KorAP: Find »[drukola/base=aliat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...470 471 472 ...480 >

11,999 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

Roșie privea liniștită de pe celălalt mal al Vistulei. Poate că liderii vestici nu considerau, precum Stalin, că Armata de Interior poloneză era „o mână de aventurieri și criminali avizi de putere”, dar nu aveau de gând să-l contrarieze pe aliatul lor militar cel mai important la numai șase săptămâni după debarcarea În Normandia. Pentru polonezi, era astfel trădat Însuși scopul războiului: la urma urmei, Franța și Marea Britanie Îi declaraseră război lui Hitler În septembrie 1939 pe motiv că agresase Polonia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel mai important la numai șase săptămâni după debarcarea În Normandia. Pentru polonezi, era astfel trădat Însuși scopul războiului: la urma urmei, Franța și Marea Britanie Îi declaraseră război lui Hitler În septembrie 1939 pe motiv că agresase Polonia. Dar pentru Aliații occidentali era evident că lui Stalin trebuie să i se dea mână liberă În Est. Obiectivul războiului era Înfrângerea Germaniei. Acesta a rămas, până În ultima clipă, impulsul primordial. În aprilie 1945, când Germania era practic Învinsă, Roosevelt declara că „atitudinea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Războiului Rece. Desigur, Războiul Rece „oficial” nu era Încă o realitate. Dar, În anumite privințe, Începuse cu mult Înainte de mai 1945. Cu un inamic comun de talia Germaniei, era ușor să uiți disputele și antagonismele ce separau Uniunea Sovietică de aliații săi militari. Dar ele nu dispăruseră. Patru ani de cooperare nesigură Într-o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul comun nu puteau șterge treizeci de ani de suspiciune reciprocă. Adevărul e că, În Europa, Războiul Rece a Început

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unde Stalin și Franco deopotrivă aveau interes să exagereze importanța comunismului În războiul civil; și, se Înțelege, mai ales În Uniunea Sovietică, unde monopolul stalinist al puterii și epurările sângeroase ale criticilor partidului se bazau pe afirmația că Occidentul și aliații săi locali complotează pentru a submina URSS și a distruge experimentul comunist. Anii 1941-1945 au fost doar un interludiu În lupta internațională dintre democrațiile occidentale și totalitarismul sovietic, o luptă ale cărei contururi au fost mascate, dar nu modificate fundamental

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aranjament postbelic bazat pe cooperarea Între marile puteri și pe principii generice de autodeterminare. Conștient de necesitatea cooperării cu URSS pentru soluționarea problemei germane, Bohlen și alții - precum secretarul de stat James Byrnes - Își puneau speranțele În ocupația militară de către Aliați a statelor din fosta Axă și a sateliților lor, combinată cu alegeri libere În spiritul Înțelegerii de la Yalta. Abia mai târziu (când au observat manevrele puterii sovietice În cadrul Comisiilor Aliate de Control, mai ales În România și Bulgaria) au acceptat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
asimila mai mult decât au câștigat deja”. Într-un oarecare sens, Eisenhower avea dreptate: Stalin nu se pregătea de război cu SUA (deși concluzia care se putea trage de aici - că avea interes să coopereze pe deplin cu foștii săi aliați - era mai puțin adevărată). Statele Unite, care dețineau monopolul armei atomice, nu aveau nimic de pierdut dacă mențineau comunicarea cu URSS și căutau soluții reciproc avantajoase la problemele comune. Un alt element al politicii americane imediat după război a fost crearea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dar prevala În calculele din epocă - după cum explicase Roosevelt la Yalta, Statele Unite aveau În vedere o ocupație a Germaniei (deci o prezență În Europa) de cel mult doi ani. Truman era supus acestor presiuni. Sistarea bruscă a ajutorului militar pentru aliați (programul Lend-Lease) făcea parte dintr-un demers mai amplu de reducere a angajamentelor economice și militare În Europa. Între 1945 și 1947, bugetul apărării americane a fost redus cu cinci șesimi. La sfârșitul războiului, Statele Unite aveau În Europa 97 de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rămăseseră doar 12 divizii, majoritatea sub capacitate și ocupate cu sarcini administrative. Restul fuseseră repatriate și demobilizate, spre satisfacția alegătorilor americani (dintre care numai 7% considerau, În octombrie 1945, situația externă mai importantă decât problemele de acasă), dar spre nemulțumirea aliaților europeni ai Statelor Unite, care se temeau de o revenire a izolaționismului interbelic. și nu se Înșelau foarte tare: așa cum știau deja britanicii, după 1945, strategia americană În cazul unei invazii sovietice a vestului Europei consta În retragerea imediată spre baze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
logic, fiindcă Marea Britanie nu-și schimbase prioritățile: Asia de Est, India, Africa și Caraibele. Dar aceleași iluzii imperiale (cum li se spunea deja, nu doar la Washington) Îi făceau pe strategii britanici să fie mult mai lucizi În privința Europei decât aliații lor americani. Londra luptase pentru Înfrângerea Germaniei, iar dacă prețul acestei victorii era un Imperiu Sovietic În estul Europei, el nu era prea mare. Britanicii continuau să vadă Europa În termenii unui echilibru al puterilor: În cuvintele lui sir William

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
făcute publice. Oficial, politicienii francezi de după război insistau ca țara lor să fie recunoscută ca membră a coaliției victorioase: o putere mondială cu același statut ca și celelalte. Iluzie ce a fost alimentată până la un punct, fiindcă ea convenea celorlalți aliați. Uniunea Sovietică dorea un astfel de aliat strategic În Vest, care Îi Împărtășea suspiciunea față de „anglo-americani”; englezii doreau ca Franța să aibă rolul cuvenit În consiliile europene, scutind Marea Britanie de obligații continentale; chiar și americanii vedeau niște avantaje, deși nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
insistau ca țara lor să fie recunoscută ca membră a coaliției victorioase: o putere mondială cu același statut ca și celelalte. Iluzie ce a fost alimentată până la un punct, fiindcă ea convenea celorlalți aliați. Uniunea Sovietică dorea un astfel de aliat strategic În Vest, care Îi Împărtășea suspiciunea față de „anglo-americani”; englezii doreau ca Franța să aibă rolul cuvenit În consiliile europene, scutind Marea Britanie de obligații continentale; chiar și americanii vedeau niște avantaje, deși nu foarte multe, În a-i da Parisului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
UNRRA În sprijinul refugiaților, pe motiv că deportații și refugiații francezi trebuiau să fie ajutați În cadrul unei operațiuni independente, exclusiv franceză. Mai presus de orice, guvernele Franței postbelice au resimțit puternic excluderea usturătoare din deciziile la nivel Înalt luate de Aliați. Nu se puteau Încrede În britanici (care În iulie 1940 au distrus flota franceză la Mers-el-Kebir), nici În americani (care dăduseră bir cu fugiții din Europa În 1920), dar mai ales În cele două puteri luate Împreună - sentiment care Îl

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Germania o reacție naționalistă Împotriva opresiunii străine postbelice era la fel de mare În anii 1940 precum cu douăzeci de ani mai devreme. Dar cea mai serioasă obiecție la intențiile franceze În privința Germaniei era că nu țineau cont de interesele celorlalți Aliați occidentali, omisiune gravă pentru o perioadă În care nu numai securitatea, ci chiar supraviețuirea Franței depindea acut de aceștia. În probleme secundare - uniunea monetară și vamală cu regiunea Saar, obținută În 1947 -, Aliații puteau satisface pretențiile franceze. Dar În chestiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
că nu țineau cont de interesele celorlalți Aliați occidentali, omisiune gravă pentru o perioadă În care nu numai securitatea, ci chiar supraviețuirea Franței depindea acut de aceștia. În probleme secundare - uniunea monetară și vamală cu regiunea Saar, obținută În 1947 -, Aliații puteau satisface pretențiile franceze. Dar În chestiunea centrală a viitorului Germaniei, Parisul nu avea nici un avantaj strategic prin care să forțeze acordul anglo-americanilor. Relația Franței cu Uniunea Sovietică era puțin diferită. Franța și Rusia legaseră și rupseseră alianțe de mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu forța sau prin anexare, trebuia găsită o alternativă. În următoarele luni, În gândirea franceză s-a cristalizat o soluție: „europenizarea” problemei germane. Cum spunea Bidault În ianuarie 1948, „pe plan economic, dar și politic, trebuie... să propunem ca obiectiv Aliaților, dar și germanilor, integrarea Germaniei În Europa... Este... singurul mod de a da viață și substanță unei Germanii descentralizate, dar prospere”. Pe scurt, dacă Germania nu putea fi distrusă, ea trebuia integrată Într-un cadru european căruia nu putea să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exagera conflictul „inevitabil” dintre Statele Unite și Marea Britanie, competitori imperiali pentru o piață mondială tot mai mică. În concluzie, el se aștepta nu numai la vremuri turbulente - de unde nevoia Uniunii Sovietice de câștiguri categorice -, ci și la scindarea foarte probabilă a Aliaților din cauza Orientului Mijlociu, poate și a Germaniei. Din acest motiv nici nu s-a grăbit să ajungă la un acord În Germania: timpul, credea Stalin, era de partea sa. Dar asta nu Îl liniștea câtuși de puțin. Dimpotrivă, politica externă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau americane, cu atât mai puțin pe cele locale. Numai În Cehoslovacia, de unde Armata Roșie se retrăsese de mult, exista o anumită ambiguitate. Din punctul lui de vedere, Stalin acționa cu ceea ce trecea la Moscova drept bună-credință. El presupunea că Aliații occidentali au Înțeles că sovieticii plănuiau să ocupe și să controleze jumătatea „lor” de Europă și considera că protestele occidentale față de comportamentul sovietic În zona estică erau pur formale, neplăceri inevitabile În trăncăneala democratică. Constatând că Vestul a Început să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din Germania Încă de la Început, cu sau fără consimțământul coocupanților. Un acord privind noile frontiere dintre Germania și Polonia nu a putut fi atins, și chiar democratizarea, un subiect necontroversat, s-a dovedit până la urmă dificil de implementat. Prin urmare, Aliații au acceptat existența unui diferend și au hotărât să amâne luarea deciziei, ordonându-le miniștrilor de Externe să continue discuțiile la o dată ulterioară. Au urmat doi ani de Întâlniri Între reprezentanții guvernelor sovietic, american, britanic și, spre sfârșit, francez. Prima

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aibă la sfârșitul războiului, iar ei au folosit-o fără ezitare, sugerând că, dacă situația nu se Îmbunătățea, iar ocupanții nu le urmau sfaturile, nu puteau fi trași la răspundere pentru orientarea politică viitoare a națiunii germane. Din fericire pentru Aliații vestici, politica de ocupație comunistă din Berlin și din teritoriile est-germane aflate sub control sovietic nu erau de natură să atragă voturile și simpatiile nemților debusolați. Oricât de antipatici le-ar fi fost americanii, englezii sau francezii, alternativa era mult

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Stalin chiar dorea ca Germania să rămână unită, cum i-a instruit pe comuniștii locali să susțină În primii ani de după război, atunci metodele alese erau complet greșite. De la Început, sovieticii au impus În zona lor de ocupație, fără acordul Aliaților, un guvern condus propriu-zis de comuniști și au zădărnicit imediat acordurile de la Potsdam, demolând sau acaparând tot ce le-a ieșit În cale. Nu că Stalin ar fi avut de ales. Comuniștii n-aveau nici o șansă să câștige controlul țării

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
remarcând că autoritățile sovietice nu și-au respectat angajamentul de la Potsdam. Două luni mai târziu, britanicii le-au urmat exemplul. Era o primă divergență, dar nu mai mult decât atât. Franța, ca și Uniunea Sovietică, Încă mai pretindea reparații, iar Aliații susțineau În continuare formal acordul din 1946 asupra nivelului industrial (prin care Germania trebuia menținută la un standard de viață care să nu depășească media europeană, calculată făcând excepție de Marea Britanie și URSS). Mai mult, guvernul britanic reunit În mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
securitatea europeană. Era clar că cele patru puteri ocupante nu erau pe cale să ajungă la un acord. Când procesul de la Nürnberg a luat sfârșit În octombrie 1946 și după ce termenii Tratatelor de pace de la Paris au fost definitivați luna următoare, Aliații nu mai aveau În comun decât responsabilitatea pentru Germania, ale cărei contradicții erau din ce În ce mai evidente. La sfârșitul anului 1946, britanicii și americanii au convenit să unească economiile zonelor lor de ocupație Într-o așa-zisă „Bi-zonă”, dar chiar și acest

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și să contribuie la reconstrucția economiei europene În general. Reprezentanții sovietici urmăreau reluarea plății reparațiilor din zonele occidentale ale Germaniei și, În acest scop, o administrație și o economie unite, așa cum se prevăzuse inițial (deși foarte vag) la Potsdam. Dar Aliaților occidentali nu le mai convenea o administrație germană unică, pentru că aceasta ar fi presupus nu numai abandonarea populației vest-germane - un considerent politic de sine stătător -, ci și includerea de facto a Germaniei În zona de influență sovietică, având În vedere

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
repeziciune din rolul de inamici 11. Miniștrii de Externe - Molotov, Bevin, Marshall și Bidault - s-au Întâlnit o ultimă dată la Londra, Între 25 noiembrie și 16 decembrie 1947. Era o adunare ciudată, de vreme ce relațiile dintre ei erau practic rupte. Aliații occidentali elaborau mai departe planuri independente pentru refacerea europeană, În timp ce Stalin crease Kominformul, instruise partidele comuniste din Franța și Italia să adopte o poziție intransigentă În afacerile interne și devenise mult mai drastic În țările din noul bloc sovietic, controlate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare”. Apoi a ieșit furtunos din Încăpere, urmat de delegația sovietică. Data următoarei Întâlniri nu a mai fost stabilită. Ocupația

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]