KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...470 471 472 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

însă e totuna, pentru că important e principiul; aici inițiativa e importantă și dacă lipsesc o sută cincizeci de ruble - asta nu-i decât un amănunt neînsemnat. Important e că Burdovski nu primește pomana, luminăția voastră, că v-o azvârle în obraz, iar în acest caz e indiferent dacă sunt o sută sau două sute cincizeci. Burdovski a refuzat cele zece mii; ați văzut doar; nici suta de ruble n-ar fi adus-o dacă ar fi necinstit! O sută cincizeci de ruble i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chipul lui Lebedev exprima cel mai înalt grad de încântare. — Obrăznicie și haos, doamnă, se găsesc pretutindeni, spuse nepotul lui Lebedev, care era, de altfel, foarte încurcat. — Dar nu așa! Nu așa cum aveți voi, micușorilor, nu așa! îi trânti în obraz Lizaveta Prokofievna cu un fel de bucurie răutăcioasă, parcă apucată de isterie. N-aveți de gând să mă lăsați odată în pace? strigă ea la cei care încercau să o convingă să plece. Nu, Evgheni Pavlovici, dacă, cu gura dumitale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chinuindu-se. Mâine o să vină alt doctor; celălalt a greșit; da’ stai jos, de-abia te ții pe picioare! Delirezi... Ah, ce să ne facem acum cu el! se agita ea, așezându-l în fotoliu. O lacrimă îi luci pe obraz. Ippolit se opri aproape uimit, își ridică mâna, o întinse temător și atinse lacrima. Pe față îi apăru un zâmbet de copil. — Vă... începu el bucuros... Nu știți cât de mult vă... cu cât entuziasm mi-a vorbit despre dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru că liberalul rus nu este liberal rus, ci liberal nerus. Arătați-mi un liberal rus și mă sărut cu el în fața dumneavoastră. — Numai dacă o să vrea el să te sărute pe dumneata, spune Alexandra Ivanovna, neobișnuit de surescitată. Chiar și obrajii îi erau mai îmbujorați decât de obicei. „Uite-așa, se gândi în sinea ei Lizaveta Prokofievna, ba doarme de n-o mai poți trezi, ba se ridică din pat o dată în an și-ți trântește niște vorbe de te lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ei și s-a apropiat de masă. Nu îndrăzni s-o privească, însă simți cu toată ființa lui că în această clipă ea îl privește și, poate, îl privește amenințător, că negreșit ochii ei negri sunt plini de furie și obrajii îi sunt îmbujorați. — Mie, Nikolai Ardalionovici, mi se pare că degeaba l-ai adus, dacă e vorba de băiețandrul acela tuberculos, care a izbucnit atunci în plâns și ne-a invitat la înmormântarea lui, observă Evgheni Pavlovici. A vorbit atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
era evident că țineau să fie remarcați, vorbeau tare, râdeau. Se putea bănui că mulți dintre ei erau amețiți, deși câțiva afișau costume elegante și luxoase; dar printre ei erau și inși care arătau foarte ciudat, cu straie bizare, cu obrajii puțin îmbujorați; erau și câțiva ofițeri, erau și persoane mai în vârstă; erau și unii îmbrăcați comod, cu haine largi și bine cusute, cu inele și butoni, cu splendide peruci negre ca smoala și favoriți, cu o expresie deosebit de distinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el. Ochii ei scânteiau; se repezi la un tânăr absolut necunoscut, care stătea la doi pași de ea și avea în mână un baston subțire din nuiele împletite; i-l smulse și îl plesni din răsputeri pe ofițer, pieziș, peste obraz. Totul se petrecu cât ai clipi din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie, apucase să se retragă de tot, iar domnul cu chef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spună cu tonul unui precupeț care are toate motivele să jubileze: — Ptiu! Ai încasat-o! Mutra ți-e plină de sânge! Ptiu! Venindu-și în fire și știind bine cu cine are a face, politicos, ofițerul (acoperindu-și de altfel obrazul cu batista) i se adresă prințului, care se ridicase deja de pe scaun: — Sunteți prințul Mâșkin, cu care am avut plăcerea să fac cunoștință? — E nebună! Smintită! Vă rog să mă credeți! îi răspunse prințul cu vocea tremurătoare, întinzându-și - cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că iubirea îi e pătimașă, ar fi respins acest gând, poate chiar cu furie. Și dacă acel cineva ar fi adăugat că biletul Aglaiei este unul de dragoste, că stabilește o întâlnire între doi îndrăgostiți, lui i-ar fi crăpat obrazul de rușine pentru omul acela și, poate, l-ar fi provocat la duel. Toate acestea erau întru totul sincere și el nu avusese niciodată îndoieli și nu-și permisese nici cel mai mic gând „dublu“ cu privire la posibilitatea ca această fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își dăduse seama că „nu s-a terminat totul“, că încă nu s-a luminat de ziuă, că musafirii s-au ridicat de la masă numai pentru gustare și că nu s-a încheiat decât sporovăiala lui Lebedev. Zâmbi și pe obrajii lui începu să joace roșeața tuberculozei, sub forma unor pete vii. — Văd că mi-ați numărat și minutele cât am dormit, Evgheni Pavlovici, continuă el ironic. Toată seara m-ați fixat din priviri, am văzut eu... A! Rogojin! L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
altminteri, nu avusese până atunci curajul să vorbească cu voce tare. Brusc, Ippolit își coborî ochii în pământ și puse mâna pe manuscris; însă în aceeași clipă își ridică iarăși capul și, fulgerând din priviri, cu două pete roșii pe obraji, spuse, privindu-l fix pe Ferdâșcenko: — Nu mă iubiți deloc! Se auziră râsete; de altfel, cei mai mulți nu râdeau. Ippolit roși teribil. — Ippolit, spuse prințul, pune manuscrisul la loc în plic, dă-mi-l mie și culcă-te aici, în camera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi spuse câteva cuvinte de mulțumire și prietenie. Era atât de fâstâcită, încât obrajii ei palizi, uscați chiar se îmbujorară. Am rămas, dar arătându-le în fiecare secundă, prin înfățișarea mea, că mi-e grozav de frică să nu-i deranjez (așa se cădea). În cele din urmă, căința ajunse să-l chinuie pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
știuse și se chinuia, nevrând s-o recunoască în ea pe femeia știută. Pe acest chip erau întipărite atâta căință și teamă, încât femeia părea o criminală teribilă care tocmai ce săvârșise o crimă îngrozitoare. O lacrimă se prelinse pe obrazul ei palid; ea îi făcu semn să vină și-și puse degetul la buze, ca și cum l-ar fi prevenit că trebuie s-o urmeze în tăcere. Inima i se făcu cât un purice; pentru nimic, pentru nimic în lume nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul de pe bancă. De ce ești învinuită, cine te învinuiește? — Acasă, toți, mama, surorile, tata, prințul Ș., chiar și mizerabilul de Kolea al dumitale! Așa gândesc, chiar dacă nu mi-o spun de-a dreptul. Asta le-am spus-o tuturor de la obraz, și mamei și tatei. Maman a zăcut bolnavă o zi întreagă, iar a doua zi Alexandra și tata mi-au zis că nici eu nu-mi dau seama că mint și ce vorbe arunc. Dar le-am retezat-o pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a rămas pe creștetul blond al copilului. Privește în depărtare, spre orizont; un gând măreț că întreaga lume se oglindește în privirea Lui; chipul Îi e trist. Copilul a tăcut, și-a pus coatele pe genunchii Lui și, sprijinindu-și obrazul în palmă, și-a ridicat căpșorul și, îngândurat, cum cad copiii câteodată pe gânduri, privește țintă la El. Soarele asfințește... Iată tabloul meu! Sunteți inocentă și în inocență stă toată perfecțiunea dumneavoastră. O, numai asta țineți-o minte! Ce vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici un căpitan Eropegov“, bătrânul bâigui, complet buimăcit: — Kapiton Eropegov, nu căpitanul... Kapiton... locotenent-colonel în retragere, Eropegov... Kapiton... — Nici Kapiton n-a existat! strigă Ganea, supărat foc. — De... de ce să nu fi existat? bâigui generalul și tot sângele îi năvăli în obraji. — Terminați! încercau să-i potolească Ptițân și Varia. — Taci, Ganka! strigă iarăși Kolea. Dar faptul că unii îi luau apărarea parcă îl făcu pe general să-și vină în fire. — Cum n-a existat? De ce să nu existe? strigă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el. Și dacă... — Degeaba mă iei așa de sus, îl întrerupse Ippolit. La rândul meu, în prima zi după mutarea mea aici, mi-am dat cuvântul față de mine însumi să nu-mi refuz plăcerea de a-ți spune totul, de la obraz, cu sinceritate absolută, atunci când ne vom despărți. Am intenția să fac acest lucru chiar acum. Firește, după dumneata. — În ce mă privește, te-aș ruga să părăsești această încăpere. — Mai bine spune, altfel o să te căiești că n-ai zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nou generalul, strângând tot mai tare umărul „băiatului lui“. Eu... vreau... ție... tot, Maria, Maria... Petrovna Su-su-su... Kolea se smulse din strânsoare, îl înșfăcă pe general de umeri și, ca smintit, îl privi. Bătrânul se făcuse roșu în obraji, buzele i se învinețiseră, spasme mărunte îi treceau fugar pe față. Deodată se aplecă și începu să cadă încet pe brațul lui Kolea. — Atac de apoplexie! strigă acesta de răsună toată strada, dându-și, în sfârșit, seama despre ce era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse el în grabă și, aproape speriat, dădu curs chemării Alexandrei. Își găsi consoarta și fiica una în brațele celeilalte, stropindu-se una pe alta cu lacrimile lor. Erau lacrimi de fericire, duioșie și împăcare. Aglaia îi săruta mamei mâinile, obrajii, buzele; amândouă se strângeau cu înflăcărare la piept. — Uită-te și tu, Ivan Feodorovici, ce fiică ai! spuse Lizaveta Prokofievna. Aglaia își desprinse fața fericită și plânsă de la pieptul mamei, își privi tatăl, râse sonor, sări spre el, îl îmbrățișă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înapoi, chiar mi-a aruncat-o în față, nedesfăcută... și mi-a dat brânci afară... de altminteri numai moral, nu și fizic... la drept vorbind, aproape și fizic, căci mult n-a mai lipsit! — Ce scrisoare ți-a aruncat în obraz fără s-o desfacă? — Păi... he-he-he! Văd că nu v-am spus! Credeam că v-am spus... Am primit o scrisorică anume ca s-o transmit... — De la cine? Cui? Însă unele „explicații“ ale lui Lebedev erau extrem de greu de descurcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
puteri, încât, intrând și nescoțând măcar un cuvânt, se prăbuși literalmente, ca leșinat, într-un fotoliu și fulgerător fu zguduit de o tuse insuportabilă. Tuși până ajunse să scuipe sânge. Ochii îi străluceau și pete roșii i se aprinseră în obraji. Prințul bâigui câteva cuvinte, dar acesta nu-i răspunse și mult timp își flutură doar mâinile, cerând să nu fie deocamdată deranjat. În sfârșit, își reveni. — Plec! rosti el cu mare efort și cu vocea răgușită. Dacă vrei, te conduc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
om. Știu precis că întâlnirea va avea loc astă-seară. Ippolit porni spre ușă, dar prințul îl chemă și el se opri în prag. — Deci, după părerea dumitale, Aglaia Ivanovna se va duce ea însăși la Nastasia Filippovna? întrebă prințul. Pe obraji și pe frunte îi apăruseră pete roșii. Nu știu exact, dar probabil așa va fi, răspunse el întorcând capul pe jumătate. De altfel nu poate fi decât așa. Doar n-o să se ducă Nastasia Filippovna la ea! Nici la Ganecika

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu înțelegea probabil nici o iotă, dar zâmbea blând și, de îndată ce i se părea că ea începe din nou să se întristeze sau să plângă, se apuca iarăși s-o mângâie pe creștet și să-și poarte cu gingășie palmele pe obrajii ei, potolind-o și dezmierdând-o ca pe un copil. IXtc "IX" Au trecut două săptămâni de la evenimentul relatat în ultimul capitol, și situația personajelor povestirii noastre s-a schimbat atât de mult, încât ne este extrem de greu să continuăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se crape de ziuă. Rareori, Rogojin începea să bolborosească cu voce tare, vehement și incoerent; începea să țipe și să râdă; atunci prințul își întindea spre el mâna tremurândă și îi atingea ușor capul, părul, le mângâia, îi mângâia și obrajii... nu putea face nimic altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu o tristețe nemărginită. Între timp se luminase de ziuă; în sfârșit, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu o tristețe nemărginită. Între timp se luminase de ziuă; în sfârșit, se întinse pe pernă, parcă istovit și disperat cu totul, și își lipi fața de obrajii palizi și încremeniți ai lui Rogojin; din ochi îi curgeau lacrimi pe fața celui de-alături, dar, poate, el nu-și mai simțea lacrimile și nu mai știa nimic de ele... În tot cazul, atunci când, după multe alte ore, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]