13,496 matches
-
în loc să se apere, îmbrățișează fiara! -, Bogza a generalizat iute interpretarea mea ca o „înțelegere”, poate chiar o „justificare a fiarei, a călăului” și, cum o spuneam, ani în șir, când îl contraziceam cu ceva, îmi arunca în cap, furios, felul ciudat - cu sensul de antiuman! - în care eu concep o relație ce, aplicată la viața socială, putea crea revolta oricărui „om cinstit!” - Ei, ia spune, Brebane, îmi arunca el, tot mai susții umanitatea călăului?!”. Aceasta și altele mi-au făcut mult
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a devenit tot mai mult, pe măsură ce ea, burghezia, mică, mijlocie și mare, câștiga pozițiile dominante în societate, un termen depreciat. Iar noi, fiii și moștenitorii reflexelor ideatice burgheze, trebuie să facem un efort intelectual pentru a înțelege una din maximele „ciudate” ale lui Goethe: „munca este singura compensație a acestei existențe”! Am spus „ciudate” deoarece, în acest caz, trebuie dată imediat explicația că, în cazul autorului lui Faust II, biblia gândirii moderne în artă și nu numai, acest cuvânt, această noțiune
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pozițiile dominante în societate, un termen depreciat. Iar noi, fiii și moștenitorii reflexelor ideatice burgheze, trebuie să facem un efort intelectual pentru a înțelege una din maximele „ciudate” ale lui Goethe: „munca este singura compensație a acestei existențe”! Am spus „ciudate” deoarece, în acest caz, trebuie dată imediat explicația că, în cazul autorului lui Faust II, biblia gândirii moderne în artă și nu numai, acest cuvânt, această noțiune înseamnă cu totul altceva, are un cu totul alt conținut semantic decât cel
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mă scoată din aria temelor oarecum previzibile și naționale, Îngerul de gips, cea a sobolului care-și sapă propria galerie sub pașii lui Minda, cel ce se clatină pe „traiectoria sa socială și sentimentală”, dar o face cu o bucurie ciudată, cu o exultanță ce-i anunță lui - și nu numai lui! - o renaștere posibilă a umanului. Într-o lume - și nu numai în cea închisă, rudimentară, comunistă, dar și în „cealaltă”, liberă, care, oferindu-ți „succesul” deplin, te închide într-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din conducerea revistei și am plecat. Când, peste câteva zile, am vrut să-mi prezint demisia lui Stancu, președintele Uniunii, acesta, speriat de un posibil „conflict” în interiorul Uniunii, când partidul cerea insistent „unitate în rândul creatorilor” și, probabil, auzind de ciudata simpatie față de mine a noului și temutului secretar c.c., m-a rugat să „amân hotărârea”. Am acceptat și am cerut un concediu fără plată, pe timp nedeterminat, plecând la Lugoj, unde, pe malul Timișului, ca și în „alte dăți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
armament tocmai pe tensiunea dintre „blocuri”!Ă Credința nostră, a scriitorilor, dar și a unei mari părți a populației, că nu e posibilă o întoarcere la barbarele vremuri staliniste s-a adeverit; nu, Ceaușescu nu s-a „restalinizat”, de tipul ciudatului și grotescului insurgent din chiar mijlocul lagărului comunist, al albanezului Enver-Hodja, dar... a creat totuși o simetrie cu acesta, instaurând, încet-încet, o dictatură personală, modelând-o pe „desenul” domniilor târzii românești de la sfârșitul Evului Mediu, în care Domnul și o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sau „ideologică” -, dorește puterea totală pentru cine știe ce „planuri grandioase și umanitare”, ins ce plănuia, în ciuda regulilor oarecum rigide pe care Moscova sovietică le instaurase pentru acoliții ei, șefi de state comuniste europene, o renaștere a unei „monarhii comuniste”, o feudalitate ciudată, abruptă, strident anacronică, ce se baza cu un picior pe nostalgia maselor după adevărata istorie a Românilor, iar cu altul, pe o poliție din ce în ce mai rigidă, mai insolentă. 14 ...Cum îmi spunea, parcă, cineva, odată: - Poți să fii ori martor, ori
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care pot ajuta la înțelegerea acelui „moment” și a acelei epoci, voind să-i ajut pe istoricii și analiștii viitorului, care, încercând să-l înțeleagă pe acel Ceaușescu al anilor ’71 și următori, ca și reacția „noastră” la „ascensiunea” sa ciudată și extrem de dăunătoare, nu numai pentru epocă, vor putea să discearnă, dacă vor voi, unul din elemnetele specificului național. După Carol II și Dej, Ceaușescu a fost al treilea dictator într-o jumătate de secol, și fiecare dintre aceștia a
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Dumnezeu. Cu curiozitățile noastre pentru ceea ce s-a petrecut cu adevărat pe când încă nu eram, și cu această curioasă nevoie de a merge să vedem ce-i dincolo, dincolo de fluviu, dincolo de mare, dincolo de munți, noi îi apărem ca niște vietăți ciudate, instabile și puțin fiabile. Din neîmplinirea, din nedesăvârșirea noastră, se naște o incontestabilă vulnerabilitate psihică o inferioritate morală, cred musulmanii integriști, care opun nebuniei îndoielii permanente nebunia imuabilei certitudini. Ei ignoră până la ce punct am putut noi miza pe aspirații
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ziua Învierii? Se omoară între ei oamenii din ziua de azi cu mai puțină râvnă decât pe vremea fariseilor? Să te crezi diferit de predecesori numai pentru că ești purtător al unui cuvânt dintr-o limbă cu accente un pic cam ciudate, această complezență față de propria persoană, acest narcisism al prezentului servește drept metodă Coué* pentru cei beți de speranță. Și dacă umilința creștină ar arunca o manta a lui Noe peste lăudăroșenia comună celor trei Revelații: aceea de a fi deschis
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
trimise Saxonilor călugări și soldați pentru a-i convinge. Bella puer lumen quod habes, conceda puellae, Sic tu caecus amor, sic erit illa Venus. Acest distih a fost făcut apropos de împrejurarea că Filip II al Spaniei avea o înclinare ciudată pentru chiori. Avea un paj cu un ochiu și o amantă cu un ochiu. Amanta aceasta a fost prințesa d'Eboli. Quand on ne veut pas écouter la raison, elle ne tarde pas à se faire sentir. Franklin. Ce sont
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
coclauri, pe unde a înțercat dracul copiii, pe unde picior de om arare calcă, prin margini de păduri, pe un drumeag desfundat acum țelină, prin cioate de copaci dați jos nu de mult de barda oamenilor din acele părți; oameni ciudați cari dorm ziua pe semne în vizunii, sub pământ, căci mai mult de jumătate de drum cât trecem prin acele înverzite pustietăți, peste patruzeci de dealuri și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sunt aliniate". De aici, pornind vorbă la masă, altul povestește despre milităria pe care o face domnul maior Stoianovici, un militar strâmt, îngust, care stă smirna în fața generalului și e de o asprime și o absurditate, să zicem cel puțin ciudată, cu ofițerii subalterni. Așa dar, domnul maior Stoianovici are plăcerea să se observe litera regulamentului mai ales într-un singur punct: când stau oamenii drepți să stea puțin aplecați înnainte, și nu atât puțin, cât mult, cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
moarte, prin care un tren fantomatic trece. Din când în când alergăm pe lângă iazuri sau pe lângă păduri de trestii. Trestiile nu se mișcă, stau neclintite, ca-ntr-un farmec. Iazurile lucii ca oglinzile răsfrâng luna nemișcată din înnalt. O lună ciudată, atârnată parcă în văzduh, în aburi, supt un cer de albastru spălăcit de aquarelă. Totul e mut și trist, melancolic, de o adâncă melancolie neagră; triste câmpii, triste dealuri sterpe și lacuri negre, și luna singură pe cer fără stele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
se deslușesc negre pe cerul albastru șters; munții pietroși stau în fund acoperiți de zăpadă. O tăcere adâncă mă împresoară în căldura soarelui de amiază, aici, pe vârful dealului de la hotarul țării. Bucovina, Fălticenii, împrejurimile stau în ceață, o ceață ciudată pătrunsă de o slabă lumină, ca prin fumul cu răsfrângeri de flăcări al unui incendiu nevăzut. S. Teodorescu-Kirileanu Broșteni Ion Teodorescu Broșteni Al. Vasiliu Tătăruși N. Catrinici Hârtoape (Com. Lespezi) V. Cornescu Sodomeni N. Stoleru Baia Gorovei G. Teodorescu-Kirileanu Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
toate părțile. Oșteni răniți pe toate drumurile. În sat la Mircovo, într-o seară, un proprietar de crâșmă, om bogat, după cât se vede, un fel de ecou al articolelor de gazete bulgare, și partizan al d-rului Radoslavof, cu o încăpățânare ciudată și cu o inconștiență grozavă, susținea, într-o convorbire cu Marinescu, că Bulgarii au 700.000 oaste... Toate argumentele și vorbele lui Marinescu, ca să-i demonstreze deșertăciunea acestei afirmații, au fost zădarnice. De unde poate avea Bulgaria atâta oaste? Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
parcă ar fi influențată de mânia apelor și a cerului, de neliniștea înconjurătoare, începe a fi neastâmpărat. Parcă s-ar gândi la ceva, parcă ar vrea să ia o hotărâre; bea des din ploscă; și deodată începe a avea mișcări ciudate. Cum izbutesc a-l liniști și cum el singur în urmă e mulțămit, se închină și oftează în liniștea serii, la un canton singuratic în munte... * La Dorna 6 August. La Hotar. Bistrița murmură între plutele înșirate la amândouă malurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vânt, spre Balcani în valea Praradiei, lângă satul Ingekioi și poposesc în vârful Balcanilor, la locul numit Pașcova Planina, unde se află și iarba Rossil pe care n-o mânâncă niciun dobitoc, dar e bună de leac. Oscilații de zgomote ciudate o toacă ce se apropie și se depărtează în păduri adânci de brad, în fundul muntelui. Ziua nu se aude. Noaptea da începând după asfințitul soarelui, când singuraticul are întăiu presimțirea întăielor sunete pe care nu le aude apoi decât în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tipograful) Pământ mormânt Pavimentul, monumentum dovezi de viață îmbielșugată, ordonată și civilizată odinioară. harșaua calului jugu-dracului crengi îngemănate bizar în pădure. Începutul istoriei cu iapa cea cuminte care duce acasă pe moșul cel bețiv. Vreau să vă spun niște istorii ciudate pe care nu le știe nimeni și pe care și eu cu mare mirare le-am aflat din întâmplare, niște istorii tainice, pe care oamenii de rând cu greu le vor crede... [Iași] 6 Mai 1926 Astăzi, dimineață, pecând coboram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
În bibliotecă un portret al lui Voltaire desenat în creion de Frederic II. Opera lui Voltaire și literatură franceză. Sala scoicilor cu păreții încrustați cu felurite roce și pietre fine prețioase: agat, onix, lapis lazuli, sulf, cvarț, ametist, etc., scoici ciudate până și o scoică deschisă, cu mărgărintarul ei într-însa. Bogăție și strălucire care stecleau în noaptea de Crăciun pe care kaizerul o petrecea aici. Kaizerul locuia în apartamentele dela etaj oglinzi mari, tapete aurite ori argintate, mesele oglinzilor dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de cetățean român. D. Tocilă e un aventurier simpatic, deși cam trist. Ne arată fotografia copilului în costum național românesc, ne mărturisește preferințele sale pentru Anatole France și J.J. Rousseau și ne declară cu vocea-i domoală și rostirea-i ciudată că nu-i place țara aceasta joasă și monotonă. Nu se împacă cu negura, cu ploile și umezeala, cu tot pământul acesta de glod deși cu oamenii din partea locului, foarte serioși și foarte cinstiți, se împacă de minune. Când convorbirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Duminică. Ion C. Duminică. Nevastă-sa, tânără și plină de ideile timpului, era foarte neliniștită de o bucată de vreme și nu-și mai găsea astâmpăr. Cum Duminică? Ce fel de nume e acesta: Duminică? E un nume caraghios și ciudat, pe care nu-l mai are nimeni. Cei care vor să stee în rang cu lumea cată să poarte nume potrivite, nume care să aibă înțeles, nume mai cunoscute și mai nobile! Atâta de mare a fost râvna femeii încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
restricții. Așa încât poezia devine un lucru simplu. Spui ori scrii ce-ți trece prin minte, așa la întâmplare. Aceasta este exteriorizarea celuilalt, care reprezintă adevărul și arta în noi. Ar fi bine ca lucrurile acestea să fie numai spuse. Chestia ciudată este că sunt scrise. Admițând că ele sunt singura poezie care poate exista, nu rezultă de nicăeri că ele trebuie să ne fie împărtășite nouă. Întăiu aceste poezii sunt o afacere cu totul personală. După aceia, cuvintele și rânduirea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dar nu cu destul noroc, într-un entuziasm, a stat de vorbă cu notarul, primarul și perceptorul local, arătându-și ideile și planurile sale despre Stat și lume. Soarta lui era să se sinucidă la Pester. O sinucidere și aceia ciudată, cu o pușcă de vânătoare, în condiții nenormale. Fata a rămas în sama bunicilor, pe când mama cea mai frumoasă femeie cu putință, își căuta un rost, pe care dealtminteri, după multe pipăiri, l-a găsit. Eugenia era entuziasmată de petrecerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
timp, în locul literaturii, se ocupă cu culegere de anecdote pe care le spune oricând și oricui, mi-a spus în după-amiaza asta una: Se duce un preot la un advocat, plângându-se că-l râde lumea pentru că are un nume ciudat. Vrea să-și schimbe numele. Se poate? Se poate. Cum te chiamă? Mă chiamă Neculai Căcău. Și cum vrai să-ți zică? Vreau să-mi spuie Vasile Căcău. Conferință despre Ion Creangă la "Academia Comercială", la stăruința lui Ion Răducanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]