezentat în secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa ale articolului Sintaxa limbii franceze. Sunt în general considerate tot pronume personale două pronume conjuncte care nu au corespondențe exacte în română, numite pronume adverbiale. Sunt două asemenea pronume, "y" și "en". Al doilea este omonim
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
Îi cunosc toate detaliile”. "En" se gaseste de asemenea în construcții fixe, precum verbul "s’en aller" „a se duce”: "Je m’en vais" „Mă duc”. Privitor la locul acestor pronume, vezi secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa din articolul Sintaxa limbii franceze. În franceză, formele pronumelor posesive sunt diferite de cele ale adjectivelor posesive (vezi mai sus secțiunea Determinanți abstracți) și sunt aproape totdeauna precedate de articol hotărât: Exemple în propoziții: "Notre appartement
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
În frază cu propoziție subiectivă constituie subiectul aparent al propoziției principale: d) Urmat de un pronume relativ simplu, formează alt pronume relativ. Funcția acestuia depinde de elementul secund: "Ce qui" și "ce que" funcționează și în calitate de conjuncții care introduc în vorbirea indirectă propoziția interogativa referitoare la subiectul inanimat, respectiv la complementul direct inanimat: "Dis-moi ce qui ț’intéresse" „Spune-mi ce te interesează”, " Îl me demande ce que je veux" „Mă întreabă ce vreau”. e) În registrul elevat poate înlocui pronumele
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
inclusiv grup de cuvinte) de scos în evidență + pronumele relativ "qui/que". Aceasta constituie totodată și atribuirea rolului de remă. Construcția cu "qui" scoate totdeauna în evidență subiectul. De alfel, în franceză, acesta nu poate fi scos în evindență în vorbire prin simpla accentuare mai puternică: "C’est cette découverte qui allait révolutionner la physique moderne" „Această descoperire (este cea care) urma să revoluționeze fizică modernă”. Dacă subiectul este la plural, primul element al construcției se acordă în general cu el
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în comparație cu cea din română se manifestă mai ales in frază cu propoziție subordonată și privesc următoarele aspecte: folosirea modului verbal în propoziția subordonată, folosirea unei propoziții subordonate vs. a unui grup verbal cu verbul la infinitiv, topica propozițiilor, construcțiile în vorbirea indirectă și concordanță timpurilor verbale din propozițiile frazei. Modul verbal al predicatului subordonatei depinde în general de cum vede subiectul propoziției principale acțiunea, evenimentul, existentă, starea, recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare, transformarea etc., într-un cuvânt procesul subordonat. Acest mod
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
de ce que". "À", respectiv "de" din acestea sunt prepozițiile ce introduc complementele indirecte corespunzătoare subordonatelor. Locuțiunea cu "à" este obligatorie, dar nu și cea cu "de". Despre folosirea pronumelor relative care introduc propoziția atributiva, vezi articolul Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, secțiunea Pronumele relative. Predicatul acestei subordonate este la indicativ dacă se afirma un simplu fapt: "C’est le patineur qui a gagné la médaille d’or" „(Acesta) este patinatorul care a câștigat medalia de aur”. Se
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
cea de scop, dat fiind că aceasta nu exprimă un proces real, ci totdeauna unul dorit, predicatul poate fi numai la subjonctiv. În general, conjuncția este cea care indică la ce mod stă predicatul circumstanțialei. Despre această vezi Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză, Conjuncția. Sunt și cazuri în care cu aceeași conjuncție se folosește uneori indicativul, alteori subjonctivul, hotărâtor fiind dacă procesul din subordonată este real, respectiv dorit. Asemenea conjuncții sunt "de sorte que", "de façon que" și "de
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
subjonctivul mai mult ca perfect în locul celui trecut. În cazul folosirii acestor timpuri, exemplele 3 și 4 de mai sus ar arăta astfel: "J’étais content qu’elle fût là", respectiv "J’étais content qu’elle eût été là". În vorbirea indirectă, propoziția enunțiativa și cea interogativa devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
Constituie excepții întrebarea referitoare la subiectul inanimat ("Dis-moi ce qui ț’intéresse" „Spune-mi ce te interesează”) și cea referitoare la complementul direct inanimat: "Je ne comprends pas ce que tu veux" „Nu înțeleg ce vrei”. Propoziția imperativa devine în vorbirea indirectă o așa-numita „propoziție infinitivala” (vezi mai jos Exprimarea cu infinitivul a procesului subordonat). Un același verb poate subordonă două sau mai multe subordonate de același tip. Acestea sunt coordonate între ele prin juxtapunere sau prin conjuncție: "et" „și
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
funcției gramaticale de cuvinte adiacente. apare în special vizibil în fonologia limbilor indiene (în special Tamil, Telugu, Kannada, Malayalam, Marathi, Bengali și cel mai important, Sanscrita, care are reguli complexe legate de sandhi). În timp ce acesta poate fi extrem de frecventat în vorbire, sandhi (mai ales cel extern) este de obicei ignorat în ortografie, așa cum este cazul în limba engleză, cu excepția distincției între ""o"" și ""o"" (sandhi, cu toate acestea, reflectă sistemul de scriere atât în sanscrită cât și în multe alte limbi
Sandhi () [Corola-website/Science/332725_a_334054]
-
îi dă acestuia toate beneficiile de care se bucură un musulman. Se consideră că Jahm ibn Safwan a dezvoltat definiția minimală pentru acest scop: Credința este deja obținută recunoscându-l pe Dumnezeu în inimă, fără eqrăr, adică fără exprimarea în vorbirea arabă corectă. În realizarea acestei concepții au avut un rol și necesitățile politice. În cartea „Reason and Tradition in Islamic Ethics”, George F. Hourani a analizat relația dintre gândirea islamică și filosofia greacă și, în acest conext, a menționat: „Nici o
Jahm ibn Safwan () [Corola-website/Science/333589_a_334918]
-
a decis să continue pe jos. Cu toate acestea, el a fost prins de un umanoid înalt de 1,5 m (cinci picioare), care purta salopete gri și o cască. Ochii săi erau mici și de culoare albastră, iar în loc de vorbire scotea zgomote, cum ar fi lătrături sau hămăieli. Apoi, alte trei ființe asemănătoare s-au alăturat primului pentru a-l ajuta să-l țină pe Boas pe care l-au târât în interiorul navei lor. Odată ajuns în navă, Boas a
Antônio Vilas Boas () [Corola-website/Science/333877_a_335206]
-
putea să ofenseze sentimentele creștinilor majoritari în regat. Pablo îl asigurase pe rege ca va dovedi adevărul creștinismului pe baza Talmudului și a altor scrieri rabinice. Ramban a răspuns ordinului regal, dar a cerut să fie garantată deplina libertate de vorbire. Vreme de 4 zile (20-14 iulie) el a discutat cu Pablo Christiani în prezența regelui, a curtii și a numeroși clerici catolici. Subiectele polemicii erau: Christiani susținea, cu sprijinul unor pasaje din Midrash, că înțelepții din rândurile Fariseilor credeau că
Moshe Ben Nahman () [Corola-website/Science/333157_a_334486]
-
diverse nume proprii din vocabularul complex (de obicei peste 10.000 de cuvinte diferite) al oricăreia din limbile moderne. Fiecare cuvânt vorbit este creat printr-o combinație fonetică a unui număr limitat de vocale și consoane, ca elemente unitare ale vorbirii și pronunțării. Diferitele limbi vorbite prezintă diferite sintaxe și diferite cuvinte, ce sunt ansamblate în propoziții și fraze, care constituie structura complexă a comunicării vorbite. Majoritatea oamenilor pot comunica în două sau mai multe limbi, ceea ce îi face să fie
Vorbire () [Corola-website/Science/334722_a_336051]
-
care constituie structura complexă a comunicării vorbite. Majoritatea oamenilor pot comunica în două sau mai multe limbi, ceea ce îi face să fie . Abilitățile vocale permit oamenilor să producă și un altfel de sunete modulate și articulate, care se deosebesc de vorbire prin tonalitate și ritm și care permit cântatul. Două zone din sunt necesare vorbirii. Una din zone, care poartă numele medicului și neurologului francez Paul Broca, se găsește în lobul frontal, de obicei în stânga, în apropierea zonei ce controlează mușchii
Vorbire () [Corola-website/Science/334722_a_336051]