12,623 matches
-
poezie: ”Ceasul de flori. Antologie de poezie târgumureșeană”, Editura Tipomur, 2001; Îmblânzitorul de timp. Antologie de poezie mureșeană”, Editura Tipomur, 2003; ”Poeții revistei Echinox. Antologie (1968-2003)” de Ion Pop, Editura Dacia, 2004; ”Antologia poeților ardeleni contemporani”, Editura Ardealul, 2004; ”Efigii lirice”, Editura Ardealul, 2009; Din lirica românească de dragoste”, Editura Ardealul, 2010. Prezent, de asemenea, în numeroase dicționare: Ana Cosma, ”Scriitori români mureșeni” (2000); Ion Bogdan Lefter, ”Scriitori români din anii ’80-’90”(2000); Irina Petraș, ”Panorama criticii literare românești. Dicționar
Iulian Boldea () [Corola-website/Science/301020_a_302349]
-
fusese încununată cu Premiul Literar Femina, la recomandarea Elenei Văcărescu. Țin să fac această acoladă în timp deoarece starea de spirit pe care o transmit versurile nepoatei de frate a lui Marin Sorescu denotă candoare și inocență. Unele dintre creațiile lirice din noul volum În luminișuri de cuvinte sunt de-a dreptul copilăriri, cu vetuste note duioase, asediate de epitete ori adjective edulcorante, taman bune pentru borcanul cu dulceață de gutui al bunicii, acoperit cu celofan bine întins și legat strâns
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
lirism atât de bine „puse pe note”, în aparență, încât par mecaniciste. Și robotizate. Ca grafica sarcastică a lui Benedict Gănescu. Sensibilitatea nativă a autoarei și talentul fiind dincolo de orice îndoială, nu-ți rămâne decât să te întrebi: fie trăirea lirică rămâne la nivelul epidermei, fie protagonista nu cunoaște specificul de fond al poeziei, cum este poezia? - întrucât ce este nu a reușit nimeni să definească. Vibrația autentică, în cel mai bun caz, nu trece de pârleazul literei tipărite, pentru că îndeobște
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
contagioasă. Dar marea sensibilitate, delicatețea eclatantă și fiorul ludic sunt definitorii pentru versurile grupate în recentul volum. Pe Beatrice Silvia Sorescu o vizitează și o învăluie într o horbotă de raze ocrotitoare, în clipele sale cele mai inspirate, aripa îngerului liric, al cărui ochi, veșnic treaz, veghează ca echilibrul și armonia să fie într-o bună cumpănire. Așa ceva pare, însă, să se întâmple destul de rar, poate tocmai pentru că autoarea se lasă prea repede, intempestiv robită de efuziuni lirice și nu se
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
inspirate, aripa îngerului liric, al cărui ochi, veșnic treaz, veghează ca echilibrul și armonia să fie într-o bună cumpănire. Așa ceva pare, însă, să se întâmple destul de rar, poate tocmai pentru că autoarea se lasă prea repede, intempestiv robită de efuziuni lirice și nu se poate lepăda de ispita periculoasă mărturisită la pagina 102: Eu nu pot dormi de rime. Obsedată, probabil, de perfecțiunea tehnică, rămâne la poarta poeziei. Doamna Beatrice Silvia Sorescu s-ar cuveni să se grăbească încet în ceea ce privește cadența
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
cuveni să se grăbească încet în ceea ce privește cadența aparițiilor editoriale, pentru că volume de versuri găsești pe toate drumurile, dar cărți de poeme adevărate destul de rar. Necesarul salt calitativ de la versuri (înzorzonate cu epitete colbuite) la poeme de reală profunzime și respirație lirică nu credem că este posibil decât printr-un studiu tenace, de minimum patru ore zilnic, al marilor poeți, pe cât posibil în original, concomitent cu aprofundarea cel puțin a monumentalelor istorii literare create de G. Călinescu, Francesco de Sanctis, Fritz Martini
[Corola-other/Science/93_a_126]
-
rând, operă per ansamblu, se cântă foarte bine. Domnul Previn are o ureche fină pentru voci. Știe cum să flateze și să continue grațios de la un episod muzical la altul ... oricine este sub impresia că Previn ar fi scris teatru liric întreaga să viața." Despre partea muzicală, Holland a scris: “Sunt confruntări puternice între armonii și peioade în cheie, multe gesturi Straussiene, melodii dulci că mierea și murmurări între coarde a la Ligeti sau Penderecki. Domnului Previn nu îi este rușine
Un tramvai numit dorință (operă) () [Corola-website/Science/301423_a_302752]
-
cu un înalt funcționar de stat se stabilește definitiv la Roma. Marea popularitate de care s-a bucurat în timpul vieții se datorează deopotrivă numărului mare de cărți publicate și impactul pe care romanele sale, de factură realistă cu puternice accente lirice l-au avut cu gustul cititorului italian din epocă.
Grazia Deledda () [Corola-website/Science/300110_a_301439]
-
nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești. Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny
Heinrich Heine () [Corola-website/Science/300132_a_301461]
-
până pe țărmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cât pe ce să fie înghițit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo. Deoarece capul nu încetase să cânte, i se înălță acolo un oracol. Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însă, fu ridicată de zeii olimpieni în cer, unde formează constelația cu același nume. Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Însăși arta cântului provenea în accepția vechilor greci din Tracia. Arrian pomenește în istoria
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
dionisiace, în care zeul este dezmembrat, pentru a învia ulterior. Sectanții orfici l-au văzut de fapt pe Orfeu ca preot și inițiator al cultului lui Dionysos Zagreus și nu în postura de cântăreț. Orfismul a dat naștere multor opere lirice rămase anonime pentru a sugera propria vechime. Lui Herodot îi este cunoscută însă originea mai nouă, presupus pitagoreică și egipteană, a scrierilor orfice. Poetul Onomacrit, care a trăit în perioada lui Pisistratus (ca. 607 - 528 î.Hr.), este probabil principalul falsificator
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
secolul următor, la perfecțiune de către Francesco Petrarca, ale cărui poeme de dragoste dedicate Laurei au fost extrem de cunoscute și influente în toate literaturile europene. Importanța lui Wyatt în literatura engleză constă în introducerea sonetului în Anglia, respectiv în revitalizarea modului liric, de data asta sub forma sonetului. Spre deosebire de sonetul italian standardizat (4|4|3|3), Wyatt a folosit în sonetele sale preponderent ritmul (4|4|4|2) abba abba cdde ee, sonetele sale constând din trei catrene și un duet. Lirismul
Sir Thomas Wyatt () [Corola-website/Science/301523_a_302852]
-
răscruce în destinul Rusiei, începutul necalendaristic al secolului XX. scria ea în notele ei autobiografice. În versurile celor două culegeri, contemporanii au intuit, în mod greșit, note autobiografice, care le-ar fi permis să vadă în ele fie un „jurnal liric”, fie un „roman liric”. În comparație cu primul volum, în "Mătănii" se accentuează detalierea prelucrării formelor, se adâncește abilitatea nu numai de a suferi sau de a avea compasiune pentru sufletul „obiectelor neînsuflețite”, dar și aceea de a-și însuși „neliniștile lumii
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
începutul necalendaristic al secolului XX. scria ea în notele ei autobiografice. În versurile celor două culegeri, contemporanii au intuit, în mod greșit, note autobiografice, care le-ar fi permis să vadă în ele fie un „jurnal liric”, fie un „roman liric”. În comparație cu primul volum, în "Mătănii" se accentuează detalierea prelucrării formelor, se adâncește abilitatea nu numai de a suferi sau de a avea compasiune pentru sufletul „obiectelor neînsuflețite”, dar și aceea de a-și însuși „neliniștile lumii”. Noua culegere demonstra că
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
următorii doi ani la Tașkent. A scris multe poezii și a continuat lucrul la poemul "Поэмой без героя" („Poem fără erou”). În timpul cât era evacuată la Tașkent, ea își citea poeziile soldaților răniți și a publicat în diferite reviste poezii lirice inspirate de război. O culegere a acestor poezii a apărut la Tașkent, în 1943. În 1944 se reîntoarce la Leningrad după sfârșitul blocadei. Ruinele din oraș și distrugerile pricinuite împrejurimilor o impresionează profund. Atunci descrie în proză tot ceea ce întâlnește
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
tainelor existenței. Timp de 22 ani Ahmatova a lucrat la finalizarea lucrării " Поэма без героя" ("Poem fără erou"). Poemul a început în 1913 - cu surse în tragediile rusești și mondiale. Volumul este o lucrare complexă, care constituie o puternică sinteză lirică a filozofiei ei și o afirmare a sensului vieții și al creației ei poetice. Lucrarea este inspirată de poemul "Evgheni Oneghin" al lui Aleksandr Pușkin. Și în acest poem este prezentă vibrația timpului, însă la Ahmatova este o vibrație care
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
se percepe în permanență o conjuncție între imaginarul nocturn și cel diurn. Dizolvarea ființei se face prin agresiunea temporală. Alteori, convulsia erotică se preschimbă în ceremonial. Libertatea combinațiilor în sintagme, timbrul nostalgic ne conduc spre o poezie în care sunetul liric este greu de redat în altă limbă: Opera Annei Ahmatova pare să nu fi cunoscut ani de ucenicie. Îndată după volumul "Seara", ea își abordează subiectele cu maturitate și prezintă întreaga gamă a ipostazelor de femeie-poet. Poeziile ei de dragoste
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
în nedumerire și întrebări fără răspuns: Poeta reușește să-și estompeze gândul că iubitul ei se află în preajma altor femei, pe care le numește "gâsculițe": În multe poeme, Anna Ahmatova speră revenirea iubitului, pe care îl așteaptă cu stoicism. Eul liric feminin nu condamnă celălalt sex, chiar dacă acesta i-a adus suferințe. Tema bărbatului ține de nostalgie, și nu de obsesie. Ahmatova, totuși, nu se limitează la sfera iubirii. Ea recurge la percepția de poet și cetățean, fiind prima poetă care
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
total de aproximativ 20.000 versuri. După cum afirmă persoane pe care Ahmatova le-a cunoscut personal, ea nu aprecia deloc activitatea de traducător. Cu toate acestea, ea a avut o prodigioasă activitate de traducătoare în vremurile în care propriile lucrări lirice nu erau tipărite. În timpul vieții Annei Ahmatova au fost tipărite numeroase culegeri ale traducerilor ei dintre care cele mai însemnate sunt: "Корейская классическая поэзия" (Din poezia clasică coreeană) - (1956), "Китайская классическая поэзия" (Poezia clasică chineză) - (1956), "Лирика древнево Египта (Poezia
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
cusute în culori. Până la vârsta școlară copii erau îmbrăcați într-o cămașă largă din pânză, atât fetițele, cât și băieții. Cu ocazia sărbătorilor erau îmbrăcate de obicei haine noi care, ca și celelalte pregătiri, ca învățatul colinzilor și descântecelor din lirice, specifice sărbătorilor de iarnă, erau făcute din timp în șezători. Pentru întreaga perioadă a sărbătorilor erau angajați muzicanți, iar jocul era la o casă numită „casa jocului”. La Sfântul Nicolaie, în data de șase decembrie, erau „probați” muzicanții, la acea
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
francez. Picturile lui Watteau creează o atmosferă ireală, infățișând o fericire intangibilă. Curtea regală și teatrul erau temele predilecte ală artistului. Tehnica utilizată și preferința pentru culorile vii îi constituie un omagiu adus lui Rubens, însă stilul elegant și sensibilitatea lirică aparțin în intregime lui Watteau. Melancolia și sentimentul efemerității transpare întotdeauna în scenele aparent idilice. Watteau joacă un rol fundamental în înnoirea picturii franceze și devine creatorul unui nou gen, intitulat „serbări galante”, popular în arta "rococo"-ului. Pictura sa
Antoine Watteau () [Corola-website/Science/300896_a_302225]
-
traiectoria sa politică dinspre țărănism (o vreme a fost chiar lider al tineretului țărănist) spre dreapta național-creștină (fără a fi aderat la legionarism, ci ținîndu-se mai aproape de linia bătrânească Iorga-Cuza-Goga-Crainic-Antonescu). Puternic înrădăcinate în realitățile specifice ale epocii, scrise cu patos liric (solemn sau pamfletar), nu întotdeauna suficient de elaborate, cărțile de proză politico-filosofică ale poetului Ilariu Dobridor par greu digerabile astăzi pentru publicul mediu, format pe alte coordonate ideologice și obișnuit cu un alt gen de discurs. Dând însă la o
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
versiunilor apărute în "Musée" cu reeditările din "Călătoriile extraordinare" este elocventă în acest sens. Alexandre Dumas fiul îi pune pe Verne în legătură cu frații Seveste, care au preluat Teatrul Istoric după eșecul managerial al lui Dumas tatăl. Noua instituție devine Teatrul Liric, iar Jules Seveste, noul ei director, îl angajează pe Verne ca secretar. Munca nu este remunerată, dar lui Verne i se permite în schimb să-și joace piesele, dintre care majoritatea sunt scrise împreună cu Michel Carré. În ianuarie 1852 se
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
salonul muzicianului Talexy. Ei se lansează în operetă, sau, mai exact, în opera bufă, într-o perioadă în care Jacques Offenbach crea o adevărată pasiune pentru acest gen de spectacol. Pe 28 aprilie 1853 se joacă "Le Colin-maillard" la "Teatrul Liric", într-o perioadă în care Jules Verne nu se oprește din scris, lucrând la "Pierre-Jean", "Le siège de Rome" și "Monna Lisa", pe care o începe în 1851 și o termină abia în 1855. În timpul călătoriei la Nantes, scriitorul se
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]
-
pe 2 august 1854. În luna iulie a anului 1854, Jules Seveste moare de holeră. Succesorul său, Émile Perrin, vrea să-l păstreze pe Jules Verne, dar acesta își păstreze libertatea avută anterior. Perrin ajunge să-i propună conducerea "Teatrului Liric". "L-am refuzat. Mi-a propus chiar să conduc singur teatrul, el rămânând director doar cu numele și primind o parte din beneficii. L-am refuzat din nou. Vreau să fiu liber să fac ce vreau". În "Musée" apare un
Jules Verne () [Corola-website/Science/298540_a_299869]