12,062 matches
-
a secolului al XVIII-lea. Influența acestui grup a continuat să crească și, în final, liderul Timur a fost numit conducătorul otoman al Raqqăi (1800-1803). Membrii dinastiei kurde a Janbulazilor au stăpânit pe rând regiunea Alep din funcția de guvernator otoman, între 1591 și 1607, și au fost aliați cu Casa de Medici din Toscana. Scriitorul danez Carsten Niebuhr, care a călătorit la Jazira în 1764, a consemnat cinci triburi nomade kurde (Dukuri, Kiki, Scechani, Mulli și Așeti) și un trib
Rojava () [Corola-website/Science/334672_a_336001]
-
asemenea, Kurdistanul propus de Tratatul de la Sèvres nu includea niciun teritoriu din ceea ce aveau să devină ulterior Siria și Irak. Demografia regiunii a suferit o mare schimbare la începutul secolului al XX-lea. Unele triburi kurde au cooperat cu autoritățile otomane în masacrele comise împotriva armenilor și creștinilor asirieni din Mesopotamia Superioară și au fost răsplătite cu teritorii anterior ocupate de aceștia. Kurzii au fost principalii responsabili pentru atrocitățile comise împotriva asirienilor, iar expansiunea lor s-a produs în dauna acestora
Rojava () [Corola-website/Science/334672_a_336001]
-
dauna acestora. Triburile kurde au atacat și golit satele asiriene și armene din Districtul Albaq, situat la nord de Munții Hakkari, ucigând un mare număr de săteni. Mulți asirieni au fugit în Siria ca urmare a genocidului comis de turcii otomani și de kurzi împotriva armenilor și s-au stabilit în special în zona Jazira. Populația asiriană din Nusaybin a trecut granița în Siria și s-a stabilit în Qamishli. Nusaybin a devenit un oraș kurd, iar Qamishli un oraș predominant
Rojava () [Corola-website/Science/334672_a_336001]
-
să demonstreze rezultatele reformelor sale, dar avea nevoie de timp pentru ca soarta războiului să se întoarcă în favoarea sa. Până în 1736, Rusia a avut inițiativa în conflict. Armata Niprului, condusă de Münnich și numărând 62.000 de oameni a atacat cetățile otomane de pe Istmul Perekop în mai 1736. În iunie, a ocupat capitala Crimeei, Bahcisarai și în iulie, cetatea Oceacov. Münnich era pe val și făcea planuri de cucerire a Constantinopolului, ceea ce ar fi asigurat accesul rușilor din Marea Neagră în Marea Mediterană și
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
a cucerit-o în urma unei alte norocoase explozii a depozitului de muniții. Au reapărut apoi însă aceleași probeleme ca în campania din anul precedent; lipsa de provizii și epidemiile l-au forțat să se întoarcă din nou spre nord-est. Imperiul Otoman și Rusia au întreținut în continuare negocieri de pace. Emisarii Austriei au jucat rol de mediator până la sfârșitul verii lui 1737, deși Austria semnase un acord secret cu rușii încă din ianuarie. Acțiunile rușilor au eșuat, ceea ce i-a făcut
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
Țara Românească. Austriecii au ocupat Nišul, dar succesele lor au scăzut după aceea. Otomanii au recucerit Nišul în octombrie și Austria a suferit o serie de înfrângeri. Yeğen Mehmed pașa a fost numit mare vizir la 3 decembrie 1737. Armata otomană a început să dea semne de redresare și cursul războiului a început să-i fie favorabil. În 1738, războiul s-a desfășurat similar. Lacy a atacat din nou Crimeea, dar nu a mai avut succes. Münnich a pornit spre vest
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
două motive. Pe de o parte, după succesele repurtate contra Austriei, turcii și-au mărit pretențiile, și pe de altă parte Münnich reușise să o convingă pe țarină să-i accepte „planul oriental”, acela de a invada Principatele Dunărene, vasale otomanilor, și de a le folosi apoi ca bază pentru atacarea Constantinopolului. Münnich și-a dus în 1739 o mare armată pe Prut, ca și Petru cel Mare în Războiul Ruso-Turc din 1711. Ca și înainte, Münnich a înaintat prea mult
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
turcilor, rușii au reușit să ocupe și mare parte din Țara Românească la sfârșitul verii și începutul toamnei lui 1739. Rușii au avut destul de mult succes până când Münnich a primit cu surprindere vestea că austriecii ceruseră pace. În 1739, generalii otomani și-au concentrat forțele pe Dunăre pe frontul austriac, unde austriecii nu au putut aduna decât un sfert din forțele pe care le aveau otomanii. În luptă deschisă, ei ar fi fost zdrobiți, așa că s-au retras la Belgrad. Armata
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
Münnich nu a planificat atent și a făcut planuri prea îndrăznețe, el a avut dreptate în aceea că armata rusă modernizată devenise mai puternică decât cea otomană. Pacea de la Niš a dus la 30 de ani de pace pentru Imperiul Otoman, timp în care vecinii și inamicii săi au fost ocupați cu alte războaie. La est, Persia lui Nadir Șah a dus mai multe războaie cu vecinii înainte de a fi asasinat. La vest și la nord, Austria și Rusia au fost
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
multe războaie cu vecinii înainte de a fi asasinat. La vest și la nord, Austria și Rusia au fost implicate mai întâi în Războiul de Succesiune Austriacă din 1740-1748 și apoi în Războiul de Șapte Ani din 1756-1763. Pentru puterea Imperiului Otoman, aceasta nu a fost un fenomen favorabil, armata sa rămânând în afara conflictelor europene și nemodernizându-se într-o perioadă în care s-au dezvoltat numeroase inovații, aplicații și tehnici de luptă.
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
tratat diverse teme științifice, o mulțime de orologii mecanice, dar și un fel de motor cu abur care era utilizat în scopuri culinare (rotirea cărnii pentru fript). Învățatul islamic este considerat unul dintre primii proiectanți de pompe hidraulice din spațiul otoman. Alți mari savanți islamici au fost: Al Baghdadi (a dedus înaintea lui Newton Principiul al II-lea al mecanicii), Ibn Bajjah (care a descris ceea ce astăzi se numește "principiul acțiunii și reacțiunii"). Frații Banū Mūsă (Ja'far Muhammad ibn Mūsă
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
o viață idilică departe de civilizație, trăind din trocul de produse cu marinarii ce debarcau periodic pe insulă. În seara următoare, Euthym Trikalisz îi dezvăluie căpitanului că nu era comerciant grec, ci pașa turc Ali Ciorbadji ce fugea din Imperiul Otoman pentru că sultanul voia să-l ucidă pentru a-i confisca averea și a-i duce fata în harem. El se otrăvise cu puțină vreme înainte deoarece se aștepta să fie arestat de autorități la Panciova (după ce fusese recunoscut de spionul
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
și Mikszáth - de Ottilia Lukanics, una dintre iubitele scriitorului maghiar de la începutul anilor 1870. Povestea lui Ali Ciorbadji este posibil să fie inspirată de cea a bancherului aromân Gheorghe Sina, originar din Grecia, despre care unele surse afirmă că Poarta Otomană ar fi cerut guvernului habsburgic extrădarea sa în Turcia. Deși credibilitatea poveștii este discutabilă, Jókai s-ar fi inspirat din această legendă în crearea personajului său. În rândul cercetătorilor operei lui Jókai este larg răspândită teoria că personajul Mihály Tímár
Omul de aur (roman) () [Corola-website/Science/334780_a_336109]
-
Academia Domnească nu a oferit diplome academice standard, ci doar diplome care certificau faptul că posesorul lor era demn de a purta „numele de om învățat”. Acest nume îi oferea purtătorului posibilitatea de a îndeplini diverse funcții administrative în cadrul Imperiului Otoman și în Principatele Române.
Academia Domnească din Iași () [Corola-website/Science/334861_a_336190]
-
ul (din = confirmat) a fost un obicei introdus în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Țara Românească și Moldova, conform căruia un domn trebuia să fie confirmat de sultanul Imperiului Otoman după trei ani de domnie, conducătorul principatului românesc fiind nevoit în acest scop să plătească o sumă de bani. În Moldova mucarerul a fost introdus după moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, iar în Muntenia în timpul lui Mihnea Turcitul. Cu
Mucarer () [Corola-website/Science/332108_a_333437]
-
domnului de a se prezenta după trei ani de domnnie la Țarigrad pentru a plăti în persoană suma de bani. Astfel, obiceiul dobândea scopul de a testa fidelitatea domnului. Mucarerul mic desemna doar suma bănească ce trebuia plătită anual Imperiului Otoman. La începutul veacului al XVIII-lea, mucarerul mare ajunsese să fie echivalentul sumei plătite la numire. Pe vremea lui Dimitrie Cantemir, valoarea mucarerului mare era de 54.000 de taleri, în timp ce mucarerul mic era de 25.000 de taleri. Doi
Mucarer () [Corola-website/Science/332108_a_333437]
-
Victor Marie (n. 13 decembrie 1825 la Constantinopol - 1899) a fost un militar otoman și francez care, după ce s-a angajat în Legiunea străină, a fost numit general de divizie în armata Imperiului Otoman și a sfârșit prin a fi pașă de Constantinopol. După copilăria petrecută la Constantinopol, tânărul Nikolaos Vitalidis, fiu al unui
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
Victor Marie (n. 13 decembrie 1825 la Constantinopol - 1899) a fost un militar otoman și francez care, după ce s-a angajat în Legiunea străină, a fost numit general de divizie în armata Imperiului Otoman și a sfârșit prin a fi pașă de Constantinopol. După copilăria petrecută la Constantinopol, tânărul Nikolaos Vitalidis, fiu al unui hamal, s-a angajat la Alger, la 2 iunie 1844, în Legiunea Străină sub numele de Victor Marie Vitalis. A
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
franceză la 8 iunie 1867. Sfârșitul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878, a condus la reuniunea Congresului de la Berlin. Puterile participante la congres au avut ca sarcină, între altele, să numească, pentru „a ajuta” sultanul la administrarea Rumeliei Orientale (provincie a Imperiului Otoman cu majoritate bulgară), un "guvernator civil" și un "guvernator militar", care trebuiau să fie de religie creștină, dar nebulgari, pentru a nu favoriza desprinderea Rumeliei Orientale de Imperiul Otoman și alipirea acesteia la Bulgaria proaspăt autonomă. Prințul Vogoridis (Alecu Vogoride
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
pentru „a ajuta” sultanul la administrarea Rumeliei Orientale (provincie a Imperiului Otoman cu majoritate bulgară), un "guvernator civil" și un "guvernator militar", care trebuiau să fie de religie creștină, dar nebulgari, pentru a nu favoriza desprinderea Rumeliei Orientale de Imperiul Otoman și alipirea acesteia la Bulgaria proaspăt autonomă. Prințul Vogoridis (Alecu Vogoride), descendent de fanariot, a fost numit guvernator civil, de comun acord cu sultanul și cu patriarhul de la Constantinopol. Pentru postul de guvernator militar, însărcinatul cu afaceri francez l-a
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
patriarhul de la Constantinopol. Pentru postul de guvernator militar, însărcinatul cu afaceri francez l-a propus pe Vitalis, care prezenta avantajul, în raport cu alți candidați susținuți de celelalte puteri, prin cunoașterea limbilor locale și era totodată supus (altfel spus: "cetățean") al Imperiului Otoman și creștin ortodox. Candidatura i-a fost reținută și, ținând cont de importanța postului care i-a fost atribuit, Congresul l-a ridicat la gradul de general, iar sultanul i-a conferit titlul de pașa. Ajuns la Philippopoli (azi Plovdiv
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
copii, nelegitimi, peste tot, pe unde a trecut, din Mexic în Crimeea, inclusiv la Paris). Strălucitor, curajos și eficace, dar oportunist lipsit de orice ideal, Vitalis Pașa, în pofida „colecției sale de medalii”, a fost uitat în Grecia (a servit Imperiul Otoman), în Turcia (era membru al milletului creștinilor ortodocși, și a luptat contra musulmanilor în Algeria), în Mexic (era un străin membru al unui corp de armată de ocupație) și mai mult în Bulgaria; în Franța, pe care a servit-o
Vitalis Pașa () [Corola-website/Science/332109_a_333438]
-
(1496-1538) (în turca otomană: خدیجہ سلطان ) a fost o prințesă otomană, fiica sultanului Selim I și a sultanei Ayșe Hafsa. Ea era sora sultanului Soliman I "Magnificul" și a sultanelor Fatma, Șah și Beyhan. s-a născut în 1496. S-a căsătorit cu Iskender
Sultana Hatice () [Corola-website/Science/333943_a_335272]
-
(1496-1538) (în turca otomană: خدیجہ سلطان ) a fost o prințesă otomană, fiica sultanului Selim I și a sultanei Ayșe Hafsa. Ea era sora sultanului Soliman I "Magnificul" și a sultanelor Fatma, Șah și Beyhan. s-a născut în 1496. S-a căsătorit cu Iskender Beğ, dar a devenit văduvă după moartea
Sultana Hatice () [Corola-website/Science/333943_a_335272]
-
după anul 2000 sacrificarea rituală a unui animal, cu scopul vindecării unor boli sau în cadrul unor sărbători. Jertfa, ospățul, ca și animalul sacrificat se numesc „curban” sau „gurban”. Rudarii folosesc această din urmă variantă. Denumirea vine direct din cuvântul turcesc otoman "kurban", obiceiul fiind practicat de toate populațiile balcanice devenite ortodoxe sau musulmane. La originea cuvântului este ebraicul קרבן "korban" din Tora, care și aici desemna sacrificarea rituală a unui animal. Legat de boală, obiceiul era în mod tradițional individual. Era
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]