13,806 matches
-
25; Un text similar despre scufundarea în materie, într-o haină de tină și boccie care ocultează esența: "Și nu e globuleț, din câte vezi/În zboru-i să nu cânte ca un înger / Din corul heruvimilor cu ochi vii.../ Atare armonie dăinuiește / Și-n sufletele cele făr' de moarte,/ Dar noi - atâta timp cât stăm vârâți / În haina ast' de tină și boccie (s.m.)-/ Noi n-auzim această armonie" (Neguțătorul din Veneția). 295 Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. II, Editura Fundației Culturale Române
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
zboru-i să nu cânte ca un înger / Din corul heruvimilor cu ochi vii.../ Atare armonie dăinuiește / Și-n sufletele cele făr' de moarte,/ Dar noi - atâta timp cât stăm vârâți / În haina ast' de tină și boccie (s.m.)-/ Noi n-auzim această armonie" (Neguțătorul din Veneția). 295 Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. II, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, p. 176. 296 Ibidem, p. 174. 297 M. Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993, p. 340. 298 Ștefan Borbély, op. cit., p. 123
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
celălalt, simultan și total, unica lor depășire. (...) Creația nu-și menține echilibrul de ființă vie decât datorită tensiunii existente între aceste două realități care, în profunzime, sunt una singură: lumina Tov și încă-nu-lumina Ra, perfecțiunea și imperfecțiunea, împlinitul și neîmplinitul, armonia și haosul etc."314. Nimeni nu poate pătrunde misterul divin decât sesizând simultan și în raportul lor just cei doi termeni ai antinomiei, trăind experiența depășirii antinomiei "în drumul spre sâmburele care îi unește polii"315. Felul în care se
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
său, Dumnezeu-Universul este perfect și nu-i lipsește nimic. Nu există nici devenire, nici moarte, căci substanța divină rămâne pururea identică cu sine însăși. Lucrurile pe care le vedem sunt produse din substanța divină cu ajutorul contradicției, dar în ansamblu domnește armonia. Însă, "Dumnezeu, care se slujește de contradicție, nu este nici el în afară de ea. Căci el însuși este în același timp infinitul mare și infinitul mic"328. Este infinit mare ca întreg și infinit mic ca germene individual. Nu voi comenta
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
în bine332. Ideea este acesta: răul se află chiar în sânul lui Dumnezeu, alături de bine, ca două elemente conaturale și necesare. Diavolul se află în interiorul lui Dumnezeu, coființial acestuia. "Contrazicerea, dualismul stă ascuns în sânul lui Dumnezeu, care este o "armonie a contrastelor" (Cusanus). În Dumnezeu și, mai mult, în toate lucrurile care purced din el se află un da și un nu, un principiu al iubirii și un principiu al mâniei, focul care unește și focul care separă, raiul și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
cuprinsă moștenirea noastră socio-istorică"825. Această idee reușește să pună la îndoială cerința modernă a universalității și necesității, fără a cădea într-un anarhism epistemologic. "Ea face posibilă convergența fără coincidență, concordanța care nu îngheață într-o impermeabilă asemănare și armonia care permite disonanța"826. Traducătoarea cărții așează acest proiect al lui Calvin O. Schrag în spațiul paradigmei de gândire holist-complementaristă, de care aminteam la începutul acestui capitol, alături de acele filosofii din ultima parte a secolului al XX-lea care urmăresc
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
lumii de ordine, de unitate, de simplicitate, constituind adevărata realitate ascunsă în spatele aparențelor de confuzie, pluralitate, complexitate. Or, această viziune mecanistă, materialistă, deterministă satisface în fapt aspirații religioase: nevoia de certitudine, voința de a înscrie în lumea însăși perfecțiunea și armonia pierdute odată cu expulzarea lui Dumnezeu..."841. Marea paradigmă a Occidentului traversează o criză profundă, susține Edgar Morin, și suntem în faza de revoluție paradigmatică 842. Este o criză generalizată, în care paradigma aceasta este asaltată din toate părțile, în care
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
disjunctive ne împing să căutăm unitatea ultimă, totalitatea deplină a termenilor pe care îi deosebesc și îi opun unii altora judecățile disjunctive ce le alcătuiesc. Aceasta nu poate fi decât o substanță capabilă să cuprindă în ea totul, într-o armonie care să facă să dispară orice deosebire, orice opoziție. O astfel de substanță superioară, atât sufletului ca subiect, cât și lumii ca obiect, nu poate fi decât Dumnezeu. (P.P. Negulescu, Istoria filosofiei contemporane. Criticismul kantian, vol. II, Editura Moldova, Iași
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
416 Ibidem, p. 7. 417 Ibidem, p. 17. 418 Ibidem, p. 51. 419 " Avem o sfântă moștenire dela părinții noștri. Ea este aceea că neamul românesc, prin originea sa, prin așezarea sa geografică, prin întreaga sa viață, să realizeze o armonie universală care să fie animată de un așa puternic idealism, încât să cuprindă tot mai multe armonii: atât o teză specială, isvorâtă din întâlnirea între cultura din răsăritul sau sudul Europei și cultura din apusul sau nordul Europei, cât și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dela părinții noștri. Ea este aceea că neamul românesc, prin originea sa, prin așezarea sa geografică, prin întreaga sa viață, să realizeze o armonie universală care să fie animată de un așa puternic idealism, încât să cuprindă tot mai multe armonii: atât o teză specială, isvorâtă din întâlnirea între cultura din răsăritul sau sudul Europei și cultura din apusul sau nordul Europei, cât și un acord între experiență și rațiune, și între credință și știință, și între naționalism și umanitarism" (Marin
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
lume a interdependențelor. În termenii filosofiei lui Leibniz, omul încetează să mai fie conceput unilateral ca o monadă închisă în univers și sunt aduse în prim plan relațiile armonice dintre părțile unui întreg care, prin el însuși, își păstrează această armonie. În termenii lui Edgar Morin, considerăm că "Suntem așadar în fața unei științe de tip nou, îndreptată asupra sistemelor complexe, care face apel la interacțiuni și la sistemul global, care resuscitează dialogul și confruntarea dintre oameni și natură și care permite
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
iarăși la chestiunea managementului de mediu, a politicilor de mediu și a analizei impactului asupra mediului. Nu putem interzice intervențiile omului în natură și proclama o atitudine absolută de non-intervenție. Taylor își propune să identifice spațiul teoretic al fundamentării unei armonii între natură și civilizația umană. Pornim de la teza că cele două merită o considerație egală și că trebuie să găsim o cale de mijloc. Biocentrismul devine astfel, în egală măsură, atât un sistem de convingeri, cât și o concepție asupra
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
iese din starea de înstrăinare, încetează să se mai situeze în opoziție față de natură, revine acasă, în mijlocul naturii, se regăsește pe sine și își reafirmă în mod conștient și rezonabil, dar în deplină emotivitate, dispoziția sa de a trăi în armonie cu natura. Omul scapă de tirania intereselor imediate centrate pe supunerea și dominația naturi și își regăsește plăcerea de a trăi într-o natură liberă, care îl îmbogățește. Identificarea cu universul este un scop în sine și este o condiție
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
să vadă/ Și sfredelea mai aprig în surul minereu/ De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă.// Fier stins părea alături scânteietorul plai/ Și searbădă a zării lumină rubinie/ Când prin împăturarea de neguri străvedeai/ Regească și senină și amplă armonie" (Ixion). Intuiția străbătătoare prin negurile "împăturate" este străvedere, căutare înfrigurată a formei 14. Tot ce prinde a se înființa ia trup, ființând se formează, ia forma însăși a mișcării spre ființă. Ca atare sunt forme în mișcare, mișcate de energia
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
reflectă sus, în deschiderea formelor. Dacă, în lumea sublunară, asistăm la o geneză incendiară, spasmodică, "peste tot în trupuri, în roci fierbinți - orgie/ De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit" (Panteism), în cea supralunară, a solarității ființei, ne întâmpină armonia legănată "în ritmuri largi și grave, de corul sferelor". Nuntire avem la ambele capete, atât cea depănată de "povestea fără nume a Nunții Subterane", cât și cea care se slăvește "din culmi nebănuite și limpezi de simbol" (Pentru marile Eleusii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
răcoare" (Alte priveliști, II)20. A vedea sufletul înseamnă a vedea cu sufletul; sufletul vede alte priveliști, cele din miezul ascuns al lucrurilor 21. "E-același suflet simplu în lucruri laolaltă" (Alte priveliști, IV)22, identitatea inaparentă care ține în armonie tot ce este și nu se arată decât fulgurant, în străfulgerări de urme și de treceri: "sufletul, cât o umbră crescută sub frunză" (Cântece simple: Mărior, III), "suflet cât o mireasmă proaspătă și gălbuie" (Cântece simple: Mărior, IV)23. Imaginea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
tocmai imaginea originară - inimaginabilă - a creativității poetice, facerea care dă trup și lumină? Imaginea originară ce răsare epifanic în centrul poemului este obârșie a iubirii creatoare și cântec al Cuvântului de deasupra cuvintelor. Imagine a veșniciei care subîntinde în legănarea armoniei sale tot ce e curgere și petrecere a celor lumești: Dar veche veșnicia, înconjoară din târziu.../ Nemărginitul se înstelează argintiu,/ Singură clipa fugind, rămâne vis viu". Din nou, precum întunecimea ce aripează alb, nelimitatul propune o imagine ambivalentă. Deși lipsit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cuvinte abia rostite, au și plecat, imprimate în apriga rigiditate a undei. Sau dacă vrei, timpul lor e imprimat, o, prietene, în respirația spațiului, în proiecțiunea lui de energie"8. Un intermundiu diafan, nevăzut prin sine, euritmia trepidantă în care "armonia țese cu aripa ei, prin firele lumii, o zare măiastră de tonuri"9, transparența brăzdată de forme ale zbaterii, unduiri întrezărite ca într-un vis ce deschide peisajul cerului etern. Nu surprinde faptul că "în transparența de oglindă a nopții
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sine și îi întipărește forma. Inima e locul prin excelență al posibilului 27, și prin urmare arhetip al lucrării cerești: "Acolo esențele constituie nemărginitul cer. Cer ele înșile al tuturor cerurilor. Acolo sufletul lumii e în starea lui cristalină. Acolo armonia cunoaște cumplita, absoluta ei realitate"28. Starea cristalină definește mediul translucid în care se încheagă și reverberează imagini de lumină, formă iradiantă a cerului și a inimii deopotrivă. Nu e acesta tocmai locul în care se ivește sufletul poemului, acel
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cristalizează în imaginea unică a totului ce le cuprinde pe toate, sufletul poemului este forma care focalizează multiplele oglindiri ale tuturor celor ce, căutând să exprime esența, se nasc în locul de așezare în care se întipăresc, hrănindu-și ființarea din armonia acestei necurmate treceri. Cerul, formă a inaparentului Poemul Aripile absente 31 aduce în prim plan, pe de o parte, contemplarea priveliștilor invizibilului de către sufletul dionysiac, "chipul din undă setos de splendida sa realitate, chipul care-și caută modelul, chipul care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
străbătând câmpul posibilei lor nașteri în adevărul existenței, pure ființări ce rătăcesc în spațiul transparent dintre pământ și cer. La rândul lui, "cu tot sufletu-n vis", omul își trăiește dureros condiția duală, rătăcind "nebun" printre sferele de argint ale armoniei cosmice, "în văzduhul bătut de himere", zbătându-se totodată "ferecat pe pământ". Dorul de esențe e mistuitor, iar dacă înălțarea până la ele pare imposibilă pentru tot ce se manifestă în lumea generațiilor, acest invizibil inexprimabil dă totuși ceva de văzut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e măsurat de "patima tristei viețe", cade sub măsura propriilor limite 44. Or, condiția sa ontologică definitorie este să existe nu în măsura în care e degradare a esenței, "nu în măsura în care e cutremurat de vântul sălbatec al lucrurilor lumii, ci în măsura în care el e armonie, formă cristalină a totului, zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
absente mă dor". Absența care doare e absența unei prezențe înfiorate, unda în care viziunea cerului încă fulgeră, căci dorul formei ce însuflețește materia e o memorie a esenței. Figură a izvorului nesecat, zbaterea aripii nevăzute țese din firele lumii armonia posibilului. Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie Voronca Se știe că, potrivit lui Henry Corbin, obiectul percepției imaginative (sau imaginante) este cu totul diferit de cel al imaginarului, căci aici imaginalul perceput nu mai este un obiect imaginar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce este, ceea ce este cu putință prin ceea ce ar fi putut să fie. Nu imagini ale imposibilului unei irealități inaccesibile, evazive ori evanescente, ci ale inaparentului în care se (s)pune ceea ce apare. Se arată în fulguranța diafană a unei armonii reale. Viziune de o clipă care nu se împlinește decât în întredeschisul poemului, dincoace de care "neîmplinita armonie" măsoară sărăcia și uscăciunea, iluzia dezimaginării: Și-n sbuciumul de clopote adânci,/ Scutură-te jale, usucă-te, creangă". Dinamica ascendentă a imaginii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
irealități inaccesibile, evazive ori evanescente, ci ale inaparentului în care se (s)pune ceea ce apare. Se arată în fulguranța diafană a unei armonii reale. Viziune de o clipă care nu se împlinește decât în întredeschisul poemului, dincoace de care "neîmplinita armonie" măsoară sărăcia și uscăciunea, iluzia dezimaginării: Și-n sbuciumul de clopote adânci,/ Scutură-te jale, usucă-te, creangă". Dinamica ascendentă a imaginii (Iulian Vesper) Un poem care ne înfățișează pe viu - în chiar devenirea imaginii - cinetica ce definește acțiunea imaginantă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]